12:31
Comentarii Adauga Comentariu

_ Breaking | Primele explicații de la RAAPPS în scandalul renovării de 7 milioane de euro a vilei pentru Iohannis

Breaking | Primele explicații de la RAAPPS în scandalul renovării de 7 milioane de euro a vilei pentru Iohannis

„Urmare informaţiilor apărute în mass media, referitoare la imobilul aflat în administrarea Regiei Autonome ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, situat în B-dul Aviatorilor nr. 86, facem următoarele precizări menite să clarifice situaţia privind lucrările de ” reabilitare, modernizare şi refuncţionalizare imobil”: Planurile, simulările şi imaginile interioare vehiculate în spaţiul public, nu corespund documentaţiei avizate, fiind rezultatul unor simple speculaţii”, afirmă Regia în comunicatul oficial.

RA-APPS emnţionează că ”sumele plătite pentru lucrările executate, până la data prezentei, sunt în cuantum de 2.100.000 lei”.

„Raportat la suma inclusă în contractul de execuţie lucrări, precizăm că aceasta reprezintă valoarea maximală a lucrărilor, plăţile aferente urmând a fi efectuate pentru lucrările real executate. Estimarea lucrărilor, înainte de semnarea contractului, a fost efectuată după trecerea în revistă a degradărilor vizibile, şi în baza costurilor lucrărilor de consolidare şi amenajări la construcţii de acelaşi tip şi realizate în aceeaşi perioadă”, mai arată Regia în comunicat.

RA-APPS menţionează că ”imobilul a fost construit în perioada 1960-1965, înainte de existenţa unor norme generale de proiectare antiseismică, prezintă degradări majore şi sunt necesare lucrări ample de consolidare, prin introducerea de elemente structurale care dublează/întăresc structura existentă”.

„Subliniem în acest context, faptul că Regia Autonomă “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat“ (R.A.-A.P.P.S.) are în administrare un patrimoniu vast, printre care şi clădiri istorice, considerate bijuterii arhitecturale, monumente istorice cu valoare de patrimoniu cultural, unele încadrate în clasa de risc seismic I sau II, situate în zone centrale ale Bucureştiului, pe care şi-a propus să le consolideze, identificând diferite surse de finanţare. În acest sens au fost iniţiate demersuri privind consolidarea şi eficientizarea energetică a unui număr de 7 clădiri aflate în administrarea sa, dintre care 4 monumente istorice, fiecare cu specificul propriu, urmând a se lua măsuri, progresiv, pentru realizarea intervenţiilor si la alte clădiri. Pentru aceste imobile a fost accesat Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic, în prezent întocmindu-se documentaţia în vederea semnării contractelor de finanţare”, spune instituţia.

Potrivit RA-APPS, ”lucrarea ce urmează a fi executată la imobilul în discuţie face parte din strategia de consolidare şi conservare a patrimoniului statului, prin realizarea investiţiilor la imobilele emblematice/monumente istorice, şi este finanţată exclusiv din fondurile proprii ale R.A.-A.P.P.S, nefiind accesate fonduri bugetare”.

„Veniturile obţinute din activitatea regiei se utilizează, cu precădere, pentru realizarea investiţiilor la imobilele aflate în administrarea sa, precum şi în vederea asigurării cheltuielilor pentru întreţinerea şi administrarea întregului patrimoniu, astfel încât să se poată asigura fondurile necesare realizării acestor activităţi”, se menţionează în comunicat.

Regia mai afirmă că ”pentru imobilul situat în B-dul Aviatorilor nr. 86 nu a fost înregistrată nicio solicitare privind atribuirea/închirierea acestuia, stabilirea destinaţiei acestui imobil nefiind în competenţa R.A-A.P.P.S”.

„Privitor la imobilul situat în B-dul Aviatorilor nr. 86, facem următoarele precizări: Imobilul situat în B-dul Aviatorilor nr. 86 este format din clădire principală cu regimul de înălţime S+P+Et şi construcţii anexe parter, împrejmuire şi utilităţi. Imobilul se află în patrimoniul R.A.- A.P.P.S., legea impunând administratorilor de imobile să acţioneze în scopul administrării, păstrării integrităţii şi protejării bunurilor proprietate a statului. Construit în perioada 1960-1965, cel mai probabil de echipa arh. Cezar Lăzărescu, imobilul a fost proiectat şi implicit utilizat în acea perioada ca locuinţă, din anul 1993 nemaifiind efectuate reparaţii majore. Datorită amplasării în cadrul Zonelor Construite Protejate şi a zonei de protecţie a Parcului Regele Mihai, anului construcţiei şi stilului arhitectural, pe lângă lucrările de consolidare obligatorii a se efectua pentru ca imobilul să fie utilizat în condiţii de siguranţă, este necesar a se respecta şi cerinţele privind protecţia monumentelor istorice – Legea nr. 422/2001, precum şi Legea nr. 372/2005, cu modificările şi completările ulterioare - privind performanţa energetică a clădirilor”, se mai arată în comunicat.

Regia spune că principalele lucrări de restaurare ce se efectuează la imobil sunt conform Anexei 4 a Certificatului de Urbanism, document care impune o serie de condiţionări specifice, precum şi în acord cu legislaţia aplicabilă regimului juridic al imobilului:

„Recondiţionarea faţadelor principală, laterale şi parţial posterioară, precum şi cele ale construcţiilor anexe, placate cu plăcute ceramice. Termoizolarea interioară cu tencuieli termoizolante, care să păstreze caracteristicile fizice ale pereţilor iniţiali, având în vedere obligativitatea restaurării faţadelor. Înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie din lemn cu eficienţă energetică ridicată şi reintroducerea rulourilor exterioare. Înlocuirea tâmplăriei exterioare din inox cu tâmplarie din inox cu eficienţă energetică ridicată. Conservarea şi recondiţionarea zonelor cu elemente din piatră naturală, marmură de Alun şi travertin de Geoagiu, care provin din cariere ce nu se mai exploatează la această dată”, specifică instituţia.

Potrivit RA-APPS, conform dispoziţiilor legale, pentru clădirile care se renovează aprofundat, consumul de energie trebuie acoperit în proporţie de minimum 30% cu energie din surse regenerabile.

„Pentru îndeplinirea acestor cerinţe s-a avut în vedere, din punct de vedere constructiv: reabilitarea termică a pereţilor exteriori, a tâmplăriei exterioare, termoizolarea acoperişului terasă etc. Din punct de vedere al instalaţilor şi echipamentelor s-a avut în vedere: refacerea în totalitate a traseelor de instalaţii termice, sanitare, electrice, curenţi tari şi slabi, a echipamentelor de încălzire şi de preparare a apei calde menajere, pentru a fi integrate în noile sistemele, respectiv panouri solare fotovoltaice, pompe de căldură, colectoare solare etc”, menţionează comunicatul.

„Cu privire la contractele de vânzare - cumpărare încheiate între R.A-A.P.P.S. şi Partidul Naţional Liberal (P.N.L.), facem precizarea că P.N.L. a beneficiat de prevederile Legii nr. 90/2003 - privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului, a unităţilor administrativ teritoriale sau a regiilor autonome, destinate sediilor partidelor politice. Potrivit prevederilor art.12^2 din H.G. nr. 927/2003 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 90/2003, sumele obţinute din vânzarea imobilelor având destinaţia de sedii ale partidelor politice, se virează integral la bugetul de stat. În consecinţă, R.A. –A.P.P.S. nu reţine nicio sumă din aceste încasări”, mai afirmă Regia.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, despre vila de protocol din Bulevardul Aviatorilor unde se fac lucrări şi care ar putea fi atribuită preşedintelui Klaus Iohannis la finalul mandatului, că este vorba de o clădire cu risc seismic, monument istoric clasa A.

„Ce am întrebat la RA-APPS şi mi s-a răspuns foarte clar: niciun ban de la bugetul statului nu a fost investit. Aşa este decizia Consiliului de Administraţie. Sunt din venituri proprii”, a explicat Ciolacu. El a precizat că şeful statului nu i-a cerut un spaţiu locativ sau să aprobe vreun ban pentru o clădire din România care să devină reşedinţa acestuia.

Administraţia Prezidenţială a transmis, marţi, într-un răspuns oficial către News.ro, că nu există nicio solicitare din partea şefului statului Klaus Iohannis sau a Administraţiei Prezidenţiale, pentru atribuirea unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru cabinet de lucru, ambele cu destinaţia de reşedinţă, după încetarea mandatului preşedintelui.

Recorder a prezentat, luni, o investigaţie intitulată ”Palatul Împăratului: şapte milioane de euro din bani publici pentru confortul unei singure familii” potrivit căreia pe Bulevardul Aviatorilor din Bucuresti, într-una dintre zonele exclusiviste ale Capitalei, a apărut un şantier învăluit într-o secretomanie totală. Este vorba de lucrări la o vilă de 1200 mp, care a fost, până nu demult, sediu de partid, iar de câteva luni, e transformată, în cel mai mare secret, în reşedinţă pentru o singură familie.

Potrivit Recorder, suma pe care RA-APPS intenţionează să o investească depăşind orice imaginaţie, 7 milioane de euro numai pentru renovare şi amenajare. Jurnaliştii precizează că, conform legii, cercul demnitarilor care ar avea dreptul la o asemenea locuinţă de protocol oferită de stat este foarte restrâns. Iar majoritatea indiciilor duc către aceeaşi persoană, şi anume preşedintele Klaus Iohannis.

Şi G4Media a scris că fostul sediu al Partidului Naţional Liberal şi al ALDE de pe Bulevardul Aviatorilor numărul 86 din Bucureşti este pe cale să fie transformat într-o ”locuinţă individuală” care va fi atribuită preşedintelui Klaus Iohannis după ce acesta îşi va termina al doilea mandat, citând o sursă din mediul politic.

Aceeaşi sursă a susţinut că, în final, lucrările de amenajare vor costa 45 de milioane de lei, circa 9 milioane de euro.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

_ SOFT ON CRIME: Guvernatorul Arizona, Katie Hobbs, respinge proiectul de lege pentru a crește pedepsele pentru infractori recidiviți de furt organizat

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ Ce mă face să mă vânătăi atât de ușor de la cea mai mică lovitură? ÎNTREBĂ-I pe Dr. MARTIN SCURR

_ Oamenii de știință dezvoltă o platformă de imprimare cu picături de înaltă precizie pentru screeningul fenotipului cu o singură celulă

_ Biciul majorității Camerei, Tom Emmer, solicită o anchetă de etică asupra lui Ilhan Omar

_ Blocarea fertilizării malariei cauzatoare de paraziți deschide noi uși în eforturile de eradicare

_ Știrile false întâlnesc știrile false: Abby Phillip de la CNN critică TMZ pentru că a raportat-o ​​pe Beyoncé ca invitată misterioasă a DNC

_ Descoperire macabră în fața casei unui lider nazist apropiat de Hitler - Încă nu există o explicație pentru ce s-a găsit în 'Vizuina Lupului'

_ Cea mai strălucitoare și cea mai flămândă gaură neagră detectată vreodată: un vid terifiant înghite un Soare în fiecare zi, spun oamenii de știință

_ Ionuţ Stroe (PNL): Cătălin Cârstoiu şi Tiberiu Florescu pot fi soluţii pentru Primăria Capitalei

_ Un bărbat fără adăpost �și construiește o casă, completă cu electricitate, pe o parte a autostrăzii Los Angeles

_ Analiza izotopilor de stronțiu urmărește schimbul de mărgele din coaja de ou de struț preistoric în Africa de Sud

_ Schimbare seismică: Indonezia inunda piața cu nichel ieftin, declanșând un val de mine neprofitabile

_ Elon Musk depune un proces �mpotriva gigantului AI, susține că tehnologia lor nu mai aduce beneficii omenirii

_ Zilele Sculpturii Bucureşti, între 11 şi 28 aprilie, la Combinatul Fondului Plastic

_ Roma anunţă eliberarea a trei italieni răpiţi în Mali în 2022

_ Ucraina vede o `urmă rusească` în protestele fermierilor polonezi

_ Ce au greșit Orwell și Huxley și au făcut dreptate Kafka

_ Benjamin Netanyahu promite că „nu va exista încetare a focului fără întoarcerea ostaticilor”, în timp ce armata israeliană își retrage toate trupele terestre din sudul Gazei

_ Vânzările de case noi din SUA dezamăgesc în ianuarie, prețurile au atins minimele de doi ani pe măsură ce oferta crește

_ Democrații din Minnesota votează „Neangajați” pentru a protesta împotriva lui Joe Biden – „Nimeni” câștigă 11 delegați

_ Manchester United vrea să reconstruiască Old Trafford

_ Efectele perechilor de primeri, condițiilor PCR și clemelor peptidice de acid nucleic asupra evaluării diversității fungice a rădăcinii plantelor

