23:59
Comentarii Adauga Comentariu

_ George Simion, despre protestul de la Parlament: 'Suntem catalogaţi golani, huligani, în fel şi chip. Dar ce am făcut, până la urmă?'

George Simion, despre protestul de la Parlament: 'Suntem catalogaţi golani, huligani, în fel şi chip. Dar ce am făcut, până la urmă?'

Co-preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) George Simion afirmă că protestul care a avut loc marţi la Parlament, faţă de introducerea certificatului verde COVID la locul de muncă, a fost organizat de "societatea civilă, oamenii liberi”, el susţinând că formaţiunea pe care o conduce a avut aproximativ 2.000 de reprezentanţi la protest. "Suntem catalogaţi golani, huligani, în fel şi chip. Dar ce am făcut, până la urmă? Am protestat, e dreptul nostru la libera exprimare", adaugă George Simion.

"Am participat, am fost acolo, de la 7.30, am calmat spiritele, am reuşit să detensionăm anumite chestii, am vorbit cu jandarmii, îi felicit, nu ştiu cum îl cheamă pe şeful dispozitivului şi pe şeful de pe Bucureşti, dar faţă de alţi ani am văzut o diferenţă. Acum nu au existat protestatari violenţi decât câţiva şi nu am văzut o intervenţie disproporţionată. Am văzut... domnul Cioloş este tulburat, cere demisii, cere să cadă capete, dar parcă nu am văzut pe nimeni că se tăvăleşte pe jos prin Parlament", a declarat George Simion, marţi seară, la Antena 3.

El a susţinut că oamenii "au intrat puhoi" în curtea Palatului Parlamentului, adăugând că "bine că nu au intrat în Parlament". Simion a afirmat că i s-a solicitat să nu intre oamenii în Parlament şi că s-a "asigurat" de acest lucru.

Întrebat cine a organizat protestul de marţi de la Parlament, Simion a răspuns: "Societatea civilă, oamenii liberi".

"Sunt mai multe organizaţii, AUR a anunţat că participă, a mobilizat organizaţiile locale. Au participat şi din partea noastră 2.000 de membri şi în total eu estimez că au fost 15.000 de persoane”, a mai spus Simion.

El a respins criticile la adresa protestatarilor.

"Suntem catalogaţi golani, huligani, în fel şi chip. Dar ce am făcut, până la urmă? Am protestat, e dreptul nostru la libera exprimare”, a adăugat George Simion.

Întrebat cine sunt oamenii care au forţat intrarea în Parlament, liderul AUR a răspuns că nu a fost la intrarea de la Senat, acolo unde a fost o tentativă de a intra.

Simion s-a delimitat de persoanele care au provocat acte de violenţă şi vandalism, arătând că printre manifestanţi erau oameni care l-au înjurat.

"Nu pot să-mi asum toţi oamenii, 15.000 care au fost la această manifestaţie şi nu ştiu cu cine au votat. (...) Eu pot să-mi asum membrii mei şi să iau atitudine pe linie de partid”, a adăugat Simion.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Justin Thomas îl învinge pe Will Zalatoris în play-off-ul uriaș pentru a câștiga al doilea campionat PGA

_ Kylie Jenner arată curbe în număr de argint agățat la nunta italiană a lui Kourtney Kardashian

_ Alegerile federale din Australia 2022: în petrecerea băutură a lui Jackie 'O' Henderson cu vedetele KIIS FM

_ Licențiat în Paradis: Mary Viturino și Conor Canning întâmpină o fiică

_ Personalul KPMG este sfătuit să nu vorbească despre excursii la schi sau școli private în încercarea de a spori incluziunea

_ Laura Dern, 55 de ani, și Sam Neill, 74 de ani, reflectă asupra diferenței lor de vârstă de 19 ani ca interese amoroase din Jurassic Park

_ Alisson și Henderson își exprimă frustrarea că au ratat titlul de ligă

_ Anthony Albanese a depus jurământul ca prim-ministru înainte de a pleca la Tokyo

_ Proprietarii de Wrexham, Ryan Reynolds și Rob McElhenny, prinși de o decizie de ofsaid la finala FA Trophy

_ Ghicitoarea lui Sue Gray raportează ofițer de presă care a fost mutat după scurgeri de informații și briefinguri groaznice

_ Mikel Arteta recunoaște că încă îl doare din cauza înfrângerii lui Arsenal la Newcastle

_ Man City și-a păstrat coroana în Premier League datorită zgomotului pe terenul de antrenament și geniului individual

_ Maggie Beer dezvăluie de ce nu ar putea fi niciodată concurent la MasterChef

_ Mulțimea se dezlănțuie pentru puștiul Auskick care se îndreaptă spre opoziție pentru a lovi un gol la MCG

_ Catherine Tyldesley dezvăluie că numele fiicei sale este Iris Ella

_ Justin Thomas îl învinge pe Will Zalatoris în play-off-ul uriaș pentru a câștiga al doilea campionat PGA

_ Alisson și Henderson își exprimă frustrarea că au ratat titlul de ligă

_ Vanessa Hudgens își prezintă stilul funky în timp ce trece la La Poubelle la Hollywood

