17:31
Comentarii Adauga Comentariu

Ochiulleneș sau ambliopia - Ce este aparatul Plusoptix și ce se poate descoperi cuajutorul lui?

Medicii oftalmologi le recomandă părinților să fie atenți la ochii copiilor și să îi ducă foarte devreme la un control. Prima evaluare oftalmologică se face chiar la sugari, dar medicii sunt îngrijorați de numărul tot mai mare de copii, care au nevoie de ochelari. Peste jumătate din cei care ajung la medic primesc această recomandare, iar cei mai mulți suferă de miopie. Medicii au și o explicație

"Examinarea oftalmologica poate fi efectuata la orice varsta de la nastere, cu atat mai mult daca copilul este prematur sau daca mama sau medicul de familie observa ceva anormal, o deviere a ochilor, secretie conjunctivala, un ochi mai mare etc. Femeile care au nascut prematur sunt in general introduse intr-un program special de depistare a retinopatiei de prematuritate a copilului, care este o afectiune grava daca nu este depistata la timp si efectuat laser" ne explică dr. Dacia Hîncu – medic specialist oftalmolog

Ochiul leneș sau ambliopia - Ce este aparatul Plusoptix și ce se poate descoperi cu ajutorul lui?

După varsta de 6 luni a copilului este indicata examinarea cu aparatul Plusoptix. Examinarea este gratuită, cu bilet de trimitere de la medical de familie.

"Metoda este neinvaziva care descopera diferenta de dioptrii intre ochi,viciile de refractie si astfel medicul poate sa stabileasca mai departe modul de urmarire a copilului, sa combata ochiul lenes (ambliopia), sa scrie ochelari in cazul in care considera ca e absolut necesar, deoarece vederea determina o dezvoltare neuromotorie armonioasa a copilulu. Am avut cazuri cand copilului ii era frica sa se dea pe topogan sau sa coboare scarile" completează medicul.

Perioada "critică" sau "sensibilă" în apariția ambliopiei este copilăria în timpul căreia există o plasticitate a sistemului vizual, în special a cortexului vizual. Procesul de dezvoltare a vederii nu este complet la naștere, el continuă până aproximativ la vârsta de 6 – 9 ani. În tot acest timp, dezvoltarea normală depinde de experiența vizuală normală.

"Problemele apărute în această etapă pot conduce la anomaliii de dezvoltare atât structurale cât și funcționale. După perioada critică (după vârsta de 9 ani) sistemul vizual nu mai este vulnerabil să devină ambliop. De aceea, este foarte dificil, chiar imposibil să tratăm ambliopia cu succes după ce perioada critică este depășită" spune dr. D. Hîncu

La ce vârstă sunt recomandate cotroalele la oftalmolog

Academia Americană de Oftalmologie recomandă examinarea oftalmologică a tuturor copiilor (screening vizual) la următoarele vârste: primele 3 luni postnatal, în perioada 6 luni – 1 an, la 3 ani și la 5 ani.

"Timpul optim de a diagnostica și trata ambliopia este cât mai precoce față de debutul ei, dar este important să fie înainte de finalizarea perioadei critice (înaintea vârstei de 5 ani). Este deosebit de important să detectăm ambliopia cât mai devreme în copilărie pentru că fereastra de oportunitate pentru tratamentul inițial al ambliopiei se închide la vârsta de 5 -6 ani" completează medical specialist oftalmolog Dacia Hîncu

Oboseala vizuală la copii

Tot mai mulți copii, cu vârsta de până în doi ani, sunt diagnosticați cu miopie, motiv pentru care părinții trebuie să îi țină cât mai departe de telefoane, tablete și ecranele televizoarelor.

"În ultimii ani constatăm o creștere a numărului de consultații oftalmologice la copii pentru simptome de oboseală vizuală, clipit excesiv, dureri de cap în urma folosirii intensive a calculatorului, mai ales pentru jocuri. Părinții trebuie să cunoască problemele de vedere asociate cu folosirea computerului. Acesta solicită abilități ochilor care încă nu s-au dezvoltat complet. Numai atunci când maturizarea este completă, sistemul vizual al copilului poate face față sindromului de oboseală vizuală cauzat de computer. Stând ore în șir în fața monitorului, ochii copilului sunt foarte solicitați. Calculatorul determină sistemul vizual al copilului să se concentreze și acest lucru îl forțează mai mult decât orice altceva. Acum 20 de ani copiii se jucau afară și vederea lor la distanță era mult mai dezvoltată. Acum, majoritatea copiilor se joacă la calculator fie acasă, fie la școală, în fiecare zi" spune medicul.

Lucrul intens la calculator la o vârstă fragedă poate genera miopie. Acest tip de miopie este un simptom al sindromului de oboseală vizuală la computer. Sistemul nostru vizual nu a fost niciodată destinat să facă față acestui tip de sarcină, astfel că noi cerem ochilor un lucru foarte solicitant, să privească un monitor ore întregi pe zi. Această activitate este dificilă și obositoare pentru adulți, cu atât mai mult pentru copii, care sunt mult mai vulnerabili și a căror vedere încă se mai dezvoltă.

"Trebuie luate în considerare și anumite particularități ale copiilor care lucrează la calculator: copiii nu sunt conștienți că obosesc la calculator și pot sta în fața monitorului câteva ore în șir, doar cu mici pause. Copiii își închipuie că modul cum văd este normal chiar dacă vederea lor este problematică. Iată de ce este foarte important ca părinții să monitorizeze timpul pe care copiii îl petrec la calculator. Copiii sunt mai scunzi decât adulții. Utilizatorii calculatorului ar trebui să vadă monitorul la un unghi de 15°, ușor descendent. Pentru că e mai greu pentru copii să ajungă la tastatură sau să se sprijine cu tălpile pe podea, ei pot să acuze dureri de gât, umeri și spate, ca urmare a poziției incomode în care stau în fața calculatorului" ne explică dr. oftalmolog

In Romania, conform barometrului Medibus, exista 10 808 902 de purtatori de ochelari de vedere, dintre care 597 843 au varsta de pana in 14 ani, 3 519 305 intre 14 si 45 de ani, iar dupa acest prag, numarul lor ajunge la 6 691 754.

Mai mult de 5% dintre purtatorii de ochelari nu au mers niciodata la un control oftalmologic, 20% dintre ei schimba ochelarii la mai mult de cinci ani, 11% in fiecare an, iar 32% o data la doi sau trei ani.




(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Soroșistul Barna continuă să mintă de îngheață apele vara în cel mai pur stil bolșevic, Neobolșevicul cere din nou împotriva Constituției, Discriminarea Nevaccinaților

Gimnasta Simone Biles: "Sufer de twisties". Este sindromul pierderii orientării în spațiu

SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) confirmă că încărcăturile virale la persoanele Vaccinate cu Delta sunt foarte infecțioase, așa că a decis ca VACCINAȚII să fie obligați să poarte măști

(P) Australian Open 2018: Prezentarea favoritelor la pariuri de pe tabloul feminin!

VAULT 7 Lovitură pentru CIA. Wikileaks a publicat "tone" de documente ale CIA în care dezvăluie cum telefoanele, calculatoarele şi televizoarele au fost transformate în instrumente de ascultare. Și Maşinile sunt controlate. CIA organizează cyberatacuri

Iulia Vântur, victima unui viol. Actrița este cap de afiș într-un film la Bollywood

Ministrul Mihăilă anunță că tulpina Delta a prins rădăcini în România. Ne așteptăm la un număr mare de infecții

Cât durează procesul de vaccinare la centrele drive thru. "Un minut și 30 de secunde pentru fiecare persoană"

Animalele de companie sunt benefice pentru sănătatea copiilor. Ce spun specialiștii

Tudor Sişu şi Alina Plugaru, cel mai neaşteptat cuplu din showbiz

Actrița Laure Calamy a arătat TOT, pe covorul roșu de la Cannes. A făcut-o intenționat? | FOTO

ASIA EXPRESS, imagini pentru adulţi: Vârciu a dezbrăcat-o pe Daniela Crudu. LIVE VIDEO A1

Andreea Mantea, dezvăluire năucitoare, în direct la tv: "Cel mai nebunesc loc unde am făcut amor..."

Selena Gomez și Elle Fanning într-un film de Woody Allen

O fată din Bangladesh ar putea fi prima persoană de sex feminin cu sindromul "omul-copac"

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: În memoria unui cioban

Criză de muncitori în Ungaria. Serele de fructe și de legume s-ar putea închide

VEDETE de la noi, în SCENE EROTICE de mult UITATE! CELE mai TARI NUDURI din filmele românești | FOTO & VIDEO

Ungaria și Polonia, jucători importanți în industria bateriilor electrice

Poveste adevărată. "Fac sex cu cumnata mea. Fac cu ea tot ce-mi doresc...". Cum a început relaţia interzisă

Avangarde: Victor Ponta a fost votat de aproape 69% dintre alegătorii cu vârsta de peste 61 de ani.

Microsoft, Google, Intel și Mozilla vor să mute WebAssembly dincolo de browser

Rezultate finale Ialomita: Ponta - 53,61%, Iohannis - 18,99%, Diaconescu - 5,98%


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 23, afisate in 1 pagina.