07:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ Opt companii sunt de vină pentru jumătate din scăderea Wall Street în 2022

Opt companii sunt de vină pentru jumătate din scăderea Wall Street în 2022

Apple, Microsoft, Amazon, Tesla, Alphabet (Google) şi Meta Platforms (Facebook) au crescut atât de mult în ultimii ani încât reprezintă 25% din valoarea S&P 500 în 2022.

Indicele american este măsurat în funcţie de valoarea de piaţă a companiilor, ceea ce înseamnă că giganţii se bucură de o influenţă sporită.

Aceste companii tindeau să ducă piaţa americană de capital către noi culmi, însă acum înregistrează unele dintre cele mai accentuate declinuri din Statele Unite. Conform indicelui S&P Dow Jones, cele şase companii, alături de Nvidia şi Netflix, repre­zintă 46% din pierderile suferite de indice în 2022, procentul cuprinzând şi dividendele atribuite acţionarilor.

Fără dinamica şedinţei de vineri, S&P 500 a coborât anul acesta cu aproape 19%, însă vechii favoriţi ai investitorilor au înregistrat scăderi mult mai pronunţate. Netflix este pe minus cu 70% de la începutul anului, în timp ce acţiunile Meta Platforms şi Nvidia s-au depreciat cu circa 43%. Celelalte cinci companii au scăzut cu 24% până la 40%, conform The Wall Street Journal.

„Iau cu ele o bună parte din randamentele S&P 500. Este o situaţie cu o singură faţă deoarece aceste nume mari înseamnă jumătate din indicele S&P 500“, spune Anne Viceland, manager de portofoliu în cadrul companiei de investiţii Easterly Investment Partners.

Într-o versiune a indicelui în care toate acţiunile au o pondere egală, scăderea din 2022 atinge doar 13%.

Tranzacţiile tehnice, bazate pe fundamente, au început să îşi piardă din avânt anul trecut, când rata ridicată a inflaţiei a dat de înţeles că nu constituie un fenomen tranzitoriu.

Investitorii au început astfel să se bazeze mai mult pe înăsprirea politicii monetare de către Rezerva Federală, aflată într-o campanie agresivă de majorare a dobânzii de referinţă. Ratele ridicate afectează, de altfel, evoluţia acţiunilor de creştere, ale căror evaluări se bazează pe dezvoltarea businessului.

S&P 500 a crescut cu 90% între 2019 şi 2021, Apple Microsoft şi Alphabet contribuind cel mai mult la randamente. De exemplu, acţiunile Apple au urcat cu 81% în 2022, iar Microsoft s-a apreciat cu 41%.

Unii analişti sunt de părere că era de dominaţie a acţiunilor Big Tech se află deja în oglinda retrovizoare, investitorii preferând în mod clar acţiuni ieftine, de tip „value“, în timpul selloff-ului din 2022.

Indicele Russell 1000 Value a scăzut cu 10% de la începutul anului, în timp ce Russel 1000 Growth, orientat spre acţiuni de creştere, a coborât cu 27%, conform MarketWatch.

Potrivit S&P Dow Jones, acţiunile care au susţinut anul acesta indicele S&P 500 sunt giganţii energetici ExxonMobil, Chevron şi ConocoPhilips, cât şi grupurile farmaceutice Merck şi AbbVie. Acţiunile celor trei companii energetice au crescut anul acesta cu 40%-43%. Totodată, acţiunile Merck şi AbbVie au urcat cu 20%, respectiv 12%. Săptămâna trecută, toate cele cinci companii s-au tranzacţionat la multiplii mai mici raportaţi la veniturile stimate, prin comparaţie cu indicele media S&P.

Totodată, acţiunile tech nu sunt singurele care trag piaţa în jos. Marii retaileri au fost penalizaţi de investitori. În timpul selloff-ului de săptămâna trecută, Target şi Walmart scăzând cu 25%, respectiv 11% într-o singură zi pe fondul unor rezultate financiare sub aşteptări, declinuri resimţite si la nivelul altor pieţe de capital.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Cea mai bine plătită meserie

_ Echipa lui DeSantis răspunde la anunțul Newsom care spune că rezidenții din Florida ar trebui să se mute în California

_ Cel puțin 6 uciși în 4 iulie împușcături de paradă; Orașul pune la dispoziție stațiune de acces după haosul protestului lui Jayland Walker | Știri de seară NTD

_ Remaniere guvernamentală în Franţa după eşecul electoral al alianţei care îl susţine pe Macron

Cântecele balenei cu cocoașă arată că oamenii nu sunt singurele specii capabile de transmitere culturală

_ 17 moduri de a mânca fructe de vară

_ Fermierii protestează, revoltă din cauza războiului din Olanda �mpotriva creșterii animalelor pentru a proteja mediul de poluarea cu azot (VIDEO)

_ Rapperul australian Lil Bo Weep își arată tatuajele într-un videoclip reapărut

_ Jill Biden îi reamintește lui Joe Biden să spună „Dumnezeu binecuvântează America” la sărbătoarea din 4 iulie – Joe își adulmecă părul în schimb (VIDEO)

Sunt vaccinurile ARNm COVID sigure? A apărut Studiul "Evenimente adverse grave de interes special în urma vaccinării ARNm în studiile randomizate"

Al doilea profesor de la Universitatea Laval, suspendat pentru că a pus sub semnul întrebării nevoia de a vaccina copiii împotriva COVID

