05:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ COMENTARIU Marius Oprea: Politică, gloanţe şi sfinţi

COMENTARIU Marius Oprea: Politică, gloanţe şi sfinţi

În Federaţia Rusă, o dictatură în care Biserica sprijină războiul, a început un Jihad islamic: un atac terorist însîngerează Moscova şi clatină serios prestigiul lui Putin, proaspătul ales cu optzecişişapte de procente. În România, un altfel de terorism însîngerează de trei decenii istoria. Unul tăcut, fără gloanţe, nespectaculos, fără şanse să ajungă în topul ştirilor. Pentru că e vorba de morţi şi despre memorie.

Poporul român a rămas deja fără o parte a memoriei sale: cea a crimelor comunismului. Avem, e drept, instituţii – Instititutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. La crearea ambelor am fost implicat direct. De la Institut, pe care l-am condus din 2005, am fost dat afară de două ori: la cererea lui Băsescu în 2010 şi la cererea lui Iohannis în 2020, cînd şi-a instalat primul ”guvern al său”. Ambii premieri (Boc şi Orban) mi-au mărturisit ulterior, fiind cu ei prieten din tinereţe, că au trebuit, fără plăcere, să execute aceste ordine. La CNSAS, cînd am reuşit, alături de Ticu Dumitrescu să finalizăm şi să promovăm legea la Parlament în 1999, n-am ajuns în primul ei colegiu, din cauza unui ”joc de putere” manevrat discret de Securitatea infiltrată în PNŢCD, soldată cu excluderea ”părintelui legii” din partid şi a mea de pe orice listă. Aşa s-au petrecut lucrurile, de atunci încoace: inclusiv după ce am salvat, la propriu, instituţia – prin promovarea Ordonanţei de urgenţă care a împiedicat, în timpul guvernului Tăriceanu (eram consilier pe probleme de securitate naţională al premierului), închiderea ei la propriu – prin punerea în executare a unei decizii a Curţii Constituţionale care anulase legea în baza căreia CNSAS funcţiona. Pur şi simplu, am re-creat-o, în cîteva zile. Dar porţile ei îmi sunt în continuare închise, pînă în ziua de azi. Singura calitate în care pot intra acolo e cea de cercetător acreditat şi orice candidatură a mea pentru a face parte din Colegiu a fost întodeauna obturată, pe orice căi.

Aşa se întîmplă şi acum, cînd s-au făcut ”listele comune” ale Coaliţiei pentru Colegiu, care mîine vor fi ”validate” în Comisia juridică şi mai apoi votate în plen. Mai întîi, mi se reproşase, din toate părţile, că am acceptat candidatura susţinută de AUR, la o precedentă vacantare a unui post. A fost preferată doamna Sulfina Barbu, şi nu eu. Eu sunt, din 2002, doctor în istoria Securităţii. Am fost pus la zid din toate părţile şi, ascultător, am renunţat de astă dată la susţinerea AUR, încercînd să o obţin pe cea a ”Coaliţiei”. Ca întodeauna, mi s-au dat speranţe pînă în ultima clipă, cînd mi s-au transmis ”regretele”, însoţite de toate pretextele posibile.

Mă întreb, de ce nu trebuie să mă apropii de instituţii care se ocupă de ”investigarea” comunismului şi a Securităţii, unde nu pot lucra nici ca simplu angajat, deşi (practic) le-am creat, şi asta tocmai sub guvernări ”de dreapta” sau, mă rog, din care ”dreapta” face parte, ca acum. Şi de ce numai ”extremiştii” de la AUR, care, zice-se ”au legături cu Securitatea” m-au susţinut de fapt pentru un loc în Colegiu. Răspunsul, la prima vedere, ar fi că lucrurile stau invers şi Securitatea ar trebui căutată tocmai altundeva. Dar cred că de fapt lucrurile sînt mai nuanţate şi situaţia e mult mai ”personalizată”, adică e vorba aici, fără falsă modestie, mai mult de mine – decît de partide şi de inflitrarea lor de către securişti. Cred că e vorba de faptul că dintodeauna am spus că ”programul” şi proiectul meu cu privire la CNSAS este să readuc instituţia la esenţa ei, enunţată şi în titlu: DECONSPIRAREA SECURITĂŢII şi nu cu precădere a informatorilor ei, cu atît mai mulţi şi cu mai mare circ, cu cît numele lor sînt de mai mare rezonanţă. Securiştii au fost şi sînt cvasinecunoscuţi şi de aceea avem senzaţia (uneori şi dovada) că ”sînt peste tot”. Şi nu aveam de gînd, în niciun caz, să mai tolerez dosirea, ori necercetarea unor dosare importante, aşa cum au făcut-o atîţia ani funcţionari ai instituţiei, în cazul preşedintelui Traian Băsescu – Petrov: situaţie care a rămas fără nicio consecinţă pentru făptuitorii acestui abuz.

