09:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ Portugalia susține aderarea României la spațiul Schengen: 'Forţele noastre apără graniţele tuturor ţărilor NATO'

Portugalia susține aderarea României la spațiul Schengen: 'Forţele noastre apără graniţele tuturor ţărilor NATO'

Prim-ministrul Republicii Portugheze, Antonio Costa, aflat în vizită în România, a transmis, joi, susţinere pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

El a subliniat că acordul româno-portughez privind cooperarea în domeniul apărării, semnat cu prilejul vizitei sale la Bucureşti, va duce la creşterea cooperării militare între cele două ţări.

"Am identificat în discuţiile purtate diverse domenii de cooperare - în domeniul energiei şi în programele de rezilienţă ale celor două ţări şi vom găsi posibilităţi de a rentabiliza sprijinul pentru cooperarea şi rezilienţa ţărilor noastre. În ultimii ani am avut o excelentă experienţă în cooperarea bilaterală în domeniul la apărării, cel mai bun exemplu este programul pe care l-am dezvoltat împreună în privinţa achiziţionării avioanelor F16 şi, prin acordul semnat astăzi de miniştrii Apărării, se va aprofunda, de asemenea, cooperarea în domeniul militar", a arătat Antonio Costa.

Premierul Costa s-a referit la misiunea forţelor armate portugheze în România, evidenţiind că NATO va apăra teritoriul oricăror ţări ale Alianţei. "Este o mare onoare ca forţele noastre armate să desfăşoare în România misiunea care ne-a fost atribuită de NATO de întărire a apărării şi a capacităţii de descurajare în partea estică a NATO, într-un moment în care Europa se confruntă cu o atitudine beligerantă, de încălcare a dreptului internaţional şi de atac barbar desfăşurat de Rusia în Ucraina. Este încă o dată cel mai bun prilej de a afirma alianţa noastră şi apărarea integrală a teritoriului oricăror ţări din NATO. Noi, care suntem în extrema occidentală a Europei, nu avem nicio îndoială că graniţa noastră de securitate începe aici, în România, începe la fiecare dintre graniţele din ţările NATO. Apărarea graniţelor noastre înseamnă nu numai să apărăm graniţele noastre naţionale, ci şi graniţele fiecăruia dintre aliaţii noştri. Forţele noastre armate apără graniţele tuturor ţărilor din NATO. Este sigur că vom contribui la apărarea tuturor şi cu toţii vom avea o securitate mai bună şi vom putea asigura pacea în Europa", a adăugat Antonio Costa. Potrivit acestuia, pacea în Europa este "o urgenţă", iar războiul trebuie să înceteze şi să fie apărate vieţile omeneşti şi dreptul la suveranitate şi integritate teritorială al Ucrainei. Premierul portughez a exprimat disponibilitatea aprofundării cooperării dintre cele două ţari, prin activitatea grupurilor de lucru care vor fi create.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ 2 Citate de la Henry Ford și PT Barnum despre bani

_ Supreme Court Security Chief Sparks War of Words Over Police Protection of Justices

_ Kim Kardashian mocnește într-o ședință foto retro pentru campania SKIMS: „Pregătește-te pentru Metallic Swim”

_ Strictly se pregătește să revină în emblematica sală de bal Blackpool Tower pentru prima dată în trei ani

_ [Premierarea 7/04 la 1PM ET] DoD va elibera peste 700 de piloți pentru încălcarea mandatelor de vaccinare pe fondul penuriei de pilot | Faptele contează

_ Lola Sheen, fiica lui Charlie Sheen și Denise Richards, face magazine în Calabasas la câteva zile după accidentul de mașină

_ Durează doar 1 lună pentru a vindeca problemele cardiace? Un studiu de la Harvard confirmă existența meridianului pericardului

_ Tyra Banks are un aspect confortabil și casual în transpirație pentru o mușcătură rapidă cu un prieten din Los Angeles

_ Profesorul de breakdance al lui Michael Jackson, Bruno „Pop N Taco” Falcon, a murit la vârsta de 58 de ani, din cauze naturale

_ Soimul a aterizat: frânare în aer pentru a acorda prioritate siguranței în detrimentul energiei sau vitezei

_ Juventus „se gândește la o lovitură de vară pentru fundașul Arsenal Gabriel Magalhaes”

_ Olivia Rodrigo are o ținută punk șic în timp ce cântă pentru fanii Manchester

_ Alan Fletcher, de la vecini, spune că distribuția și-a găsit scenele finale dificile, deoarece săpunul este eliminat după 37 de ani.

_ Chiar și Google Thought Hunter a fost o glumă � fostul director al Google povestește o �nt�lnire jenantă cu Biden

_ Tyra Banks are un aspect confortabil și casual în transpirație pentru o mușcătură rapidă cu un prieten din Los Angeles

_ Owen Beck de la Liverpool „este un împrumut pentru echipa portugheză Famalicao” în timp ce caută minute

_ Olivia Rodrigo are o ținută punk șic în timp ce cântă pentru fanii Manchester

_ De ce o mică stropire de WD-40 poate ajuta la ascunderea unei aventuri ilicite: poate îndepărta rujul de pe gulere

Sunt vaccinurile ARNm COVID sigure? A apărut Studiul "Evenimente adverse grave de interes special în urma vaccinării ARNm în studiile randomizate"

_ Rita Ora și Taika Waititi se mută la Londra înainte de nunta lor „iminentă”.

