18:39
Comentarii Adauga Comentariu

_ În contextul crizei mondiale, România anunță redeschiderea minelor: ar putea începe în 2023

În contextul crizei mondiale, România anunță redeschiderea minelor: ar putea începe în 2023

Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind calitatea în ceea ce priveşte minele de grafit, a anunţat, marţi, ministrul Economiei, Florin Spătaru, informează Agepres.

"Au existat Hotărâri de Guvern pentru închiderea acestor exploatări. Redeschiderea minelor de grafit presupune adoptarea normelor de aplicare a Legii minelor în care să fie menţionat, ca obiectiv, redeschiderea minelor închise şi, de asemenea, Hotărâri de Guvern care să ducă la redeschiderea acelor mine, punctual. Dacă un astfel de demers este în mâna Guvernului, aici vorbim şi de implicarea Parlamentului, atunci finalizarea procesului s-ar putea realiza în cursul acestui an.

Dacă vorbim şi de aprobarea Parlamentului, voi face un apel către membrii Parlamentului pentru adoptarea în regim de urgenţă a unor astfel de acte normative pentru că avem nevoie de ele: avem un mare producător de aluminiu, avem doi mari producători din industria automotive şi avem industrie orizontală extrem de puternică. Avem nevoie de aceste resurse. Ca să concluzionăm: ne propunem ca până la sfârşitul anului să finalizăm aprobarea acestor acte normative, urmând ca investiţiile efective să poată să fie realizate începând cu 2023. Pentru asta discutăm cu Comisia Europeană, pentru a găsi resursele necesare prin fonduri europene pentru retehnologizare", a afirmat Florin Spătaru, la conferinţa "România şi industriile de vârf: Cum putem folosi oportunitatea resetării accelerate a economiei europene".

Ministrul Economiei a precizat că minele de grafit se redeschid cu anumite condiţionări privind calitatea acestui grafit.

"În ceea ce priveşte forţa de muncă, pe lângă personalul care a lucrat în acest sector, şi care în continuare este în activitate, discutăm de crearea unor parteneriate într-o alianţă europeană privind exploatarea materiilor prime cu ajutorul cărora vom putea finanţa şi actualiza curriculele de studii pentru universităţile de profil. Mă refer la Universitatea din Petroşani, la Universitatea Bucureşti şi alte universităţi din ţară. Cu ajutorul unui astfel de demers vom reuşi să asigurăm o forţă de muncă calificată care să poată să continue un astfel de proces", a mai spus ministrul.

El a subliniat că redeschiderea acestor mine şi retehnologizarea lor este un proces de durată.

"În acest timp putem facem reactualizarea acestor curricule. Am făcut demersuri la Ministerul Educaţiei să discutăm pe subiectul competenţelor şi pe subiectul calificărilor pentru un astfel de segment. Este un proces care va începe în 2023", a adăugat Florin Spătaru, menţionând că "de 30 de ani de zile nu am făcut altceva decât să închidem nişte mine".

Totodată, ministrul Economiei a precizat că la nivelul CE a fost revizuită politica industrială.

"Au fost identificate 137 de materii prime critice de care Uniunea Europeană este dependentă, ţinând cont de obiectivele pe care şi le-a stabilit, în ceea ce priveşte mobilitatea şi decarbonizarea. România are o parte din aceste resurse, pe care noi le-am exploatat în anii anteriori şi după aceea am închis minele. Din raţiuni economice, nu comentez ce s-a întâmplat, pentru că nu s-a întâmplat doar în Romania lucrul acesta", a mai spus Florin Spătaru.

Potrivit acestuia, una dintre materii prime este magneziul, un element foarte important pentru producţia de aluminiu şi pentru industria automotive.

"În această zonă am demarat împreună cu ANRM (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, n.r.) discuţii şi avem în consultare publică în acest moment normele de aplicare a legii minelor, pas esenţial pentru demararea acestor proiecte. De asemenea împreună cu Comisia Europeană am demarat discuţii pentru identificarea posibilităţilor de finanţare a unor astfel de proiecte, atât pentru zona de exploatare cât şi pentru zona de procesare pentru că nu exista suficient să exploatăm şi să trimitem în altă parte procesarea. Trebuie să creăm acest lanţ de valoare în Uniunea Europeană şi în România", a adăugat ministrul Economiei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Studiul constată că locuitorii locuințelor publice se confruntă cu niveluri mai ridicate de poluare a aerului

_ Boris Johnson promite să rămână ferm pe fondul avertismentelor privind spirala salariilor, pe măsură ce mai multe sindicate amenință cu acțiuni suplimentare

_ Dame Deborah James, 40 de ani, dezvăluie că Andrex va pune detalii despre cancerul intestinal pe ambalajele din hârtie igienică

_ Mama a cărei aniversare a 50 de ani a izbucnit într-o ceartă dezvăluie cum a fost „bătută cu pumnul în sâni”

_ Câștigătorul lui Oaks de marți dorește să devină prima puincă care câștigă Curragh Classic în 28 de ani

_ Harry Maguire se pregătește să rămână la Manchester United, dar ar putea pierde căpitania

_ Fostul concurent �X-Factor� Tom Mann dezvăluie că logodnica lui a murit �n ziua nunții lor

Expertul în somn dezvăluie de ce nu este rău să te uiți la telefon înainte de culcare - și dezvăluie mai multe mituri comune

_ Procurorii revin: Primar PSD reținut pentru 24 de ore

_ Câștigătorul American Idol Scotty McCreery și soția Gabi dezvăluie că așteaptă primul lor copil

_ Umilit de patronul lui CSU Craiova, Laurenţiu Reghecampf a plecat din România: Va antrena fosta echipă a lui Marian Aliuţă şi Adrian Neaga

_ Faith Hills își etalează corpul în formă într-o fustă moale și top din dantelă la un eveniment din Londra

_ FA recunoaște că trebuie să plătească cluburile pentru a găzdui meciurile feminine de la Euro 2022

_ Școala publică din Arizona include un formular de admisie medicală pentru terapia hormonală care afirmă sexul �n dosarele studenților

_ Turcia încearcă să rezolve criza cerealelor ucrainene printr-un coridor în Marea Neagră. Erdogan trimite o delegaţie în Rusia

_ Cu războiul la granițe, românii dau buzna în Armată: Ministrul Dîncu anunță că doritorii sunt mai mulți decât locurile disponibile

_ Autorităţile din Malawi au probleme cu braconajul pentru fildeş. Sute de elefenţi vor fi transportaţi într-un loc mai sigur

_ Îmbrățișează o siluetă supradimensionată cu un blazer Balenciaga precum Kylie Jenner

_ Joy Corrigan modelează o ținută de vară pe un acoperiș al hotelului Beverly Hills

_ VIDEO Proiect de lege: Interzicerea demolării bisericilor

_ Pe măsură ce criza alimentară globală se profilează, Sri Lanka oferă o poveste de avertizare

_ Ucraina şi Ungaria au convenit asupra cooperării energetice. Zelenski i-a mulţumit lui Viktor Orban pentru susţinerea statutului de candidat la UE

_ Valul de căldură din 2021 a creat „furtuna perfectă” pentru moartea crustaceelor

_ Claudia Winkleman are un eyeliner greu și o franjuri groase la cina Paramount+

_ Nicuşor Dan: 'Clotilde Armand intenţionează să contribuie financiar la reabilitarea buclei de tramvai de pe Bulevardul Aerogării'

_ Pivac insistă că Țara Galilor se bucură de provocarea de a înfrunta Africa de Sud în propria curte

_ Cum se explică exodul forţei de muncă din industria textilelor

_ Țările bogate au rămas imune la restricțiile impuse în pandemie: isteria cumpărăturilor a ocolit Germania și Elveția

_ Președintele Finlandei şi-a exprimat îndoiala că disputa asupra NATO cu Turcia se va rezolva în următoarele săptămâni