Mă gîndesc că probabil mi s-a tras şi de la morţi: cînd am dezgropat partizani ucişi de gloanţele Securităţii, chiar dacă era vorba de oameni care se predaseră acesteia ori erau scoşi din temniţele ei după ce au fost prinşi, ori au fost împuşcaţi ţărani nevinovaţi, care doar că au refuzat să-şi cedeze pămîntul la ”colectiv” în acţiuni ale poliţiei politice comuniste la fel de teroriste şi sîngeroase ca atacul de la Moscova (numai că în acest caz era vorba de un ”terorism de stat”), mi s-a reproşat inclusiv că fac, de fapt”, ”apologie legionară”, pentru că nu-ştiu-care din morţii dezgropaţi de mine făcuse parte din Mişcare. De parcă morţii poartă pe oasele lor zvastică, seceră şi ciocan, sau Steaua lui David!

Acum, singura cale care-mi mai rămîne – căci mă apropii şi eu de 60 de ani – e să rămîn cu cercetarea printre cei morţi, căci viii sunt ocupaţi cu ”liste”. Am început amenajarea osuarului de la Mînăstirea Dervent, unde aşez osemintele tuturor morţilor găsiţi pe parcursul a şapte ani de săpături, în cimitirul lagărului de la Periprava. Am planificat pentru această vară, cu ajutorul Fundaţiei Doina Cornea şi cu sprijinul promis al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi a Înaltului Casian săpături ample în fostul lagăr de la Salcia şi din alte puncte din Balta Brăilei. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al donatorilor, oameni simpli, îi vom scoate şi morţii de acolo la iveală şi le vom pune o cruce la căpătîi.

Iar eu am pus cruce definitiv oricărei speranţe că Statul va sprijini vreodată, cu adevărat, scoaterea la iveală a victimelor, a osemintelor lor şi descoperirea, măcar pentru istorie, a criminalilor (căci justiţia, a făcut-o şi o face pentru ei doar Dumnezeu). După ce iniţial a făcut, la începutul anului, o ofertă de sprijinire a Fundaţiei ”Doina Cornea”, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, ”instituţie aflată în subordinea şi coordonarea Primului Ministru”, aflînd că e vorba de săpături în Balta Brăilei, pentru a scoate la iveală morţii de acolo, a răspuns, scurt, că nu are de fapt bani. Probabil că pentru aşa ceva nu are, căci fondurile ”investigatorilor” au fost majorate, în bugetul anului următor.

Aşa stînd lucurile, nu pot decît să constat cum sunt ucişi, a doua oară, morţii comunismului. Cum sunt lăsaţi de stat, după ce au fost ucişi tot de stat, să zacă în continuare în morminte fără cruce. Cum am transportat de la IML Bucureşti osemintele celor morţi în lagărul de la Periprava, ambalaţi în cutii pe care scria, cu litere de-o şchioapă, ”Deşeuri biologice”. Pentru stat, morţii comunismului sînt chiar mai mult decît un balast. Sînt efectiv un deşeu deranjant, despre care trebuie să se tacă – pentru că osemintele sunt dovada fizică, de necontestat, a crimei. Un schelet nu e un colocviu, ci o viaţă răpită, pentru care cineva ar trebui să plătească. Măcar în faţa istoriei. De aceea, scheletele trebuie deci, în viziunea statului, ”să rămînă în dulap”.

