14:02
Comentarii Adauga Comentariu

_ Vâlcea: Domnitorul Mircea cel Bătrân a fost omagiat în Râmnic la împlinirea a 634 de ani de la prima atestare a oraşului

Vâlcea: Domnitorul Mircea cel Bătrân a fost omagiat în Râmnic la împlinirea a 634 de ani de la prima atestare a oraşului

Municipalitatea râmniceană a dat vineri startul evenimentelor dedicate sărbătoririi a 634 de ani de la prima atestare documentară a oraşului printr-o şedinţă festivă a Consiliului Local şi deschiderea unui târg cu obiecte de artă populară la care participă meşteri din tot judeţul, între care şi primul "tezaur uman viu" din Vâlcea, ceramistul horezean Sorin Giubega.

Consilierii locali şi oficialităţile judeţului Vâlcea s-au reunit încă de dimineaţă în şedinţă festivă la Arenele Traian din municipiul reşedinţă, pentru a-i aduce un omagiu domnitorului Mircea cel Bătrân, cel care, acum mai bine de şase secole, numea Râmnicul "oraşul domniei mele", înscriindu-l astfel în istorie ca cetate domnească, potrivit Agerpres.ro.

"Râmnicul aniversează astăzi 634 de ani de la prima sa atestare documentară. Nu doar această cifră este una impresionantă prin vechimea numelui oraşului nostru cuprins într-un document oficial, ci şi personalitatea celui care a semnat documentul - Domnitorul Mircea cel Bătrân, aflat pe atunci la Mânăstirea Cozia, ctitoria sa de suflet, unde îşi duce odihna veşnică până în prezent. Mircea cel Bătrân a fost unul din marii gospodari ai Ţării Româneşti, stăpânind un teritoriu întins pe care l-a organizat după principii administrative şi economice eficiente, domnia sa de peste trei decenii însemnând prosperitate şi independenţă pentru românii de la Sud de Carpaţi. Şi consider că marcăm cum se cuvine această sărbătoare a Râmnicului încercând, fiecare după puterile noastre, să ducem mai departe moştenirea lăsată de marele Domnitor: să ne gospodărim cât mai bine casa noastră şi oraşul nostru, să fim uniţi atunci când este vorba de viitorul comunităţii, să gândim fiecare cu mintea sa, neinfluenţaţi de unii sau alţii care ne vor doar răul. Domnitorul Mircea cel Bătrân, care numea Râmnicul "oraşul domniei mele", a reuşit să conducă cu bine corabia numită Valahia în apele tulburi ale acelor vremuri - suntem datori să facem şi noi întocmai cu corabia Râmnicului în aceste timpuri nu foarte limpezi şi cu mari şi diverse încercări", a spus primarul Mircia Gutău în deschiderea şedinţei.

După şedinţă, oficialităţile oraşului şi cele ale judeţului au plecat în paradă către statuia domnitorului din centrul municipiului, unde actorii Teatrului Ariel au pregătit un moment artistic prin care au rememorat evenimentele de acum 634 de ani şi i-au predat simbolic primarului Gutău documentul cancelariei domneşti în care apare menţionat numele Râmnicului.

A urmat deschiderea oficială a Târgului meşterilor populari vâlceni, eveniment de tradiţie în cadrul sărbătorii oraşului, reluat după doi ani de pandemie şi la care participă anul acesta 30 artizani din tot judeţul, între care şi primul "tezaur uman viu" din Vâlcea, meşterul ceramist Sorin Giubega, precum şi "opincarul" Alexandru Ilinca. Târgul, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, va fi deschis tot weekendul, putând fi admirate şi achiziţionate ii, opinci, sculpturi în lemn, obiecte de ceramică şi de artă decorativă, icoane pe sticlă şi lemn, precum păpuşi sau obiecte realizate din materii vegetale.

