18:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Specialiștii dau pontul pentru patroni: cadourile în natură nu se impozitează

Specialiștii dau pontul pentru patroni: cadourile în natură nu se impozitează

Cadourile în natură, cum ar fi coşurile de Crăciun cu bunătăţi, nu sunt prevăzute în mod expres în Codul Fiscal la vreo categorie de venit, ca fiind impozabile sau neimpozabile, astfel că acestea nu se impozitează, la fel ca tichetele cadou de până la 150 de lei, se arată într-o analiză realizată de EY România, conform Agerpres.

"Prin tradiţie, decembrie este luna bilanţurilor, a pregătirilor de sărbători sau a planurilor pentru un nou an. Dar decembrie este şi luna recunoştinţei. Şi, chiar dacă indicatorii economici, în unele cazuri, ar putea să nu arate aşa cum au fost estimaţi, companiile vor în continuare să îşi manifeste recunoştinţa faţă de parteneri şi clienţi, pentru încredere şi colaborare, faţă de angajaţi, cărora vor să le mulţumească pentru un an greu şi, nu în cele din urmă, să-i bucure pe copiii care au nevoie de ajutor. Dar care sunt acele cadouri ce pot fi oferite de către companii, care pot beneficia de facilităţi fiscale sau deduceri: tichete cadou, cadouri sau sume de bani? La ce aspecte fiscale trebuie să fie atente companiile? Oferirea de tichete cadou sau cadouri în natură, cu ocazia Crăciunului, este o formă foarte des folosită de către companii cu scopul de a le mulţumi angajaţilor pentru anul care se apropie de sfârşit şi, de asemenea, pentru a-i bucura pe copiii acestora cu un dar în plus în sacul Moşului. Sigur, companiile pot oferi tichete cu valori mai mari, în funcţie de cât de generoşi îşi doresc sau îşi permit să fie, totuşi doar valoarea de până în 150 lei de beneficiar este scutită de la plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale", se spune în punctul de vedere semnat de Simona Tudor, Stela Andrei, Răzvan Ungureanu şi Florina Parîng.

Autorii menţionează că nimic nu-i poate împiedica pe angajatori să le ofere salariaţilor şi o sumă de bani, pentru că şi în acest caz se va aplica aceeaşi facilitate fiscală. Dar, pentru că "forma" se pare că este în continuare destul de importantă (deşi se tot discută de "substanţa" care ar trebui să prevaleze), angajatorii trebuie să fie atenţi şi să prevadă acest gest de recunoştinţă fie în contractul colectiv de muncă, fie în regulamentul intern. Prevederea lui în contractul individual de muncă este mai rar întâlnită.

"Inutil de precizat că pentru ce depăşeşte limita de 150 de lei pentru fiecare angajat şi copil al acestuia, societăţile vor datora contribuţii sociale şi impozit pe venit. Din punctul de vedere al impozitului pe profit, cadourile oferite angajaţilor şi copiilor acestora, indiferent de forma în care sunt acordate, sunt considerate cheltuieli sociale, care sunt deductibile în limita a 5% din costurile cu salariile. De asemenea, compania va trebui să aibă în vedere şi costul cu TVA pe care îl va suporta pentru cadourile acordate angajaţilor sau copiilor acestora, care nu prezintă nicio legătură cu desfăşurarea activităţii economice în condiţii optime. Ce se întâmplă din punct de vedere fiscal cu cadourile oferite de Crăciun altor persoane decât salariaţii proprii şi copiii acestora? În ceea ce priveşte acţiunile de protocol, pentru tichetele cadou acordate, societăţile vor datora doar impozit pe venit, acestea fiind încadrate la venituri din alte surse. E de avut în vedere forma şi aici - în privinţa evidenţei nominale a beneficiarilor care trebuie să cuprindă o serie de informaţii personale pentru care GDPR-ul este extrem de important. Pe de altă parte, în cazul cadourilor în natură - cum ar fi coşurile de Crăciun cu bunătăţi - având în vedere că nu sunt prevăzute în mod expres în Codul fiscal la vreo categorie de venit, ca fiind impozabile sau neimpozabile, logica şi practica ne pot spune că acestea nu se impozitează", menţionează sursa citată.

Autorii precizează că nu este exclus ca surprizele să apară, în cazul unui control fiscal, iar aceste cadouri să fie reconsiderate, în categoria de venituri impozabile ca fiind venituri din alte surse.

