09:31
Comentarii Adauga Comentariu

_ Organizaţia Mondială a Sănătăţii a donat sistemului integrat de urgenţă din România echipamente medicale în valoare de peste 400.000 de euro

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a donat sistemului integrat de urgenţă din România echipamente medicale în valoare de peste 400.000 de euro

Raed Arafat a dat detalii despre echipamentele primite

“Ceea ce vedeţi în spate sunt o parte din materialele care au fost donate prin Organizaţia Mondială a Sănătăţii, finanţarea venind din Germania, în cadrul unui program care sprijină ţările care sunt în legătură cu ce se întâmplă în Ucraina, cu refugiaţii ucraineni. Este vorba despre materiale sanitare, de o valoare de peste 400 de mii de euro, echipamente medicale care, bineînţeles, pot fi distribuite la orice moment acolo unde este nevoie, acolo unde este presiune, include inclusiv materiale şi echipamente în caz de necesitate de transport de nou-născuţi şi alte materiale de protecţie şi materiale care sunt necesare în acordarea asistenţei medicale, în principal de urgenţă”, a declarat Raed Arafat.

El a amintit şi de buna colaborare care există cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi cu Germania

“Colaborarea noastră cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi cu Germania deja este foarte bine cunoscută. Dacă vorbesc de Biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în ultimii doi ani pot să spun că această colaborare s-a intensificat, inclusiv pe pregătirea personalului nostru pe partea de CBRN, de Chimic, Biologic şi Radionuclear, pe colaborarea pe diferite domenii de formare a personalului din domeniul asistenţei medicale de urgenţă, iar cu Germania, colaborarea este deja foarte bine cunoscută şi doar menţionez, în valul al patrulea COVID, Germania s-a oferit să preia pacienţi din România, chiar trimiţând un avion al Forţelor Aeriene Germane, care a preluat o parte dintre ei şi a acordat un sprijin de o valoare de peste 20 de milioane de euro, în jur de 24 de milioane de euro cu anticorpi monoclonali care au fost folosiţi în tratamentul pacienţilor din România”, a explicat şeful DSU.

El a menţionat că România cooperează cu Germania şi pe partea de protecţie civilă

“Totodată cu Germania creşte foarte mult cooperarea noastră cu protecţia civilă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, semnând chiar anul trecut un protocol de cooperare între Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne din România şi Ministerul Afacelor Interne în Germania cu colegii care se ocupă de partea de protecţie civilă, existând proiecte foarte bine conturate de cooperare pentru următorii ani”, a mai afirmat Raed Arafat.

Activitatea prilejuită de oferirea unor donaţii din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) sistemului integrat de urgenţă  din România a avut loc pe platoul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (C.N.C.C.I.) – CIOLPANI.

La activitate au participat E.S. Peer Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania în România, dr. Caroline Clarinval, reprezentantul OMS în România, dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi general Dan Paul Iamandi, inspectorul general al IGSU.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Unfortunately, percentage of drug users who save themselves is below 5%, says Family minister

_ Israelul respinge ajutoarele pentru Gaza, inclusiv pături şi saci de dormit, „pentru că sunt verzi”

_ Horoscopul zilei de 18 aprilie 2024. Taurii le trebuie organizare bună

_ Maratonul de la Londra pentru a onora marele Kiptum din Kenya

_ Agriculture funding agencies make payments worth over 19 million euro in past 3 days

_ Moarte sinistră: o femeie a decedat după ce a folosit unguent cu plumb pentru hemoroizi

_ Femeile bat goluri pe teren, dar încă abordează sexismul înrădăcinat

_ Hundreds of Kenya doctors protest in support of strike over working conditions

_ Aditiv alimentar probiotic, în locul antibioticelor, care s-a dovedit a stimula creșterea și sănătatea păsărilor de curte

_ Cupa României la fotbal feminin - Rezultatele etapei a doua din faza grupelor

_ Siguranța mediului oceanic a nanocelulozei investigată în studiul midii

_ Replica lui Piedone pentru rectorul SNSPA: Te-a scos vremelnicul împărat la tablă și ți-a ordonat să mă critici, observ

_ Studiul din Marea Britanie constată că adulții tineri au nevoie de mai mult timp pentru a găsi un loc de muncă decât generația precedentă

_ Andrei Baciu, președintele PNL Sector 3: 'Să uităm de pile, cunoștinte și relații'

_ REEM IBRAHIM: Dacă cel mai mare stat de bonă din lume nu va interzice fumatul, cum speră să facă Rishi Sunak? Noua Zeelandă a renunțat la legea introdusă de regina Jacinda Ardern, înainte ca aceasta să intre în vigoare

_ NASA Goddard va construi un detector de cutremur pentru aterizarea pe Lună Artemis III

_ După tirania judiciară, Tesla le cere acționarilor să aprobe din nou compensația de 56 de miliarde de dolari a lui Musk...

_ Războiul din Ucraina, ziua 784. Armata rusă şi-a intensificat atacurile asupra oraşului Ceasiv Iar, „ultima fortăreaţă” a regiunii Doneţk / BBC oferă cifrele reale ale pierderilor de vieţi omeneşti în tabăra rusă

_ Sistem de producție de nutrienți la cerere pentru misiuni spațiale de lungă durată

_ NASA își ridică vela: misiunea Solar Sail este gata de lansare

_ Ce sunt punctulețele negre pe care le vedem pe roșii. Puțini consumatori știu asta

_ Poliția investighează furtul, daunele criminale și abuzurile rasiale în urma „actelor de violență fără minte” în timpul sărbătorilor de promovare din Portsmouth - după ce jucători și fani au aruncat la gunoi un pub O'Neills din Southsea

_ FMI dă vești uriașe: Economia Rusiei va crește mai repede ca toate marile economii ale UE și ca a SUA

_ Astuparea scurgerii de poluare a rufelor

_ Activitățile antropocenului modifică în mod dramatic fluxul de fluide subterane, descoperă cercetătorii

_ Exit Poll: Conservatorii Croaţiei conduc în alegerile parlamentare

_ Cercetările explorează beneficiile și riscurile pornografiei

_ Criza din Orientul Mijlociu - Erdogan îl primește pe Ismail Haniyeh

_ Zelenski 'tună și fulgeră' pentru că Ucraina nu a beneficiat de acelaşi sprijin ca Israelul: cere urgent convocarea Consiliului NATO-Ucraina

_ Cercetătorii identifică o variantă genetică care a contribuit la modelarea evoluției bazei craniului uman

_ Neil Gorsuch DISTRUGE Dosarul DOJ �mpotriva protestatorilor J6 | Dincolo de titluri

_ Spintronics: O nouă cale către texturi de rotație învolburată la temperatura camerei

_ FMI avertizează că deroganța fiscală a lui Biden prezintă „riscuri semnificative” pentru economia globală „în marele an electoral”

_ A fost confirmată misiunea NASA cu giratori Dragonfly pe luna lui Saturn, Titan

_ Un nou spin asupra analizei materialelor: Beneficiile sondajului stărilor de spin a electronilor la rezoluție și eficiență mult mai mari

_ VIDEO Kelemen Hunor avertizează țările NATO în privința lui Iohannis: 'Nu ştiu dacă este pregătit pentru a purta o responsabilitate globală'

_ Cristian Jura (Tribunalul Român de Arbitraj Sportiv): Avem o mare responsabilitate, nu ne putem juca cu viaţa sportivilor

_ Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice ruseşti / Comandantul Forţelor Aeriene: Vom folosi bombardiere Sukhoi-24 / Armata israeliană anunţă că a ucis trei luptători Hezbollah, inclusiv doi comandanţi

_ Iohannis: We must intensify, expedite coordinated efforts at European level in terms of military support for Ukraine

_ Man City 0-0 Real Madrid (total 3-3) - Sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri despre echipă și actualizări în timp ce deținătorii lui Pep Guardiola caută să rezerve a patra semifinală consecutivă

_ Cum te îngrașă de fapt untul de migdale „super-aliment” – și la fel de nesănătos ca Jif, potrivit dieteticienilor de top

_ Al Doilea Război Mondial: Pe urmele luptătorilor din Rezistența africană căzuți în bătălia de la Vercors

_ Verdictul psihologului criminalist Liviu Chesnoiu, după testul poligraf făcut de George Simion

_ Licitația Stellar 20Y trimite randamentele în scădere la minimele sesiunii

_ Statele Unite pregătesc, în weekend, 'bomboana de pe coliva' Rusiei: gest care va declanșa iureșul la Kremlin

_ Autorul Anthony Horowitz spune că părinții care își trimit copiii la școli private „își distrug copiii”, după ce propria sa experiență acolo i-a făcut „daune incalculabile”

_ Ciprul îşi intensifică eforturile de a pune capăt migraţiei ilegale

_ Oprire la sol la nivel național a fost ridicată pentru Alaska Air după „o problemă tehnologică a apărut în timpul modernizării sistemului”

_ Studierea atrofiei zborurilor spațiale cu învățare automată

_ Mai întâi, Nigel Farage, acum lucrătorii sexuali sunt debancați: activiștii critică băncile pentru că „purtau” război împotriva industriei pentru adulți din Marea Britanie, deoarece escortele le sunt conturile înghețate

_ Târgul de Florii - săptămâna viitoare, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

_ Suspendarea judecătoarei din dosarul 2 Mai, amânată. Ce propune CSM

_ Philip Morris International donează Poliției de Frontieră două drone în valoare de aproape 700,000 USD

_ Casa de modă Dior a prezentat la New York o colecţie inspirată de actriţa Marlene Dietrich / VIDEO

_ Klaus Iohannis a promulgat legea: păcănelele sunt scoase în afara localităților mici

_ Noul prim-ministru al Irlandei afirmă că simţul raţiunii din Israel a fost înlocuit de răzbunare

_ Operaţiune discretă: Romania a acordat licenţă de explorare pentru o mină de magneziu companiei Verde Magnesium, în spatele căreia se află un grup american care vrea să investească 1 miliard de dolari

_ Teamsters aproape de unificarea tuturor angajaților legislativi din Michigan, plănuiesc să dubleze salariile, să prevină concedierile politice

_ Google anunță o nouă rundă de concedieri ca parte a restructurării „la scară largă”.


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1789, afisate in 30 pagini.