17:22
Comentarii Adauga Comentariu

_ Eurostat: Numărul persoanelor aflate în situaţie ilegală în UE a crescut cu 22% în anul 2021

Eurostat: Numărul persoanelor aflate în situaţie ilegală în UE a crescut cu 22% în anul 2021

Numărul persoanelor aflate în situaţie ilegală în Uniunea Europeană a crescut cu 22%, ajungând la aproape 700.000 în 2021, conform datelor biroului european de statistică Eurostat făcute publice joi, transmite Reuters.

În cea mai mare parte, este vorba de sirieni, urmaţi de algerieni şi afgani.

Numărul afganilor a crescut cu 55% comparativ cu 2020, ca urmare a instalării la putere a talibanilor, în august anul trecut.

De asemenea, potrivit datelor Eurostat, bărbaţii reprezintă 87% din totalul persoanelor în situaţie ilegală, peste jumătate dintre ei având între 18 şi 34 de ani, potrivit Agerpres.ro.

În total, Eurostat a stabilit că numărul persoanelor din afara UE aflate ilegal în cele 27 de state membre în 2021 a fost de 681.200, cu 123.700 mai multe decât în anul precedent, dar cu 67% mai puţin faţă de vârful din 2015, când în UE au intrat peste un milion de oameni din Siria şi alte zone de conflict.

Numărul anunţat îl cuprinde atât pe cei intraţi ilegal în blocul comunitar, cât şi pe cei care au rămas în UE peste perioada de şedere legală.

Franţa a raportat cel mai ridicat număr, 215.200, cu 107% mai mult faţă de 2020. Este urmată de Ungaria şi Germania, împreună cele trei ţări având pe teritoriul lor aproape 70% din totalul cetăţenilor din ţări din afara UE aflaţi ilegal în blocul comunitar.

Cei mai mulţi cetăţeni proveniţi dintr-o singură ţară cărora li s-a refuzat intrarea în UE în 2021 sunt ucrainenii, cu circa 50.200 de respingeri, din totalul de 139.000. Aceştia au încercat să treacă graniţele terestre ale UE în Ungaria, Polonia şi, în mai mică măsură, în România.

În acelaşi timp, numărul de cetăţeni ai altor ţări decât din UE care au primit ordin de a pleca de pe teritoriul unui stat membru a scăzut cu circa 14% faţă de 2020, circa 37% dintre aceste ordine fiind emise în Franţa, mai mult decât în orice alt stat al Uniunii. Dacă în peste jumătate din cazuri a fost vorba de întoarceri forţate, 47% dintre aceştia au plecat de bunăvoie, potrivit Eurostat.

În general, în majoritatea cazurilor, a fost refuzată intrarea celor care nu şi-au putut justifica obiectivele şi condiţiile şederii în blocul comunitar, dar în 29% din cazuri persoana respectivă a fost considerată ca fiind o ameninţare publică, a mai indicat Eurostat.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Sunt vaccinurile ARNm COVID sigure? A apărut Studiul "Evenimente adverse grave de interes special în urma vaccinării ARNm în studiile randomizate"

_ 2 Citate de la Henry Ford și PT Barnum despre bani

_ Durează doar 1 lună pentru a vindeca problemele cardiace? Un studiu de la Harvard confirmă existența meridianului pericardului

_ Supreme Court Security Chief Sparks War of Words Over Police Protection of Justices

_ McDonald's lansează burger McPlant în Australia: De unde să cumpăr Maccas vegan

_ Sienna Miller face pachete pe PDA cu iubitul ei Oli Green la Wimbledon

_ [Premierarea 7/04 la 1PM ET] DoD va elibera peste 700 de piloți pentru încălcarea mandatelor de vaccinare pe fondul penuriei de pilot | Faptele contează

_ Studiu: Cum au evoluat placenta la mamifere

_ Strictly se pregătește să revină în emblematica sală de bal Blackpool Tower pentru prima dată în trei ani

_ Omul de ştiinţă rus arestat zilele trecute sub suspiciunea de trădare de ţară a murit

_ Kim Kardashian mocnește într-o ședință foto retro pentru campania SKIMS: „Pregătește-te pentru Metallic Swim”

_ Westworld Sezonul 4 Episodul 2 Recapitulare: Teddy Flood devine cel mai recent personaj care a revenit

_ Provocarea părului rezistent la apă Color Wow's Dream Coat pe TikTok

_ MasterChef Australia: promoția Channel 10 oferă indicii majore despre cine câștigă

_ Lola Sheen, fiica lui Charlie Sheen și Denise Richards, face magazine în Calabasas la câteva zile după accidentul de mașină

_ Starul „Fermierul vrea o soție”, Hayley Love, ia o lovitură sălbatică asupra zvonurilor de tată Will Dwyer

_ UPDATE: Cumpărătorii fug pentru vieți după ce ucigașul de la Copenhaga a deschis focul...

