13:58
Comentarii Adauga Comentariu

_ Șefa EPPO îl avertizează pe premierul croat, într-un mega-dosar de fraudă: 'Să se adreseze Curții Europene de Justiție!'

Șefa EPPO îl avertizează pe premierul croat, într-un mega-dosar de fraudă: 'Să se adreseze Curții Europene de Justiție!'

„Nu există diferențe mari între statele membre UE când este vorba de tendința de a influența activitatea justiției”, a punctat șefa EPPO, într-un interviu pentru jurnaliștii de la proiectul Follow the Money.

„Acum avem o situație în Croația, în care anchetăm funcționari publici din Ministerul Culturii. Pe parcursul celor trei ani de operațiuni, biroul nostru din Croația a investigat mai mulți foști miniștri și, de asemenea, funcționari publici. Prim-ministrul croat [Andrej Plenković] a spus că acest caz nu este de competența noastră, că autoritățile naționale ar trebui să deschidă un dosar. Așa că am reacționat, spunând că sper că premierul nu încurajează autoritățile naționale să concureze cu EPPO. Personal, nu simt presiune pentru că m-am obișnuit cu asta. Dar ori de câte ori este în joc independența EPPO, voi reacționa: aceasta este o linie roșie pentru mine. Dacă cineva are îndoieli cu privire la competența noastră, ar trebui să se adreseze Curții Europene de Justiție”, a declarat Laura Codruța Kövesi.

Laura Codruța Kovesi a devenit principalul subiect de dispute politice în cadrul campaniei electorale din Croația, totul din cauza unei anchete demarate de Parchetul European (EPPO) pe care îl conduce, relatează Euractiv.

Noua dispută între EPPO și guvernul croat condus de Andrej Plenkovic are legătură cu așa-zisul „caz de la Facultatea de Geodezie”.

Ministrul croat al Culturii, Nina Obuljen Korzinek, a ordonat efectuarea de plăți în valoare de 2,5 milioane de euro destinate Facultății de Geodezie din Zagreb pentru cartografierea 3D a unor clădiri afectate de cutremurele care au lovit Croația la sfârșitul anului 2020. Plățile au fost făcute fără licitație publică, iar procurorii europeni afirmă că lucrările au fost supraevaluate de mai multe ori. EPPO a inculpat la finele anului trecut 29 de persoane și o companie sub suspiciunea de fraudă cu fonduri europene. Procurorii au descins la sediul ministerului culturii de la Zagreb la sfârșitul lunii ianuarie.

Însă guvernul lui Plenkovic afirmă că plățile făcute către Facultatea de Geodezie au provenit din fonduri ale statului croat, nu bani europeni. Plenkovic și Korzinek au subliniat recent din nou acest lucru. „A fost stabilit fără urmă de îndoială că nici măcar un singur cent din bugetul comun al UE nu a fost cheltuit sau plătit pentru proiectul de cartografiere 3D. Acest lucru ne spune că banii sunt din bugetul croat, ceea ce înseamnă că Uskok (n.r. parchetul anticorupție al Croației) este responsabil de caz”, a declarat Plenkovic.

Însă procurorii EPPO au declarat de mai multe ori în ultimele luni că au jurisdicție asupra acestui caz și că nu intenționează să renunțe la anchetă. Șefa EPPO, Laura Codruța Kovesi, a intervenit personal în dispută recent, afirmând într-un interviu difuzat de televiziunea croată N1 că este vorba de un caz clasic de „ridicare a unei perdele de fum”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ De ce kretek — „nici o țigară obișnuită” — prosperă în Indonezia

_ Bethenny Frankel dezvăluie produsele scumpe de îngrijire a pielii și de machiaj care de fapt „merită”

_ Sărbătoare 21 noiembrie. Ortodocşii sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnuui. Semnificaţiile sărbătorii

_ Un cleric irakian influent sprijină protestele din campusul SUA

_ Marea Britanie a început să se industrializeze în secolul al XVII-lea – cu mai mult de 100 de ani mai devreme decât susțin cărțile de istorie

_ Infractorul care a sărit peste bancă pentru a-l ataca pe judecătorul din Vegas �n timpul condamnării, acuzat pentru tentativă de omor

_ Sheridan Smith spune că interpretarea unei actrițe care are o cădere este ca și cum a „relua controlul” după propriile lupte cu sănătatea mintală – în timp ce primele imagini cu ea în noul rol de scenă o arată că cade beat.

