![]() Comentarii Adauga Comentariu _ MedLife încheie primul trimestru cu un profit net de 32 mil. lei![]() MedLife încheie primul trimestru cu un profit net de 32 mil. leiMedLife (simbol bursier M), singurul furnizor de servicii medicale private listate la Bursa de Valori a raportat un profit net consolidat de 32 mil. lei pentru T1/2022 şi şi afaceri de 431 mil. lei. Acestea sunt rezultatele pro forma, adică cele ajustate să reflecte rezultatele societăţilor achiziţionate dat fiind faptul că MedLife este unul dintre cei mai activi jucători pe partea de achiziţii. Spre comparaţie, la T1/2021 profitul net pro forma a fost de 37 mil. lei iar afacerile de circa 373 mil. lei. Fără a lua în calcul rezultatele pro forma, MedLife a avut în T1/2022 un profit net consolidat de 30 de mil. lei, în scădere cu 18%, şi venituri de 421 mil. lei, plus 24%. Vineri, la Bursa de la Bucureşti, acolo unde MedLife SA are o capitalizare de 2,4 mld. lei, acţiunile s-au apreciat cu aproape 3%. Potrivit reprezentanţilor companiei, rezultatele din primul trimestru reflectă faptul că piaţa a început să reintre în mişcare, după doi ani de pandemie, iar românii îşi reiau uşor şi precaut activităţile obişnuite.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:21
_ Păstrarea energiei în cameră
ieri 22:12
_ Insula Iubirii: Casa Amor s-a întors!
ieri 21:32
_ LOVE ISLAND 2022 ZIUA 26 LIVE
ieri 14:02
_ Restricțiile Covid încă sunt pe carduri?
ieri 12:37
_ Reece Hawkins și London Goheen au SPLIT?
ieri 11:02
_ Curs valutar, 1 iulie
ieri 08:21
_ BVB a deschis pe verde şedinţa de vineri
ieri 08:02
_ Poți adulmeca răspunsul?
ieri 05:11
_ Sărbătorile zilei de 1 iulie
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu