18:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ Senatul SUA aprobă planul de asistenţă destinat Ucrainei, în valoare de 40 de miliarde de dolari

Senatul SUA aprobă planul de asistenţă destinat Ucrainei, în valoare de 40 de miliarde de dolari

Senatul Statelor Unite a adoptat, joi după-amiază, planul de asistenţă destinat Ucrainei, în valoare de 40 de miliarde de dolari, finalizând procedura de aprobare în Congres, informează publicaţia The Hill.

Planul, care conţine măsuri de asistenţă economică, militară şi umanitară, a fost aprobat în Senatul de la Washington cu 86 de voturi pentru şi 11 împotrivă. Preşedintele Joseph Biden urmează să promulge rapid legea privind asistenţa destinată Ucrainei.

Camera Reprezentanţilor a aprobat măsurile în urmă cu aproape două săptămâni.

"Este un plan amplu, care va răspunde nevoilor majore ale poporului ucrainean, aflat într-o luptă pentru supravieţuire. După cum a remarcat preşedintele Volodimir Zelenski, ucrainenii luptă pentru democraţie, aceeaşi democraţie pe care o iubim şi noi. Este o luptă de care noi nu trebuie să ne îndepărtăm", a declarat senatorul Charles Schumer, liderul grupului democrat din Senatul SUA.

"Viitorul securităţii Americii şi principalele interese strategice vor fi configurate în funcţie de rezultatul acestei lupte. Oricine este preocupat de costurile susţinerii victoriei Ucrainei ar trebui să se gândească la costurile mai mari în situaţia în care Ucraina ar fi învinsă", a afirmat, la rândul său, senatorul Mitch McConnell, liderul grupului republican.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Richarlison, care a semnat noul Tottenham, a înmânat tricoul cu numărul nouă, în timp ce Antonio Conte continuă să construiască partea

_ Jessica Sepel de la JSHealth Vitamins: Acestea sunt CINCI alimente pe care le consum pentru imunitate iarna

_ Mel Greig are Covid și o tulpină urâtă de gripă în același timp

_ Tottenham „face o anchetă pentru Memphis Depay”, în timp ce Antonio Conte încearcă să întărească atacul în continuare

_ Fiul lui Paul Staehle al logodnicului de 90 de zile, Pierre, în vârstă de trei ani, este luat într-o casă de plasament de către CPS

_ Queensland: Bindi Irwin vizitează plaja cu fiica Grace într-o dimineață de iarnă

_ CHRISTOPHER STEVENS recenzii TV de aseară: Dragi snobi ai BBC

_ Sharks îl fac pe Grier primul director general al negru din istoria NHL

_ SUA face presiuni asupra membrilor G20 în privinţa Rusiei. Ce vor să obţină

_ Kmart introduce noi „roboți cu auto-navigare” numiți Tory în magazinele de la nivel național

_ Tom Cruise i se alătură Serena Williams și Natalie Portman, când își sărbătorește 60 de ani

_ Mel Greig dezvăluie că a fost lovită de Covid ȘI o tulpină urâtă de gripă în același timp

_ Camilla mărturisește că este o „vizionatoare avidă” a filmului Crimewatch în timpul vizitei la noul sediu al BBC din Țara Galilor

_ Andrew din Love Island izbucnește în lacrimi într-un clip dramatic de previzualizare... după ce a sărutat-o ​​pe Coco

_ Camilla și Prințul Charles vizitează sediul de 120 de milioane de lire sterline al BBC Wales

_ Kate Beckinsale recunoaște că „nu se poate opri” să se uite la Insula Iubirii

_ Lala Kent își prezintă noua meserie cu sânii în bikini minuscul după despărțirea urâtă a lui Randall Emmett

_ Poate chiar și Boris purcelul uns să iasă din asta?

_ Montare sub presiune la 2 GB pe măsură ce timpul de conducere al lui Jim Wilson alunecă

_ Starul lui Geordie Shore, Daniel Thomas-Tuck, anunță că așteaptă primul său copil cu iubita lui

_ Factorul Biden: China, Rusia, Iran se pregătesc pentru jocurile de război din America Latină � Rusia va aduce pentru prima dată jocurile militare �n emisfera vestică

_ Burgerul McDonald's Australia's Mighty Angus revine cu crème brulee McFlurry

_ Jennifer Lopez își arată simțul impecabil al modei în timp ce se alătură logodnicului Ben Affleck pe platourile de filmare din LA

_ Starul MasterChef Sarah Todd spune că simte presiune înainte de săptămâna Marii Finale