_ EDEN CONFIDENTIAL: Politia il cerceteaza pe nepotul lui Sir Winston Churchill, Lordul Soames's Army, organizatia caritabila din cauza pierderii de 400.000 de lire sterline

_ Ion Cristoiu: Şi comuniştii au hormoni

_ Zelenski se declară tot mai interesat de pace și dezvăluie ce plan are Vladimir Putin

_ Cum să obțineți singurul kit medical de urgență formulat și aprobat de Dr. Peter McCullough

_ Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

_ Victorie în deplasare pentru Atalanta Bergamo în Serie A

_ I’m A Celeb’s glam a signing Maura Higgins to be DEPED in noul Jungle Junkyard cu rații de bază și „secret terifiant”, în timp ce ea debutează în show-ul în ASĂ SEARA la câteva ore după călătoria la Vegas

_ Amanda Holden face o prezentare FOARTE bustioasa alaturi de Alesha Dixon, in timp ce Simon Cowell poarta o combinatie bizara de salopete si manusi pentru auditiile Britain's Got Talent

_ Jurnalul lui LIZ JONES: În care sunt oprit de poliție...

_ EXCLUSIV: Fostul AG John Ashcroft și Coaliția Constituțională depun un dosar la Curtea Supremă a SUA privind imunitatea prezidențială

_ Când Cassie a întrebat poliția dacă soțul ei amenințător a fost violent cu alte femei, acestea au răspuns că nu... de fapt, el a avut șapte condamnări - și prea multe alte potențiale victime ale bărbaților periculoși sunt dezamăgiți la fel ca ea.

_ Mikaela Shiffrin, căzătură dură în timpul coborârii de la Cortina d'Ampezzo. Sportiva, liderul Cupei Mondiale, a fost preluată cu elicopterul

_ Afacerile indigene valorează miliarde, dar nu știm suficient despre ele

_ Bărbatul cu cel mai mare penis al Marii Britanii dezvăluie dezavantajele - de la a fost aruncat din yoga pentru că alții au presupus că a fost trezit să fie folosit de o întâlnire care a vrut să-l arate pe OnlyFans

_ Andrei Rublev, primul finalist al turneului de la Madrid (ATP)

_ Dezvoltarea calculatoarelor cuantice dublu durabile

_ Tesla concediază peste 10% din angajaţi la nivel global, pe fondul scăderii vânzărilor

_ Lovitură de proporții dată de PNL Buzău. Unul din cei mai vizibili lideri ai AUR trece în echipa liberală

_ Moment uimitor salvatorii din California îl salvează pe un drumeț blocat care se agăța de marginea unei stânci de la înecare în timp ce valul a început să crească

_ Peste 1000 de sportivi vor concura la Campionatul European de ju-jitsu U16, U18 şi U21. România este gazda ediţiei din acest an

_ Papa Francisc va fi așteptat în Papua Noua Guinee în luna august

_ Superliga: Marian Barbu şi Ionuţ Coza arbitrează meciurile de sâmbătă. Brigăzile de la partidele de vineri şi sâmbătă

_ CLARITATE ȘI CURAJ: Trump o cheamă pe comunista Kamala Harris în cele mai recente postări sociale despre adevăr – America trebuie să se trezească la această realitate!

_ Video | Tzancă Uraganu și Andrew Tate, opriți de poliție în trafic: 'Țineți cont de ce v-am spus. Nu faceți prostii la volan'

_ Au început înscrierile pentru un nou sezon MasterChef România

_ Trei violatori de bandă care au atras-o pe britanic beat într-un parc și au supus-o la un calvar brutal de patru ore înainte de a putea scăpa sunt condamnați la opt ani de închisoare în Spania

_ 55 de retururi fictive. Un angajat al unui centru comercial ar fi creat un prejudiciu de peste 440.000 de lei

_ O nouă explicație pentru Marea Pată Roșie care se micșorează a lui Jupiter

_ Directorul ANM anunță un fenomen neobișnuit pentru România: va avea forța unui uragan

_ SCURTARE: rătăcirea personală a lui Biden cu blasfemie asupra comentariilor raportului consilierului special asupra memoriei sale slabe

_ Mai multe țări NATO vor să trimită trupe în Ucraina: Decizie fulger la întâlnireaconvocată de Macron

_ Ciolacu, deranjat de migrația primarilor de la un partid la altul. Ce anunță liderul PSD

_ Andi Cristea a fost ales la Strasbourg în calitate de Raportor General al Consiliului Europei pentru Știință și Tehnologie

_ Cercetătorii observă eterogenitatea structurală a unei scramblaze lipidice

_ Echipa de cercetare arată că liliecii de pe insulă sunt aliați valoroși pentru fermieri

_ De la curățarea toaletelor de la pub la Bridgerton: HANNAH DODD a fost supranumită „Cenușăreasa” pentru că și-a păstrat slujba cu jumătate de normă. Dar va fi ea următoarea vedetă a conacului?

_ Protestatarii pro-palestinieni provoacă haos pe Aeroportul Internațional O'Hare

_ LIVE VIDEO | Cătălin Cîrstoiu NU se retrage: 'Nu am făcut nimic care să imi dea perspectiva că sunt în stare de incompatibilitate'

_ Cât costă supermarketul TĂU pentru genți? Unele costă acum 40 de lei... și chiar și cele de hârtie nu sunt întotdeauna gratuite

_ CHIAR PENTRU: „Vom face apel la această înșelătorie... Judecătorul a fost un tiran” – Trump promite că va face apel la verdictele de vinovăție în procesul de spectacol marxist al judecătorului Juan Merchan din New York City (VIDEO)

_ DAN HODGES: Cum s-a prăbușit cu adevărat complotul împotriva lui Rishi - și a pecetluit soarta partidului

_ Regina Maria a Danemarcei se bucură de o vizită în Australia, fără Regele Frederik, la aniversarea acelei nopți cu Genoveva Casanova

_ Imaginile din satelit dezvăluie daune la baza aeriană iraniană în urma atacului israelian după ce Teheranul a lansat un atac fără precedent cu 300 de drone asupra statului evreu - pe fondul temerilor că Orientul Mijlociu ar putea exploda

_ Nouă abordare pentru a prezice proprietățile nucleelor ​​nedescoperite și granița peisajului nuclear

_ Italia. Un salon de masaj interzice accesul bărbaţilor: „Vor doar sex, este degradant”

_ Kamala Harris aplaudă comentariile lui Biden SOTU cu privire la decriminalizarea marijuanei, în ciuda faptului că au urmărit persoane pentru aceleași crime

_ Secretarul de Externe David Cameron spune că este „profund îngrijorat” de planurile Israelului de a invada Rafah

_ Filipine declară că a convocat un reprezentant chinez pentru „acțiuni agresive” în apropierea recifului disputat

_ Cum să obțineți venitul din pensie visat: am analizat cifrele privind anuitățile și tragerile... și răspunsul la care este cel mai bun vă poate surprinde

_ Examinarea rolului apelor subterane în sustenabilitatea ecosistemului

_ Pamela Anderson, 56 de ani, își încalcă regula fără machiaj în timp ce face o apariție plină de farmec la Met Gala 2024 în rochie de șampanie

_ Recuperarea timpurie după accidentele vascular cerebrale este esențială, mai ales în cazul tinerilor

_ ÎPS Teodosie, despre femeia lăuză: Poate să se roage, însă nu are voie în biserică


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 156, afisate in 3 pagini.