11:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Proiect gigant: autostradă și linie feroviară de mare viteză din România până în Grecia

Proiect gigant: autostradă și linie feroviară de mare viteză din România până în Grecia

Întregul proiect ar urma să se realizeze în 5 ani, iar liderii din Grecia, Bulgaria și România vor semna un acord. Banca Europeană de Investiții și Comisia Europeană au dat undă verde și vor oferi finanțare pentru acest proiect.

"Un rol cheie pentru infrastructura durabilă şi conectivitatea în Europa de Sud-Est îl joacă conexiunea nord-sud, prin construirea unei autostrăzi care va lega Grecia şi România prin Bulgaria. Sperăm că procedurile vor fi finalizate cât mai repede posibil şi că proiectul va fi finalizat în termen de cinci ani", a declarat ministrul bulgar de Finanţe, Asen Vassilev.

„După alegerea Nadiei Calviño la președinția BEI la sfârșitul anului 2023, instituția financiară va deveni mult mai activă și mai rapidă în acordarea de împrumuturi și va intra în unele sectoare nu tocmai tradiționale, cum ar fi industria de apărare și în special bunuri cu dublă utilizare”, a spus Vasilev.

Ministrul consideră că mandatul extins al băncii este ceva pozitiv pentru industria bulgară, având în vedere prezența substanțială a Bulgariei în aceste sectoare.

„Bulgaria are un program foarte serios de îmbunătățire a infrastructurii”, a subliniat ministrul bulgar de finanțe, subliniind că țara sa lucrează intens cu Grecia și România pentru a construi coridorul nord-sud, începând cu o autostradă și o linie feroviară de mare viteză care vor lega orașul Alexandroupolis (de la Marea Egee) cu Ruse și Silistra (de la Dunăre). Este în curs perfectare un acord interguvernamental și se fac aranjamente pentru înființarea unui consorțiu care să gestioneze acest proiect important, astfel încât să nu fie afectat de eventuale tulburări politice. Vasilev a declarat că instituţiile bulgare vor coopera cu BEI, care va avea calitatea de partener de finanţare.

Români şi turiștii care călătoresc cu mașina spre Grecia vor putea ajunge mai rapid și mai ușor în vacanță. Tunelul de autostradă Jeleznița, care conectează Bulgaria de Grecia, a fost finalizat şi dat în folosinţă.

Construit începând cu 2019 la granița cu Grecia, de-a lungul râului Struma, tunelul Jeleznița face parte din autostrada "Struma" A3/E79 şi are o lungime de 2 kilometri.

Tunelul are o facilitate unică, cu toate sistemele moderne de protecție și management inteligent al traficului”, a anunțat recent ministrul Dezvoltării regionale și lucrărilor publice din Bulgaria, Andrey Tsekov.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Îngrijorările legate de climă sunt credințe necredibile, de lux care dăunează civilizației însăși

_ România a început 'războiul cultural' cu Rusia: primul gest care a înfuriat 'ursul'

_ Aldi este implicat într-o dispută după ce marca independentă de cheesecake congelat îl acuză pe gigantul supermarketurilor că și-a copiat produsul

_ Profeția lui Lucian Bode (PNL): 'PNL va da președintele României în persoana lui Nicolae Ciucă!'

_ Klaus Iohannis, Recep Tayyp Erdogan, in a phone call stress Romania, Turkey contribution to NATO goals

_ Juriu complet așezat în procesul penal al lui Trump din New York

_ Economiile avansate promit 11 miliarde de dolari pentru a stimula creditarea Băncii Mondiale

_ „Amantă” rusă legată de miliardarul american-german de supermarket care „și-a simulat moartea pe Matterhorn” conduce o companie care organizează „mitinguri 007, inclusiv Bond Girls și misiuni secrete” pentru turiștii foarte bogați

_ Urmărește: Paul, Hawley Torch Mayorkas în față pe ucigașul lui Laken Riley

_ Video șocant arată un bărbat cuprins de flăcări în afara procesului lui Trump din New York

_ Taxifiștii din Tenerife au un pumn în fața turiștilor britanici șocați... în timp ce insula încearcă să se îndepărteze de turiștii din Marea Britanie „de clasă joasă”!

_ The Washington Post: Israelul a vrut să demonstreze că are capacitatea militară de a ajunge în centrul Iranului

_ Mesaj de pace de la Teheran: Iranul nu are de gând să riposteze împotriva Israelului după ultimul atac

_ Superliga - Etapa a 5-a - play-off şi play-out - rezultatele şi clasamentul

_ Prințesa Marie a Danemarcei dezvăluie că ea și prințul Joachim „nu au fost fericiți” de felul în care copiii lor au fost dezbrăcați de titlurile princiare și spune: „Este identitatea lor”

_ Medicul nutriționist Mihaela Bilic, despre cea mai populară metodă de slăbire: 'Când credeam că nu mai poate fi inventat nimic...'

_ Liderii NATO fac urme lui Trump

_ Preservation and enhancement of Jewish heritage, promotion of history remain a priority of FCER (president-elect Vexler)

_ Putin a lansat deja 'atacul' împotriva unei țări NATO! Comisia Europeană e în alertă: 'Se concentrează pe asta!'

_ Ce s-a întâmplat cu Bitcoin?