_ Mii de firme se luptă să angajeze personal scrie RUTH SUNDERLAND

_ Nottingham Forest îl vrea pe mijlocașul Huddersfield Lewis O'Brien și fundașul stânga Harry Toffolo

_ Wimbledon 2022: Nick Kyrgios retrage după ce Stefanos Tsitsipas l-a numit bătăuș

_ Pe măsură ce supermarketurile încep să sfătuiască cumpărătorii să „folosească nasul”, SARAH RAINEY pune metoda la încercare

_ Ghețarul se prăbușește în Alpii italieni, șase morți: salvatori

_ Programul meu de reabilitare a dependenței de cumpărături

_ Southampton a convenit asupra unui contract pentru a semna prospectul de la Manchester City, Romeo Lavia, pentru 14 milioane de lire sterline

_ Martha Kalifatidis împărtășește produse de înfrumusețare fără de care „nu ar putea trăi” în timp ce călătorește prin Europa

_ MAFS: Daniel Holmes explică postarea îngrijorătoare; dezvăluie „lupte mentale”

_ Alan Fletcher, de la vecini, spune că distribuția și-a găsit scenele finale dificile, deoarece săpunul este eliminat după 37 de ani.

SUA, Curtea Supremă va audia un caz care ar putea acorda legiuitorilor statului, nu judecătorilor, puterea de a reglementa alegerile

_ Marea Britanie a dat 310 de milioane de lire sterline organismului de la Strasbourg care a blocat zborul din Rwanda

_ Victoria Beckham, 48 de ani, uimește în lenjerie de dantelă și piele plină de viață pentru Vogue Australia

_ Owen Beck de la Liverpool „este un împrumut pentru echipa portugheză Famalicao” în timp ce caută minute

_ Kim Kardashian mocnește într-o ședință foto retro pentru campania SKIMS: „Pregătește-te pentru Metallic Swim”

_ Novak Djokovic dezvăluie că șefii de la Wimbledon se gândesc să înceapă mai devreme meciurile pe terenurile spectacol

_ Test de 4 iulie fericit! (ediția 2022)

_ DHS emite un avertisment pe 4 iulie, deoarece inversarea Roe v. Wade a „intensificat” amenințarea mediului

_ Tumora mastocitară Cel mai frecvent cancer de piele canin

_ Rusia spune că forțele sale controlează pe deplin regiunea Lugansk din Ucraina

_ Bărbat legat în scaun cu rotile ucis de un sedan lovit și fugit

_ Roger Federer sperând să mai aibă o șansă la Wimbledon

_ Boris Johnson nu cunoaște „acuzațiile specifice” împotriva fostului bici de conservator Chris Pincher: ministru

_ Lovitură cu rachete ucrainene asupra orașului rusesc ucide mai multe persoane: Kremlin

_ Jeff Bezos răspunde după ce Biden a cerut benzinăriilor prețuri mai mici

_ Violența din Chicago: 7 uciși, alții 29 împușcați în weekendul din 4 iulie

_ Salutare Americii – „Nu lăsați pe nimeni să vă spună că cele mai bune zile ale Americii sunt în spatele ei”

_ În spatele răspunsurilor diferite ale Chinei și Hong Kong-ului la creșterea ratelor dobânzii din SUA

_ Argumentele armatelor liberale de dezarmare

_ „Nu vreau să fie uitați”: Canadienii răniți de vaccin primesc sprijin de la mai multe grupuri, indivizi

_ După Dobbs, ce urmează pentru proiectul juridic conservator?

_ Opinie: Sărbătoarea a 25-a aniversare din Hong Kong

_ Red Hot Chili Peppers anunță turneul australian din 2023 cu Post Malone

_ [Premiering 7/04 at 1PM ET] DoD to Discharge Over 700 Pilots for Violating Vaccine Mandates Amid Pilot Shortage | Facts Matter

_ Șeful de securitate al Curții Supreme declanșează războiul cuvintelor asupra protecției judecătorilor de către poliție

_ Djokovic a ajuns în al 13-lea sfert de finală de la Wimbledon, în ciuda sferturii

_ TOWIE mercy dash în timp ce mama lui Yazmin Oukhellou zboară în Turcia pentru a fi lângă patul ei de spital

_ Ți-ai rezervat deja zborul? un tarif mai mic ar putea fi încă disponibil pentru dvs

_ Derulați înapoi, revizuiți și reevaluați: „Searching for Mr. Rugoff” (2021): The Godfather of Art House

_ Cassidy Hutchinson, Christine Blasey Ford a lui Liz Cheney


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 322, afisate in 6 pagini.



ieri 20:52 _ TK