09:37
Comentarii Adauga Comentariu

_ Iritare maximă la Kiev după mai multe îndemnuri de a se încerca o înțelegere cu Rusia: Occidentalii trebuie să înțeleagă că nu vor exista `înțelegeri`

Iritare maximă la Kiev după mai multe îndemnuri de a se încerca o înțelegere cu Rusia: Occidentalii trebuie să înțeleagă că nu vor exista `înțelegeri`

Ucraina a exclus sâmbătă posibilitatea de a accepta un armistițiu cu Rusia și a respins ideea de a încheia un acord cu Moscova care să implice cedarea de teritorii, relatează Reuters.

Consilierul prezidențial Mihailo Podoliak recunoaște că poziția Kievului în privința războiului a devenit tot mai intransigentă, dar spune că orice concesii făcute Moscovei s-ar întoarce împotriva Ucrainei, pentru că Rusia ar riposta și mai dur după orice pauză în lupte.

„Războiul nu se va opri (după vreo concesie). Va fi doar pus pe pauză pentru o perioadă de timp”, a declarat Podoliak pentru Reuters, într-un interviu acordat din biroul prezidențial, puternic păzit, unde unele dintre ferestre și coridoare sunt protejate de saci de nisip, notează agenția de presă.

„Apoi, cu o intensitate reînnoită, rușii își vor spori armamentul, efectivele și își vor îndrepta greșelile, se vor moderniza puțin, vor demite mulți generali și vor începe o nouă ofensivă, chiar mai sângeroasă și pe scară mai largă”, a continuat consilierul prezidențial.

Podoliak a catalogat drept „foarte ciudate” apelurile care vin din Occident pentru o încetare urgentă a focului ce ar implica ca forțele rusești să rămână în teritoriile pe care le-au ocupat în sudul și estul Ucrainei. „Forțele (rusești) trebuie să părăsească țara și după aceea va fi posibilă reluarea procesului de pace”, a subliniat el.

Ambele părți sunt de acord că negocierile de pace s-au blocat și fiecare dă vina pe cealaltă.

Mii de oameni au fost uciși, milioane de oameni au fost strămutați, iar orașele au fost devastate de la invadarea Rusiei, la 24 februarie.

Rusia spune că a preluat controlul total al orașului Mariupol din sudul țării, ceea ce ar fi o victorie semnificativă, dar invazia sa a stagnat în alte zone, în timp ce Ucraina este susținută prin creșterea livrărilor de arme din partea aliaților săi.

O încetare a focului ar face jocul Kremlinului, a declarat Podoliak. „Ei vor să rămână blocați într-un soi de succes militar. Cu siguranță nu vor exista succese militare având în vedere ajutorul partenerilor noștri occidentali”, a menționat el.

„Ar fi bine ca elitele europene și americane să înțeleagă până la capăt: Rusia nu poate fi lăsată la jumătatea drumului, pentru că vor (dezvolta) o dispoziție 'revanșardă' și vor fi și mai cruzi. Trebuie să fie înfrânți, să fie supuși unei înfrângeri dureroase, cât mai dureroase posibil”, a explicat Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Volodimir Zelenski.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tatăl unui skateboarder olimpic spune că generația Z este tolerantă la o greșeală când vine vorba de sportivii trans

_ Margot Robbie renunță la ținutele ei stridente pentru haine obișnuite la filmarea lui Barbie

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Studiu: Cum au evoluat placenta la mamifere

_ Irish FA oferă sprijin deplin șefului echipei feminine Pauw pentru acuzațiile de viol și abuz sexual

_ Jerry Hall a părăsit „inima zdrobită” după încheierea bruscă a căsătoriei ei cu Rupert Murdoch, scrie ALISON BOSHOFF

_ Păstrarea energiei în cameră

_ Joao Palhinha este în sfârșit pregătit să semneze pentru Fulham cu un contract de 17 milioane de lire sterline de la Sporting după o dispută cu agenții

_ MISS MONEYSAVER JASMINE BIRTLES: De ce Duty Free adesea NU ESTE o afacere reală

_ EDEN CONFIDENTIAL: reparatorul „Numerar pentru onoare” a fost obligat să părăsească clubul lui Duke of Kent

_ „Luptătorul australian” Jason Kubler ajunge în runda a treia la Wimbledon și în top 100 ATP

_ Katie Maloney din Vanderpump Rules își etalează corpul gata de vară în bikini îmbrățișând viața ei de singură

_ Hayley Atwell se spune că se întâlnește cu un producător muzical după despărțirea raportată de Tom Cruise

_ Adele este copleșită de emoție în timp ce urcă pe scenă la BST Hyde Park Festival

_ Chelsea și Manchester City se apropie de un acord pentru Raheem Sterling

_ ONU îndeamnă la acțiuni ambițioase pentru a proteja oceanele

_ ÎNAINTEA JOCULUI: Kalvin Phillips face o mișcare stelară înaintea trecerii la Manchester City

_ Cuplu de bătr�ni legat cu centuri, agresat cu violență de suspecți legat de șirul de spargeri din NorCal


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 18, afisate in 1 pagina.