10:02
Comentarii Adauga Comentariu

_ Breaking | Bogdan Licu şi Iulia Scântei merg la CCR: Curtea a respins sesizările USR pe numiri

Breaking | Bogdan Licu şi Iuliana Scântei merg la CCR: Curtea a respins sesizările USR pe numiri

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările USR cu privire la numirile lui Bogdan Licu şi Iuliana Scântei în funcţiile de judecător la CCR, potrivit unor surse din cadrul Curții.

Sesizarea care îl privea pe Bogdan Licu a fost respinsă u majoritate ca nefondată, iar cea care o privea pe Iulia Scântei s-a respins ca inadmisibilă.

CONTEXT

USR a anunţat că sesizează Curtea Constituţională cu privire la hotărârea Camerei Deputaţilor prin care Bogdan Licu este numit judecător la CCR. Constituţia prevede, la art. 143, că judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. USR consideră că propunerea PSD, "votată de deputaţii Coaliţiei sărăciei", nu îndeplineşte criteriul constituţional al pregătirii juridice superioare. În plus, spune sursa citată, prin nedepunerea diplomei de licenţă la dosarul de candidatură, Bogdan Licu nu a respectat prevederile legale cu privire la documentele necesare a fi depuse în vederea numirii ca judecător la CCR. "La rândul său, Camera Deputaţilor nu a analizat documentele oficiale care să ateste îndeplinirea de către candidat a condiţiilor de numire, încălcându-se astfel dispoziţiile cuprinse în art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, menţionează USR. Clarificarea situaţiei studiilor juridice ale candidatului Bogdan Licu este cu atât mai importantă cu cât au apărut în spaţiul public mari dubii cu privire la existenţa vreunei diplome eliberate pe numele acestuia, arată Uniunea Salvaţi România. Tot în privinţa dosarului de candidat, lipsesc cu desăvârşire şi alte documente, precum cazierul judiciar şi declaraţia de necolaborare cu Securitatea şi cu actualele servicii de informaţii. Nici măcar o copie după cartea de identitate nu s-a sinchisit candidatul PSD să furnizeze în dosarul de candidatură, susţine USR. "Totodată, din actele prezentate de candidat - CV şi adeverinţă privind vechimea în muncă - a fost imposibil de analizat, pe parcursul procedurii parlamentare, dacă Bogdan Licu îndeplineşte o altă condiţie esenţială pentru un judecător CCR, şi anume înalta competenţă profesională. Înalta competenţă profesională se dovedeşte prin rezultate profesionale de excepţie, materializate în titluri ştiinţifice, cărţi şi studii publicate, participări la reuniuni ştiinţifice de înaltă ţinută, titluri academice", afirmă sursa citată. Nu în ultimul rând, USR atrage atenţia Curţii Constituţionale că au fost încălcate prevederile regulamentare prin votul "la pachet" exprimat în Comisia juridică, cu prilejul audierii candidaţilor. "În acest sens, a fost imposibil de exprimat o opinie cu privire la un aviz pozitiv sau negativ pentru fiecare candidat în parte, dezbaterea privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Constituţie devenind astfel una iluzorie, iar votul a fost doar unul formal, deşi Comisia avea atribuţii expres prevăzute privind analiza fiecărui candidat în parte", se arată în sesizarea depusă de USR. USR a depus la Curtea Constituţională şi o sesizare asupra Hotărârii Senatului 81/2022 prin care Iuliana Scântei a fost numită judecător la CCR.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

Ar putea fi epoca antebelică?

_ Brooks Koepka RENUNȚĂ turneul PGA al golfului pentru a se alătura seriei de golf LIV, care învârte bani din Arabia Saudită

_ „Probabil că se urăște pe ea însăși:” Momentul Karen distruge nunta vecinului tund-i gazonul

_ Cel mai recent Insula Iubirii 2022: Amber și Ikenna își iau rămas bun de la vilă în urma unui dublu dumping

_ Studiul constată că locuitorii locuințelor publice se confruntă cu niveluri mai ridicate de poluare a aerului

_ Boris Johnson promite să rămână ferm pe fondul avertismentelor privind spirala salariilor, pe măsură ce mai multe sindicate amenință cu acțiuni suplimentare

_ Dame Deborah James, 40 de ani, dezvăluie că Andrex va pune detalii despre cancerul intestinal pe ambalajele din hârtie igienică

_ Mama a cărei aniversare a 50 de ani a izbucnit într-o ceartă dezvăluie cum a fost „bătută cu pumnul în sâni”

_ Câștigătorul lui Oaks de marți dorește să devină prima puincă care câștigă Curragh Classic în 28 de ani

_ Harry Maguire se pregătește să rămână la Manchester United, dar ar putea pierde căpitania

_ Fostul concurent �X-Factor� Tom Mann dezvăluie că logodnica lui a murit �n ziua nunții lor

Expertul în somn dezvăluie de ce nu este rău să te uiți la telefon înainte de culcare - și dezvăluie mai multe mituri comune

_ Procurorii revin: Primar PSD reținut pentru 24 de ore

_ Câștigătorul American Idol Scotty McCreery și soția Gabi dezvăluie că așteaptă primul lor copil

_ Umilit de patronul lui CSU Craiova, Laurenţiu Reghecampf a plecat din România: Va antrena fosta echipă a lui Marian Aliuţă şi Adrian Neaga

_ Faith Hills își etalează corpul în formă într-o fustă moale și top din dantelă la un eveniment din Londra