_ Amelia Marni din Love Island plânge în timp ce își rupe tăcerea după despărțirea de Josh Moss

_ Liam Gallagher îl critică pe fratele Noel pentru că „își bate joc de utilizatorii de scaune cu rotile la Glastonbury”

_ Love Island Australia: Amelia Marni rupe tăcerea în despărțirea de Josh Moss

_ Minions: The Rise of Gru se află în fruntea box office-ului australian

_ Mutarea lui Cristiano Ronaldo la Chelsea de la Manchester United „bifează o casetă” pentru Blues, susține Merson

_ Eyes Wide Shut: Nicole Kidman îl lasă pe Balenciaga îmbrăcat într-o misterioasă acoperire a ochilor în timpul PFW

_ Lupii sunt dispuși să asculte ofertele pentru Morgan Gibbs-White, în timp ce mijlocașul blochează un nou contract

_ Rochelle Humes pune un ecran cu picioare în picioare, în mov strălucitor, pentru petrecerea Good American

_ O mamă însărcinată dezvăluie comentarii insultătoare pe care străinii le-au făcut cu privire la „uriașul” ei bubiș

_ ROBERT HARDMAN: Scena din viața reală a Hay Wain este la fel de bucolica ca întotdeauna!

_ Rita Ora se strecoară într-o rochie sclipitoare din plasă în timp ce ia cina după ce a participat la premiera Thor la Londra

_ Susie Bradley are o față curajoasă, așa cum a văzut-o pentru prima dată de la despărțirea de starul NRL Todd Carney

_ Lista de milioane de dolari din New York, care i-a jucat pe Ryan Serhant și Fredkrik Eklund, este „întreruptă” de Bravo

_ EDEN CONFIDENTIAL: fratele lui Kate Middleton, James, și o anchetă privind plata cu cardul de credit de 52.000 de lire sterline

_ Chris Evans face echipă cu Emily Blunt pentru noul film Netflix Pain Hustlers

_ Serena Williams arată plin de farmec într-o rochie mini roz la premiera din Londra a lui Thor

_ Bunicul meu și-a suflat capul cu o pușcă pentru a evita moartea dureroasă a fumătorului

_ MasterChef Australia: Judecătorii acuzați de „favoritism”, deoarece Julie Goodwin este trimisă acasă

_ Newcastle „gata să doboare recordul de transferuri pentru a-l ateriza pe lateralul Bayer Leverkusen, Moussa Diaby”

_ Instagram versus realitate! Pistruii naturali ai lui Elle Macpherson dispar

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Lily-Rose Depp face un LBD elegant în timp ce se urcă în decapotabilă Rolls-Royce, filmând The Idol

_ Natalie Portman se îmbracă cu o minirochie roșie în timp ce se alătură Ritei Ora și Tessa Thompson

_ Pixie Lott își arată silueta incredibilă în minirochie cu paiete la Săptămâna Modei de la Paris

_ Cadbury lansează un nou bloc de ciocolată boysenberry ripple

_ Soția lui Ore Oduba Portia dezvăluie că fiica lor, în vârstă de 8 luni, a fost transportată de urgență la spital după „o sperietură”

_ „Ură conjugală”: aceasta este expresia pentru a descrie acele iritații - șase femei își dezvăluie supărarea

_ Mama lui Nick Kyrgios dezvăluie că faptul de a-l vedea jucând o face să intre în panică atât de tare încât a trebuit să meargă la psiholog

_ Jeff Lewis îl părăsește pe Stuart O'Keeffe după cearta noaptea târziu pentru petrecerea din 4 iulie

_ Julia Fox emană încredere cu un ansamblu de piele îndrăzneț în timp ce iese la cină la Paris

_ Nene Leakes își arată picioarele tonifiate într-o rochie înaltă-joasă în timp ce este la o întâlnire cu Nyonisela Sioh la Miami

_ Tessa Thompson emană farmec într-o rochie aurie fără bretele la premiera Thor: Love and Thunder

_ Nicole Scherzinger uimește într-un bikini albastru... atrăgând chiar atenția fotbalistului Jesse Lingard

_ Legenda australiană a tenisului Mark Philippoussis îl critică pe Nick Kyrgios drept o influență proastă asupra copiilor

_ Lottie Moss pare să facă o declarație despre Roe v. Wade în timp ce pozează pentru un selfie cu oglindă în topless

_ Fulham a convenit asupra unui contract de împrumut pentru extrema Manor Solomon, după discuțiile cu privire la colapsul permanent al acordului


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 176, afisate in 3 pagini.