16:22
Comentarii Adauga Comentariu

_ Amendat săptămâna trecută de ANPC, cel mai celebru hotel din București ar putea fi închis

Amendat săptămâna trecută de ANPC, cel mai celebru hotel din București ar putea fi închis

Hotelul Intercontinental din București ar putea fi închis de comisarii de la Protecția Consumatorilor deoarece nu a remediat neregulile descoperite la controalele de săptămâna trecută. Unitatea a fost amendată cu 100.000 de lei, anunță mediafax.

ANPC anunță că a făcut trei controale succesive la Intercontinental, iar reprezentanții hotelului nu au reușit să remedieze neregulile.

Echipe ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) au realizat o acțiune de control, pe 19 mai, la Compania Hotelieră Intercontinental România SA. În urma verificărilor, au fost aplicate 6 amenzi contravenționale în valoare totală de 50.000 lei și s-au dispus măsurile complementare de „oprire definitivă de la comercializare a produselor la care s-au înregistrat nereguli, oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor a bucătăriei, oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor a 10 camere verificate și a centrului SPA și propunerea sancțiunii complementare de închidere temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni”.

Abaterile de la legislație constatate de comisarii CPCMB au fost următoarele: „utilizarea unor produse din carne și pește fără elemente de identificare și caracterizare și dată limită de consum, elemente fără de care nu se poate stabili conformitatea acestora, utilizarea unor produse refrigerate cu data durabilității minimale schimbată o altă dată de expirare (produse cărora li s-a schimbat starea termică prin congelare), folosirea, atât în blocul alimentar, cât și în minibarurile din camere, a unor produse cu data limită de consum depășită, existența unor preparate finite calde depozitate la temperatura mediului ambiant sau în spatii frigorifice, fără respectarea condițiilor de temperatură, conform legii, utilizarea, la bucătărie, a unor legume cu modificări organoleptice, precum și a unor produse congelate, cu arsuri de congelare, nerespectarea vecinătăților produselor alimentare, în spațiile frigorifice, precum și depozitarea băuturilor direct pe paviment, existența unor condiții igienice necorespunzătoare atât în camerele de hotel, cât și în centrul SPA, lipsa informații privind utilizarea electronicelor și condiții deficitare de amenajare a spațiilor de cazare, care pot pune în pericol viața sau sănătatea consumatorilor (tencuială exfoliată, prize desprinse din perete, cabluri neizolate, geamuri crăpate, protecția unei trepte de la scara de acces la saună deteriorată)”.

Potrivit ANPC, în ziua următoare, au fost verificate măsurile dispuse către operatorul economic. Deficiențele nu erau remediate, iar comisarii CPCMB au decis extinderea verificării la toate camerele libere ale hotelului.

Ca atare, sancțiunile adăugate sau rămase în vigoare în a doua zi de control au fost: „alte 4 amenzi contravenționale în valoare de 35.000 lei, menținerea măsurii de oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor pentru bucătărie, centrul SPA și 10 camere de cazare, cărora li s-au adăugat încă 20 de camera (măsura aplicându-se, în total pentru 30 de camere și propunerea de închidere temporară a unității pe o durată de cel mult 6 luni”.

Al treilea control a avut loc o zi mai târziu, comisarii constatând din nou neîndeplinirea măsurilor și găsind, în continuare materii prime expirate, în spațiul de depozitare al produselor alimentare, preparate finite neetichetate, materii prime congelate cu data limită de consum schimbată, preparate gata montate pe farfurii pentru a fi servite, deși bucătăria era oprită de la funcționare și 2 camere ocupate deși erau oprite de la funcționare.

Ca urmare, a mai fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare totală de 15.000 lei, ajungându-se, astfel, la amenzi în valoare totală de 100.000 lei. De asemenea, comisarii au propus sancțiunea complementară de închidere definitivă a hotelului.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Rușii din nou în ofensivă. Bătălia pentru estul Ucrainei: Forțele ruse se îndreaptă spre Lysychansk

Medvedev atacă România: În Transnistria trăiesc circa 220.000 de cetățeni ruși

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Lil Tjay împușcat: Rapperul „supus unei intervenții chirurgicale de urgență în spital”

_ Charlotte Crosby, însărcinată, pozează complet NUDA pentru a-și etala umflătura înflorită

_ Mare atenție, români! Amendă usturătoare de mii de lei pentru această faptă banală

_ Finlanda, super-armata care veghează la graniţa cu Rusia

_ Președintele Ucrainei Zelensky folosește adresa video G7 pentru a îndemna livrarea de mai multe arme grele

_ O ALĂ �NCHIDERE: Unul dintre cei mai mari producători de pui din SUA anunță �nchiderea fabricii din Tennessee

_ COMENTARIU POSTA ZILNIC: Înapoi Boris Johnson sau vom primi o coaliție de clovni

_ C�ntăreața din anii 2000 �Pink� are un mesaj special pentru �fanii pro-life�: �Niciodată să nu mai asculti muzica mea...

_ CEO-ul Borussia Dortmund critică „idioții aroganți” din cauza comentariilor despre schimbarea lui Sadio Mane în Bundesliga

_ Daniel Morar despre Legile securităţii naţionale: „Serviciile secrete nu pot ieşi de sub control parlamentar şi nici nu pot avea iniţiativă legislativă, în condiţiile actualei Constituţii”

_ „Fanii au devenit MENTALI”: Moment hilar, un streaker uimește mulțimea și aleargă lungimea terenului

Oamenii de știință descoperă animale care nu îmbătrânesc!