_ Afacerea care a bubuit în România: Încasări uriașe în 2024

_ Lovitură totală pentru Simona Halep! Americanii îi spulberă visul româncei. S-a aflat înaintea turneului

_ NATO promite sisteme suplimentare de apărare pentru Ucraina

_ Meciul Farul – CFR Cluj: Francisc Dican: Le-am spus jucătorilor la pauză, mai rău de atât nu putem să fim. Am fost slabi rău

_ Procesul lui Donald Trump ÎN DIRECT: Fostul președinte spune că judecătorul „mă duce la cale ferată” cu „viteză vertiginoasă” și se înfurie la ordinul de căluș după ce juriul complet a fost ales

_ OMS raportează virusul gripei aviare H5N1 detectat �n lapte

_ FOTO - Accident mortal teribil: un bărbat a decedat, totul după o coliziune între trei mașini / Patru persoane au ajuns la spital în stare gravă

_ Oficialii palestinieni spun că doi au fost uciși într-un raid în Cisiordania

_ Tulpina H5N1 de gripă aviară este găsită pentru prima dată în LAPTE în „concentrații foarte mari”, avertizează Organizația Mondială a Sănătății

_ FOTO-VIDEO Țara în care doi primari au fost asasinați în numai trei zile

_ După `Gazprom`, și Inter RAO poate pierde poziții în Moldova

_ Profesorul de școală primară care i-a învățat pe elevii săi de zece ani dansul TikTok a fost concediat de șefii ei pentru că a „suportat” elevi minori folosind platforma de socializare, a auzit tribunalul

_ Kourtney Kardashian o apără pe sora Kim după ce fanii au acuzat-o că a postat o poză de bikini „umbrită” pentru omagiu de ziua de naștere – în timp ce își îmbrățișează silueta postpartum: „Iubesc acest corp”

_ Ultimă oră – SRI intervine într-un caz suspect: e în alertă și Poliția, dar și Serviciul pentru Acțiuni Speciale

_ Joe Scarborough se topește din nou, spun că susținătorii lui Trump „urasc America” și vor o „dictatură” (video)

_ Dan Podaru anunță că va fi candidatul Partidului Ecologist Român la Primăria Sectorului 1

_ FOTO | Imagini uluitoare la un liceu din Capitală: Elevii au făcut grătar în timpul orelor de curs - Profesorul și-a continuat liniștit ora

_ Poliția franceză reține un suspect după ce a înconjurat consulatul Iranului la Paris

_ Marcel Ciolacu s-a convins, după vizita în Dubai: cere reorganizarea ministerului de Externe/ VIDEO

_ Am avut implanturi dentare pentru că îmi doream zâmbetul perfect - dar procedura m-a lăsat cu vânătăi atât de grave încât arătam ca un monstru

_ De ce fiecare femeie trebuie să poarte blugi albi în această vară. Iată cum să le faci să funcționeze... și să nu adaugi centimetri în coapsele tale, scrie SHANE WATSON

_ Sources say US had advance warning of Israel attack on Iran

_ Ion Cristoiu: Cînd industria poate fi poetică

_ US vetoes Palestinian request for full UN membership at Security Council

_ VIDEO FOTO - Un bombardier Tupolev-22 al forțelor ruse s-a prăbușit la 300 de km de granița cu Ucraina, GUR revendică atacul

_ Doctorul malaezian �și exprimă regretul profund pentru atitudinea față de vaccinare și oferă scuze abundente pentru sfaturile anterioare �n timpul pandemiei de COVID-19

_ Analist: Polonia şi România se vor confrunta cu o "Rusie întărită în luptă", capabilă să lovească mai uşor dacă Ucraina cade

_ În bântuia elegantă a celebrităților, unde Victoria Beckham își va sărbători cea de-a 50-a ei: Star se va bucura de o cină intimă de familie cu prietenii Gordon Ramsay și Eva Longoria la clubul privat din Londra, Oswald's.

_ Scene îngrozitoare în afara procesului lui Trump, când un bărbat își dă foc în fața presei și a privitorilor șocați

_ Purtătorul de cuvânt al PSD laudă presa pentru atacurile la Cîrstoiu: 'Este un merit că a scos în față toate potențialele probleme' (VIDEO)

_ Jeremy Clarkson rămâne zdruncinat în timp ce Kaleb Cooper este tratat de medici după un accident urât în ​​remorca Clarkson's Farm

_ Arderea dramatică a rămășițelor regale dezvăluie schimbarea regimului Maya

_ Momentul în care șoferul alimentat cu cocaină își lovește Mini-ul într-un gard viu când și-a pierdut controlul într-o băltoacă după ce a fost urmărit de poliție într-o urmărire teribilă de 80 mph

_ Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

_ Stolojan prezice o ruptură în Capitală fără Cîrstoiu: PNL cu Nicușor Dan, PSD cu Piedone

_ AI pentru Pământ: Cum inteligența artificială și eforturile de știință deschisă ale NASA luptă împotriva schimbărilor climatice

_ Zboruri suspendate din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

_ Profiturile P&G cresc în ciuda impactului din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

_ RUPTĂ: A fost identificat bărbatul care și-a dat foc � a scris un manifest online avertiz�nd despre o �lovitură mondială apocaliptică fascistă� � Apel la revoluție

_ Zelensky spune că NATO trebuie să decidă dacă alianța și Ucraina „sunt într-adevăr aliați”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1417, afisate in 24 pagini.



ieri 14:37