19:57
Comentarii Adauga Comentariu

_ Românii au câştigat toate finalele turneului de tenis pentru juniori Dr. Oetker Junior Trophy

Românii au câştigat toate finalele turneului de tenis pentru juniori Dr. Oetker Junior Trophy

Românii au câştigat toate finalele turneului de tenis pentru juniori Dr. Oetker Junior Trophy, aceasta fiind cea mai bună participare românească din istoria de peste un deceniu a turneului de la Bucureşti, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis.

Românii au câştigat finalele atât la simplu, cât şi la dublu, la feminin şi la masculin.

Astfel, în turneul de simplu băieţi Sergiu Urzică a câştigat trofeul după ce l-a învins în finală pe Matei Todoran, cu 6-1, 6-0, potrivit Agerpres.ro.

"În finală am făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale mele din acest turneu. Mă bucur că am reuşit să mă concentrez. Sper să mai am cât mai multe meciuri la fel. În primul rând, vreau să le mulţumesc părinţilor mei pentru toată susţinerea. Antrenorului, sparring-ului şi tuturor celor care m-au ajutat. Este incredibil acest turneu. Îmi place extrem de mult, iar organizarea foarte bună. Un turneu poate mai bun decât Petit As", a declarat Todoran.

La simplu fete, Giulia Safina Popa reuşind să-şi adjudece trofeul după ce a învins-o în finală, scor 6-2, 4-6, 6-1, pe Alexia Ioana Tatu.

"Este un rezultat excepţional pentru mine, nu mă aşteptam la aşa ceva. Sunt foarte mândră de mine şi mulţumesc echipei mele. E un progres foarte bun şi vreau să pot să joc mai bine decât am făcut-o aici. Dedic victoria tatălui meu, antrenorului meu. O am model pe Simona Halep. O organizare extrem de bună", a declarat Giulia Popa.

Perechea româno-britanică Flavia Elena Ogrezeanu/Annabel Hristovaa câştigat titlul la dublu feminin după ce a învins în finală perechea Sonia Erika Butuc Cerchez/Ilinca Sagmar cu 4-6, 6-4, 10-5.

Yannick Theodor Alexandrescou şi Sergiu Urzică au câştigat fără prea mari emoţii proba de dublu a băieţilor, după 6-3, 6-1 în finala cu David Popa/Luca Ştefan Prunescu Niţă.

Trofeul Fair Play "in memoriam Florenţa Mihai" a fost câştigat de Alexia Ioana Tatu, finalista de la simplu, iar Sonia Butuc Cerchez şi Ştefan Petre au câştigat turneele de consolare.

"La cea de-a zecea ediţie a Dr. Oetker Junior Trophy am avut meciuri extraordinare, cu finale câştigate de români. O contribuţie extraordinară a avut Dr. Oetker, pe această cale îi mulţumim. (...) Este cel mai mare turneu din sud-estul Europei, care creşte de la an la an. Sperăm ca această generaţie să asigure viitorul tenisului românesc", a declarat preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

O Nouă MIZERIE SCÂRBOASĂ PROGRESISTĂ. Noul serial animat pentru copii de la Disney Baymax! arată un bărbat transsexual cumpărând tampoane de la un supermarket

Blestemul este rupt! Rapperul Drake pune capăt seriei sale de pierderi la jocurile de noroc cu bani mari

_ Brooke Blurton spune că „vulnerabilitatea este forță” în timp ce ajunge pe coperta revistei Women's Health

_ Antrenorul lui Jai Opetaia recunoaște că nu a observat maxilarul rupt al luptătorului pentru NOUĂ RUDE în câștigarea titlului

_ Strămoșii umani timpurii cu un milion de ani mai bătrâni decât se credea

Ion Cristoiu: Rebeliunea Legionară sau cum s-a rupt o Coaliţie de guvernare după doar patru luni

_ Ion Cristoiu: Cumplitul dispreţ faţă de viaţa unui de om

_ Ducesa de York se întâlnește cu Nancy Dell'Olio în Italia

_ RoDrift Games revine la Constanţa după 6 ani

_ Îngerul lui Charlie, Jaclyn Smith, în vârstă de 76 de ani, împărtășește secretul ei surprinzător pentru a rămâne tânără

_ Bunica lui Justin Bieber, Kathy, ar fi implicată într-un accident de mașină în Ontario.

_ Păstrarea energiei în cameră

_ Adele dezvăluie cum iubitul ei Rich Paul a împiedicat-o să fie atât de retrasă

_ Fostul fundaș al Barcelonei, Gabriel Milito, încearcă să lovească un antrenor al opoziției într-o încăierare aprinsă în tunel

_ Preşedintele Uzbekistanului spune că există victime în urma protestelor care au destabilizat ţara

_ Putin cere mobilizarea industrială a Rusiei: Moscova recunoaşte că nu mai are arme şi muniţie

_ Un consumator competitiv spune cum mănâncă până la 10.000 de calorii pe zi

_ Watchdog care investighează afirmațiile Prințul Charles l-a onorat pe Lord Brownlow care și-a salvat eco-satul

_ MAFS Conflictul juridic al lui Bryce Ruthven cu ARN, deoarece el cere 200.000 USD pentru „câștiguri pierdute”

