12:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Datoriile STB către ANAF se sting fix în 37 de luni! Nicușor Dan: Situația e extrem de predictibilă

Datoriile STB către ANAF se sting fix în 37 de luni! Nicușor Dan: Situația e extrem de predictibilă

STB a scăpat de datoria cu care a fost preluată, spune Nicușor Dan

”În momentul în care am preluat acest mandat, STB, în relaţia sa cu ANAF avea o datorie eşalonată pe 60 de luni, 5 ani şi o datorie eşalonată pe 12 luni pe care o întrerupeau, nu puteau să plătească, era un chin. În momentul de faţă, STB a scăpat în sfârşit de acea datorie”, a spus primarul în cadrul şedinţei CGMB în care se dezbate bugetul pe 2024.

El a arătat că ”STB plătea aceste două rate dar nu îşi plătea obligaţiile curente, care deveneau alte datorii pe care le avea către ANAF”.

”În momentul acesta, situaţia STB cu ANAF este extrem de predictibilă, este la 12 a, sau a 13 a rată din cele 60, pe care şi-o plăteşte lunar, îşi plăteşte obligaţiile curente şi peste 37 de luni nu o să mai aibă nicio datorie şi se va stabiliza. Este predictibil şi ce s-a putut face cu bugetul pe care l-am avut.”, a mai spus primarul.

Nicuşor Dan a mai afirmat că pe termie, au plătit în medie 1,5 – 1,6 miliarde de lei, pe an, faţă de 600 sau 700 de milioane cât plătea administraţia trecută.

”Pe STB avem de asemenea plăţi pe care le facem de ordinul 50% mai mari, 60% faţă de ce plătea administraţia trecută. Dacă am fi avut măcar 50% din impozitele şi taxele din ce colectează Bucureştiul, binenţeles că datoriile aceste eşalonate nu ar fi existat, dar nu am avut. Eu nu cunosc o cheltuială pe care noi să o fi făcut-o şi care să fie nerezonabilă”, a mai spus el.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Vânzările de maşini electrice vor creşte în 2024 datorită cererii puternice din China

_ Senatul SUA va vota pachetul de ajutor pentru Ucraina după întârzierea de luni de zile a Camerei

_ SCOTUS va audia un proces care contestă regula ATF „Ghost Gun” a lui Biden înainte de alegeri

_ MAI MULTĂ NEBUNIE TREIZĂ: NPR are un avertisment declanșator cu privire la Declarația de independență

_ Reacţii politice la decizia PSD-PNL privind retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

_ Mama care și-a dus copilul de un an la COACHELLA dezvăluie cum a fost într-adevăr să participi la festivalul plin cu un bebeluș - și reacțiile foarte surprinzătoare pe care le-a primit de la străini

_ Tom Holland are o vânătaie după ce „a fost lovit la cap cu o minge de golf” în timp ce juca o rundă la St Andrews

_ A cincea boală a copilăriei: Boala obrajilor pălmuiți sau eritemul infecțios

_ Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

_ Kolanovic spune că „corecțiile mai sunt de făcut”, în timp ce biroul de tranzacționare al JPM rămâne „optimist”

_ „Amenințarea cu care se confruntă țara noastră este din extrema stângă” și bătăuși socialiști, nu Trump: Bill Barr

_ Legătura specială a Suri Cruise cu mama Katie Holmes este expusă pe deplin în timp ce ea iese pentru prima dată de la împlinirea a 18-a... după ce tatăl scientologist Tom Cruise a ignorat reperul

_ Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud

_ Ion Cristoiu: De ce au eşuat ziariştii-vedetă intraţi în politică

_ Liderii UE încearcă să convingă Grecia și Spania să își „sacrifice” propriile apărări antiaeriene pentru Ucraina

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Guvernul SUA donează Ghanei peste 100.000 de vaccinuri cu antrax

_ Cea mai tensionată ediție Eurovison: artiștii irlandezi cer boicotarea concursului din cauza participării Israelului

_ Cruciadele AI: Lunatic San Fran merge „Donkey Kong” pe Waymo Robotaxi

_ Președintele Siriei Assad confirmă discuții directe rare cu Washingtonul

_ 'Acasă la Bădița Mihai': Proiectul Orizont Eminescu Mihai - Internațional a ajuns la Botoșani

_ Musk spune că X va face apel la ordinul Australiei privind videoclipurile cu înjunghierea în biserică

_ PRINS! Șeful DEI UCLA care a condus studenții �n c�ntecul �Palestina liberă� a fost surprins �n timp ce plagia 10 lucrări �n doctoratul ei. Disertație

_ BlackRock triplează securitatea la domiciliu a lui Larry Fink, pe măsură ce reacția anti-Woke se accelerează

