23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Discriminarea și Apartheidul Neobolșevic din UE, ating limite de o Cruzime nemaiîntâlnită. Italia va cere certificatul verde inclusiv călătorilor care circulă cu autobuzul şi metroul

Italia va cere certificatul verde inclusiv călătorilor care circulă cu autobuzul şi metroul

Intrarea în vigoare de luni în Italia a "super-certificatului verde" va fi însoţită de controale sporite, iar documentul va fi cerut inclusiv celor care călătoresc cu autobuzul sau cu metroul, precum şi celor care tranzitează zonele de mare activitate comercială, pentru a frâna contagierile cu noul coronavirus în vederea sărbătorilor de iarnă, potrivit unei circulare emise vineri de Ministerul de Interne, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Noul certificat, eliberat cetăţenilor vaccinaţi cu schema completă şi celor care au trecut prin boală, va fi necesar pentru a avea acces în baruri, restaurante, săli de agrement şi clădiri publice, în timp ce rămâne în vigoare şi cel "normal" pentru a putea merge la locul de muncă, a călători cu transportul în comun şi pentru a tranzita prin zonele comerciale.

Poliţia naţională, carabinierii şi personalul organismelor de gestionare a transportului public local vor putea cere certificatul verde călătorilor din autobuze, iar cei care nu îl vor deţine vor fi pasibili de amenzi de între 400 şi 1.000 de euro.

În restaurante şi în sălile de agrement agenţi ai poliţiei municipale vor controla noul document, menit să impulsioneze şi mai mult vaccinarea în Italia, care este de aproximativ 85% din populaţie cu schema completă şi 45,66 % cu a treia doză sau booster.

Măsurile incluse în circulară prevăd extinderea vaccinării obligatorii, care vizează în prezent lucrătorii sanitari şi forţele de securitate şi de apărare ale ţării, iar cei care vor refuza vor şi suspendaţi şi nu îşi vor mai primi salariul.

Controalele vor fi sporite mai ales în timpul sfârşitului de săptămână. Noile măsuri se adaugă celor deja în vigoare, precum purtarea obligatorie a măştilor sanitare în zonele de mare activitate comercială, mai ales în marile oraşe, în perspectiva cumpărăturilor de Crăciun.

La Roma, obligativitatea intră în vigoare de sâmbătă, astfel încât capitala se alătură altor oraşe ca Milano, Padova sau Bolonia, care au impus purtarea obligatorie a măştii în pieţele ambulante şi în zonele din centrul istoric.

Potrivit ultimelor date, numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi la terapie intensivă a crescut cu 22 % în ultima săptămână, în timp ce numărul contagierilor a crescut cu 25,1 %, iar celor al deceselor cu 14 %.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Investigația ERIC, Partea 3: Societatea Soros Open și �nființarea celei mai mari operațiuni de curățare a listelor de alegători a națiunii

PS Ambrozie CRITICĂ ABERAȚIILE MARXISTE ALE LUI IOHANNIS Când un șef de stat îți spune că sistemul de sănătate a eșuat înseamnă că el este vinovatul pentru eșuarea în toate domeniile.El și Greta Trotineta care sunt cu încălzirea de la flatulațiile vacilor

AUR a depăşit Partidul Naţional Liberal

Crime făcute de progresiști cu mințile copiilor. MAMA: Profesorii progresiști „au manipulat-o în secret pe fiica mea de 11 ani, să creadă că este un băiat transsexual”...

_ FOCARUL din Ardeal - Incidența Covid în Cluj-Napoca a depășit 21 la mie

Cât de mult rară s-a răspândit în America, o mutația cerebrală rară

Austria legalizează sinuciderea asistată. Bătrânii sunt "o povară inutilă și costisitoare, care generează cheltuieli inutile" în viziunea Progresist-Neomarxistă și trebuie "convinși" să se sinucidă cât mai repede, spre "binele lor"

_ Se aruncă un nou cartof fierbinte în coaliție: Ministerul de Finanțe vrea modificarea Codului Fiscal. Florin Cîțu anunța că nu se schimbă nimic

_ Istoricul Armand Goșu explică de ce n-a fost invitat Iohannis la videoconferința cu Joe Biden: Din păcate, nu contezi!

