14:11 2024-03-01
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Declarații tulburătoare ale șoferului care l-a ucis pe polițistul local din Cisnădie: Nu am mai suportat psihic. Aveam gânduri sumbre să-mi pun capăt zilelorDeclarații tulburătoare ale șoferului care l-a ucis pe polițistul local din Cisnădie: Nu am mai suportat psihic. Aveam gânduri sumbre să-mi pun capăt zilelorÎntr-o declarație pentru jurnaliștii de la Turnul Sfatului, el a afirmat că nu va reveni decât dacă i se va asigura protecția, explicând că a fost agresat chiar în noaptea accidentului. „Eu sunt de câteva zile în Germania! Eu oricum am vrut să plec anul acesta în Germania ca să-mi verific sănătatea pentru că în România nu aveam asigurare de sănătate și nici posibilități financiare. Nu am plecat ca să mă sustrag justiției! Am plecat pentru că nu am mai suportat psihic. Am fost amenințat în seara accidentului când am fost dus pentru a-mi recolta probe biologice cu moartea de un membru al familiei (acesta a fost legitimat de unul din cei 3 polițiști care m-au însoțit). Am mai primit amenințări noaptea la telelefon cu număr ascuns! În plus, de asta parcă și vecinii și oamenii de pe stradă mă priveau cu alți ochi. Unii nici nu mai răspundeau la salut! Aveam gânduri sumbre să-mi pun capăt zilelor. La sfatul unui prieten am hotărât să vin în Germania unde am o soră și alte neamuri care mă ajută măcar cu vorbă bună”, a transmis cetățeanul german. El spune că s-a născut în Cisnădie, dar a fugit în Germania în anul 1988, după ce a trecut Dunărea înot. Bărbatul a mai afirmat că ar fi rămas definitiv în România, dacă nu s-ar fi produs tragedia din 13 februarie. „Nu știu dacă mă mai întorc în țară, poate dacă mi se asigură protecție. Deocamdată îmi fac actele pentru că erau expirate de 12 ani. Aveam de gând să rămân până la capătul zilelor în România. Nu mi-a plăcut niciodată în Germania”, spune el. Regretă accidentul, admite că a avut o parte din vină, însă spune că mult au contribuit și condițiile meteo. ”În seara de 13 februarie (13 zi cu ghinion) mă deplasam spre Kaufland Sibiu, să cumpăr niște produse care au apărut în revistă la reduceri. Accidentul s-a petrecut și din cauza condițiilor meteo.. Dar am și eu partea mea de vină. În săptămâna când am plecat auzisem că Radu (victima) este stabilă și că sunt șanse să se recupereze. Am sperat foarte mult să-și revină, că atunci putea spune și el cum s-a întâmplat accidentul. Îmi pare foarte rău că din cauza mea a murit un om. Cu treaba asta eu va trebui să trăiesc până la capătul zilelor”, a mai spus el. Poliţistul local din judeţul Sibiu a suferit trei stopuri cardio-respiratorii, ultimul neputând fi resuscitat. Poliţistul era şi voluntar Salvamont, iar primarul din Cisnădie a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe şi apreciere. Accidentul a avut loc în data de 13.02.2024, seara. Un bărbat de 55 de ani a pierdut controlul volanului, a virat brusc stânga și a lovit în plin un polițist local din Cisnădie, care dirija traficul într-o zonă cu risc de inundație pe carosabil.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu