![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Consilierii locali tulceni au aprobat două hotărâri pentru îmbunătăţirea situaţiei locative a tinerilor![]() Consilierii locali tulceni au aprobat două hotărâri pentru îmbunătăţirea situaţiei locative a tinerilorConsilierii locali tulceni au aprobat, joi după-amiază, în timpul unei şedinţe de îndată, două hotărâri pentru îmbunătăţirea situaţiei locative a tinerilor din municipiu. Unul dintre cele două proiecte îi vizează pe tinerii aflaţi în dificultate şi are în vedere construirea a 72 de unităţi locative pe strada Taberei, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 25.873.711,20 lei, potrivit Agerpres.ro. Cel de-al doilea proiect îi vizează pe tinerii specialişti din Sănătate şi Învăţământ şi are în vedere construirea a 72 de unităţi locative pe strada Transformatorului, valoarea totală a viitoarei investiţii fiind estimată la 31.411.748,70 lei. "Diferenţa de cost este dată de cele 45 de staţii de încărcare electrică prevăzute a se construi doar la unul din cele două proiecte imobiliare", a precizat pentru AGERPRES viceprimarul municipiului Tulcea, George Şinghi. Potrivit celor două hotărâri, Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea a înregistrat 1.556 de solicitări pentru locuinţe sociale şi 2.296 de cereri pentru locuinţe ANL.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:33
_ Păstrarea energiei în cameră
ieri 18:46
_ Ucraina îşi face armată de drone
ieri 13:31
_ Momota intră în finala Malaysia Open
ieri 12:31
_ Sovietizarea Americii � Un Gulag american
ieri 09:16
_ „ZOOM trageri” viitorul?
ieri 09:15
_ Ia o pauză TWITTER neobișnuit de lungă...
ieri 09:15
_ LUNA BITCOIN DIN IAD...
ieri 09:15
_ BURSĂ CEA MAI RĂU DIN 1970...
ieri 09:15
_ Mogulii gata să se întâlnească...
ieri 09:14
_ Quake Swarm Rattles Carolina de Sud...
ieri 09:13
_ Marea Britanie atinge 1.235...
ieri 09:11
_ DC cel mai tare iunie din '09...
ieri 09:10
_ Un lider pentru toți israelienii?
ieri 09:09
_ 25% deschis la revoltă armată...
ieri 09:08
_ Gradul de aprobare a rămas la 39%...
ieri 09:08
_ Zboruri nesigure?
ieri 09:08
_ CEL MAI Aglomerat WEEKEND DE LA PANDEMIE
ieri 09:07
_ „AIRMAGEDDON”
ieri 09:02
_ Insula Iubirii: șase bombe sunt tachinate
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu