15:51
Comentarii Adauga Comentariu

_ Fetiţă vândută de părinţii români pentru 3.000 de euro, în Spania

Fetiţă vândută de părinţii români pentru 3.000 de euro, în Spania

O fetiţă de 12 ani a fost salvată de Garda Civilă din Spania după ce părinţii ei, membri ai unui clan românesc, au vândut-o unei alte familii pentru a o căsători în schimbul a 3.000 de euro.

Totul a început în ianuarie, când Garda Civilă a aflat despre existenţa unor minori în situaţie de abandon în Malagón.

Fata de 12 ani, membră a clanului românesc, reclama bătăi din partea mamei sale. Agenţii au ţinut legătura cu cercul social al minorei şi cu şcoala acesteia, aflând că fata nu frecventa şcoala, iar ulterior, mama şi tatăl vitreg al fetei au mers la şcoală pentru a cere retragerea minorei, întrucât, potrivit acestora, aceasta ar fi plecat din localitate, anunţă ABC.

Agenţii au aflat că fata le spusese celorlalte fete că părinţii ei urmau să o căsătorească în schimbul a 3.000 de euro.

Anchetatorii i-au arestat pe părinţi. În timpul percheziţiei, tatăl vitreg avea asupra sa 3.800 de euro, declarând că a câştigat banii din recoltarea măslinelor. Agenţii au constatat însă că declaraţia era falsă, întrucât bărbatul nu lucrase la culesul măslinelor şi că nu avea cum să dovedească de unde proveneau banii.

De asemenea, anchetatorii ştiau că fetiţa vândută unei alte familii ar putea fi într-o casă din Baza, aşa că au mers imediat acolo, localizând-o. Părinţii trimiseseră copila în casa unei rude pentru a o ascunde.

În prezent, fetiţa se află sub tutela Junta de Andalucía.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Probleme după vaccinarea împotriva COVID-19 mai răspândite în rândul celor imunitari natural: studiu

_ Real Madrid va demara negocierile cu Bayern Munchen pentru transferul lui Alphonso Davies (presă)

_ Premierul Indiei Modi: Opoziția vrea să dea bani �infiltraților� musulmani, să distribuie averea �celor care au mulți copii�

_ Se schimbă radical una dintre cele mai aglomerate și mai importante intrări în București

_ Biden ridiculizat după ce l-a confundat pe Macron cu fostul președinte al Franței

_ Comunitățile separate de drumuri și trafic se confruntă cu un număr mai mare de coliziuni în New York City

_ Congresul trebuie să investigheze rolul lui John Podesta în decizia lui Biden privind GNL

_ Mogulul de la Hollywood Harvey Weinstein, internat în spital după ce instanța i-a anulat una dintre condamnări

_ Susținătorii lui Biden se înnebunesc din cauza imaginilor de construcție a zidului de graniță

_ A fost lansat un nou sunet cu sunetul misterios de ciocănit de la Titan Submersible Search (VIDEO)

_ Peste un miliard de oameni din întreaga lume sunt afectați de obezitate, arată studiul OMS

_ Perenara, care caută recorduri, în locul lui Roigard, când „Canes se confruntă cu testul Chiefs”.

_ Donald Trump mai face o numire importantă: cine este magnatul pus în funcția de secretar al Energiei

_ Democrat Math: guvernatorul NY, Kathy Hochul, încearcă să-i ajute pe navetiști, pretinzând că noua taxă îi „economisește” bani (video)

_ Partea întunecată a Dubaiului: povestea șocantă a unei soții despre cum soțul ei ar putea rămâne în închisoare până în 2038

_ Moment mortificator, femeia de afaceri dezvăluie totul la funeralie Zoom livestream: mama se filmează accidental goală sub duș și transmite imagini altor persoane aflate la distanță după serviciul online

_ Simona Halep urcă în clasamentul WTA, deși a câștigat un singur meci în ultimii doi ani/ Sorana Cîrstea, cea mai bine cotată româncă

_ Este puțin probabil ca trezoreria să se vândă chiar și pe Hawkish Fed

_ Doar exploda India Bubble?

_ PNL îşi anunţă victoria: contestaţia făcută pe numele „penalului” Mihai Georgescu, admisă

_ RINO din Missouri organizează o întâlnire secretă pentru a concepe un plan pentru plasarea lui RINO în funcția de vorbitor

_ Teoreticienii conspirației par să favorizeze un stil de gândire intuitiv – iată de ce este important

_ DE PUBLICAT/EDITORIALISTII/ Ion Cristoiu: Mehmet Cuceritorul se dădea în vînt după subţirele

_ Războiul spionilor: Cum ajută CIA guvernul de la Kiev în războiul cu Rusia (NYT)

_ Alexei Navalny de la Biden: �Chiar �ncearcă să mă omoare�

_ Marius Budăi intervine în recalcularea pensiilor: Haideți să fim foarte clari și expliciți!

