17:51
Comentarii Adauga Comentariu

_ Bursa de la Bucureşti a închis mixt şedinţa de joi

Bursa de la Bucureşti a închis mixt şedinţa de joi

Indicele principal BET a consemnat o apreciere de 0,11%, până la 15.891,07 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un avans de 0,08%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a diminuat cu 0,04%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis şedinţa în scădere cu 1%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,49%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 0,20%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat un declin de 0,11%.

Acţiunile Banca Transilvania rămân cele mai tranzacţionate pe Piaţa Reglementată a Bursei de la Bucureşti, valoarea schimburilor înregistrate cu aceste titluri fiind de 16,58 milioane de lei. În topul celor mai tranzacţionate acţiuni s-au mai aflat OMV Petrom, cu un rulaj de 16,43 milioane de lei şi Electrica, cu 14,48 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile UCM Reşiţa (+14,62%), Compania Energopetrol (+13,94%) şi Altur (+12,72%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca (-14,83%), COMCM Constanţa (-14,67%) şi Armătura (-10,71%).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Observațiile investighează legătura dintre rămășițele unei supernove cu o regiune H II din apropiere

_ Record-ul Kane răspunde după criticile Angliei

_ Lecții din pandemie: Problemele cu munca de acasă

Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei!

_ De ce politica scoate la iveală ce e mai rău din noi

_ Copenhaga 1-3 Manchester City RECUP - Liga Campionilor: scor live, știri ale echipei și actualizări, deoarece lovitura lui Phil Foden la prelungire oferă titularilor un avantaj de două goluri în prima manșă

_ Six more medals for Romania at 2024 European Youth & U15 Weightlifting Championships

_ Cine stochează mine antipersonal?

_ Puterea feministă delirante Fantasy se bazează pe caritatea și toleranța masculină

_ Ce maşină conduce Jannik Sinner, noul campion de la Australian Open

_ Polițiștii arestează protestatari la Universitatea Columbia pentru tabăra de „solidaritate cu Gaza” de câteva zile

_ Video Sectorul 5 se transformă într-un peisaj feeric! Primăria va aprinde peste 4 milioane de beculețe cu ocazia sărbătorilor de iarnă

_ ISIS-K: Noua Variantă

_ Act de altruism observat la foca elefant taur

_ Aristocratul fugar Constance Marten a fost avertizat de două ori despre pericolele de a adormi cu un copil înainte de moartea fiicei ei nou-născute, a declarat tribunalul.

_ Alec Baldwin se confruntă cu o respingere pentru că a folosit vocea răgușită pentru a imita starea neurologică a lui RFK Jr. pe SNL

_ Prostituţie la un salon de masaj din Constanţa. Patroana a fost reţinută

_ Cum cea mai proastă mamă a Marii Britanii, Karen Matthews, a falsificat răpirea fiicei Shannon pentru bani, dar acum este liberă și logodită cu pedofili - în timp ce complicele ei Michael Donovan a murit

_ O profesoară de istorie explică pe înțelesul tuturor ce înseamnă legionarismul, în contextul declarațiilor lui Călin Georgescu

_ Ambasada SUA la Kiev ordonă personalului să se adăpostească de teamă „atac aerian semnificativ” din partea lui Putin, ca răspuns la faptul că Biden a permis Ucrainei să tragă rachete în Rusia

_ Jesus Navas devine al 7-lea jucător din istorie ca număr de meciuri jucate pentru un singur club spaniol

_ Pol politic neașteptat: PNL-USR și-au dat mâna pentru alegerile locale. 'Este cea mai buna variantă'

_ Propagandiștii NBC spun că Ziua Recunoștinței este „accesabilă din punct de vedere istoric” în acest an – susțin că cina va costa mai puțin de 6 USD de persoană

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

_ Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

_ Transplantul între specii: generarea de descendenți de șobolan din ovocite ovariene la șoareci

_ Un pompier irlandez acuzat că a violat o fată din Boston după parada de Sfântul Patrick a apărut în instanță după ce „a încercat să fugă după arestare”

_ Am avortat gemeni după cinci runde de FIV. Acum mă tem că abuzul sexual din copilărie m-a costat șansa de a avea un copil: prezentatorul TV CHARLIE WEBSTER își rupe curajos tăcerea

_ Carlos Alcaraz a vizitat stadionul La Bombonera cu ocazia prezenţei la Buenos Aires

_ Factorii de influență și ratele de contribuție ale concentrației de oxigen asupra Podișului Qinghai-Tibetan recalculate

_ Nadal revine după o accidentare la Barcelona Open

_ A început ancheta la Spitalul Sf. Pantelimon. Explicaţiile directorului / Ministrul Rafila a fost la unitatea medicală

_ S-A sfârșit: guvernatorul Pennsylvania Josh Shapiro le cere democraților să nu mai încerce să fure cursa pentru Senat

_ Kevin O’Leary ia în considerare DOGE: „Release the Hounds” (video)

_ Apple lansează actualizări urgente de securitate pentru iPhone, avertizează că hackerii ar putea exploata vulnerabilități

_ [P]Ce este Bet Builder la pariuri - ghid complet

_ Șeful oficiului poștal îi spune subdirectoarei în închisoare „va fi cu mine pentru tot restul vieții” în timp ce își cere scuze în fața anchetei scandalului Horizon - și spune că nu și-a dat seama că PO ar putea decide singur pe cine va urmări penal

_ Rusia a învins Siria (4-0), într-un meci amical disputat la Volgograd

_ „Obscen”: Regele Charles a fost explodat după ce un raport dezvăluie că încoronarea sa a costat 90 de milioane de dolari plătitorilor de impozite britanici, deoarece familia regală trăiește o criză de popularitate

_ Cel puţin 15 morţi în urma unui atac la o biserică catolică din Burkina Faso

_ Ministry of Education, in context of elections: On Fridays, suspension of classes is not required, Mondays, only in exceptional situations

_ Oliver Anthony tocmai a lansat un cover al cântecului de succes clasic „Country Roads” și suntem atât de aici pentru asta (VIDEO)

_ Capacul a fost sunat după ce Biden, �n v�rstă de 81 de ani, s-a mutat �napoi la Casa Albă din vacanța la plajă, �n timp ce Iranul atacă Israelul (video)

_ USR a depus plângere penală pentru fraudă la vot în Moldova: Ce acuzații aduce reprezentantei PSD

_ S-a atins primul milion de voturi. Oltul conduce la prezenţă, Maramureşul rămâne codaş

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

_ Acțiunile se vor confrunta cu rezistență în timp ce contextul de lichiditate este slab

_ Prima regină de frumusețe fără machiaj din lume, Natasha Beresford, este dezbrăcată de coroană în timp ce renunță la lupta pentru titlul Miss Anglia pentru a deveni domnișoară de onoare

_ Părinții unui fan cu dizabilități de la Wrexham, în vârstă de patru ani, sunt „uimiți” după ce proprietarii Ryan Reynolds și Rob Mcelhenney donează 10.000 de lire sterline pentru a-și putea adapta casa

_ O fabrică de componente pentru baterii în valoare de 50 milioane euro va fi construită la Oradea

_ Matt Gaetz se alătură Cameo la o zi după retragerea din examinarea procurorului general

_ Megadonatorul democrat spune că modul în care Kamala Harris a suflat peste un miliard de dolari „o descalifică pentru totdeauna” (VIDEO)

_ Trei adolescenţi dispăruţi dintr-un centru de plasament din Orăştie

_ Planificarea la mai multe scale pentru corali și comunități sănătoase

_ Peste 12.000 USD în carne de porc furată dintr-un camion din nord-estul Philadelphiei în timp ce șoferul dormea

_ FMI solicită restricții zdrobitoare ale emisiilor de carbon, care împiedică blocarea COVID

_ De ce broaștele de copac își depun ouăle pe pământ?

_ Trinny Woodall spune că va lua HRT „până în ziua în care va muri”, după ce a promis că va „face totul” pentru a atenua simptomele menopauzei „incredibil de debilitante”.

_ Ministerul Finanţelor a atras, joi, aproape 1,28 miliarde lei de la bănci

_ Eurocom Worldwide desemnează Lighthouse PR pentru reprezentare în România și Republica Moldova


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3685, afisate in 62 pagini.