_ Oficial al UE: Interviul lui Vladimir Putin a fost doar o repetare a "minciunilor" şi a "propagandei de război" / "Regretăm că i s-a oferit o platformă pentru a manipula"

_ A pierdut o luptă, nu și războiul! Simona Halep, după ce a fost învinsă de Badosa: 'Va fi întotdeauna ca o victorie'

_ ȘOC: Reporter arestat după ce a dezvăluit �Cea mai mare schemă de spălare a banilor din istoria țării�

_ ÎCCJ pune piedică Parlamentului - Abia votată, legea privind prelungirea insolvenței ajunge la CCR

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

_ Mai mulți corali nu înseamnă mai mulți pești pe recife

_ Dumitru Buzatu a scăpat de gratiile penitenciarului. Fostul lider PSD, plasat în arest la domiciliu

_ Echipa se întoarce după ce comentatorul CNN l-a numit pe Ilhan Omar „agent de relații publice pentru Hamas” (VIDEO)

_ Fiecare oră petrecută jucând jocuri video pe zi triplează riscul de disfuncție erectilă și număr scăzut de spermatozoizi, sugerează un studiu

_ Imigrația va adăuga populației Marii Britanii cu 350.000 mai mult decât era de așteptat în următorii cinci ani, spune organul de supraveghere.

_ Anchetă în Mureș după descoperirea a două persoane decedate într-o locuință

_ Actorul Billy Dee Williams nu este ofensat de �Black Face� �Tu nu treci prin viață simțindu-te ca �Sunt o victimă�� (video)

_ Netanyahu îl acuză pe senatorul Schumer de „interferență” în democrația israeliană

_ Jannik Sinner continuă să fie lider în clasamentul ATP. Novak Djokovici a coborât pe locul 7

_ SUA vor fi atrase direct în conflict dacă Ucraina pierde războiul: Avertismentul liderului democraților din Camera Reprezentanților

_ Democrat Math: guvernatorul NY, Kathy Hochul, încearcă să-i ajute pe navetiști, pretinzând că noua taxă îi „economisește” bani (video)

_ FBI alege o imagine de stoc a femeilor albe bine îmbrăcate pentru a descrie crima organizată de vânzare cu amănuntul

_ Misiunea nor strălucitor de noapte se încheie; dă rezultate științifice înalte pentru NASA

_ Tânără de 24 de ani, pe listă pentru transplant de cord - Operația salvatoare: 31.000 de euro

_ 0,25% din PIB pentru Ucraina. `Mișcarea care ar putea asigura victoria armatei ucrainene`

_ Broaștele fosile își împărtășesc secretele de îngrijire a pielii: Analiza țesuturilor moi vechi de 45 de milioane de ani

_ Poliția din Chicago a fost chemată la adăpost pentru imigranți ilegali de sute de ori în 2023, arată înregistrările

_ Kanye West confirmă intrarea în industria porno

_ Adolescent acuzat ca adult după ce a atacat doi profesori �n școală

_ Schemă de sprijin de 56 de milioane de euro pentru crescătorii de păsări şi porci din România

_ I Kant Even: cancelarul german declanșat după ce Putin l-a citat pe un filosof legendar

_ Americanii obișnuiți renunță la brichetele „experte”.

_ Caz șocant în Vrancea: Fetiță de 12 ani, amenințată, șantajată și violată timp de mai multe luni

_ UMILIERE: Primirea ostilă a secretarului Blinken �ntr-o călătorie eșuată �n China (VIDEO)

_ Horoscopul zilei de 24 martie 2024. Taurii trebuie să fie mai atenți la sentimentele lor

_ Misiunea cu balon al Observatorului Steward bate recordul NASA la 22 de mile deasupra Antarcticii

_ UDMR's Kelemen Hunor: Discussion on military service should have started from the president

_ Ultimă oră – Valeri Zalujni a fost înlăturat de la șefia armatei ucrainene: Volodimir Zelenski a făcut anunțul

_ Kelemen Hunor izbucnește din cauza protestelor: Am văzut prea multă ignoranță, prea multă aroganță

_ Moment emoționant, un grup de băieți scoțieni fac o serenada unui străin total în tren pentru a marca cea de-a 78-a aniversare a ei


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 169, afisate in 3 pagini.