Cît despre mine, că tot am îndrăznit să-i scot la iveală şi îndrăznesc să continui să o fac, nu trebuie să-mi purtaţi de grijă: am trăit, graţie scrisului şi contractelor de drepturi de autor, îndeosebi cu ajutorul MEDIAFAX, din 2020 încoace. Iar de acum, o să am şi ”carte de muncă”: cu smerenia lui înnăscută, părintele arhimandrit Andrei, mi-a oferit slujba de ghid la Mînăstirea Dervent, unde am dus şi aşezat morţii, pe care eu, ca şi pelerinii ce vin să-i vadă îi socotesc ”sfinţii martiri de la Periprava”. Părintele mi-a spus, sfios, şi că nu-mi poate da mai mult decît salariul minim pe economie. Am acceptat.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Vă sună cunoscut? Am văzut în România. Primarul Istanbulului, progresistul Imamoglu, arestat Principalul adversar al lui Erdogan, Imamoglu își anunțase candidatura la președinție in 2028

Luptătorul din Arenă

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Așadar dacă pacea se vs încheia Nykolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

_ Pensia de stat de 201 de lire sterline pe săptămână a mamei este singurul ei venit -  apoi s-a oprit brusc și viața ei a fost aruncată în haos

_ Silvestru Șoșoacă pregătește lovitura loviturilor pentru Diana Șoșoacă: ce se va întâmpla după divorț

România propusă de Călin Georgescu vs România puciștilor dirijați de progresista UE. Iată cum arată România Puciștilor : Șomajul în rândul tinerilor e cel mai mare din UE. La țară a ajuns peste 30%

Așadar după mintea actualului Stat Soroșist și a cohortelor de sorosisti care aplaudă: Democrația înseamnă să anulezi alegerile, să-l interzicem, să-i facem dosar penal și să-l băgăm la zdup pe cel CARE A CÂȘTIGAT ALEGERILE PRIN VOT

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

_ Gripa aviară foarte patogenă a fost detectată la vacile de lapte din Michigan, Idaho, New Mexico, Kansas și Texas

_ Detectivii care investighează rămășițele umane în parcul Croydon arestează o femeie și un bărbat în vârstă de 48 și 44 de ani, fiind suspectați de crimă: o pereche interogată de polițiști

Hrițuc țuc țuc și Evenimentul Zilei două organe funeste neobolsevisce se pișă pe opțiunea de vot a 5 milioane de románi. "Este un lucru bun ca Georgescu sa nu fie lăsat să candideze"

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

_ Mi-am pierdut casa cu cinci paturi după ce HMRC mi-a trimis o factură surpriză de 30.000 de lire sterline. Iată cum poți evita să ți se întâmple coșmarul meu

_ Parchetul General ucrainean publică fotografia familiei ucise în raidurile ruseşti de la Harkov

_ Cei uitați și ignorați 13 cuvinte: De ce avem nevoie de milițiile de al doilea amendament din statul nostru din nou în vigoare și efect

_ �Nu pot să respir... Acesta este George Floyd!� � O femeie are o criză nebunească la o companie aeriană �n timp ce era �ndepărtată �n timp ce colegii de pasageri izbucnesc �n r�s (VIDEO)

_ Reporterul BBC Jane Lewis, în vârstă de 53 de ani, care a fost numită „fată bună” de către șeful celtic Brendan Rodgers, „nu este deloc deranjată” de comentariul său care a dus la acuzații de „sexism casual”... în timp ce Beeb rămâne tăcut

_ Șeful alimentat cu cocaină a ordonat unui pictor să se lupte cu colegul și l-a filmat sufocat în prima zi la serviciu

_ Rețetele neobișnuite de pe masa lui Meghan Markle de Ziua Recunoștinței despre care ea a jurat că sunt potrivite pentru o „regină”

_ Nu toată publicitatea este bună publicitate! Publicitatea pentru produse eșuează, ceea ce îndreaptă capetele din toate motivele greșite

_ Cele mai bune 30 de documentare de vizionat la cerere chiar acum: de la crime adevărate la legende sportive și animale sălbatice minunate, criticii noștri cercetează sute de opțiuni, astfel încât să știți ce seriale merită transmise

_ Dumitru Crudu: A recunoscut deschis că e spioană rusă și se mândrește cu asta

_ Hernandez în țintă în timp ce Columbus dobândește Monterrey în semifinalele Cupei Campionilor

_ Jeanette Nesheiwat a fost aleasă de Donald Trump pentru funcţia de Chirug General al SUA

_ De la un degetar de brânză la trei linguri de paste, imagini uimitoare arată cum arată cu adevărat o porție reală din mâncarea ta preferată

_ Elevii de la școala publică din Seattle au spus că dragostea pentru citit și scris este „supremația albă”

_ Google întrerupe temporar funcţia de generare a imaginilor AI, Gemini, după critici privind inexactităţile în reprezentarea figurilor istorice

_ Lipirea aterizării?