_ Un fost ministru al Culturii în Ucraina, acum soldat, povesteşte ce observă cu dronele la armata ruşilor: Nu vor să se lupte, se ascund şi beau ca bureţii

_ Joe Turkel, care a avut roluri memorabile în The Shining și Blade Runner, a murit la vârsta de 94 de ani

_ Sapa asta! Dior lansează un set de instrumente pentru grădinărit, care include săpătură, greblă și scaun... cu un preț de 7.100 GBP

_ Urmărirea prin satelit a rechinilor-balenă a oferit o perspectivă asupra comportamentului lor migrator și de hrănire

Twitter Censors Gateway Pundit Articol despre condamnarea lui Biden de către Jeff Bezos și înțelegerea lui asupra economiei de bază

_ Cercetătorii folosesc inteligența artificială pentru a detecta o nouă familie de gene în bacteriile intestinale

_ Racheta Virgin Orbit lansează 7 sateliți de apărare americani

_ Fabio Carvalho este dezvăluit oficial ca jucător de la Liverpool

_ Viața mea în mâncare: am împlinit vârsta de 80 de ani fără să gătesc o cină de Crăciun, spune Dame Susan Hill

_ Ian Thorpe se bucură de o excursie fastuoasă la Bora Bora „la bordul iahtului de lux Arctic P al lui James Packer”

_ Războiul goleşte Ucraina: Creşte numărul vecinilor ajunşi în România

_ Val de căldură peste Bucureşti: Capitala se topeşte la 36 de grade

_ ROSIE GREEN: Ar trebui să am încredere în el sau să-l urmăresc?

_ EMILY PRESCOTT: Euan, fiul lui Tony Blair, implicat într-o dispută de planificare cu vecinul său de alături

_ Ciclist, 50 de ani, are în sfârșit încrederea să poarte pantaloni scurți

_ Starul lui Sydney Swans Luke Parker, fostul antrenor de la Collingwood Nathan Buckley povestesc amintirile lui Tony Armstrong

_ La ordinul lui Puti, cel mai bun portar de hochei pe gheaţă al Rusiei a fost arestat pentru dezertare

_ Starul MAFS Jackson Lonie amenință că îi da în judecată Kyle și Jackie O pentru că a difuzat un clip de la OnlyFans.

_ „Hărțuitorul” Taylor Swift erupe furios în timpul ședinței de judecată din NYC

_ Machine Gun Kelly poartă jachetă neagră decupată și pantaloni roz la Summerfest Music Festival

_ Fiica lui Gwyneth Paltrow și Chris Martin, Apple Martin, în vârstă de 18 ani, arată la fel de viguros ca întotdeauna în New York

_ Moment, o femeie, în vârstă de 68 de ani, a înotat cu disperare înapoi la țărm „după ce și-a pierdut un braț și un picior” în atacul rechinilor din Egipt

_ Lana Del Rey își aruncă o privire din stomac în timp ce își ia prânzul și o cafea cu gheață în Studio City

_ Tory se angajează să construiască 40 de spitale până în 2030, în curs de revizuire din cauza preocupărilor privind „valoarea prețului banilor”

_ �ncă doi senatori ai statului AZ primesc citații de la banda din 6 ianuarie a lui Liz Cheney, după alegerile din Arizona, care s-au dovedit a fi manipulate și furate

_ Adele dezvăluie reacțiile după ce a abandonat concertele din Las Vegas ia făcut-o să se simtă ca „o coajă a unei persoane”

_ Cel mai urât bărbat de pe internet: Charlotte Laws își dezvăluie lupta pentru a-l aduce pe Hunter Moore în fața justiției

_ Antrenorul personal ne împărtășește mesele delicioase pe care le pregătește zilnic pentru a-și menține fizicul tonifiat

_ Nicole Scherzinger afișează o prezentare plină de buste în timp ce merge mână în mână cu iubitul ei Thom Evans

_ Meghan King se întâlnește cu omul de afaceri Trevor Colhoun... la doar câteva luni după despărțirea de AL TREILEA soț

_ Senzația record de la Everton, Hanna Bennison, este o minune care vrea să ajute Suedia să câștige Euro 2022

_ Vocalul Trump-Hater și America-Basher Megan Rapinoe vor primi medalia prezidențială a libertății de la Joe Biden

_ ONU îndeamnă la acțiuni ambițioase pentru a proteja oceanele

_ Momota a învins de Axelsen în finala din Malaezia

_ Gregor Townsend regretă începutul lent al Scoției în înfrângerea cu Argentina cu 26-18

_ Niemeier încheie cursa lui Watson la Wimbledon pentru a ajunge în sferturi

_ Zara Aleena, 35 de ani, „a crezut că este mai sigur să mergi noaptea decât să iei un taxi cu un străin”

_ UIMINO: Adam Kinzinger spune că agentul serviciilor secrete care se afla în mașină cu Trump când președintele a fost acuzat că a apucat volanul „îi place să mintă”

_ Forţele ruse spun că au preluat controlul oraşului Lysychansk, ucrainenii neagă

_ Kim Kardashian împărtășește instantanee sexy din culise din anunțul ei pentru costume de baie SKIMS

_ Argentina 26-18 Scoția: Gazdele iau primul meci împotriva turiștilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 811, afisate in 14 pagini.