_ FA recunoaște că trebuie să plătească cluburile pentru a găzdui meciurile feminine de la Euro 2022

_ Școala publică din Arizona include un formular de admisie medicală pentru terapia hormonală care afirmă sexul �n dosarele studenților

_ Turcia încearcă să rezolve criza cerealelor ucrainene printr-un coridor în Marea Neagră. Erdogan trimite o delegaţie în Rusia

_ Cu războiul la granițe, românii dau buzna în Armată: Ministrul Dîncu anunță că doritorii sunt mai mulți decât locurile disponibile

_ Autorităţile din Malawi au probleme cu braconajul pentru fildeş. Sute de elefenţi vor fi transportaţi într-un loc mai sigur

_ Îmbrățișează o siluetă supradimensionată cu un blazer Balenciaga precum Kylie Jenner

_ Joy Corrigan modelează o ținută de vară pe un acoperiș al hotelului Beverly Hills

_ VIDEO Proiect de lege: Interzicerea demolării bisericilor

_ Pe măsură ce criza alimentară globală se profilează, Sri Lanka oferă o poveste de avertizare

_ Ucraina şi Ungaria au convenit asupra cooperării energetice. Zelenski i-a mulţumit lui Viktor Orban pentru susţinerea statutului de candidat la UE

_ Valul de căldură din 2021 a creat „furtuna perfectă” pentru moartea crustaceelor

_ Claudia Winkleman are un eyeliner greu și o franjuri groase la cina Paramount+

_ Nicuşor Dan: 'Clotilde Armand intenţionează să contribuie financiar la reabilitarea buclei de tramvai de pe Bulevardul Aerogării'

_ Pivac insistă că Țara Galilor se bucură de provocarea de a înfrunta Africa de Sud în propria curte

_ Cum se explică exodul forţei de muncă din industria textilelor

_ Țările bogate au rămas imune la restricțiile impuse în pandemie: isteria cumpărăturilor a ocolit Germania și Elveția

_ Președintele Finlandei şi-a exprimat îndoiala că disputa asupra NATO cu Turcia se va rezolva în următoarele săptămâni

_ Lisa Vanderpump fermecă internetul cu o postare a nepotului ei adorabil, Teddy, în clipa de Ziua Tatălui

_ Jane Seymour, 71 de ani, a purtat o rochie plină de farmec cu pene la Festivalul de Televiziune de la Monte-Carlo

_ John McEnroe despre atacul de panică al lui Răducanu de la Wimbledon și de ce Andy Murray este un candidat serios

_ Jennifer Lopez își evidențiază talia sveltă în pantaloni ajustați în timp ce îl vizitează pe logodnicul Ben Affleck

_ DEZVOLTARE: Senatorii ajung la un acord final cu privire la controlul armelor � ar putea vota săptăm�na aceasta

_ Margot Robbie ca Barbie PRIMA UITARE: Actrița se transformă în emblematica păpușă Mattel

_ Jessie Wallace își exprimă „regret” și este avertizată de șefii BBC după arestare pentru presupusă agresiune

_ Natasha Bassett face un crop top în timp ce actrița Elvis celebrează trei generații de Presley

_ Netflix dezvăluie cele mai vizionate filme ale sale VODATĂ, cu proiectele lui Ryan Reynolds care strâng vizionările

_ Emma Raducanu apelează la fostul antrenor de tineret de încredere pentru a o ghida către succes la Wimbledon

_ Insula Iubirii 2022: Amber și Ikenna sunt amândouă DUMPATE brutal

_ Starul OnlyFans, Gabrielle Epstein, își arată decolteul amplu și abdomenul ireal în lenjerie de dantelă

_ Regatul drogurilor luptă să rămână în Marea Britanie PATRU ANI după ce Ministerul de Interne a ordonat deportarea în Somalia

_ Simon Cowell îi transmite condoleanțe lui Tom Mann de la X Factor după ce logodnica lui Danielle a murit

_ Gabrielle Epstein își arată decolteul amplu, abdomenul tonifiat în lenjerie de dantelă

_ Alegeri CSM - Candidații și procedura de alegere

_ În timp ce milioane de britanici suferă în greva feroviară, 25 de parlamentari de stânga își sfidează partidul alăturându-se liniilor de pichet

_ SARAH VINE: Înotul a avut sens... dar războiul împotriva femeilor este încă în fugă

_ Reacţia poliţiei în atacul armat la şcoala primară din Texas a fost un 'eşec absolut', denunţă în audieri un oficial local

_ Studentul care ar mânca fast-food la FIECARE masă pierde șase pietre într-un an

_ Un document HBO o descoperă pe Beatrice Six: a mărturisit în mod greșit viol și crimă, convinsă de psiholog

_ Familia experimentează viața ca imigranți asiatici în Birmingham în anii '50 și '60 pentru experimentul TV

_ Chloe Sevigny dezvăluie că aproape și-a PIERDUT verigheta de diamante Tiffany & Co

_ Danny Care: Este un „vis” să fii din nou în configurația Angliei după trei ani în sălbăticie

_ Oisin Murphy este etichetat drept băiatul rău al curselor, dar caută să-și reia cariera și viața pe drumul cel bun

_ Essex s-a întors din nou în apă caldă, în timp ce BCE a deschis o anchetă pentru abatere în județ


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 194, afisate in 4 pagini.



ieri 21:08 _ UNDE DE ȘOC