Twitter Censors Gateway Pundit Articol despre condamnarea lui Biden de către Jeff Bezos și înțelegerea lui asupra economiei de bază

_ 2 ofițeri de poliție împușcați în timpul artificiilor din 4 iulie în Philadelphia: rapoarte

_ Newsom iertă femeia care a împușcat mortal bărbatul care a traficat-o

_ Marți, 5 iulie 2022: Cuvânt încrucișat de epocă

_ Capitol Report (4 iulie): Mass Shooting la Parada din 4 iulie în Chicago Suburb; Reflectând asupra întemeierii noastre

_ Inundaţiile din Australia se înrăutăţesc. Alte mii de persoane îşi părăsesc casele din Sydney

_ Tunisia cumpără avioane militare din SUA. Când vor fi livrate noile aeronave

_ Inspirarea tinerilor despre drepturile omului, mai importantă decât salariul: agentul liber NBA Enes Kanter Freedom

_ Gloria—Amadeus (Cântec original) | Un concert în natură

_ Granița dintre SUA și Mexic este cea mai „de moarte” trecere terestră din lume: studiu ONU

_ Bărbat arestat, acuzat că a agresat sexual o femeie în liftul Irvine

_ Inflația în Turcia a atins cel mai mare nivel din ultimii 24 de ani, IPC crește cu aproape 80 la sută anual

_ Pre-înregistrarea FreedomFest 2022 x EpochTV în prezent: Imaginea unui american: Frederick Douglass și dreptul la vot | FreedomFest 2022

_ Legislatorul din Hong Kong care a fotografiat cu Xi din China este pozitiv pentru COVID-19

_ METEO Prognoza pe patru săptămâni. Cum va fi vremea în luna iulie

_ Ion Cristoiu: Cum a ajuns Vladimir Putin să conducă Rusia cu o mînă de fier

_ Heard încearcă să anuleze verdictul în procesul defăimării lui Depp

_ Premierul australian, criticat pentru lipsa de îngrijorare cu privire la criza inundațiilor din NSW

_ Canadienii au donat mai mult de 44 de milioane de dolari partidelor liberale și conservatoare în 2021

_ În fața reacțiilor adverse, orașul Orlando își cere scuze pentru declarația din 4 iulie

_ Preînregistrarea FreedomFest 2022 x EpochTV În prezent: Roe v. Wade: A Legal History | FreedomFest 2022

_ Ottawa semnează un acord de compensare în valoare de 20 de miliarde de dolari pentru bunăstarea copiilor din Primele Națiuni

Autoritatea Palestiniană contestă vehement concluziile SUA privind moartea corespondentei Al Jazeera

Ucraina stabilește noi linii defensive la Donețk după ce a pierdut Lugansk

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Man United „a discutat despre vânzarea lui Cristiano Ronaldo în ianuarie – în timp ce Ralf Rangnick a făcut forță pentru ieșire”

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Profesor de yoga acuzat că a împușcat mortal un pro-ciclist în furie geloasă, a suferit o intervenție chirurgicală plastică și a vopsit părul întunecat în efortul de a se sustrage de la forțele de ordine

_ Satelitul NASA se rupe de pe orbita Pământului, se îndreaptă spre Lună

_ O carte pe zi: „Teatru” de Albert Camus

_ HOROSCOP Marţi, 5 iulie 2022: Marte intră în Taur şi Mercur în Rac. Ambiţie şi sensibilitate, o combinaţie câştigătoare

_ Cercetătorii văd puține dovezi că mai mulți rechini albi se plimbă în Atlanticul de Nord

_ Yair Lapid se va deplasa în Franţa, pentru o întâlnire cu Emmanuel Macron

_ ONU Nuclear Watchdog examinează garanțiile pentru submarinele AUKUS

_ Cum folosește guvernul recesiunile pentru a-și extinde controlul: Stephen Moore

_ Rusia ameninţă UE cu măsuri de retorsiune în contextul tensiunilor cu Bulgaria

Mai liniștit, mai calm Kyrgios în Sferturi la Wimbledon ani mai târziu de când nu a mai avut o asemenea performanță

_ Romeo Beckham rămâne fără cămașă în timp ce îl imită pe tatăl David dând cu piciorul într-o minge de fotbal pe plaja din Miami

_ Carnea de vită este OFF din meniu pentru mesele școlare pentru a fi înlocuită cu gammon

_ Turist britanic, 56 de ani, găsit mort pe fundul unei stânci la două zile după ce a plecat la plimbare

_ Ronaldo vrea să renunțe la Man United pentru că se teme să nu piardă recordul de goluri UCL în fața lui Messi, spune Tony Cascarino

_ Un bărbat aflat la scăldat a descoperit o bombă

_ Ruby Wax susține că și-a vindecat depresia cu tratamente care folosesc magneți pentru a-i bate creierul

_ Luhansk governor says Russia will shift main focus to Donetsk region

_ Zeci de mii au spus să evacueze suburbiile inundate din Sydney

_ Victoria Beckham sărbătorește cea de-a 23-a aniversare a nunții împreună cu soțul David, într-un omagiu țâșnic

_ Theatre legend Peter Brook dies, aged 97

_ Insarcinata Shanina Shaik se alatura lui Venus Williams si Stormzy intr-un club privat


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 200, afisate in 4 pagini.



ieri 01:21 _ ANDROID...
ieri 01:21 _ ELON SI PAPA...
ieri 01:20 _ Panică...