Din programul pregătit de autorităţile locale pentru această sărbătoare nu vor lipsi spectacolele de muzică, râmnicenii fiind invitaţi să petreacă trei zile în compania unor artişti români cunoscuţi. Astfel, vineri seara, începând cu ora 19,00, în scuarul Mircea cel Bătrân va avea loc un concert de muzică şi dansuri populare susţinut de Junii Sibiului, Constantin Enceanu, Emilia Dorobanţu şi Ionuţ Dolănescu, iar sâmbătă, tot de la ora 19,00, pe scena din centrul oraşului vor urca tineri interpreţi din oraş, Nicoleta Nucă şi Taraful din Clejani. Sărbătoarea Râmnicului se va încheia duminică seara cu un spectacol de aproape două ore al trupei Holograf.

Prima menţiune documentară a Râmnicului datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I şi a unei vii, pe care o făcuse danie jupânul Budu, cu voia lui Radu I, tot domnitorului valah dintre anii 1386 -1418, fiind cel care a atestat urbea de la poalele Dealului Capela ca oraş, menţionând într-un hrisov din 4 septembrie 1389 că se află în "oraşul domniei mele... numit Râmnic" .


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Al doilea profesor de la Universitatea Laval, suspendat pentru că a pus sub semnul întrebării nevoia de a vaccina copiii împotriva COVID

_ Kate Moss poartă o rochie ciudată în dungi în timp ce pozează cu Elton John

Autoritatea Palestiniană contestă vehement concluziile SUA privind moartea corespondentei Al Jazeera

Ucraina stabilește noi linii defensive la Donețk după ce a pierdut Lugansk

Cântecele balenei cu cocoașă arată că oamenii nu sunt singurele specii capabile de transmitere culturală

_ Tasha din Love Island îl sărută pe noul băiat Billy în Casa Amor, în timp ce Andrew o renunță pentru o nouă bombă

_ Descoperirea fosilelor rezolvă misterul modului în care panda au devenit vegetarieni

_ Suspectul de masacrul din Highland Park, Robert Crimo, 22 de ani, este rapperul „Awake”, cu 16.000 de ascultători pe Spotify

_ Fanii Love Island îl laudă pe Luca Bish pentru că i-a rămas loial lui Gemma Owen

_ Starul australian de tenis Nick Kyrgios, ÎNCUCĂTAT pentru agresarea fostei iubite Chiara Passari

Mai liniștit, mai calm Kyrgios în Sferturi la Wimbledon ani mai târziu de când nu a mai avut o asemenea performanță

_ Psihologul dezvăluie 9 semne că s-ar putea să fii prea gânditor

_ Părinții din școala primară îngroziți că pedofilul înregistrat poate face vizite regulate la școală

_ MAFS Tamara Djordjevic își etalează silueta sveltă într-un bikini roz suplu

_ Creșterea costului programelor guvernamentale folosind o etichetă de preț cost pe persoană îmbunătățește înțelegerea de către publicul larg

_ Un preot catolic a fost răpit în Nigeria

_ Cristiano Ronaldo va lipsi de la antrenamentul Man United pentru o A DOUA zi CONSECUTIVA

_ Gemma Collins își arată flexibilitatea în timp ce își exersează mișcările de yoga pe un iaht într-un clip de întoarcere

_ Katie Price se bucură de soare în Thailanda, deoarece acuzațiile de viteză sunt renunțate

_ Georgia Love critică „trolii Gen-Z” în urma dramei ei de sărbători din Arabia Saudită

_ Coco Austin se arată obraznic în timp ce îl sărută pe soțul Ice-T în weekendul din 4 iulie în AZ

_ Telespectatorii reacționează după ce doar 44 de telespectatori urmăresc noua emisiune pentru micul dejun de la Channel 10

_ Protestatarii Just Stop Oil au deteriorat The Hay Wain al lui Constable în cascadorie

_ Tom Cruise este tachinat de James Corden în timp ce starul de la Hollywood își sărbătorește 60 de ani de naștere în Marea Britanie

_ Ghețarul se prăbușește în Alpii italieni, șase morți: salvatori

_ NASA explică misiunea de a aduce mostre de sol, rocă și atmosferă de pe Marte înapoi pe Pământ

