16:48
Comentarii Adauga Comentariu

_ Spitalul `Sfântul Sava` din Pantelimon – excelență în recuperarea medicală

Spitalul `Sfântul Sava` din Pantelimon – excelență în recuperarea medicală

Construit după cele mai exigente standarde europene, acest spital este unul atipic, în sensul că seamănă mai mult cu un hotel de 4*. Nu miroase a medicamente, nici a clor. Miroase a parfum, holurile și sala de kinetoterapie este plină de flori.

Pacienții sunt aduși cu ambulanțele proprii, ale spitalului. Nu sunt lăsați să aștepte pe hol, pe tărgi sau pe scaune, așa cum se întâmplă, de regulă, în spitale. Orice nou venit are asigurată intrarea imediată în camera de internare, totul fiind planificat anterior plecării ambulanței către pacient. Acolo i se face rapid evaluarea, după care este dus în salon, familia urmând să se ocupe de formalități, în timp ce pacientul este pus sub supraveghere.

Sala de kinetoterapie arată ca un loc de relaxare, deși echipamentele sofisticate se aseamănă celor dintr- o sală de forță ultramodernă. Florile și frunzele verzi inundă pereții, astfel pacienții fiind ajutați să devină relaxați, în timp ce lucrează exercițiile de recuperare medicală, care nu sunt deloc simple. Aparatele și procedurile aplicate sunt de ultimă generație, pentru orice tip de afecțiune ce implică recuperare medicală.

În Spitalul ”Sfântul Sava”, sunt recuperați medical pacienți cu afecțiuni dintre cele mai grave, precum accidente vascular cerebrale (AVC), fracturi de șold, afecțiuni vertebrale și neurologice grave, fracturi după accidente de orice tip, arteriopatie, hipertensiune arterială, infarct miocardic etc. Spitalul are și o secție pentru  îngrijiri paliative, îngrijiri oncologice sau orice alt tip de boli incurabile. În secția de monitorizare permanentă a funcțiilor vitale, tip ATI, cu 18 paturi, pot fi internați pacienții în stare foarte gravă sau care au suferit intervenții chirurgicale cu doar 48 – 72 de ore în urmă.

În saloanele tip ATI, în funcție de afecțiune, se face recuperare medicală pasivă, așa cum se procedează în celebrele clinici din străinătate, unde pacienții operați încep recuperarea la scurt timp după intervențiile chirurgicale. Aceștia nu depun niciun fel de efort fizic: cu echipamentele inovative pe care Spitalul ”Sfântul Sava” le-a achiziționat, musculatura și articulațiile sunt puse în mișcare prin impulsuri electrice. Astfel, se câștigă timp prețios în recuperare medicală.

”Noi nu suntem interesați să ținem pacienții internați cât mai mult timp, ci dimpotrivă. Depunem eforturi mari pentru a-i recupera rapid și pentru a-i reda familiilor, într-o stare cât mai bună, astfel încât să nu mai aibă nevoie de îngrijire permanentă, să fie, deci, cât se poate de independenți. Investim continuu în echipamente de ultimă generație, unele fiind unice în țară. Echipa noastră de medici, asistenți medicali și terapeuți este cea mai performantă, Spitalul ”Sfântul Sava” având cele mai bune rezultate în recuperarea medicală. În cinci ani de existență, am pus pe picioare peste 5.000 de pacienți, cei mai mulți aduși în stare foarte gravă la noi și cărora nu li se oferea nicio șansă de a mai merge vreodată”, spune Alina Ion, manager și fondatoare a Spitalului ”Sfântul Sava”, din pantelimon, Ilfov.

Fiecare pacient este programat la proceduri, astfel încât să nu se producă aglomerare, nici să apară timpi morți, iar terapeuții să se poată ocupa atent de fiecare în parte.

Spitalul ”Sfântul Sava” are cea mai numeroasă echipă de fizioterapeuți și kinetoterapeuți – peste 40. Având în vedere capacitatea maximă de 118 paturi pe care o are spitalul, înseamnă că fiecărui terapeut îi revin, în medie, 3 pacienți. În aceste condiții, este limpede cât de multă atenție se acordă celor internați. Toți terapeuții sunt tineri, dar specializați și performanți, media de vârstă a acestora fiind de 26 de ani, în timp ce media de vârstă a pacienților este de 62 de ani.

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Cine a plecat Sunt o celebritate? Jane Moore, de la Loose Women, se îndreaptă spre colegii de tabără și spune că „munca grea nu este răsplătită”, devenind prima vedetă care părăsește jungla în urma disputei cu „sexism”.

Gigi Becali despre Puciștii de la Putere care au dat Lovitura de Stat : "La ce au făcut...Peste 6-7 luni o să-i vedem pe ei în cătușe ce au făcut... Iohannis a făcut-o cu ei"

_ Fosta prietenă a lui Meghan a fost anulată definitiv? Remarcile „problematice” ale lui Jessica Mulroney au fost renunțate la rețelele TV - și nu se menționează despre ea în Spare

_ Expertul Bitcoin dezvăluie că averea omului de 569 de milioane de lire sterline pe hard disk aruncat ar putea fi recuperată cu un set aleatoriu de cuvinte

Ciola'cu spune că Lovitura de Stat dată de CCR este singura măsură corecta. Marcel Ciolacu, premierul României: "Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție corectă"

Elon Musk către judecătorii Curții Constituționale a României : "Cum poate un judecător să anuleze niște alegeri fără să fie considerat un dictator?"

_ Părinții cărora le-a fost rușine public de nora liberală dezvăluie povestea adevărată pe care a lăsat-o afară din redacția virală

_ În momentul în care prietenii prințului Harry din Eton și-au dat seama că Meghan Markle va fi o problemă - în timp ce șopteau că regalul era „nebun” să se întâlnească cu „trezit” spoilsport

_ Cât costă într-adevăr ziua ta la Winter Wonderland: cum s-ar confrunta o familie de patru persoane cu factura astronomică la atracția de Crăciun înainte de a fi așezat măcar într-o singură plimbare

_ Depozitul de gaz din Europa se golește la cel mai rapid ritm din 2016

_ „Nu voi pretinde că Milano este un oraș sigur”, recunoaște primarul de stânga după ce statisticile nebunitoare arată o creștere a criminalității migranților

_ Marele Bazar din Istanbul zguduit de temeri legate de bancnote false de 50 și 100 de dolari

Pentru prima dată în 34 de ani se joacă pe față: SOROȘ CONTRA RESTUL ȚĂRII

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov arestări si perchezitii in rândul persoanelor care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și a altor 13 legionari asasinați pe 30 noiembrie 1938 din ordinul lui Carol II

Marius Ghilezan despre Lovitura de Stat dată de CcR și de regimul Iohannis Ciola'cu "Stalin se întoarce / S-a reînoit Directiva din 2 iunie 1947: dușmanii.

După ce au dat o Lovitură de Stat prin Anularea Alegerilor, Autoritățile îi arestează acum pe oamenii lui Călin Georgescu cel care a câștigat alegerile prezidențiale în primul tur și era favorit in turul doi

Istoria se repetă după 88 de ani. În 1946, Saul Bruckner alias Silviu Brucan scria în Scânteia: "Bandele manisto-legionare trebuie prinse și executate"

Octavian Știreanu prezintă acțiunile și metodele prin care s-a dat lovitura de stat prin anularea alegerilor precum și manipulările ordinare făcute de Sistemul Pucist pentru a-și acoperi faptele:"ruși online la tot pasul" și "legionari cu pistoale la brâu"

Bogdan Iancu, doctor în drept constituțional și conferențiar la Universitatea București, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, de ce decizia CCR de a anula alegerile este in afara Constitutie si a oricarei Legi

Călin Georgescu descrie Prigoana declanșată de cei care au dat Lovitura de Stat: " Aceste instituții perfide și corupte, dacă li se permite, vor reinstaurara Tirania"

ÎPS Teodosie Mitropolitul Tomisului: "Noi credem că domnul Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu”

_ ‘Mai impostor ca Basescu nu e nimeni’. Călin Georgescu a stârnit un scandal uriaş. Gigi Becali şi-a ieşit din minţi

_ Marcel Bîrsan arbitrează meciul Universitatea Craiova - CFR Cluj, programat de Ziua Naţională, în Superliga

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: Războaiele Pan

_ Lando Norris (McLaren) va pleca din pole position în cursa de sprint din Qatar

_ Faceți cunoștință cu Sophie Rain, tânăra vedetă OnlyFans care a câștigat 43 de milioane de dolari într-un an

_ Ne-am mutat pe o barcă de canal... iată de ce am decis să facem pasul - și cum arăta prima noastră zi la bord

_ Bateristul My Chemical Romance, Bob Bryar, a fost găsit mort în casa lui la vârsta de 44 de ani

_ Avioanele rusești sprijină contraofensiva siriană după ce insurgenții jihadiști au capturat Alep

_ Snowpocalypse Strands șoferi de-a lungul I-90 în zona Lacului Erie

Călin Georgescu - Starea Națiunii (fragment din cartea "Cumpăna României" apărută în 2014)

