20:47 2024-01-28
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, anunță întâlnirea cu delegația FMI pentru analiza indicatorilor macro-economiciMinistrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, anunță întâlnirea cu delegația FMI pentru analiza indicatorilor macro-economici”Venirea FMI în România este o chestiune de rutină, pe analiza indicatorilor macro-economici. Vom avea şi noi la Ministerul Muncii o întâlnire cu delegaţia FMI marţi dimineaţa, la ora 9.00. Nu avem nicio problemă în sensul acesta”, a spus ministrul Simona Bucura Oprescu la Antena 3, potrivit news.ro. Ea a precizat că ”România nu are acord cu FMI, iar Guvernul României este responsabil, iar toate măsurile care au fost luate pentru creşterea veniturilor românilor au fost luate la pachet cu măsuri privind o mai bună colectare a veniturilor statului, inclusiv e-factura”. ”În ceea ce ne priveşte pe noi, au fost luate măsuri provind combaterea muncii la negru”, a completat Simona Bucura Oprescu. Ministrul a mai spus că, la fel ca şi în cazul legii pensiilor, momentul T0 al reformei îl va reprezenta noua lege a salarizării, pe Jalonul 420 din PNRR, salarizarea în sistemul public. ”Noi, Ministerul Muncii, lucrăm la legea salarizării, în mare măsură partea de dialog social, ministere, sindicate, a fost făcută, doar cu cei din educaţie nu ne-am întâlnit de când am început eu mandatul, strict pe legea salarizării. Au avut o negociere înainte de venirea mea la minister, întenţionez să mă întâlnesc cu aceştia săptămâna viitoare. Ne vom apuca să populăm familiile ocupaţionale cu coeficienţii, să avem o aşezare a acestora”, a spus ministrul Muncii. Simona Bucra Oprescu a mai arătat că ”partenerii de la Banca Mondială vor face partea de impact, apoi decizia politică se va lua în coaliţie, legată de momentul în care va fi adoptată legea şi de când va fi aplicată. Ministrul a ţinut să precizeze că, aşa cum a spus premierul Ciolacu, ”în 2024, într-un an cu atâta runde de alegeri, nu pot veni să creeze aşteptări atât de mari cu legea salarizării”. ”Noi trebuie să fim pregătiţi să poată fi aplicată din anul care va urma”, a mai spus ea.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu