![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Volumul 'Sînt o babă comunistă!' de Dan Lungu a fost publicat în ediţie aniversară, la editura Polirom![]() Volumul 'Sînt o babă comunistă!' de Dan Lungu a fost publicat în ediţie aniversară, la editura PoliromVolumul "Sînt o babă comunistă!" de Dan Lungu a fost publicat în ediţie aniversară, la editura Polirom, cu o prefaţă de Bogdan Creţu. Ediţia aniversară a romanului conţine imagini din film, fotografii din spectacole, copertele ediţiilor străine, precum şi o serie de texte care vorbesc despre parcursul excepţional al cărţii, conform news.ro. La 15 ani de la apariţia romanului, povestea „babei comuniste” Emilia Apostoae este una dintre cele mai de succes ale literaturii române, cu cinci ediţii publicate în România, la editura Polirom, şi traduceri în Franţa, Ungaria, Austria, Polonia, Spania, Italia (două ediţii), Bulgaria, Turcia (două ediţii), Croaţia, Norvegia, SUA şi Ucraina. La toate acestea se adaugă şi o ecranizare, în regia lui Stere Gulea, cu Luminiţa Gheorghiu în rolul principal, şi o serie de spectacole de teatru sau balet în ţară şi în străinătate, adaptate după cartea lui Dan Lungu. La fel de actuală şi azi, cu acelaşi umor debordant care i-a cucerit pe cititorii români şi străini, ediţia aniversară este îmbogăţită cu o addenda ce reconstruieşte prin texte şi imagini parcursul excepţional, din 2007 până azi, al romanului-fenomen "Sînt o babă comunistă!". Ediţia aniversară a romanului conţine imagini din film, fotografii din spectacole, copertele ediţiilor străine, precum şi o serie de texte care vorbesc despre parcursul excepţional al cărţii, texte semnate de regizori, actori, traducători, scriitori, critici literari, manageri culturali etc. Enumerăm doar câţiva dintre autorii acestor texte: Stere Gulea, Luminiţa Gheorghiu, Puşa Darie, Steinar Lone, Carmen Bendovswki, Laure Hinckel, Gabriella Koszta, Csoma Judit, Jan Cornelius, Monica Joiţa, Anca Sigartău, Antonella Cornici, Ştefan Agopian, Marius Chivu, Bianca Burţa-Cernat, Cristian Teodorescu, Sanda Cordoş, Cosmin Ciotloş etc. „Satirist savuros, Dan Lungu nu încetează să exploreze nevrozele ţării sale. Reprezentând noua generaţie românească de scriitori, autorul ne-a cucerit deja cu romanul "Raiul găinilor". Dulce-amărui şi adesea extrem de amuzant, romanul "Sînt o babă comunistă!" ilustrează transformările societăţii româneşti.” (Livres Hebdo) Dan Lungu (n. 1969, Botoşani) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori români, cărţi ale sale fiind publicate în 15 limbi: engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă, norvegiană, macedoneană, turcă, croată şi ucraineană. Între 2013 şi 2017 a fost director al Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi. A făcut studii postdoctorale de sociologie la Sorbona şi a fost redactor al revistei Au sud de l’Est (Paris). În 1996, iniţiază la Iaşi grupul literar Club 8. În 2001 şi 2002, este redactor-şef al revistei de cultură Timpul. În 2005, face parte din grupul de scriitori români invitaţi la „Les belles étrangères“, Franţa. La Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă "Băieţi de gaşcă" (2005, 2013) şi "Proză cu amănuntul" (ed. a II-a, 2008) şi romanele "Raiul găinilor" (2004, 2007, 2010, 2012; volumul a fost patru luni în topul vînzărilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar ediţia germană a fost declarată, în decembrie 2007, cartea lunii în Germania), "Cum să uiţi o femeie" (2009, 2010, 2011), "În iad toate becurile sînt arse" (2011, 2014), "Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu" (2014, 2016; Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi), "Pîlpîiri" (2018), "Părul conteză enorm" (2019), "Vlogger la 13 ani sau Buncărul cu bunătăţuri trăsnite" (2021) şi "Şoferul din Oz" (2022). Tot pentru Polirom a coordonat alături de Radu Pavel Gheo volumul colectiv "Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism" (2008), alături de Lucian Dan Teodorovici "Str. Revoluţiei nr. 89" (2009), iar alături de Amelia Gheorghiţă "Cărţi, filme, muzici şi alte distracţii din comunism" (2014) şi "Cartea copilăriilor" (2016). A primit numeroase premii literare naţionale, iar în 2011 statul francez ia acordat titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres pentru contribuţii la îmbogăţirea patrimoniu lui cultural francez. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. "Sînt o babă comunistă!" a fost ecranizat în regia lui Stere Gulea, cu Luminiţa Gheorghiu în rolul principal. În 2010, a avut loc premiera piesei de teatru "Baba comunistă", pe scena Teatrului Bouwkunde din Deventer, Olanda; în 2013, a avut loc premiera maghiară la Teatrul „Katona József“ din Budapesta, iar la Ateneul Naţional din Iaşi a avut loc premiera naţională a piesei. În mai 2015 a avut loc la Teatrul de Balet Sibiu premiera spectacolului de dans-teatru "Sînt o babă comunistă!", în 2016 spectacolul este pus în scenă la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, iar în 2019 la Teatrul Naţional din Timişoara. Piesa se joacă şi în prezent, atât în România, cât şi în străinătate. Versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet (Franţa, 2008), iar versiunea poloneză a fost nominalizată la Premiul pentru Literatură Central-Europeană „Angelus” în 2011. "Sînt o babă comunistă!" este una dintre cele mai traduse cărţi româneşti de după 1989, ediţii ale ei fiind apărute în Statele Unite, Franţa, Spania, Italia, Austria, Norvegia, Polonia, Ungaria, Croaţia, Bulgaria, Grecia, Turcia şi Ucraina.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 21:12
_ TREBUIE CITIT
ieri 21:12
_ IMAGINA ACESTA
ieri 21:12
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 21:12
_ THRILLERE PSIHO
ieri 21:12
_ CONTEMPORANĂ
ieri 21:12
_ DEBUTĂ
ieri 19:18
_ Imagine: Craterul Tenoumer, Mauritania
ieri 18:06
_ How a lugworm could help organ transplants
ieri 15:42
_ Thrifty Queen conduce calea tăind înapoi!
ieri 15:13
_ Explicarea cercetării modificării genetice
ieri 15:12
_ „Pandemia în umbră” a violenței domestice
ieri 15:12
_ Ar putea un Neanderthal să mediteze?
ieri 13:01
_ Arhitectura cozii conduce sperma înainte
ieri 12:56
_ CFR scumpește biletele de la 1 iulie
ieri 12:27
_ Mihai Butean a semnat cu FC Hermannstadt
ieri 10:56
_ NATO lansează un Fond de inovare
ieri 10:41
_ Curs valutar, 30 iunie
ieri 08:57
_ BVB a deschis în scădere şedinţa de joi
ieri 08:36
_ ANI a verificat averea Maiei Sandu
ieri 08:32
_ Damian Hurley, fără cămașă
ieri 06:26
_ Tânăr de 24 de ani, înecat în râul Olteţ
|
Comentarii:
Adauga Comentariu