_ Echipa lui DeSantis răspunde la anunțul Newsom care spune că rezidenții din Florida ar trebui să se mute în California

_ Mijlocașul foarte apreciat al academiei de la Manchester City, Tommy Doyle, se alătură Sheffield United prin împrumut

_ Chelsea „cântărește o mișcare șoc pentru Cristiano Ronaldo” pe fondul dorinței sale de a părăsi Man United

_ Inundațiile din Sydney forțează alte mii de oameni să fugă

_ Paula Badosa, după înfrângerea în faţa Simonei Halep: „Nu sunt Rafa Nadal şi nici nu voi fi"

_ Campionul UFC Alex Volkanovski dezvăluie lovitura URIAȘĂ înainte de a doua luptă împotriva lui Max Holloway

_ Știri Man United: Acesta este motivul pentru care Barcelona vrea să-l vândă pe De Jong?

_ Peste 11.000 de decese prin cancer intestinal ar putea fi prevenite prin simpla reinvitare a oamenilor

_ Shanina Shaik strălucește pozitiv în timp ce își etalează umflătura înflorită la Londra

_ Femeile din NZ vor fi plătite la fel ca și bărbații, dar vor câștiga totuși jumătate din cât primesc femeile australiane

_ De ce prețurile la combustibil sunt atât de mari? Ce face să fie scumpe benzina și motorina

_ Manchester United a spus să-l semneze pe fostul coechipier al lui Ronaldo la Juve

_ Turnul Eiffel „plin de rugină și are nevoie drastică de reparații”, dar va primi doar „vopsea cosmetică”

_ Urmărirea prin satelit a rechinilor-balenă a oferit o perspectivă asupra comportamentului lor migrator și de hrănire

_ Spania, Portugalia uscăciune „fără precedent” în 1.200 de ani

_ Starul australian de tenis Nick Kyrgios, ÎNCUCĂTAT pentru agresarea fostei iubite Chiara Passari

_ ONU îndeamnă la acțiuni ambițioase pentru a proteja oceanele

_ Un val de căldură neobişnuit de intens va cuprinde China. Peste 250 de milioane de oameni sunt afectaţi

_ Lewis Hamilton își propune să sape pe Max Verstappen după ce și-a lăudat bătălia „sensată” cu Charles Leclerc

_ Motivele invocate de CFR Călători pentru căldura din vagoane

_ Pia Muehlenbeck își împărtășește durerea de inimă când dezvăluie că câinele ei iubit este bolnav

_ Starul de la Chicago White Sox renunță la legile SUA privind armele după tragedia de la Boston

_ Nicole Scherzinger își etalează silueta în timp ce ea și iubitul Thom Evans dansează pe o plajă din Mykonos

_ Top 100 de nume de bebeluși din Marea Britanie anul acesta dezvăluite

_ Cunoașterea dezechilibrului energetic al Pământului este esențială în prevenirea încălzirii globale, arată studiul

_ Câinii masculi de patru ori mai susceptibili de a dezvolta cancer contagios la nas sau la gură decât femelele

_ Noua tehnică de screening ar putea accelera și îmbunătăți terapiile cu ARNm

_ Incredibilele e-mailuri scurse dezvăluie adâncimea războiului civil al clubului AFL North Melbourne Kangaroos

_ Moment emoționant bărbat, 56 de ani, își întâlnește sora mai mare în Long Lost Family

_ Remaniere guvernamentală în Franţa după eşecul electoral al alianţei care îl susţine pe Macron

_ Ion Cristoiu: Cum a ajuns Vladimir Putin să conducă Rusia cu o mînă de fier

_ 2 ofițeri de poliție împușcați în timpul artificiilor din 4 iulie în Philadelphia: rapoarte

_ Newsom iertă femeia care a împușcat mortal bărbatul care a traficat-o

_ Ottawa semnează un acord de compensare în valoare de 20 de miliarde de dolari pentru bunăstarea copiilor din Primele Națiuni


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1823, afisate in 31 pagini.



ieri 07:19