_ Hailey Bieber prezintă o piele impecabilă într-o nouă reclamă pentru marca ei de îngrijire a pielii Rhode Skin

_ Wimbledon: tatăl lui Nick Kyrgios îi lovește pe oficiali pentru că nu l-au aruncat pe Stefanos Tsitsipas din meci

_ Madonna își amintește că poliția a amenințat-o „că o arestează” în turneul ei Blonde Ambition din 1990

_ Soimul a aterizat: frânare în aer pentru a acorda prioritate siguranței în detrimentul energiei sau vitezei

_ Elliot Page marchează un reper cu fotografia de pașaport: „N-am crezut niciodată că mi-ar plăcea o fotografie de pașaport”

_ Olivia Rodrigo are o ținută punk șic în timp ce cântă pentru fanii Manchester

_ Benji Marshall îl susține pe Tim Sheens pentru a-l face pe SHOCK să revină la antrenor și să preia controlul Tigers care se luptă

_ France-based British theatre legend Peter Brook dies aged 97: source

_ JPMORGAN prezice petrol de 380 de dolari pentru reducerea producției ruse în cel mai rău caz...

_ Juventus „se gândește la o lovitură de vară pentru fundașul Arsenal Gabriel Magalhaes”

_ Profesorul de breakdance al lui Michael Jackson, Bruno „Pop N Taco” Falcon, a murit la vârsta de 58 de ani, din cauze naturale

_ Jabeur îl respinge pe Mertens pentru a ajunge la Wimbledon

_ Krispy Kreme este pregătit să lanseze în meniul său în Australia un nou FOARTE gustos „duffin”.

_ Thor: Love and Thunder: Chris Hemsworth se alătură TikTok; câștigă 600.000 de urmăritori în două zile

_ Tyra Banks are un aspect confortabil și casual în transpirație pentru o mușcătură rapidă cu un prieten din Los Angeles

_ Alan Fletcher, de la vecini, spune că distribuția și-a găsit scenele finale dificile, deoarece săpunul este eliminat după 37 de ani.

_ Femeia din Texas trebuie să părăsească statul pentru a pune capăt unei sarcini periculoase...

_ Prestația lui Janet Jackson a fost îngreunată pentru scurt timp de probleme tehnice la Festivalul Essence din New Orleans

_ Karlie Kloss uimește în cămașă șic cu glugă în timp ce își face apariția la spectacolul Azzedine Alaia în timpul PFW

_ Pe măsură ce supermarketurile încep să sfătuiască cumpărătorii să „folosească nasul”, SARAH RAINEY pune metoda la încercare

_ Rita Ora și Taika Waititi se mută la Londra înainte de nunta lor „iminentă”.

_ UPDATE: Ricky Martin a lovit cu ordin de restricție pentru abuz domestic...

_ Omizi -- următoarea gustare gustoasă...

Rusia impune restricții țărilor care cumpără grâu și ulei de floarea soarelui: Rusia va exporta de acum ănainte,cereale către alte națiuni doar în schimbul rublelor.

_ Tyra Banks are un aspect confortabil și casual în transpirație pentru o mușcătură rapidă cu un prieten din Los Angeles

_ ANDROID...

_ Violența din Chicago: 7 uciși, alții 29 împușcați în weekendul din 4 iulie

_ „Minions” stăpânesc teatrele N.americane în weekendul de 4 iulie

_ Goffin în sferturile de finală de la Wimbledon după cel mai lung meci

_ Actorul de la Peaky Blinders, Sam Claflin, țâșnește după zvonurile iubitei Cassie Amato, în bikini sexy.

_ Ghețarul se prăbușește în Alpii italieni, șase morți: salvatori

_ Chiar și Google Thought Hunter a fost o glumă � fostul director al Google povestește o �nt�lnire jenantă cu Biden

_ Tumora mastocitară Cel mai frecvent cancer de piele canin

_ Dependență în spirală, boli psihotice, spitale care se confruntă cu potop de otrăviri...

_ Acest bărbat și câinele lui au petrecut șapte ani plimbându-se în jurul lumii...

_ Wimbledon 2022: Nick Kyrgios retrage după ce Stefanos Tsitsipas l-a numit bătăuș

_ Olivia Rodrigo are o ținută punk șic în timp ce cântă pentru fanii Manchester

_ Test de 4 iulie fericit! (ediția 2022)

_ Scena epică de luptă dintre Chris Hemsworth și Christian Bale tachinată în noul trailer Thor

_ Lovitură cu rachete ucrainene asupra orașului rusesc ucide mai multe persoane: Kremlin

_ Tsitsipas și Kyrgios, ambii amendați după o ciocnire aprinsă de la Wimbledon

_ Polarizarea politică se înrăutățește în America corporativă: un nou studiu

_ Acești americani au părăsit SUA spre Mexic...


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 486, afisate in 9 pagini.



ieri 20:52 _ TK