Încă un Fake News Progresist, SUA. Aproape 30% dintre noile cazuri de COVID sunt în New York (unde 90% din populația este vaccinată și guvernatorul este ultraprogresist), dar AP raportează cazuri noi în Florida, unde guvernatorul este conservator

TVR a devenit o Oficină Soroșistă Mizerabilă. Cum e posibil ca Doi Soroșiști Neomarxiști Pârvulesco și Predesco, INDIVIZI NEALEȘI NICIODATA de NIMENI, să vină să înjure ore întregi un partid ales democratic de 10% dintre români?

CHINA. SE REIAU TESTELE ÎN FUND. China readuce testele anal Covid pe tampon... tocmai la timp pentru Jocurile Olimpice de iarnă

O Maimuță de laborator care fuge după un accident cu un camion trezește temeri că a fost „infectată”...cu virus de laborator

_ Lottie Moss pune o prezentare FOARTE bustioasa intr-o rochie alba din dantela decupata

_ CAIETUL LUI ALEXANDRA SHULMAN: Cele mai bune diete? Cei care îmi oferă un indiciu de speranță

_ Nepoata lui Grace Kelly, Charlotte Casiraghi din Monaco, călărește la Chanel

_ Întâlnește detectivul de poliție, în vârstă de 40 de ani, care a filmat în secret până la 51 de femei goale, este demis din forță

_ Am făcut „no-cheltuiește ianuarie” și am salvat o mică avere?

_ Washingtonul promite o ripostă `fermă` Belarusului dacă ajută Moscova să invadeze Ucraina

_ MAI MULTE MINCIUNI: FBI a mințit �n legătură cu ostaticul din Texas � Rabinul a fost cel care a salvat ostaticii

UK. Pandemia celor vaccinați: MORTALITATEA COVID DIN ULTIMELE 4 LUNI, ÎN RÂNDUL VACCINAȚILOR, ESTE MAI MARE CU 10% DECÂT MORTALITATEA DE COVID DIN RÂNDUL NEVACCINAȚILOR, raportat la procentul total de vaccinați / nevaccinați din populație

VACCINUL LU' PEȘTE PRĂJIT. Oare când se va termina haosul Covid? Imunitatea vaccinului de rapel slăbește după doar 10 săptămâni. Imunitatea naturală este intactă după un an...

O ancheta a fost lansată după ce o fetiță de trei ani moare din cauza unui stop cardiac la o zi după ce a primit vaccinul împotriva COVID-19 în Argentina

_ Ce s-a întâmplat cu ducele și ducesa de Argyll DUPĂ un scandal foarte britanic?

_ Navele de tip antenă de satelit își finalizează primul test de zbor nelegat

Cupa Africii Națiunilor 2021: Date, format, canal TV, grupe, lista jucătorilor din Premier League

Guvernul Indiei nu mai permite finanţarea din străinătate a congregaţiei Maicii Tereza

Oamenii de știință avertizează că prea multe VACCINURI REPETATE DĂUNEAZĂ capacității organismului de a lupta împotriva virusului...

Cazul Djokovic. Bestiile au pus din nou la cale să-l deporteze azi......Update: Expulzarea s-a amânat...după încă o zi de tensiune. Presa progresistă neomarxistă îl linșează mediatic (vezi și la noi Digi24 și Antena3)

UK. Spitalizările Covid din Ultravaccinata Anglie au atins cel mai înalt nivel din FEBRUARIE 2021

ȘMECHERIA NUMITĂ VACCIN ANTI-COVID ARE PICIOARE SCURTE. SUA. De ce au crescut spitalizările COVID din New York în mijlocul a 90% din populația vaccinată?

Ingineria Socială Propagată de Progresiști nu are limite. Ascensiunea feței Netflix!

Curtea respinge argumentul băieților mândri conform căruia rolul în revolta din Capitoliu a fost protejat de libertatea de exprimare...

DEZASTRU PENTRU BIDEN. GALLUP: Aprobarea lui Biden scade sub Harris pentru prima dată în funcție...