_ Profetul este „atacat de crocodili” și se îneacă în timp ce era botezat în râul din Africa de Sud

_ Concert la Ateneul Român la unul dintre cele mai vechi violoncele din lume

_ O „cometă” galactică numită Terzan 5 luminează un puzzle vechi de 100 de ani despre razele cosmice

_ Un dependent de droguri a abandonat un băiat de nouă ani care s-a speriat de întunericul în pădure timp de 24 de ore, unde a suferit leziuni cerebrale care l-au lăsat în spital luni de zile: femeie, 31 de ani, riscă închisoare

_ Ryan Giggs este RESPECTAT de Premier League și s-a menținut din nou pe lista scurtă a Hall of Fame - în ciuda faptului că câștigătorul de 13 ori a fost scutit de acuzațiile de violență domestică

_ O marcă populară de alimente pentru copii a fost criticată pentru că vinde produse cu DUBLU cantitatea de zahăr menționată pe etichetă

_ Fostii premieri Boris Johnson, Theresa May și Liz Truss se opun legii privind moartea asistată înaintea votului comun de criză - așa cum se susține că Bill va fi oricum blocat de judecătorii europeni

_ Doliu în literatura mondială: Un cunoscut scriitor pentru seria 'Shardlake', a murit la vârsta de 71 de ani

_ Prințul Harry spune că „înțelege greutatea pierderii unui părinte la o vârstă fragedă” în timp ce scrie o scrisoare către copiii îndoliați ai personalului militar pentru a marca Duminica Comemorarii

_ Val de violuri asupra minorilor: O țară a votat castrarea violatorilor, ca să stopeze abuzurile

_ Mexicanul Saul 'Canelo' Alvarez vrea să scrie istorie în meciul cu Jaime Munguia

_ Un membru al Partidului Comunist Austriac ar putea deveni primarul oraşului Salzburg

_ Studiul arată că poluanții comuni ai apei provoacă leziuni cardiace la pești

_ Containerele de materiale periculoase „s-au spart” în timpul prăbușirii podului Baltimore: NTSB

_ Horoscop astăzi: Ghid zilnic despre ceea ce îți rezervă stelele - 5 aprilie 2024

_ Totul e rasist în zilele noastre - și se poate proba de la A la Z (The Telegraph)

_ Bolile asemănătoare sifilisului erau deja răspândite în America înainte de sosirea lui Columb, arată un nou studiu

_ Protestele larg răspândite ale tractoarelor amenință politicile UE privind agricultura ecologică

_ „China este xenofobă și înșală”: Biden intensifică retorica anti-Beijing pe traseul campaniei

_ Vulcanul îndepărtat Indonezia erupe din nou după ce mii de persoane au fost evacuate

_ Atomii superradianți ar putea depăși limitele cât de precis poate fi măsurat timpul

_ Iohannis: Pesah, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul evreiesc

_ Belgianul al cărui corp produce alcool bate rap-ul de la volan în stare de ebrietate

_ Jocurile Olimpice de la Paris dezvăluie postere „vesele” în stil art deco, inspirate de repere celebre

_ Infamul Apophis „Zero șansă” se ciocnește cu un alt asteroid, redirecționează către Pământ

_ Viziunea încețoșării gheții târâtoare a telescopului spațial european Euclid

_ România a intrat în viteza turbo: Grideanu anunță un record istoric pentru țara noastră

_ Demisie șoc la Antena 1: Frumoasa Laura Nureldin nu a mai suportat

_ Ministrul agriculturii din Ucraina, eliberat din arest în schimbul unei cauțiuni uriașe

_ Două județe ale României efectiv vor bubui: vor deveni noul 'centru de interes' al Europei

_ Șeful Jocurilor Olimpice se distanțează de mișcarea premiilor în bani pentru atletism

_ Doliu imens în Arhiepiscopia Tomisului: ÎPS Teodosie a oficiat slujba de înmormântare a unuia dintre cei mai iubiți preoți / VIDEO

_ PSD București și-a desemnat candidații în Capitală: Gabriela Firea, candidat la Primăria Capitalei

_ MEP Muresan: Hopefully, elections will clearly show anti-European parties are a minority in Romania


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 377, afisate in 7 pagini.