"Totuşi, sperăm că ANAF să fie diligentă şi să-şi facă cunoscută interpretarea, în cazul în care este una nefavorabilă contribuabililor, solicitând de asemenea legiuitorului clarificări legislative viitoare. În acest fel, avem convingerea că autorităţile fiscale vor reuşi să dea dovadă de interes în dezvoltarea unei relaţii bazată pe încredere şi credibilitate cu contribuabilii. În ceea ce priveşte impozitul pe profit, în cazul cadourilor oferite partenerilor de afaceri, sub forma tichetelor cadou sau a cadourilor în natură, acestea sunt considerate cheltuieli de protocol, care sunt deductibile în limita a 2% din profitul contabil al companiei. Dacă TVA a fost dedusă la achiziţia cadourilor acordate în cadrul acţiunilor de protocol, atunci compania va suporta un cost cu TVA pentru suma care depăşeşte pragul de 100 lei/cadou. În ceea ce priveşte donaţiile ce se pot face mai ales în astfel de zile către copiii în nevoie, în mare, ele sunt nedeductibile. Astfel, din punctul de vedere al impozitului pe profit, aceste cheltuieli sunt nedeductibile, dar, în măsura în care se acordă sub formă de sponsorizări (către un ONG, de pildă, sau unei unităţi de cult, dar este important ca acestea să fie înscrise într-un Registru special), pot fi scăzute în limita a 20% din impozitul pe profit datorat, dar nu mai mult de 0,75% din cifra de afaceri a companiei. Aceeaşi facilitate fiscală este aplicabilă şi în cazul micro-întreprinderilor, care sunt plătitoare de impozit pe venit, în limita a 20% din acesta", se spune în analiză.

Din perspectiva TVA, dacă donaţiile se fac în bunuri, TVA aferentă va fi nedeductibilă (cost la nivelul companiei), dar dacă bunurile sunt acordate sub forma unei sponsorizări, costul cu TVA va fi înregistrat pentru ceea ce depăşeşte, la nivelul unui an, pragul de trei la mie din cifra de afaceri. Din perspectiva impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale, donaţiile şi sponsorizările primite, conform legii, de către persoanele fizice, nu reprezintă venituri impozabile.

Subiectul tichetelor cadou, care sunt oferite în alte scopuri şi care ar putea fi subiect de reclasificare, rămâne în continuare controversat. Şansa primirii din partea autorităţilor fiscale a unui cadou plăcut, cu ocazia sărbătorilor, este relativ redusă pentru companiile vizate de o astfel de inspecţie. Dar luna decembrie este luna surprizelor şi rămâne să vedem ce ne mai rezervă. În concluzie, rămânând atenţi la partea fiscală, recomandăm tuturor să se bucure de spiritul sărbătorilor, să fie generoşi atât la suflet cât şi prin oferirea de cadouri celor din jur pe care ii apreciază şi/sau pe care vor să-i ajute", se mai arată în analiza menţionată.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

PS Ambrozie CRITICĂ ABERAȚIILE MARXISTE ALE LUI IOHANNIS Când un șef de stat îți spune că sistemul de sănătate a eșuat înseamnă că el este vinovatul pentru eșuarea în toate domeniile.El și Greta Trotineta care sunt cu încălzirea de la flatulațiile vacilor

_ Camila Cabello face o oprire noaptea târziu la magazinul sexual Adam și Eva din West Hollywood

76% din populația Statelor Unite e vaccinată. La ce a folosit Vaccinul? LA NIMIC....Iată cifrele

_ Găsirea unei legături între taxele pe emisii și investițiile în cercetare și dezvoltare

_ Sondajul arată că sprijinul scoției pentru independența crește în mijlocul Partygate

_ Jocurile Olimpice de iarnă: Tot ce trebuie să știți despre luge și schelet la Jocurile din 2022 de la Beijing

_ Ar putea acest dispozitiv de fertilitate de 49 de lire sterline să transforme modul în care femeile concep?

_ Paza de coastă italiană a salvat 305 migranţi înghesuiţi într-o ambarcaţiune, aflată în dificultate

_ Nadiya Bychkova, proaspăt singură, prezintă o expoziție cu picioare lungi în LBD

_ Situație SCANDALOASĂ - Profesor cercetat după ce a fost înregistrat la ore făcând afirmaţii jignitoare la adresa femeilor

_ Vaccinat cu 3 doze! M-am infectat. Nu-mi vine să cred! Ce să fac? Mă simt ca şi cum mi se desprinde carnea de pe os,a scris laureatul Nobel pentru Pace din 1983

Un gunoi de țară TOTALITARISTĂ numită AUSTRALIA. Președintele sârb lansează un atac extraordinar asupra Australiei asupra lui Novak Djokovic

_ Doctorul britanic, 31 de ani, este ucis de un glonț rătăcit în Atlanta, în timp ce zăcea în PAT

_ Testele de vehicule cu conducere autonomă din Marea Britanie sunt lansate în Milton Keynes, în timp ce MailOnline testează AutoPod-ul lui Aurrigo

_ Poți rămâne fără actele de identitate dacă nu dovedești că locuiești la adresa din Buletin. ADIO și cu zeci de persoane la aceeași adresă (proiect)

_ Ant și Dec conduc un camion uriaș Britain's Got Talent în timp ce filmează un segment interesant

_ Premier Ciuca sits down with education union representatives

_ Un școlar luminos, de 15 ani, câștigă o bursă de 80.000 de lire sterline la Eton

_ Iran, China și Rusia organizează exerciții navale comune în Oceanul Indian, în timp ce Putin se pregătește să înfrunte Ucraina

_ Sute de trupe britanice pregătite pentru luptă ar putea fi trimise la vecinii NATO ai Ucrainei

_ Fugatorul FBI care și-a prefăcut moartea și a fugit din SUA pentru Scoția riscă extrădarea pentru acuzații de agresiune sexuală

_ Helen Skelton împărtășește fotografii adorabile ale fiicei ei nou-născute, Elsie, în timpul unei plimbări de iarnă

_ Florin Cîţu vorbeşte din nou despre criză economică în România

_ Arabella Chi este acuzată de un eșec Photoshop, deoarece fanii observă „sticlă curbată” în jurul posteriorului ei

_ Nicușor Dan îi atacă pe sindicaliștii STB: 'Nu a existat altă solicitare decât demisia domnului Criţ, ceea ce este un gest infantil'

_ Newcastle VA călători în Arabia Saudită pentru o tabără de antrenament pe vreme caldă

_ Agenții federali returnează artefacte vechi de 4.000 de ani guvernului irakian

_ Myleene Klass arată fără efort șic într-o rochie florală vintage și un trenci clasic

_ EnviMin Barna Tanczos: We'll support French presidency to achieve a free of toxic substances environment

_ Prejudecățile de gen în grupurile de laborator nu sunt înrădăcinate în preferințele personale

_ Jocurile Olimpice de iarnă: Tot ce trebuie să știți despre schiul fond la Jocurile din 2022 de la Beijing

_ Data la care începe Postul Paștelui

_ Globaliștii de la Forumul Economic Mondial sunt fericiți că se �nțeleg cu toții � șocați că nimeni nu are �ncredere �n ei

_ Actualizare cu privire la sistemul de comentarii de la The Gateway Pundit

_ Mark Wright sărbătorește 35 de ani de naștere în stil cu o petrecere luxoasă alături de soția sa Michelle Keegan

_ EXCLUSIV „Nu-mi dau la bătaie ce simte prințul Andrew, este un om oribil și urât”: fosta servitoare a lui Duke

_ Liverpool: Jurgen Klopp spune că Alex Oxlade-Chamberlain ar putea juca împotriva Crystal Palace

_ Secretarul general adjunct al NATO a exclus orice posibilitate de negociere a prezenţei militare a NATO pe teritoriul ţărilor membremilitare a NATO pe teritoriu

_ COMENTARIU Sorin Avram: Haideţi să mergem pe mâna preşedintelui CSAT, Klaus Iohannis, acest Leneş Curcanul

_ Farhad Moshiri crește participația la Everton la 94%... în timp ce le scrie fanilor nemulțumiți

_ Former PM Citu, worried about evolution of some economic indicators, rising before economic crisis

_ Băiatul de 19 ani, bolnav de terminal, își dă economiile de 1.000 de lire sterline pentru a-l ajuta pe un copil de șase ani să învingă cancerul

_ A nu te întâlni cu fostul celui mai bun prieten al tău te poate expune unui risc mai mare de apariție a unei ITS

_ Folosind gheața pentru a fierbe apa: un cercetător face o descoperire a transferului de căldură care se extinde pe principiul secolului al XVIII-lea

_ Judy Murray se alătură Cameo: mama starului de tenis Andy este cea mai recentă celebritate care s-a alăturat serviciului de mesaje online

_ Julianne Hough spune că a dus-o pe Nina Dobrev la îngrijiri de urgență „de mai multe ori pot număra”

ODĂ PORNOGRAFIEI NEOMARXISTE, ARIA ROGOJANU. Neomarxistul cu fibrilații de frustrare sexuala, care răspunde la numele de Rogojanu, pripășit acum pe la Libertatea sorosisto-securistoidă de tip Tolontan, laudă o pornografie scârboasă pe care o numește "poem"

_ O coaliţie de organizaţii anti-război şi mii de activişti pentru pace au cerut eliberarea fondatorului WikiLeaks

_ Podcasterul BBC Deborah James, care are cancer incurabil, spune că se simte „fărâmată în bucăți”

_ Naomi Campbell conduce vedetele la show-ul Dior Homme Paris Fashion Week

_ Le-a ajuns cuțitul la os! Transportatorii din România, solidari cu greviștii STB: 'Vom opri transportul public local, urban și metropolitan în toată țara'

_ Sunderlandul lui Jermaine Defoe revine în așteptare, cu Lee Johnson „reticent” să semneze atacantul veteran

_ Prima detectare a particulelor „X” exotice în plasma cuarc-gluon

_ Lottie Moss își etalează silueta incredibilă într-o rochie adâncă în timpul fotografiilor tropicale

_ Vedeta Acasă și în deplasare Ada Nicodemou, în vârstă de 44 de ani, își arată chipul fără vârstă

_ La mulți ani de 18 ani Prințesa Ingrid Alexandra! Moștenitorul tronului sărbătorește ziua de hotar

_ Firma de investiții private Carlisle Capital „face o ofertă oficială administratorilor lui Derby”

_ Sărituri cu schiurile: Tot ce trebuie să știți pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2022

_ Mama vorbește despre starea rară a fiului ei, care îl vede mâncând scutece și mobilier

_ Erupție de nivel mediu izbucnește din soare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1179, afisate in 20 pagini.