![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Mitropolitul Ardealului atenționează: Postul Paștelui nu e numai despre restricții alimentare!![]() Mitropolitul Ardealului atenționează: Postul Paștelui nu e numai despre restricții alimentare!Există mai multe condiții pentru mântuire "Postul, rugăciunea şi faptele bune sunt mijloace necesare câştigării mântuirii. Foloasele minunate ale postului sunt legate de dobândirea multor virtuţi, precum: curajul, stăpânirea de sine, înfrânarea, biruinţa asupra patimilor şi poftelor trupeşti, bucurii duhovniceşti şi multe altele. Exersarea voinţei libere şi stăpânirea ei în toate nevoinţele ascetice se numeşte în monahism 'călcarea voii', prin înfrângerea poftelor", a scris mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza. Ierarhul a mai subliniat că "cea mai mare bucurie, legată de post, o are un credincios atunci când reuşeşte să-l încheie cu bine, pentru prima dată sau de mai multe ori, depăşind toate tentaţiile şi toate ispitele, pentru a se bucura cu adevărat în Duminica Învierii, de Sfânta Împărtăşanie. Dar şi hrana pe care o primim la masă, în ziua de Paşti, va fi mai bună ca oricând, pentru că o primim ca dar, tot de la Dumnezeu, pentru osteneala făcută". Creştinii ortodocşi încep, luni, Postul Paştelui sau Postul Mare. Postul Paştelui reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului care va fi sărbătorit anul acesta în data de 5 mai.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 19:10
Pieleanu "face" sondaje "la refefon"
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu