14:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministrul Justiţiei cere adoptarea în procedură de urgenţă a proiectelor de legi privind combaterea traficului şi consumului de droguri

Ministrul Justiţiei cere adoptarea în procedură de urgenţă a proiectelor de legi privind combaterea traficului şi consumului de droguri

"În continuare, combaterea fenomenului drogurilor şi asigurarea unei legislaţii adoptată la amploarea acestui fenomen constituie priorităţile mele ca senator şi ca ministru al Justiţiei. Suntem o societate care nu va fi deloc ferită (...) de flagelul drogurilor, trafic de droguri, o populaţie tânără afectată de consum de droguri. În Parlament, la acest moment, sunt trei iniţiative cheie care ar putea să ducă la diminuarea fenomenului traficului de droguri. Ca ministru al Justiţiei, apelez la înţelepciunea colegilor mei din Parlament. Suntem în an electoral, probabil că activitatea în Parlament nu va fi în permanenţă la foc continuu, de aceea cred că trebuie să tratăm cu maximă responsabilitate adoptarea, în procedură de urgenţă, a celor trei iniţiative", a declarat Alina Gorghiu sâmbătă, la Piteşti.

Ea a precizat că este vorba de proiectul de lege privind înfiinţarea registrului traficanţilor de droguri, proiectul referitor la înfiinţarea unor centre regionale de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri, precum şi proiectul cunoscut sub numele de "2 Mai", care prevede că traficanţii de droguri nu pot primi condamnări cu suspendare.

"Apelul rămâne valabil către colegii parlamentari pe toate aceste trei proiecte. Eu mi le-am setat ca prioritate ca ministru al Justiţiei, ca senator, Partidul Naţional Liberal le are ca priorităţi (...) şi nu avem niciunii voie să stăm pasivi la acest fenomen", a mai spus ministrul Justiţiei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Oscar Pistorius este înfățișat pentru prima dată ca un om liber: vezi pozele exclusive de la Mail cu ucigașul eliberat condiționat după ce a acumulat kilogramele în închisoare și a trebuit să-și facă noi proteze.

_ Noi cercetări demonstrează cum se studiază concentrațiile scăzute de electroni în filmele complexe de oxid

_ AUR to challenge election combining

_ Cercetătorii constată că faptul că are vecini buni și puțini prădători de top face populațiile de pești răpitori mai rezistente

_ Majestic Jaiswal 141 nu a ieșit ca India durere grămadă asupra Australiei

_ Oamenii au ajuns în nordul înghețat al Europei pe vremea neandertalienilor

_ Lipă - Europeanul nu e concludent pentru Jocurile Olimpice, dar sportivii vor scăpa de stres şi emoţii

_ RUPTĂ: Raportul consilierului special arată că Joe Biden nu-și amintea c�nd a fost vicepreședinte �C�nd am �ncetat să mai fiu vicepreședinte?�... Nu și-a putut aminti c�nd a murit fiul său, Beau

_ Primul aviz formal pentru România în cadrul unui comitet sectorial pentru aderarea la OCDE

_ COVER-UP: New Documents PROVE Biden DIRECTLY LINKED to Mar-a-Lago RAID | Elijah Schaffer’s Top 5 (VIDEO)

_ Durerea de inimă „de nedescris” a mamei din cauza morții fiului autist de 12 ani, care a fost ucis în timp ce mergea pe M62, după ce tatăl său, care conducea în stare de ebrietate, s-a prăbușit și a lăsat tânărul în urmă în timp ce fugea

_ ÎPS Teodosie lovește din nou - Categoriile de oameni care nu pot fi împărtășiți: Doamne ferește

_ Serie A: Inter Milano se impune la limită în fața echipei AC Fiorentina. Golul a avut nevoie de validarea VAR

_ Fenomenul care ia amploare - Sindromul impostorului! Ce este și cum îți dai seama că îl ai

_ Prin creșterea celulelor animale în boabele de orez, oamenii de știință oferă alimente hibride

_ O căsnicie terifiantă: Big Pharma îmbrățișează AI

_ CSM denunță un 'atac' împotriva instituției: 'Sunt prezentate ca fapte, nu simple judecăţi de valoare!'

_ În relația dulce a reginei Camilla cu câinele ei de salvare „foarte special” Beth, după ce „tovarășul ei mult iubit” a murit

_ Adolescent acuzat ca adult după ce a atacat doi profesori �n școală

_ Urmările episoadelor de caniculă: Sute de mii de peşti mor în Vietnam

_ Oamenii de știință șocați să descopere noi specii de anaconda verde, cel mai mare șarpe din lume

_ Spionaj la Bruxelles! Ce s-a găsit pe telefoanele oficialilor din subcomisia de apărare a Parlamentului European (POLITICO)

_ Kim Jong Un declară că Phenianul îşi va folosi toată forţa militară pentru a-şi distruge inamicii

_ Zboruri suspendate ale unor companii aeriene din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

_ Ducesa de Edinburgh spune că tampoanele și absorbantele trebuie ținute „în afara dulapului”, în timp ce își dezvăluie cu sinceritate propriile provocări în timpul atelierului de la școala de fete din Londra

_ Războiul din Ucraina, ziua 1001. Armata ucraineană a atacat Rusia cu rachete britanice Storm Shadow / Pentagonul: Nu există semne că Rusia se pregăteşte să folosească arme nucleare în Ucraina / Creşte numărul ucrainenilor care susţin negocierile de pace

_ Se estimează că decesele cauzate de ozon vor crește fără controale climatice mai stricte

_ Câștigurile din aur, deoarece tarifele președintelui Trump par inevitabile

_ Un pub din Londra, menționat de Taylor Swift pe noul album, este sufocat de fanii artistei

_ FC Voluntari s-a calificat în semifinala Cupei României după prelungiri şi lovituri de departajare

_ Anchete, după ce jandarmii au descoperit că o firmă poluează un râu de munte

_ Escalare și extindere

_ Belgianca Lotte Kopecky a câștigat în cursa de ciclism Strade Bianche, pentru a doua oară

_ Oamenii de știință descoperă cum supraviețuiesc microbii din sol în medii aspre deșertice

_ Fed F**kery transformă fluxul mare de depozite bancare de 98 miliarde USD (NSA) în flux de 2 miliarde USD

_ Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz

_ Peste 214.000 vehicule confiscate de forțele de poliție anul trecut - iată ce se întâmplă cu vehiculele în continuare

_ Serviciile germane de informații avertizează: 'Rusia ar putea lansa un atac asupra NATO începând cu 2026'

_ Care români pot ieşi la pensie la 60 de ani. Ministrul Muncii: Fără nicio penalitate. Este o noutate în lege

_ Noua Zeelandă numește Williamson, Ravindra pentru testele Proteas

_ RUPTĂ: Republicanii din Senat blochează proiectul de lege compromis pentru securitatea frontierei � Iată cei 4 senatori GOP care au votat cu democrații

_ Israelul va deschide un nou punct de trecere a frontierei în nordul Gaza pentru ajutorul iordanian

_ The Gateway Pundit Reporter și Fearless America First Fighter Cara Castronuova au nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a participa la votul pentru Senatul SUA la primarul NY GOP � CONTACTAȚI AICI PREȘEDINTELE REPUBLICANEI NEW YORK

_ Re�mprospătați-vă salteaua cu uimitorul Topper de la MyPillow (reducere de 40% plus garanție de returnare a banilor)

_ Accident în Giurgiu: Trei persoane rănite într-un incident

_ De ce sunt emise avertismente înainte de eclipsa totală de soare de luna viitoare

_ Braşov: Accident între două maşini; alte trei parcate au fost avariate

_ Fenomen neașteptat în natură: specia de furnici care a forțaț leii să își schimbe metoda de hrănire

_ Clinica de Stomatologie SANADOR asigură pacienţilor accesul la servicii personalizate pentru prevenţia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor dentare şi gingivale

_ S&P reconfirms Romania's sovereign rating and stable outlook

_ Ultimă oră – Acesta ar putea să fie salariul unui soldat voluntar român: stagiul militar să poată fi făcut de femei şi bărbaţi cu vârsta între 18 şi 35 de an

_ FAA predă îndatoririle Newark de control al traficului aerian către Philadelphia pentru a „aborda problemele de personal”

_ Dr. Phil ajunge la frontiera de sud, îl trântește pe Biden după ce a realizat amploarea adevărată a crizei

_ Satul pe care Ceaușescu a încercat să-l șteargă de pe harta României, ascuns într-o zonă de basme - VIDEO

_ Președintele PE vorbește despre adoptarea monedei euro în România, în conferință cu Iohannis/ Video

_ WTI extinde câștigurile după ce API raportează extrageri de inventar la nivel global

_ Bilanţul deceselor în urma inundaţiilor din Kenya a urcat la 179; apele au distrus locuinţe şi drumuri

_ Avioanele rusești sprijină contraofensiva siriană după ce insurgenții jihadiști au capturat Alep

_ VEZI: Rusia spune că a curățat capul de pod Krynky din regiunea Kherson de Sud � Ucraina neagă

_ VIDEO | Vladimir Putin a votat online la alegerile prezidențiale din Rusia


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2322, afisate in 39 pagini.