16:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Scandalul 'Palatul Împăratului' | Klaus Iohannis și soția sa ar fi ales direct vila și dotările (surse)

Scandalul 'Palatul Împăratului' | Klaus Iohannis și soția sa ar fi ales direct vila și dotările (surse)

Viitoarea reședință a președintelui se află pe Bulevardul Aviatorilor. Este vorba despre fostul sediul al PNL dinainte de fuziunea cu PNL. Vila are o istorie bogată, iar după perioada PNL a folosit ca sediul pentru ALDE și, mai recent, sediul al AUR.

Sursele consultate de stiripesurse.ro precizează că vila a fost aleasă special de președintele Klaus Iohannis. Acesta, alături de soția sa, ar fi stabilit inclusiv detaliile de amenajare interioară.AdChoices

Proprietatea de pe Aviatorilor este amplasată pe un teren de 1.110 mp și constă din trei imobile: clădire birouri (S+P+1E) cu suprafața construita la sol de 475 mp și suprafață construită desfășurată de 1.265 mp, un garaj cu suprafața construită desfășurată de 43 mp și o cabină poartă cu suprafața de 23 mp.

Potrivit art. 2 al Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, „Persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi: a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, ambele atribuite cu destinaţia de reşedinţă; b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu; c) pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare. d) folosinţa gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuinţe, cu destinaţia de reşedinţă, în suprafaţă de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparaţii capitale la imobilul atribuit cu destinaţia de reşedinţă. e) efectuarea, la cerere, a unui control medical complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila».”

Potrivit art. 3 din aceeași lege, „modalităţile concrete privind exercitarea drepturilor prevăzute la art. 2 lit. a) şi c) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”.

Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a transmis, joi, o primă reacţie în scandalul vilei de protocol din Aviatorilor. Într-o formulare lacunară, RAAPPS evită să ofere răspunsurile complete, limitându-se la ce s-a făcut până în prezent și la propriile competențe. Regia preciează că nu există nicio solicitare privind atribuirea imobilului, iar sumele plătite pentru lucrările executate până în prezent sunt în cuantum de 2.100.000 lei. Regia mai spune că planurile, simulările şi imaginile interioare vehiculate în spaţiul public, nu corespund documentaţiei avizate, fiind rezultatul unor simple speculaţii.

„Pentru imobilul situat în B-dul Aviatorilor nr. 86 nu a fost înregistrată nicio solicitare privind atribuirea/închirierea acestuia, stabilirea destinaţiei acestui imobil nefiind în competenţa R.A-A.P.P.S”, transmite Regia. Desigur, destinația imobiliului va fi stabilită de Guvern.

În 2014 a avut loc o situația similară. Traian Băsescu ar fi dorit ca după finalizarea mandatului să se mute în vila Dante, la care tocmai se făcuseră renovări de 300.000 de euro.

Spre deosebire de situația din prezent, relația dintre Guvern Ponta și fostul președinte nu era una bună, astfel că după finalizarea mandatului președintelui Băsescu, Guvernul i-a atribuit acestuia o vilă pe strada Nikolai Gogol. Ulterior, acesta și-a pierdut drepturile de fost președinte, ca urmare a adoptării legii care prevederea acest lucru pentru foștii colaboratori ai Securității.

În final, pentru că Administrația Prezidențială, dincolo negarea propriei implicări, refuză să comunice, pe internet au apărut și parodii pe acestă  temă:


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Un misterios avion american de lux, echipat și adaptat de către armata americană, zărit în vestul României

_ Articolul criticului spectatorilor care recunoaște că poftește după un lector și că s-a culcat cu o prostituată a divizat națiunea... deoarece unii îl numesc un nebun - dar alții se întreabă, care este problema?