_ Asia cel mai grav lovită de dezastrele climatice și meteorologice anul trecut, spune ONU

_ Voluntari-U Craiova 1948 și Botoșani-Dinamo, primele meciuri din etapa a 6-a

_ VIDEO - Presiune uriașă în Orientul Mijlociu: atac dur cu rachete și drone împotriva Israelului și a aliaților americani

_ Stolojan: Decizia coaliţiei, a doua eroare care se face. Îl avantajează categoric pe Nicuşor Dan

_ Florin Cîțu, mulțumit că PNL merge cu propriul candidat la Primăria Capitalei. 'Nu poate să fie decât Nicolae Ciucă'

_ Iranul răsucește cuțitul în punctul sensibil avut de forțele occidentale: ce se întâmplă cu armamentul atomic al Teheranului?

_ Ucraina anunță distrugerea unui tun teribil pe care Rusia îl prezenta drept 'distrugător de americani'

_ Michael Gove o batjocorește pe Angela Rayner din cauza anchetei poliției privind vânzarea casei sale

_ Horoscopul zilei de 24 aprilie 2024. Berbecii trec la schimbări majore în viața lor

_ Rep Marjorie Taylor Greene spune că democrații �l doresc pe Trump �ucis�, după ce Bennie Thompson a prezentat proiectul de lege pentru a renunța la protecția serviciului secret al lui Trump (VIDEO)

_ Rwanda Bill este adoptat în sfârșit de Camera Lorzilor cu colegii nealeși care se înclină în fața parlamentarilor după luni de cearte... așa că acum poate Rishi Sunak să primească zboruri de deportare în aer până în iulie?

_ Moldova, un consumator sau un furnizor de securitate?

_ 'Mi-au zis că viața mea sexuală s-ar putea termina'

_ Coșmarul șoferilor, timp de două zile - O masă de aer cu praf saharian traversează România

_ Un adolescent din India devine cel mai tânăr pretendent la titlul mondial de șah

_ Flailing Crusaders ridică apeluri „copilărești” pentru a-l concedia pe antrenorul Penney

_ Prognoza pentru următoarele patru săptămâni în România: vreme caldă şi perioade cu precipitaţii

_ Rușii au lovit puternic Odesa - Mai multe clădiri au luat foc după ce au fost atacate cu drone

_ În calitate de guru parental pe care fie îl iubești, fie îl urăști, îi oferă primul interviu în 17 ani, mamele care dovedesc că Gina Ford nu și-a pierdut puterea de a împărți...

_ Curtea Supremă respinge oferta de extindere a buletinelor de vot prin poștă fără scuză în Texas

_ NHL Sabres, înfometat de playoff, îl reangajează pe Ruff ca antrenor principal

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Ce urmează pentru Huw Edwards după ce în sfârșit confirmă că părăsește BBC?

_ Liderii africani au subliniat importanța unei forțe de intervenție regională în cadrul summitului pe teme de securitate

_ Numele de cod FBI pentru investigația privind documentele clasificate Trump a fost dezvăluit

_ Provocări cruciale pentru România în următorii 10 ani (raport). Actorii politici ar trebui să fie capabili să discute deschis aceste teme

_ De Ziua Pământului, Administrația Biden susține Rooftop Solar cu un grant de 7 miliarde de dolari

_ �A existat o singură reținere� � Avocatul apărării rancherului George Kelly spune că a fost 7 la 1 pentru verdict de nevinovat (VIDEO)

_ „Cele mai sigure alegeri din istoria Americii”: John Eastman

_ Un spectacol de dans din anii '90 care se reunește pentru concerte masive din Marea Britanie pentru a sărbători 30 de ani de la formarea lor, la un deceniu după ce au lansat ultima dată un album

_ Alec Baldwin lovește cu furie în telefonul protestatarului anti-Israel după ce l-a urmărit să spună „Liberați Palestina” în fața camerei și l-a întrebat „de ce ați ucis-o pe acea doamnă” în cafeneaua din New York.

_ Son Jun-ho din Coreea de Sud se alătură echipei de rangul cinci după eliberarea Chinei

_ „Nu despre libertatea de exprimare”: politicienii australiani se unesc împotriva lui Elon Musk X

_ Un adolescent violator de la instituția Young Offenders sapă într-o celulă vecină cu o LINGURĂ pentru a ataca criminalul închis acolo

_ Sfântul Mare Mucenic Gheorghe: Credinţe şi superstiţii

_ Sărbătorile zilei din 23 martie - Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă; Sf. Mc. Valerie

_ O companie din Vietnam va investi 200 de milioane dolari într-o fabrică de AI folosind cipuri Nvidia


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 656, afisate in 11 pagini.