_ Primarii și președinții de CJ pot schimba partidul fără pierderea mandatului: proiectul de OUG publicat de MAI / DOCUMENT

_ Actualizați-vă iPhone-ul ACUM: Apple lansează iOS 18.1.1 cu „remedieri importante de securitate” - iată cum să îl instalați pe dispozitiv

_ Angelique Kerber, învinsă în primul tur la Linz

_ S-a născut un nou romantism Strictly, când Bobby Brazier și Ellie Leach „se bucură de întâlniri secrete” în timpul turneului din Marea Britanie și „se pregătesc să devină public”

_ UE limitează importurile de păsări de curte și cereale din Ucraina pentru a-i liniști pe fermieri

_ China va instala un sistem extins de supraveghere „atotvăzător” pe LUNA pentru a-și proteja baza lunară planificată de dimensiunea Disneyland de „ținte suspecte”, susține agenția sa spațială.

_ Rezultatele alegerilor locale 2024 ÎN DIRECT: Sadiq Khan CÂȘTIGĂ al treilea mandat ca primar al Londrei, Andy Burnham este reales la Manchester și lumina reflectoarelor se transformă în vârful cuțitului în cursa pentru primarul din West Midlands

_ Bacteriile care imobilizează uraniu în roca argilosă: Explorarea modului în care microorganismele pot influența comportamentul deșeurilor radioactive

_ Sătui să aștepte 'mila' Guvernului, angajații din Sănătate se pregătesc de o nouă grevă

_ Se teme că Moth Club din East London ar putea fi închis pe fondul boomului plângerilor de zgomot din Londra, dacă planurile de a construi două blocuri de alături sunt aprobate

_ Fotografiile nud ale lui Michael Jackson ar putea fi distribuite lumii după ce acuzatorii de abuz sexual Wade Robinson și James Safechuck au intentat un nou proces civil împotriva foștilor angajați ai King of Pop

_ Grupul Pro-Palestine atacă o fabrică de apărare din Marea Britanie care produce piese Stealth F-35

_ Conacul în care a fost reținut cândva mâna lui Hitler, Rudolf Hess, este scos la vânzare în Cornwall pentru doar 800.000 de lire sterline

_ STENOGRAME Vameșii corecți erau denumiți `jigodii` de colegii care își aranjau mite de zeci de mii de euro: E de partea `bună`,`oamenii buni`,nu jigodii d-ăștia

_ Noi inundaţii în Afganistan, 29 de decese

_ Călărețul Deliveroo care a mușcat degetul mare al unui bărbat într-un rând sângeros din pragul ușii pentru pizza este văzut făcând livrări, în ciuda faptului că a fost condamnat pentru vătămare corporală gravă

_ Netanyahu prezintă, în sfârșit, guvernului planul post-război din Gaza și sigur îl va enerva pe administratorul lui Biden

_ Dr. McCullough: Ce trebuie să știți despre hidroxiclorochina

_ Exporturile de ceasuri elvețiene se prăbușesc în China și Hong Kong

_ Virgil Guran explică alianța cu PSD: Suntem condamnați să conducem România alături de PSD

_ Noi dezvăluiri despre influența Rusiei în Europa! Premier: 'Au fost plătiți inclusiv reprezentanți ai Parlamentului European'

_ România, vecină cu Rusia? Rareș Bogdan: 'Dacă Ucraina cade, urmează Moldova. Imaginați-vă o graniță cu Putin!'

_ Antidotul miraculos din Evul Mediu - Oamenii de știință polonezi au recreat un medicament străvechi

_ „Suntem lipsiți fără tine”: Zoe Ball anunță moartea „dragii mame” ei, Julia, după o scurtă luptă cu cancerul pancreatic - la câteva zile după ce DJ-ul BBC Radio 2 le-a spus fanilor că mama ei a fost mutată într-un ospiciu

_ Voluntar care i-a ajutat pe refugiați ucraineni, mort într-un centru de detenție preventivă rusesc

_ Costurile cu locuința zdrobesc clasa de mijloc americană, dar cum putem rezolva problema?

_ Sosiri ciudate de unde seismice duc la descoperirea plăcii răsturnate în Marea Mediterană

_ TREBUIE VĂTIT: Javier Milei din Argentina este binevenit la CPAC � Greets Trump Backstage!

_ Femeie, 54 de ani, apare în instanță acuzată de uciderea unui copil găsit în pădure în 1998


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 659, afisate in 11 pagini.