_ Bine�nțeles: Stephen Colbert va difuza emisiunea t�rzie direct de la Convenția Națională a Democraților de la Chicago �n această vară

_ Tradarea ignominioasă a vorbitorului Johnson

_ Avioanele de luptă F16, achiziționate din Norvegia, au ajuns la Baza 71 aeriană de la Câmpia Turzii

_ Parlamentarii din Togo dau aprobarea finală noii constituții pe fondul temerilor opoziției

_ Un atac cu dronă lansat de Kiev face victime în regiunea rusă Belgorod

_ Squatters sfidătoare NU vor părăsi pub-ul londonez al lui Gordon Ramsay, de 13 milioane de lire sterline, deoarece anarhiștii se pregătesc să „aștepte să vină executorul judecătoresc”

_ Rahul strălucește când Lucknow a învins Chennai în IPL

_ Cu atât tatăl său, regele, cât și soția lui Kate, fiind tratați împotriva cancerului, William Prințul de Wales se întoarce la îndatoririle sale publice

_ „Defund NPR Act” introdus în casă din cauza părtinirii, CEO „Radical, Left-Wing Activist”

_ NIH refuză să publice detalii despre acordul privind drepturile de autor pentru vaccinul COVID-19

_ Cereale pentru micul dejun verificate pentru pesticide care pot dăuna reproducerii

_ „Promitem că aceasta nu este o persoană în body”

_ Costurile cu locuința zdrobesc clasa de mijloc americană, dar cum putem rezolva problema?

_ Povestea sosiei care a înlocuit-o pe regina Elisabeta a II-a de peste 50 de ori: ce nu i s-a permis sub nicio formă

_ Farul - CFR Cluj: Camora declară că el şi colegii săi nu merită în acest moment să poarte tricoul formaţiei clujene

_ Temerile de război scad pe măsură ce Iranul promite că NU va da înapoi atacul israelian... dar atacul chirurgical al lui Netanyahu îi înfurie pe miniștrii săi de dreapta, care voiau ca el să devină „enervat”

_ Baza uriașă Blast Rocks din Irak folosită de milițiile legate de Iran

_ Victor reacționează: Este jenant! Primarul LA roagă oamenii bogați să doneze case persoanelor fără adăpost (VIDEO)

_ Modi seeks 3rd term: Will Indians vote 'according to needs or according to blind faith in one man'?

_ Creșterea importantă a importurilor de petrol rusești a împins cota de piață a OPEC în India până la un nivel scăzut

_ Katie Holmes face o siluetă lejeră în timp ce iese în New York după ce fiica ei, Suri Cruise, împlinește 18 ani

_ 'În Europa!': sute de tineri au manifestat în capitala Georgiei, Tbilisi, fluturând drapele în culorile Uniunii Europene

_ Ca un magnat foarte bogat, cu un trecut FOARTE în carouri, grămada lui din Highland a fost cândva un sanctuar. Deci, de ce este acum în război cu vecinii (și cu MOD) din cauza planurilor sale controversate de parc eolian?

_ Există mai mult în această panică actuală de gripă aviară decât se vede?

_ VEZI: Școlile curajoase din Virginia de Vest refuză să concureze �mpotriva concurenților transgender (bărbați bio) la �nt�lnirea de atletism, sacrific�nd gloria potențială pentru a susține corectitudine

_ Secretarul pentru Educație Biden amenință că va închide cel mai mare colegiu creștin din SUA

_ Primarul rasist din Baltimore, Brandon Scott, atacă afacerile �White-Ran� � Deturnează fondurile de ajutor pentru COVID pentru a sprijini artiștii non-albi, inclusiv grupul african de tobe -VIDEO

_ FBI avertizează asupra riscului de atac chinezesc la infrastructura energetică

_ Autoritatea de reglementare din Hong Kong va investiga auditul PwC al Evergrande

_ Primul Congres Forţa Dreptei, sâmbătă, la Palatul Parlamentului / Formaţiunea îşi alege conducerea naţională şi îşi prezintă candidaţii la alegeri

_ Bryan conduce în Puntacana în timp ce Lower crește

_ Raliul automobilistic al Croaţiei: românii sunt pe patru la categoria WRC3 şi pe tot pe patru la juniori

_ Temerile de război scad pe măsură ce Iranul promite că NU va da înapoi atacul israelian... dar atacul chirurgical al lui Netanyahu îi înfurie pe miniștrii săi de dreapta, care voiau ca el să devină „enervat”

_ NOU: Juratii nu au putut returna verdictul in procesul de crima pentru rancherul din Arizona George Alan Kelly

_ Mama noastră a fost o asistentă devotată timp de trei decenii, dar când a avut cea mai mare nevoie de NHS, medicii au lăsat-o să moară pentru că i-au confundat notițele cu cele ale unui bărbat de 90 de ani, care spunea Nu resuscitați.

_ Îngrijorări majore cu privire la sateliții lui Elon Musk: ar putea avea consecințe devastatoare asupra câmpului magnetic al Pământului

_ Bărbatul care s-a auto-inmolat în apropierea procesului lui Trump a fost antifascist, a avertizat despre „lovitură mondială” și a vrut să înceapă „revoluția nenorocită”

_ Elev din Carolina de Nord, suspendat din cauza utilizării „străinului ilegal”

_ Războiul major a fost evitat, iar Biden gândește deja peste 1 miliard de dolari în arme noi pentru Israel

_ România la Euro 2024 | Episodul 2: Tricolorii au încurcat pe toată lumea și au bătut giganții Europei

_ Biden insultă puternic �n timp ce face o tiradă �mpotriva reducerilor de impozite ale lui Trump: �Va expira, iar dacă sunt reales, va răm�ne expirat!� (VIDEO)

_ Microsoft lansează o inteligenţă artificială revoluţionară care dă viaţă pozelor

_ 800.000 de locuitori dintr-un oraș din Sudan se confruntă cu un pericol deosebit și imediat - avertisment ONU

_ O studentă curajoasă se luptă cu arma de la un t�lhar �ntr-un �ndrăzneț de furt de telefon (VIDEO)

_ „Nu mineritului”: activiștii cer închiderea minei de aur din Guatemala

_ AMANDA PLATELL: Renunță la titlurile tale regale Harry și devii cetățean american

_ Democrații se mută pentru a-l deposeda pe Trump de protecția serviciilor secrete

_ RFK Jr primește primul loc de vot pentru câmpul de luptă pentru stat: cine va beneficia cel mai mult?

_ În adolescența mea abia dacă mâncam și mă simțeam prea mare chiar și ca mărimea 6. Acum 15 milioane urmează rețetele mele delicioase de copt.

_ Asta iti face sa urci 6.600 de trepte! Un videoclip amuzant arată picioarele clătinitoare ale drumeților și picioarele instabile în timp ce încearcă să atingă vârful muntelui Tai din China

_ Primarul trans cu pieptul păros din California, dezvăluit din funcție pe fondul creșterii populației fără adăpost și a criminalității � numit anterior Efort de rechemare transfobic

_ Ajunge cu flagelul Swift! MAUREEN CALLAHAN îl critică pe Taylor ca fiind o poetisă acaparatoare de bani, narcisistă și aspirantă și spune că acest nou album clișeu și slăbit din punct de vedere intelectual comite cel mai mare păcat dintre toate.

_ Articolul criticului spectatorilor care recunoaște că poftește după un lector și că s-a culcat cu o prostituată a divizat națiunea... deoarece unii îl numesc un nebun - dar alții se întreabă, care este problema?

_ Geri și Christian Horner „în discuții pentru a filma un documentar despre viața lor personală”, după ce șeful Red Bull Racing a fost scutit de fapte greșite pe fondul scandalului său de „sexting”

_ În lipsa unui vot în Senat, un program de monitorizare a cetățenilor străini în afara granițelor SUA este aproape de a expira

_ Squatters sfidătoare NU vor părăsi pub-ul londonez al lui Gordon Ramsay, de 13 milioane de lire sterline, deoarece anarhiștii se pregătesc să „aștepte să vină executorul judecătoresc”

_ Katie Holmes face o siluetă lejeră în timp ce iese în New York după ce fiica ei, Suri Cruise, împlinește 18 ani

_ „Southwest Stop!”: Dezastrul din apropierea pistei de la Washington-Reagan înregistrat pe un sunet șocant


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 203, afisate in 4 pagini.