17:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Klaus Iohannis a primit delegaţia Grupului Băncii Europene de Investiţii - Temele discutate la Cotroceni

Klaus Iohannis a primit delegaţia Grupului Băncii Europene de Investiţii - Temele discutate la Cotroceni

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele României a felicitat-o pe doamna Nadia Calviño pentru preluarea mandatului de Preşedinte al BEI începând cu 1 ianuarie 2024. ”Astfel, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat cooperarea foarte bună dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, cooperare consolidată de-a lungul a peste trei decenii de parteneriat. A fost evidenţiat portofoliul consistent al BEI în ţara noastră, concentrat pe finanţarea programelor operaţionale, susţinerea finanţării sectorului privat în domenii importante pentru dezvoltarea economică şi socială a României, precum transport, energie, sănătate, dezvoltare urbană şi educaţie”, arată comunicatul.

În cadrul întrevederii au fost abordate teme de actualitate aflate pe agenda europeană, cum sunt tranziţia verde, digitalizarea, inovarea, dar şi aspecte privind securitatea şi industria apărării în contextul războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Preşedintele Klaus Iohannis a insistat asupra importanţei deosebite a dimensiunilor de securitate şi apărare şi a apreciat lansarea, de către BEI, a programului Iniţiativa Europeană Strategică de Securitate (SESI), care finanţează proiecte de infrastructură de securitate civilă şi proiecte privind tehnologiile avansate, arată Administraţia Prezidenţială.

”Cei doi oficiali au accentuat necesitatea investiţiilor în noile tehnologii, luând în considerare provocările existente în legătură cu tehnologiile viitorului, abordare care să contribuie la un profil relevant al Uniunii Europene pe pieţele internaţionale. În domeniul tranziţiei verzi, România este interesată să continue şi să dezvolte cooperarea cu BEI. Astfel, a fost subliniat faptul că Pactul Verde European trebuie să aducă prosperitate pentru toţi şi să implice constructiv cetăţenii şi mediul economic. Finanţarea oferită de BEI trebuie să facă economia europeană mai puternică, prin investiţii care să susţină dezvoltarea industriilor verzi şi competitivitatea economică”, arată Cotroceniul.

Preşedintele României şi Preşedintele Băncii Europene de Investiţii au convenit astfel că implementarea agendei climatice este strâns legată de creşterea competitivităţii şi a coeziunii la nivelul UE şi au subliniat, totodată, faptul că dialogul în domeniul finanţării şi cel al tehnologiei verzi trebuie amplificat şi cu state din afara Uniunii, pentru o tranziţie verde incluzivă şi eficientă. Legat de priorităţile României în colaborarea cu BEI pentru următorii ani, preşedintele Klaus Iohannis a indicat avantajul competitiv regional pe care ţara noastră îl are în anumite domenii, sens în care parteneriatul cu Banca Europeană de Investiţii poate facilita o serie de proiecte ambiţioase, aflate deja în implementare, în domeniul infrastructurii de transport, precum şi a infrastructurii de sănătate.

La rândul său, Preşedintele BEI, Nadia Calviño, a confirmat importanţa României în calitate de stat membru al Grupului BEI şi a evidenţiat potenţialul de dezvoltare şi diversificare a serviciilor financiare oferite ţării noastre.

”În încheiere, Preşedintele Băncii Europene de Investiţii a adresat mulţumiri pentru buna cooperare şi a apreciat implicarea autorităţilor române, atât în derularea proiectelor BEI din România, cât şi în efortul comun de construire a unei economii europene competitive şi coezive, în beneficiul cetăţenilor Uniunii”, subliniază comunicatul.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Vierme plat care ucide câini descoperit în California de Sud

_ NU UITAȚI NICIODATĂ: FBI-ul lui Chris Wray a folosit ilegal FISA pentru a spiona americani de 278.000 de ori fără mandat � inclusiv Trump, familiile J6 și donatorii Trump

_ Parlamentul UE refuză decizia privind bugetul până când Ucraina va primi mai mulți patrioti din statele membre

_ Punct de vedere: oameni sau planetă? Australia trebuie să investească în ambele pentru un viitor durabil

_ Marinar în stare de inconștiență, pe o navă din Sulina

_ La Liga: Almeria obţine doar un egal cu Real Sociedad

_ Un gigant din Premier League riscă o depunctare drastică

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Urșii bruni săpau păduri artificiale, arată studiul

_ Ninsoare puternică pe DN 7 - Valea Oltului

_ Paris 2024: A fost anunţat programul turneelor de hochei

_ Armele de casă ale rebelilor din Birmania vs. armata modernă

_ Cartografierea amprentelor chimice în fluxurile europene

_ Bacău: Doi tineri au murit într-un accident feroviar

_ BCE susține că „Bitcoin a eșuat” (din nou), susține că câștigurile recente post-ETF sunt „Flash in the Pan”

_ Numele Gateshead se referă la o anumită poartă?

_ Putin aprobă doctrina nucleară rusă actualizată

_ UFC Brawl lasă un fan KO �n Mexico City (VIDEO)

_ Un urs a fost văzut pe străzile din Ploieşti

_ Cum vor americanii să stingă conflictul din Gaza

_ Superliga, play-out: Universitatea Cluj - UTA Arad, scor 0-0

_ Piele mai hidratată cu acid hialuronic! (P)

_ Cum s-au ocupat Tudorii cu risipa alimentară

_ Strângerea curelei de uz casnic: va deveni un potop?

_ Cum HIV introduce materialul său genetic în nucleul celular

_ Nicholas David Ionel a câştigat turneul ITF de la Antalya

_ Sam Altman vorbește cu TSMC despre AI chip venture

_ China se află în fruntea indicelui mondial al diplomației

_ Președintele Donald Trump câștigă primarul Republicii Moldova în Georgia

_ Moldova, un consumator sau un furnizor de securitate?

_ Sinner intră în turul doi al Openului Francez

Republicani din Senat le cer șefului FBI, Patel și Procurorului General, Pam Bondi să elibereze odată înregistrările Epstein

_ Faceți cunoștință cu noul „duo dinamic”! Anne și Sophie se unesc pentru a împărți povara regală - spre aprecierea populară. Nu ar trebui să vedem mai multe din asta, întreabă NATASHA LIVINGSTONE?

_ Oficial american: Lucrăm cu România cu privire la ameninţări

_ La Camera Deputaților nu s-au făcut 'testele de penetrare'

_ Şeful Statului Major iranian: Atacul nostru s-a încheiat

_ Bitcoin s-a prăbușit și a pierdut peste 5.300 de dolari

_ Bitcoin a scăzut cu 7,9% până la 61.842 de dolari

_ Andreea Mitu s-a calificat în optimi la Koper (ITF)

_ Marius Manole prezintă o emisiune la postul ACASĂ

_ Tesla taie prețul pentru Full Self-Driving la jumătate

_ Țara în care 29 de oameni au murit în urma fulgerelor

_ China este esențială pentru calea inflației din SUA

_ Blinken unveils draft US resolution for immediate Gaza ceasefire

_ Ecoul uluitor al exploziei vechi de 800 de ani

_ NFL - Kansas City Chiefs îşi va apăra titlul în Super Bowl

_ Cercetătorii descoperă cum percepem gustul amar

_ LeBron, Curry, Durant conduc „echipa de vis” olimpică a SUA

_ Două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul Dubai

_ Modelarea efectelor mai ample ale incendiilor din Siberia

_ Atalanta Bergamo s-a calificat în finala Cupei Italiei

_ VDH: Este Biden rău intenționat, incompetent sau conspirator?

_ Ungaria: Peter Magyar, noua față a opoziției anti-Orban

_ President Iohannis to attend extraordinary European summit in Brussels

_ De Minaur pune capăt revenirii lui Nadal la Barcelona

_ Materiale noi, mai biocompatibile pentru aplicații bioelectronice

_ Inteligența artificială aduce la viață o muscă virtuală

_ Gala Met, o întâlnire de neratat a vedetelor, la New York


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3023, afisate in 51 pagini.