O nouă direcție de acțiune PROGRESISTĂ pentru DISTRUGEREA FAMILIEI TRADIȚIONALE. Non-monogamia "etică": creșterea relațiilor cu mai mulți parteneri...

IATĂ ADEVĂRUL. VIDEO. Farmacist Italian numără câte testele pozitive cu COVID sunt ale VACCINAȚILOR CU DOUĂ ȘI TREI DOZE DE VACCIN...Rezultat 92% dintre infectați sunt Vaccinați, Ei circulă liberi în România și infectează lumea că așa au decis Guvernantii

_ Cursa pentru protejarea hranei viitorului: De ce numai băncile de semințe nu sunt răspunsul

_ Femeie, 25 de ani, ale cărei simptome au fost respinse de medici descoperă că are cancer în stadiul patru

_ Regina, Prințul Philip și Prințesa Diana văzuți la Sandringham în anii 1980 în fotografii redescoperite

_ Reapasă scrisoarea lui Boris Johnson către fetița care a anulat petrecerea de a șaptea aniversare în timpul primului izolare

_ Obțineți întotdeauna o a doua opinie! Oamenii dezvăluie cele mai proaste erori de design pe care le-au văzut

Din nepăsarea Guvernele care nu au făcut NIMIC de 32 de ani, Aproape 900 de hectare de teren agricol au fost inundate în zona Almaş - Dieci, unde Crişul Alb s-a revărsat, în timp un drum judeșean rămâne închis

Soțul italian în vârstă de 80 de ani „a înjunghiat soția până la moarte când aceasta a refuzat sexul după ce a luat Viagra”

SUA, CDC A LANSAT FAKE NEWS. Acum "revizuiește cifrele" așa cum revizuiesc MORȚI, la noi, Arafat și Gașca Guvernanților. CDC au revizuit marți în scădere în mod semnificativ estimarea procentului de noi infecții cauzate de varianta omicron a virusului.

COVD-19. Lupta cu măștile scapă de sub control...

Bogații vor să dețină cât mai puțin din tot ce poate deveni o bulă speculativă...

Programele de venit minim GARANTAT sunt populare...

Bărbat arestat după ce s-a dat drept persoane cu nevoi speciale pentru ca femeile să-i schimbe scutecul...

Senatorul care ar putea salva agenda lui Joe...propune Legea pentru Securitatea Familiei

INEXACTITĂȚILE GOOGLE MAP POT FI PERICULOASE. GOOGLE Maps duce călătorii pe drumuri închise, chiar periculoase...

GOANA DUPĂ AUR. MORȚI NEVINOVAȚI. Cel puțin 31 de persoane au murit căutând aur, iar 8 sunt date dispărute

UK. Decizie halucinantă a unui judecător progresist din Marea Britanie "Personalul precaut față de Covid nu îl poate folosi drept motiv pentru a sta departe de birou". Deci mai bine moare infectat sau își omoară rudele infectându-se la birou.

_ Cazul terorismului din Tampa ridică întrebări de supraveghere, percheziții, boli mintale...

LIBERTATEA RELIGIEI? Franța închide moscheea după o predică „inacceptabilă”...

VA VENI VREMEA JUDECĂȚII ȘI ÎN ROMÂNIA. După ce zeci de mii de nemți au murit pentru că nu au avut acces la spitale, Curtea Constituţională germană obligă statul să definească 'triajul medical'

_ Personalul de la 30 de firme din Marea Britanie va lucra o săptămână de patru zile pentru ACELAȘI salariu, așa cum începe pilotul de șase luni.

_ Watford se pregătește să-l semneze pe extremul nigerian Samuel Kalu, după ce a convenit cu Bordeauxul unui contract de 3,5 milioane de lire sterline

_ Ziua decisivă la CCR: SRI ar putea reveni în cadrul anchetelor penale

_ Testul complicat cu 20 de întrebări în limba engleză vă va pune la încercare abilitățile de ortografie și gramatică

_ Temeri de cumpărare acum, plătiți mai târziu cardul de credit al firmei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143

Nr. de articole la aceasta sectiune: 8560, afisate in 143 pagini.