12:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Daniel Ghiță, după ce certificatul verde nu a fost impus în biserici: DUȘMANII acestei nații vor ca poporul să uite tradițiile

Daniel Ghiță, după ce certificatul verde nu a fost impus în biserici: DUȘMANII acestei nații vor ca poporul să uite tradițiile

PSD, prin prezența sa echilibrată, atent la dorințele românilor, a evitat condiționarea intrării în biserică de prezentarea unui certificat verde. Dacă ar fi fost după Raed Arafat sau dacă USR ar mai fi fost în Guvern cu PNL, s-ar fi ajuns la închiderea cu totul a bisericilor sau la interzicerea participării credincioșilor la slujbe, așa cum s-a întâmplat anul trecut.

Forțe obscure vor cu tot dinadinsul să ne închidă bisericile și să ne interzică credința și folosesc orice prilej și orice pretext în acest sens, pandemia fiind doar motivul invocat fals de cei care ar dori ca românii să își uite tradițiile. Tema interzicerii credinței și a participării la ritualurile religioase apare ca din întâmplare întotdeauna în preajma celor mai importante sărbători. A apărut de Paști în 2020 și acum se prefigura pentru Crăciun în 2021. Totul într-un moment în care Comisia Europeană ”recomandă” să nu mai folosim denumirile religioase ale sărbătorilor. Interzicerea cuvântului ”Crăciun” are legătură tot cu pandemia? Cine nu pronunță Crăciun devine imun la viruși?

De aceea este salutară atitudinea membrilor PSD din Guvern care au luptat pentru libertatea religioasă a românilor și care au blocat o asemenea interdicție și discriminare precum prezentarea certificatului verde la intrarea în biserici.

Trebuie să fim atenți însă în continuare pentru că forțele anti-românești abia așteaptă prilejul să ne închidă bisericile și să-i dea afară pe credincioși, să ne interzică sărbătorile religioase, ba chiar și cuvintele sfinte.

Faptul că, în ajun de Sfântul Nicolae, una din cele mai îndrăgite sărbători pentru români, prilej de bucurie pentru toate familiile, cineva a încercat să interzică mersul la biserică prin condiționarea lui pe bază de certificat verde arată că dușmanii acestei națiuni, cei care vor ca românii să își uite istoria, tradițiile și identitatea creștină, nu dorm nici de sărbători.

Le promit că nici eu, și nici liderii responsabili din PSD, nu dormim când e vorba să ne apărăm țara și credința!


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

ODĂ PORNOGRAFIEI NEOMARXISTE, ARIA ROGOJANU. Neomarxistul cu fibrilații de frustrare sexuala, care răspunde la numele de Rogojanu, pripășit acum pe la Libertatea sorosisto-securistoidă de tip Tolontan, laudă o pornografie scârboasă pe care o numește "poem"

PS Ambrozie CRITICĂ ABERAȚIILE MARXISTE ALE LUI IOHANNIS Când un șef de stat îți spune că sistemul de sănătate a eșuat înseamnă că el este vinovatul pentru eșuarea în toate domeniile.El și Greta Trotineta care sunt cu încălzirea de la flatulațiile vacilor

76% din populația Statelor Unite e vaccinată. La ce a folosit Vaccinul? LA NIMIC....Iată cifrele

Coreea de Nord e un stat democratic pe lângă ORORILE care se intampla in Australia. Autoritatile australiene aplaudă măsura unui magazin de a-i lăsa să moară de foame pe nevaccinați!

_ Fuziunea cu PNL duce la demisii în ALDE

S-a enervat Novak Djokovic. Tenismenul a cumpărat o companie daneză pentru a dezvolta medicamentul minune împotriva COVID

_ VEZI: Doctorul NHS îi spune pacientului să NU ia vaccinul împotriva Covid-19, deoarece vor fi RETRAși în curând – avertizează că datele despre vaccin sunt ascunse publicului

Universitatea București, învinsă în instanță: Decizia care condiționa accesul la examene de certificatul verde, suspendată

_ Oamenii de știință dezvoltă un nou test de diagnosticare Covid folosind raze X

_ Creațiile ingenioase ale unui artist londonez care învinețește bananele pentru a crea imagini izbitoare

_ Naomi Campbell își arată simțul impecabil al stilului într-o ținută din satin auriu și maro

_ Colecția de opere de artă celebre Banksy a lui Robbie Williams se va vinde cu milioane de euro la licitație în martie

_ RUPTĂ: Curtea Supremă neagă efortul lui Trump de a bloca �nregistrările Casei Albe de la comisia falsă din 6 ianuarie

O felie din Petrom, scoasă la vânzare de Fondul Proprietatea..

_ Deci, ce se schimbă... și când se va întâmpla? Ghidul tău pentru regulile post-bordare

Cel mai de preţ secret al scriitorului Gabriel Garcia Marquez a ieșit la iveală: 'Am aşteptat să divulgăm informaţia după moartea soției'

_ Britney Spears dă o ALTA dezvăluire împotriva surorii Jamie Lynn Spears

_ Gabrielle Epstein se dezbracă în bikini după ce a fost acuzată de „solicitare”

_ Biden îl avertizează pe Putin: „Dacă invadezi Ucraina, vei plăti!”. Rusia testează răbdarea NATO

_ Trisha Goddard, în vârstă de 64 de ani, țâșnește despre noua ei viață sexuală cu logodnicul

Chirița nu mai e în provincie, ci în Republica Dominicană, la Mare, la Soare. În plin SCANDAL al facturilor la energie, șeful ANRE a plecat în concediu în Republica Dominicană

_ Vedeta de televiziune Shelly Horton, cu triplu vax, ne împărtășește simptomele ei ciudate de Covid

_ Preşedintele Joe Biden laudă progresele administraţiei sale într-un an plin de provocări

_ Cheer College „a plătit doar 30.000 USD de la Netflix”... ca înscriere la Navarro College DROPS

_ Fiicele lui Barack Obama, Malia și Sasha, văzute în Los Angeles

_ Șefii trebuie să facă mai mult pentru personalul aflat la menopauză care se confruntă cu stigmatizarea și ignoranța despre stare, avertizează experții

_ Tammy Hembrow își arată umflătura într-un bikini verde

_ Jurgen Klopp este văzut îmbrățișându-l pe Harvey Elliott, în timp ce tânărul de la Liverpool a revenit la antrenament

_ Disciminare între studenți: Cei care au certificat verde au prioritate la cazare în cămine

_ REȚINUȚI după ce au furat datele bancare a zeci de români și au făcut cumpărături de peste 65.000 de euro

_ Testarea Covid pentru turişti se va încheia în câteva zile pentru toţi călătorii care sunt complet afectaţi

_ Tones and I dezvăluie că logodnicul Jimmy Bedford i-a cerut-o în căsătorie cu un tatuaj

_ Peter Crouch îl laudă pe Antonio Conte pentru că a adus o „mentalitate de câștig” la Tottenham

_ MAFS: Amanda Micallef lansează summituri relaționale inspirate de Tony Robbins

_ Kristin Fisher își arată abdomenul într-un sutien sport în timp ce merge la sala de sport din Sydney

_ Poliţistul care a ucis-o pe Raisa s-a sucit, a recunoscut tot în fața procurorilor: 'Era înmărmurit'

_ Logodnicul lui Britney Spears postează o poză îndrăgită a cuplului într-o seară în Los Angeles

_ Klaus Iohannis, mesaj pentru Emmanuel Macron, după ce Franța a anunțat trimiterea de trupe în România

_ Shane Warne își dezvăluie bogan brekky

_ Hannah Ferrier, de la Below Deck, dezvăluie de ce a ieșit din întâlniri

_ ALERTĂ - Nicușor Dan: procurorii DNA fac percheziții în biroul meu, în Primăria Capitalei

_ AFL 2022: Nadia Bartel poartă un top mic la întâlnirea de prânz în Melbourne

_ Frumosul lui Kim Kardashian, Pete Davidson, crede că amenințarea lirică a lui Kanye West este „complet hilară”

_ Joe Biden, discurs tranșant: vom întări prezența militară în România, dacă Rusia atacă Ucraina

_ HAOS în Capitală: angajații STB au intrat în grevă/ Directorul acuză liderii sindicali și amenință șoferii

_ Cititorul de tarot răstoarnă cărțile cu privire la dragostea, cariera și prognoza de sănătate supremă pentru 2022

_ Simon Cowell „rămâne îngrozit după ce un cuplu s-a căsătorit în timpul audiției Britain’s Got Talent”

_ Regina sprâncenelor Kristin Fisher își arată abdomenul într-un sutien sport în timp ce merge la sala de sport din Sydney

_ Harry Kane spune că returul lui Tottenham la Leicester „sunt jocuri pe care nu le vei uita niciodată într-o carieră”

_ Charlotte Church, Nadiya Hussain și John Barnes vor fi în Poveștile de viață ale lui Kate Garraway

_ Creepy Bill Gates dă avertisment cu privire la alte pandemii mult mai grave dec�t Covid-19 � cere guvernului să mărească aprovizionarea cu vaccinuri

_ Oficialul Beijing 2022 avertizează sportivii  împotriva încălcării „spiritului olimpic și a legilor chinezești”

_ Profesorii din Franţa ies în stradă. Francezii râd de „ministrul educaţiei din Ibiza”

_ Macron: Franţa este pregătită să contribuie la misiuni NATO în estul Europei, inclusiv în România

_ Rachel Lindsay dezvăluie că a primit amenințări cu moartea și multe altele după interviul cu Chris Harrison

_ Lee Bowyer sub presiune din ce în ce mai mare în rolul său de manager de la Birmingham

_ Care este aroma BEST Shapes?

_ Mama dezvăluie produsul ONE pentru buget pe care a jurat pentru un duș curat și strălucitor în câteva secunde

_ Garcelle Beauvais, 55 de ani, arată mai tânără decât anii ei, deoarece poartă un sutien sport cu imprimeu floral

_ David de Gea a fost „ca un zid de cărămidă” în victoria lui Manchester United în fața lui Brentford


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2376, afisate in 40 pagini.