![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Nikolai Rîjkov, prim-ministru al URSS în timpul perestroikăi, a încetat din viaţă la 94 de ani![]() Nikolai Rîjkov, prim-ministru al URSS în timpul perestroikăi, a încetat din viaţă la 94 de ani"Un om extraordinar şi bun, Nikolai Ivanovici Rîjkov, a murit. A fost un om care a marcat o epocă", a scris Matvienko pe aplicaţia Telegram. Ea a adăugat că lui Rîjkov, considerat unul din promotorii mişcării Perestroika, de democratizare a Uniunii Sovietice, şi care a fost senator între 2003 şi 2023, i-a păsat întotdeauna "în cel mai sincer mod de munca sa şi de rezultatele" acesteia. Născut în 1929, Rîjkov a participat de altfel în calitate de prim-ministru la proiectul de reformă al economiei sovietice în timpul perestroikăi, condus de liderul sovietic Mihail Gorbaciov. El a susţinut politicile lui Gorbaciov, ultimul preşedinte al URSS, şi şi-a exprimat deschis opoziţia faţă de Boris Elţin, care avea să devină mai târziu primul lider rus după căderea Uniunii Sovietice. În 1986 a condus cabinetul de criză pentru lichidarea consecinţelor catastrofei de la centrala nucleară de la Cernobîl, iar în 1988 s-a dedicat ajutorării Armeniei după un cutremur devastator, care a făcut peste 25.000 de morţi. Rîjkov a participat la primele alegeri prezidenţiale din Rusia după prăbuşira URSS, în care a obţinut puţin peste 16% din voturile alegătorilor şi s-a clasat pe poziţia a treia.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu