16:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Papa Francisc a anunțat că are bronşită, dar şi-a respectat agenda, inclusiv o audienţă cu Olaf Scholz

Papa Francisc a anunțat că are bronşită, dar şi-a respectat agenda, inclusiv o audienţă cu Olaf Scholz

''Vă mulţumesc tuturor. Am pregătit un discurs, dar puteţi auzi că nu sunt în stare să îl citesc din cauza bronşitei'', a spus papa la o întâlnire de inaugurare a anului judiciar la Vatican.

El a vorbit cu o voce aspră şi a tuşit frecvent.

În ciuda faptului că nu se simţea bine, suveranul pontif şi-a confirmat angajamentele pentru această zi, inclusiv o audienţă cu cancelarul german Olaf Scholz, care a durat puţin mai mult de o jumătate de oră.

''Suntem îngrijoraţi de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina", a declarat Scholz. ''Am abordat războiul din Orientul Mijlociu şi am discutat despre cum să aducem pacea în lumea noastră''.

''Am abordat, de asemenea, şi alte probleme: imigraţia, justiţia socială, coexistenţa între oameni'', a adăugat oficialul german, spunând că această conversaţie a fost importantă din punct de vedere personal în aceste vremuri dificile pe care le traversăm.

Vaticanul a precizat că discuţiile au fost cordiale şi că s-a făcut referire în mod special la conflictele din Ucraina şi din Israel şi Palestina, precum şi la angajamentul consecvent pentru pace, în căutarea neobosită a unei soluţii diplomatice care să ducă la încetarea ostilităţilor cât mai curând posibil.

Scholz, care se află la Roma şi pentru a participa la Congresul electoral 2024 al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), a avut vineri o întâlnire cu preşedintele italian Sergio Mattarella.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Snowpocalypse Strands șoferi de-a lungul I-90 în zona Lacului Erie

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Călin Georgescu are dreptate: O companie din Elveția are cele mai multe nave din Europa, peste 800 de nave

_ Starul TikTok care este „plătit să petreacă” are un videoclip „iresponsabil” cu alcool interzis de către supraveghetor după ce a bătut patru cocktail-uri VK în mai puțin de 90 de secunde și a spus „ne ne aprindem în seara asta”

Pentru prima dată în 34 de ani se joacă pe față: SOROȘ CONTRA RESTUL ȚĂRII

_ Fostul primar din Botoşani nu scapă de sub lupa DNA! Controlul judiciar a fost prelungit, fostul edil trebuie să respecte o serie de obligații

_ Polonia verifică dacă judecătorul care a cerut azil în Belarus a fost spion

_ Depozitul de gaz din Europa se golește la cel mai rapid ritm din 2016

ÎPS Teodosie Mitropolitul Tomisului: "Noi credem că domnul Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu”

_ VIDEO - Scene hilare în timpul unui meci de fotbal din Marea Britanie: Un suporter a intrat pe teren și l-a fugărit pe arbitru

_ Norvegianul Casper Ruud, al treilea favorit, în sferturi de finală la Barcelona (ATP)

_ Utilizarea unei singure imagini pentru a realiza calibrarea pe orbită a distorsiunii lentilelor camerei spațiale

_ Oklahoma GOP adoptă o rezoluție de condamnare și cenzură a senatorului James Lankford pentru un acord scandalos la frontieră

_ Dan Negru tună la adresa guvernanților: Asta să ne îngrijoreze. Năstase, Steaua sau Halep sunt întâmplări

_ Românii pot călători liber în Elveția. Anunț privind eliminarea verificării pașapoartelor

_ Bucătarii preistorici au păstrat tradiții culinare puternice, dezvăluie ceramica antică și analizele ADN

_ George Simion, trădat în prag de alegeri. Rămâne fără lideri de organizații în țară. Scandal total în partid

_ Victor reacționează: banii contribuabililor gratuit pentru străinii ilegali? (VIDEO)

_ Prevederile legii privind Centura Verde Bucureşti - Ilfov vor fi preluate ca amendamente în noul Cod silvic: Ce spune Alex Găvan

_ A început fraudarea alegerilor?! Călin Georgescu ar fi principalul beneficiar (surse)

_ Rusia împiedică criticul de război Nadejdin să se confrunte cu Putin la votul prezidențial

_ Truss fuma! Chiar dacă îi ia ceva timp să prindă lumină și poate lăsa un gust acru: QUENTIN LETTS îi urmărește pe parlamentari dezbătând interzicerea fumatului

_ Katya Jones de la Strictly este lovită în față în timpul finalului ei dans cu Wynne Evans într-o gafă incomodă - înainte de a fi eliminată

_ LIVE ARGUMENT ORAL CURȚIA SUPREMĂ AUDIO LIEVE-FEED: Curtea audiază argumentele orale �n cazul votului electoral Trump � 10 AM ET �nceput

_ Fostul angajat care a divulgat conținutul audio controversat al reprezentantului democrat Sheila Jackson Lee a murit din cauza unei supradoze de droguri

_ „Băiete, piețele nu vor să se trezească când citesc știrile”

_ Tăcere incomodă după ce Joe Biden a renunțat la �nfiorător One-Liner �n Wisconsin (VIDEO)

_ Pansamentele din bumbac acoperite cu nanofibre luptă împotriva infecțiilor și accelerează vindecarea

_ Incendiul din zona comunei Năeni a fost stins- Aproximativ 200 de hectare de vegetaţie uscată au fost afectate

_ 'Dați-mi gloanțe! Ce poate face un tanc?': un lunetist american care luptă în Ucraina dezvăluie ce se întâmplă cu adevărat în prima linie a frontului

_ Propaganda chineză în spatele unor site-uri de `știri` la nivel global

_ Ghid pas cu pas despre cum să vă stăpâniți hormonii în timpul ciclului de către expertul în sănătatea menstruală DR COLLEEN FOGARTY-DRAPER

_ În cadrul festivalului Nakizumo Crying Baby: eveniment bizar de 400 de ani, în care personalul îmbrăcat cu măști de demoni încearcă să-i facă pe bebelușii concurenți să plângă

_ Michael Mann � omul de știință din spatele modelului de bast de hochei dezmințit pentru �ncălzirea globală � c�știgă 1 milion de dolari de la Mark Steyn �n cazul defăimării

_ Bottas, penalizat cu cinci locuri pe grila de start a Marelui Premiu din Las Vegas

_ Cătălin Predoiu a descins la CES: Ministrul de inerne a susținut acordarea drepturilor bănești pentru angajații MAI și MApN / Proiectul OUG a fost avizat

_ Studiul constată că pregătirea STEM, ucenicia crește satisfacția în muncă

_ „Când Fed pivotează, suntem plătiți”

_ „Unitate”: susținătorii pro-israeliți și pro-palestinii scandează „F**k Joe Biden” în semn de solidaritate ca democrați în „modul de panică”

_ Frumusețea țărilor baltice: cu opera sa, prăjiturile exotice și dragostea pentru Churchill, Vilnius din Lituania este o încântare

_ Expoziţia 'Brauner' de la Timişoara 'nu are nicio legătură' cu cea dedicată artistului suprarealist la Muzeul Naţional de Artă al României (organizatori)

_ Bitcoin este supus celui de-al patrulea eveniment de ��njumătățire�.

Fiul lui Donald Trump, Donald Trump Jr., condamnă lovitura de stat din România

_ Kristi Noem se apără pentru că și-a �mpușcat c�inele de v�nătoare de 14 luni și o capră �neantrenat�, �periculos� � dă vina pe Fake News Media pentru reacții adverse

_ Cum îi ajutăm pe elevii din medii defavorizate să se simtă încrezători în școală?

_ Vremea se schimbă radical: În următoare două săptămâni for fi diferențe de aproape 20 de grade de la o zi la alta

_ Convoiul și mitingurile de camionieri „Noi, oamenii: luăm înapoi frontiera” au loc în Texas, Arizona și California

_ Atenție, români, nu dați curs unor astfel de solicitări! ASF avertizează asupra unor tentative de fraudă de tip phishing

_ Evaluările de aprobare ale președinților SUA în al treilea an de la al Doilea Război Mondial

_ Trump spune că AI ar putea fi „cel mai periculos lucru de acolo”

_ Alfred Laurențiu Mihai: Ca de fiecare dată, partidul extremist AUR apelează la scandal, dezinformează și promovează un fals

"Suntem într-o lucrare unii cu altii Și noi toți cu Dumnezeu "

_ Plata pentru cumpărători de locuințe atinge un nivel record, deoarece ratele ipotecarelor cresc înapoi peste 7% pentru prima dată în 2024

_ Marcel Ciolacu îl laudă pe ministrul Agriculturii, după demiterea șefului APIA. Se dau sute de milioane de lei pentru fermieri (VIDEO)

_ Cifre alarmante: Circa 60.000 de copii din regiunea Sud-Est au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate

Scula lui SOROS, Plicușor Ban, laudă Lovitura de Stat exact ca bolșevicii din anii 50

_ TU l-ai învins pe campionul mondial de F1 Max Verstappen? Olandezul dezvăluie că a cheltuit 35.000 de dolari pe amenajarea curselor virtuale și că acum se lasă la sim-uri și se confruntă cu străini

_ Oamenii de știință de la Moderna avertizează că vaccinurile ARNm prezintă riscuri de toxicitate

_ Austria face pregătiri pentru a permite intrarea totală în Schengen a României şi Bulgariei

_ Victor reacționează: este doar o fază – Studiul confirmă că copiii cresc din confuzia de gen (VIDEO)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110

Nr. de articole la aceasta sectiune: 6578, afisate in 110 pagini.