Fiul lui Donald Trump, Donald Trump Jr., condamnă lovitura de stat din România

După Lovitura de Stat dată de CCR împotriva lui Călin Georgescu, DIICOT pornește prigoana împotriva susținătorilor voluntari ai lui Georgescu

_ Criză de aprovizionare: prețul cafelei explodează pe fondul secetei din Brazilia

Fluierul.ro adreseaza o intrebare CSAT si CCR cei care au girat si au dat o adevarata Lovitura de Stat prin ANULAREA ALEGERILOR PREZIDENTIALE si INLATURAREA de la putere a Presedintelui ce urma sa fie ales. Unde e DOVADA implicarii RUSIEI?

Sorina Matei despre Lovitura de Stat : Care Putin? Sistemul de la noi se comporta MAI RAU ca Putin

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara Președintele României, printr-o lovitură de stat?

Scula lui SOROS, Plicușor Ban, laudă Lovitura de Stat exact ca bolșevicii din anii 50

_ India, în sărbătoare. Rihanna, Zuckerberg şi Gates, la petrecerea de dinainte de nuntă a fiului magnatului indian Ambani / Ginerele a slăbit de la 200 de kilograme

_ Marius Dunca, președinte PSD Brașov: Un primar de municipiu, un primar de oraș și un primar de comună, dar și 40 de consilieri locali se alătură azi PSD

_ Întârzierile Royal Mail l-au făcut pe copilul mic, de trei ani, să rateze o intervenție chirurgicală vitală pentru a-i ajuta problemele de respirație și înghițire

_ Un bărbat care amenință că se aruncă în aer ține ostatici într-o cafenea din Țările de Jos, în timp ce 150 de case sunt evacuate și centrul orașului închis

_ Faceți cunoștință cu câinii războiului: cea mai recentă armă a Marii Britanii pentru a-l ține pe Putin pe picioarele sunt HUSKIES

_ Meghan Markle „trebuie să fi fost incredibil de invidioasă” pe Kate Middleton din cauza relației de soră a prințesei cu Prințul Harry, spune expertul regal

_ Trump sugerează alegătorilor de culoare ca el mai mult din cauza fotografiilor sale și a acuzațiilor penale: „Ce mi se întâmplă mie, li se întâmplă”

_ Momentul în care Miley Cyrus pășește pe covorul roșu la premiile Grammy cu garda ei de corp ținând o umbrelă stârnește speculații sălbatice pe rețelele sociale

_ Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, implicat într-o furtună de „numerare pentru acces” de peste 950 de lire sterline pe cap de Retragere de Săptămâna Mare

_ Ești ticălosul grupului WhatsApp al familiei festive?

_ Un judecător îi dă lacrimi pe avocații lui Trump pentru că i-au acuzat pe procurorii din New York de comportament neadecvat fără nicio dovadă în audierea înflăcărată a lui Stormy Daniels

_ Sărbătorile zilei din 30 noiembrie 2024 - Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României; Sf. Ier. Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei

_ Bugetul UE pentru 2025, negociat de europarlamentarul Victor Negrescu, a primit votul plenului Parlamentului European

_ Drones oferă o nouă perspectivă asupra recifelor de corali vulnerabile expuse la maree

_ Cagliari, învingătoare în campionatul Italiei

_ SUA va sancționa întreg batalionul IDF pentru presupuse abuzuri ale drepturilor omului

_ Polonezul Hubert Hurkacz îi va avea în echipa de antrenori pe Ivan Lendl şi Nicolas Massu Hubert Hurkacz

_ Moment șocant, vandalul provoacă daune de 200.000 de lire sterline în timp ce zgârie 15 vitrine în doar o oră

_ Schengen rămâne un subiect fierbinte! Rareș Bogdan are un mesaj pentru Karl Nehammer: 'Dacă tot vine, să vină cu un anunț, nu doar cu ideea de a-l înjura'

_ Costumele pentru penis și păpușile sexuale INTERZISE: Nopțile de burlaci și de găină prinse cu articolele ofensive vor fi amendate cu 1.250 de lire sterline în Costa Brava

_ SoCal: Un grup mare de străini ilegali acostează o ambarcațiune �n Newport Beach, fug �n cartier pe jos (VIDEO șOC)

_ GĂSITĂ-I PĂLUI: Un blazer din picioare de găin este un element de bază din garderobă, dar poți să-ți dai seama care aspect totalizează 4.699 GBP și care costă 196,97 GBP?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1190, afisate in 20 pagini.