_ Mama descoperă secretul unui duș SCUMANT, folosind tableta de spălat vase

_ Operaţiune de descoperire şi inventariere a aspretelui, peştele fosilă vie, aflat în pragul dispariţiei, care trăieşte în Râul Vîlsan din Munţii Făgăraşului

_ Starul Big Brother, Tilly Whitfield, abia își poate reține bunurile într-un bikini albastru mic

_ The Rolling Stones îi aduce un omagiu regretatului baterist Charlie Watts în timpul concertului la Hyde Park

_ Courtois şi-a făcut tatuaj reprezentând un „zid de cărămidă" în onoarea câştigării Ligii Campionilor

_ McDonald's lansează patru sosuri „rare” în ediție limitată pentru moale McNuggets

_ Carolina Santos de la Married At First Sight prezintă o expoziție FOARTE bustină într-o rochie bodycon decupată

_ Starul AFL Jonathon Patton mărturisește că a încercat să-și lovească mașina și a ajuns într-un spital de boli psihice

_ Margot Robbie și Will Ferrell îmbracă ținute roz aprins în timp ce lucrau la setul Barbie din Los Angeles

_ Imagini șocante din Columbia: o tribună plină cu oameni s-a prăbușit/ Video

_ Cum a devenit un orăşel din Ungaria hub-ul european al companiei Lenovo

_ Leila McKinnon își arată chipul tineresc în timp ce filmează Australian Ninja Warrior

_ Drum lung înainte pentru a pune la punct planul ONU privind biodiversitatea

_ Spania fără Hermoso accidentat pentru Euro 2022

_ Institutul 'Elie Wiesel' lansează proiectul cultural 'Pogromul de la Iaşi. Memoria locurilor'

_ Petr Cech nu va mai fi consilier tehnic şi de performanţă la Chelsea

_ Marcel Ciolacu, despre evaluarea miniștrilor: premierul nu a venit cu nicio analiză/ Video

_ Liderii G7 pregătesc un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: vor plafonarea prețului la petrolul rusesc

_ Anti-îmbătrânire: De ce să trăiești până la 200 de ani nu este chiar un vis

_ Unde investesc cei care caută venituri, pe măsură ce piețele și inflația se dezlănțuie?

_ Creștere uriașă a cererii de pastile pentru avort, deoarece unele femei „să fac stocuri” după hotărârea Roe v. Wade

_ Wolfie, fiul lui Binky Felstead, a ajuns de urgență la spital într-o ambulanță după ce a suferit o reacție alergică

_ Klaus Iohannis a eliberat din funcţie mai mulţi magistraţi: Și un general cu patru stele din MApN a fost trecut în rezervă

_ Mary Fitzgerald de la Selling Sunset continuă să-și arate sprijinul co-starului Chrishell Stause și GFlip

_ Cei mai buni criminalişti din lume se reunesc într-o conferinţă internaţională coordonată de la Bucureşti

_ Nigella Lawson face o expoziție șic în timp ce participă la petrecerea a 20 de ani de la Locanda Locatelli

_ Coronavirus în România, 27 iunie. Aproape 4.000 de noi cazuri de Covid şi 13 decese, raportate în ultima săptămână

_ Carolina Santos de la Married At First Sight prezintă o expoziție FOARTE bustină într-o rochie bodycon decupată

_ Marcus Mumford încearcă să pună capăt zvonurilor că părăsește Mumford & Sons în favoarea unei cariere solo

_ Justin Bieber a fost văzut pentru PRIMA oară de la diagnosticul cu sindromul Ramsay Hunt la LAX cu soția Hailey

_ Alec Baldwin își croiește o siluetă lejeră în pantaloni scurți bleumarin pentru o întâlnire de afaceri în Hamptons

_ Nadia Fairfax și soțul Michael Wayne sărbătoresc luna de miere în Turcia alături de prieteni celebri

_ Starul AFLW, Moana Hope, anunță nașterea celui de-al doilea copil cu soția model Isabella Carlstrom

_ Harper, fiica lui Karl Stefanovic, în vârstă de doi ani, arată adorabilă în timp ce se îmbracă în costume maroons

_ Sarah Roza din MAFS are cel mai bun moment al vieții ei după ce a fost chemată pe scenă în timpul spectacolului de burlesc masculin

_ Însărcinată, Mollie King arată o notă de umflătură în rochie șic cu flori

_ Ambasadorul SUA în Ucraina este „consternat” de atacurile asupra Kievului

_ DOMINIC LAWSON: Dacă lucrul la căile ferate este atât de îngrozitor, de ce atât de mulți oameni vor să o facă?

_ Matthew Newton se bucură de un „ritm mai lent” de viață în Texas cu soția Catherine Schneiderman

_ Câțiva uciși, sute de răniți în prăbușire la luptă din Columbia

_ Jackson completează 100-200 dublu la probele din Jamaica

_ Guvernul polonez pariază pe holdinguri de stat pentru a consolida industria

_ Rudy Giuliani a atacat supermarketul pălmuit din Staten Island de către un muncitor care a spus ce-i nenorocitul"

_ Guvernul polonez pariază pe holdinguri de stat

_ Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May au întrerupt filmările în Polonia


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3551, afisate in 60 pagini.



ieri 23:46