_ Candidatul democrat la guvernator Stacey Abrams spune că Georgia este �cel mai prost stat din țară pentru a trăi� (AUDIO)

_ Royal Mint a dezvăluit o nouă monedă de 5 lire sterline care prezintă portretul Prințului William

_ Liverpool: Jurgen Klopp refuză să-l excludă pe Thiago din finala Ligii Campionilor, în ciuda problemei cu ischio-covile

_ Rebekah Vardy este radiată când sosește să-l urmărească pe soțul Jamie în ultima zi a sezonului din Premier League

_ Contactilor din Marea Britanie cu risc crescut de cazuri de variolă a maimuțelor li s-a spus să se autoizoleze și să evite copiii timp de trei săptămâni

_ Dreamtime AFL: Fanii fotbalului ar fi atacat cu un didgeridoo în afara Melbourne Cricket Ground

_ Chloe Sevigny și Sinisa Mackovic se mulțumesc în timp ce conduc pe listerele A care participă la spectacolul Balenciaga

_ Kourtney Kardashian și Travis Barker s-au căsătorit (din nou!)

_ Chloe Sevigny și Sinisa Mackovic se mulțumesc în timp ce conduc pe listerele A care participă la spectacolul Balenciaga

_ Proprietarii de Wrexham, Ryan Reynolds și Rob McElhenny, prinși de o decizie de ofsaid la finala FA Trophy

_ Antonio Conte savurează una dintre „cele mai mari realizări” ale sale după ce a condus Tottenham în Liga Campionilor

_ Memoriile prințului Harry sunt pe raft? Nu este stabilită nicio dată pentru cartea lui Duke

_ Alegeri 2022: În interiorul partidului de victorie Albo al Lisei Wilkinson și Peter FitzSimons

_ Bindi Irwin surprinde imagini încântătoare în care Grace Warrior învață să meargă la Grădina Zoologică din Australia

_ Kourtney Kardashian și Travis Barker s-au căsătorit (din nou!)

_ Se apropie sfârșitul liniei pentru aterizatorul NASA InSight Mars

_ Care sunt temele cheie legate de climă la Davos?

_ Kourtney Kardashian renunță la tren în timp ce Travis Barker bea șampanie în timp ce au loc petrecerea de după

_ Lisa Snowdon, în vârstă de 50 de ani, ridică temperaturile într-un costum de baie portocaliu vibrant

_ Vrei să ieși cu stil? Pune o pereche de papuci eleganti precum Prințul William la premiera Top Gun!

_ Acesta este în sfârșit sfârșitul? Visul lui Tiger Woods de a face The Open în iulie pare de departe

_ Premier League: Scriitorii lui Sportsmail aleg cele mai bune, mai proaste și mai amuzante momente ale sezonului

_ Jurgen Klopp: Pierderea titlului nu face decât să mărească dorința lui Liverpool de a câștiga Liga Campionilor

_ Mako Vunipola țintește selecția la Cupa Mondială, deoarece prop Saracens primește prima convocare a Angliei în peste un an

_ HANUL DE TĂRĂ CUIBUL CU PENE

_ Este o altă acuzație a defunctei brigade pentru Rory McIlroy

_ Ucraineanul Oleksandr Zinchenko îi mulțumește din suflet lui Manchester City pentru sprijinul acordat

_ Bernardo Silva insistă că Manchester City nu vrea să câștige niciodată Premier League atât de dramatic

_ Gospodina împărtășește delicioasa ei lasagna dintr-o oală cu legume „suntoase”.

_ Justin Thomas își păstrează nervii să-l învingă pe Will Zalatoris în play-off pentru a câștiga al doilea campionat PGA

_ Care sunt temele cheie legate de climă la Davos?

_ Țestoase eliberate în Tunisia cu monitor de urmărire

_ Jessica Wright le oferă fanilor o primă privire asupra băiețelului ei într-o clipă adorabilă

_ Contactilor din Marea Britanie cu risc crescut de cazuri de variolă a maimuțelor li s-a spus să se autoizoleze și să evite copiii timp de trei săptămâni

_ Kourtney Kardashian și Travis Barker împart un sărut pasional după ce și-au schimbat jurămintele

_ Alegerile federale din Australia 2022: în petrecerea băutură a lui Jackie 'O' Henderson cu vedetele KIIS FM

_ Jess Hart își arată burta plată la doar trei luni după ce a născut

_ Moment îngrozitor, un bărbat înarmat execută un străin pe platforma de metrou din LA înainte de a fi împușcat mortal de polițiști

_ Wimbledon a devenit „turneu de expoziție” după ce au fost luate puncte de clasament, spune Cam Norrie

_ Priyanka Chopra îi oferă soțului ei, Nick Jonas, o glumă înainte de a-l încuraja în timpul jocului de softball

_ Gigi Hadid își prezintă abdomenul subțire în crop top în timp ce își împinge fiica Khai în cărucior

_ Downcast Scott Disick lovește barul de la Hollywood apoi se urcă într-un avion privat


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 224, afisate in 4 pagini.