14:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ Prima ninsoare din această iarnă atenuează poluarea aerului din Kabul

Prima ninsoare din această iarnă atenuează poluarea aerului din Kabul

Zăpada, care a început să cadă în primele ore ale dimineţii de duminică, a acoperit munţii din jurul oraşului Kabul sub un strat alb de omăt, spre bucuria copiilor care au ieşit în număr mare să se joace în aer liber şi să se bucure de vremea de iarnă.

În cea mai mare parte a Afganistanului vor fi înregistrate ninsori şi ploi până luni, a anunţat Departamentul de meteorologie din această ţară.

În ultimii ani, afganii au avut de suferit din cauza secetei, în condiţiile în care apele subterane din unele părţi ale acestei ţări devastate de război, inclusiv din capitală, s-au retras, iar majoritatea celor 6 milioane de locuitori din Kabul nu au acces la apă potabilă.

Iarna friguroasă din Afganistan începe în decembrie şi durează până la jumătatea lunii martie a anului următor.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Campionatul European de Karate - Medalie de bronz obţinută de Maria Coman

_ Deces de auto-checkout, Walmart taxează pentru aceasta în unele locații

_ Accident feroviar în Harghita: Trenul Brașov - Budapesta a lovit mortal o persoană

_ Capcana fiscală pentru eliminarea alocației pentru copii a fost explicată: Cum pot părinții să plătească impozit de 63%.

_ Recapitulare a rundei a cincea FA Cup: Man United, Liverpool și Chelsea își învață soarta

_ Pot rețetele de friteuză cu aer lui Jamie Oliver să vă transforme cu adevărat mesele? Verdictul scriitorului nostru este destul de uscător!

_ Cele mai recente știri despre diagnosticul de cancer Kate Middleton: Regele Charles o laudă prințesa „curajoasă” de Wales pentru că a împărtășit o actualizare privind sănătatea pe fondul unei revărsări uriașe de sprijin din partea celor binevoitori

_ UE pune la îndoială TikTok cu privire la noua aplicație Lite din Franța, Spania

_ Mai mulți grizzlii în Idaho? Propunerea federală ar putea face ca acest lucru să se întâmple, pe măsură ce republicanii prelungesc eliminarea de liste

_ Zelenski nu mai suportă ezitarea Occidentului și cere un nou sistem de apărare antiaeriană: 'Este complet inacceptabil'

_ Oficialii din Gaza spun că 40 au fost uciși în timp ce atacurile israeliene au incendiat corturile

_ Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a dat foc uşii de acces într-o primărie - Nu au fost persoane rănite

_ 9 factori care determină piețele energetice în 2024

_ Comenzile vocale înfricoșătoare ale Alexa care l-a prins în capcană pe soțul ucigașului: un nou sunet dezvăluie momentul în care criminalul care iese din respirație vorbește cu dispozitivul Amazon la câteva minute după ce i-a tăiat gâtul soției sale

_ Newport Locuitorii noi cer orașului să ia în considerare barierele pentru praful de cărbune

_ VEZI: Un străin ilegal din China recunoaște în videoclip că nu caută azil – doar aici pentru a „lua banii” (VIDEO)

_ Peter Schiff: Datele arată sumbre pentru dolar

_ Milioane de butoaie de petrol dispărute aruncă o cheie în prognoza cererii de urs a AIE

_ Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

_ VIDEO Guvernul aprobă un contract colectiv de muncă, în premieră pentru acest sector de activitate

_ S-a născut un nou romantism Strictly, când Bobby Brazier și Ellie Leach „se bucură de întâlniri secrete” în timpul turneului din Marea Britanie și „se pregătesc să devină public”

_ Nu ne putem permite să reducem! Cuplurile de pensionari se confruntă cu taxe de timbru masive

_ Poliția din România, reformă pe modelul celebrei Quantico din SUA: șeful FBI a venit la București

_ Cafeaua cultivată la umbră demonstrează beneficiile combinării agriculturii cu conservarea

_ Franța ridică nivelul de alertă teroristă după atacul de la Moscova revendicat de gruparea IS

_ Ofensiva rusă în Harkov ia amploare - Ucrainenii recurg la evacuări forțate

_ „Bebelușii cu pandemie” Covid prezintă două schimbări biologice „fascinante”, arată studiul

_ Atacul la sala de concerte din Moscova: ceea ce știm până acum

_ President Iohannis tells European summit Romania will actively, constructively participate in EU efforts to support Ukraine

_ Cătălin Cîrstoiu se disociază de Sorin Oprescu: Am procese fără număr cu el/ VIDEO

_ O nouă cercetare utilizează antenă coaxială „antenă” pentru a scana materia întunecată

_ Alertă în județul Bacău: Prezența unui urs semnalată în zonă

_ Doi cetăţeni ucraineni, recuperaţi din Munţii Maramureşului

_ Horoscopul zilei de 27 februarie 2024. Racii trec la nivelul următor în relație

_ Imagine: Hubble vede IC 3476, o galaxie activă care formează stele

_ Un antrenor german, trimis după gratii după sute de agresiuni sexuale contra minorilor

_ Doar 14% dintre proprietarii de case peste 55 de ani plănuiesc să reducă personalul

_ Uriașă explozie de stele care va apărea pe cer într-un eveniment o dată în viață

_ Andrei Rublev, primul finalist al turneului de la Madrid (ATP)

_ EXCLUSIV/ Gândurile lui Cristoiu, LIVE, de la ora 22.00, la Aleph News

_ SUA lansează lovituri aeriene în Somalia pentru prima dată în acest an

_ Dialogue between ForMin Odobescu and British counterpart on future support of Ukraine

_ Sistemul 'garanție-returnare' nu garantează și faptul că iți primești banii înapoi

_ JEFF PRESTRIDGE: Îmbrățișați puterea dividendelor în timp ce vă construiți portofoliul

_ Un nou duo dinamic? AI și abilitățile oamenilor schimbă afacerile

_ Prima reacţie a lui Joe Biden după ce Iranul a atacat Israelul

_ Moscova anunță o ripostă 'devastatoare' dacă Ucraina va lovi podul din Crimeea

_ Kevin Spacey neagă noile acuzații de comportament sexual nepotrivit

_ Noi instructori ruşi şi material militar rusesc au sosit la Niamey

_ Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

_ Trupele israeliene ating cel mai adânc punct din Liban de când a început operația la sol

_ Bulgarul Atanas Petrov preia conducerea echipei CSA Steaua în voleiul masculin

_ Impactul poluării aerului asupra polenizatorilor nocturni (studiu)

_ Irlandezii ar trebui să respingă noul proiect de lege privind „discursul urii”.

_ PM Ciolacu meets Greek ambassador, stressing constructive dialogue within EU and NATO

_ Jessica Pegula s-a calificat în semfinale la San Diego, unde o va întâlni pe Marta Kostiuk

_ Sexy mulatra care a fost iubita lui Ion Țiriac vinde tot: Laurette se mută în America

_ Unde s-a rugat Nicolae Ciucă în noaptea de Înviere, imagine inedită

_ Acestea au fost cele mai mortale țări pentru jurnaliști în 2023

_ Scrimerii români au câştigat Trofeul 'Alfredo Bachelli' la spadă


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 122, afisate in 3 pagini.