_ Lisa Vanderpump fermecă internetul cu o postare a nepotului ei adorabil, Teddy, în clipa de Ziua Tatălui

_ Jane Seymour, 71 de ani, a purtat o rochie plină de farmec cu pene la Festivalul de Televiziune de la Monte-Carlo

_ SARAH VINE: Înotul a avut sens... dar războiul împotriva femeilor este încă în fugă

_ Reacţia poliţiei în atacul armat la şcoala primară din Texas a fost un 'eşec absolut', denunţă în audieri un oficial local

_ Studentul care ar mânca fast-food la FIECARE masă pierde șase pietre într-un an

_ Un document HBO o descoperă pe Beatrice Six: a mărturisit în mod greșit viol și crimă, convinsă de psiholog

_ Familia experimentează viața ca imigranți asiatici în Birmingham în anii '50 și '60 pentru experimentul TV

_ Chloe Sevigny dezvăluie că aproape și-a PIERDUT verigheta de diamante Tiffany & Co

_ Danny Care: Este un „vis” să fii din nou în configurația Angliei după trei ani în sălbăticie

_ Oisin Murphy este etichetat drept băiatul rău al curselor, dar caută să-și reia cariera și viața pe drumul cel bun

_ Essex s-a întors din nou în apă caldă, în timp ce BCE a deschis o anchetă pentru abatere în județ

_ Fraudatorul Allen Stanford dezvăluie toți cei 14 ani după confruntarea sa de 20 de milioane de dolari care a făcut de rușine cricket-ul

_ Monaco acceptă o taxă de 15,5 milioane de lire sterline pentru a-l semna pe mijlocașul Liverpool Takumi Minamino în această vară

_ FIFA se numără printre organismele sportive care își revizuiesc politica privind jucătorii trans pe fondul disputelor privind incluziunea

_ Elon Musk, Roubini şi Goldman Sachs, avertisment cu privire la pericolul de recesiune în SUA

_ Autoritatea Vamală Română: Ţigarete nedeclarate în valoare de 252.000 euro, descoperite într-un automarfar încărcat cu produse metalurgice

_ Camicna Development: Proiect rezidențial în nordul Bucureștiului cu o valoare investiţională de 25 de milioane de euro

_ Liverpool: Necazurile lui Can, Coutinho și Wijnaldum după Klopp îi dau de gândit lui Mane

_ Sindicatul Meridian atrage atenția: 'Cozile din vămi sunt şi din cauza efectelor politicii dezastruoase de personal a instituţiei'

_ Rusia și-a scos navele antisubmarin în Pacific

_ Sute de muncitori de la Glastonbury prind astăzi SINGURUL tren care se îndreaptă spre festival, în mijlocul traficului în masă

_ Noi perspective asupra modului în care HIV-1 se asamblează și încorporează proteina învelișului

_ Kim Kardashian face un tur al spațiului ei de lucru șic (cu un scaun de birou din lemn cu aspect inconfortabil)

_ �Aș vrea să vii acasă cu mine!� � Joe Biden se furișează despre fetița de la Clinica de vaccin Covid (VIDEO)

_ Misiunea rachetei de sondare a NASA caută sursa de raze X care emană din galaxia interioară

_ Războiul din Ucraina, ziua 119. Zelenski spune că situaţia din Luhansk este foarte dificilă. Biden avertizează asupra unui conflict prelungit

_ Arsenal anunță semnarea starului de la Porto, Fabio Vieira, pentru 30 de milioane de lire sterline, care recunoaște că „nu ar putea fi mai mândru”

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ India profită de situația globală: Companiile petroliere, încurajate să cumpere masiv petrol rusesc (The Wall Street Journal)

_ ANPC, recomandări pentru consumatori în vreme de caniculă: 'Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi valabilitatea şi caracteristicile produselor'

_ Secretarul general al ONU: 'Iranul a executat peste 100 de persoane în primele trei luni ale anului 2022'


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 167, afisate in 3 pagini.



ieri 21:08 _ UNDE DE ȘOC