06:31
Comentarii Adauga Comentariu

_ Copiii aprind luminile din bradul de Crăciun, luni, în Satul Regal de la Săvârşin

Copiii aprind luminile din bradul de Crăciun, luni, în Satul Regal de la Săvârşin

Două sute de copii de la Liceul Tehnologic "Regele Mihai I" şi de la Grădiniţa "Regina-Mamă Elena" din Săvârşin vor veni în Satul Regal, luni, de la ora 17,00, pentru a aprinde luminile din bradul de Crăciun, potrivit Agerpres.

Citește și: Ex-demnitarul Costoiu RUPE TĂCEREA la ICCJ - A indicat-o pe Ecaterina Andronescu drept... Pe parcursul lunii decembrie, vizitatorii sunt aşteptaţi la Muzeul Automobilului, Altelierul Auto al Regelui şi la Magazinul de suveniruri. Acesta din urmă a fost aprovizionat cu o amplă colecţie de decoraţiuni de Crăciun, alături de colecţia de vinuri, cărţi şi porţelanuri regale. Potrivit https://savarsinregal.ro/, clădirile din Satul regal sunt opt la număr: Muzeul Regal al Automobilului, aflat în clădirea restaurată a garajului regal, Atelierul Auto al Regelui Mihai, din aceeaşi clădire în care a fost în anii 1940, Spălătoria şi Călcătoria, şi ele în clădirea lor din 1940, Casa Musafirilor, Casa Ceaiului, Casa Intendentului (rămasă aceeaşi cu cea din anii 1940), Casa Tehnică şi Magazinul de Suveniruri. În afară de Casa Ceaiului, celelalte clădiri au fost restaurate, cu mijloace proprii, cu materiale şi cu meşteri locali, în anii 2011-2017. Construcţia lor datează probabil de la începutul anilor 1900, dar nu este exclus să fie cu câteva zeci de ani mai în vârstă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Jennifer Garner, 50 de ani, pare mai tânără decât anii ei, în timp ce bea o cafea cu prietenii

_ Workspace Studio prelungeşte contractul de închiriere şi măreşte spaţiul de birouri contractat la etajul 18 al SkyTower

_ Lovitură devastatoare pentru George Simion și AUR: nu pot înregistra sigla partidului și ziua partidului

_ Mathieu van der Poel: un ciclist olandez din Turul Franței atacă fete tinere într-un hotel din Sydney

_ Actorul din Heartland Robert Cormier a murit la 33 de ani... deoarece familia spune că „a căutat mereu să obțină mai mult”

_ Elizabeth Banks afirmă dublu standard de la Hollywood în timp ce discută despre filmul ei Charlie's Angels din 2019

_ Nick Kyrgios trântește Tennis Australia după debacle de antrenament cu Thanasi Kokkinakis

_ O femeie australiană găsește un păianjen vânător „URIAș” pândit în toaleta ei după ce a dat apă de apă

_ Vasile Dîncu taie din entuziasm: Potențialul de mobilizare al Rusiei nu este chiar aşa de slab cum pare

_ Love Island Australia este acuzată că este FAKE deoarece este complet preînregistrată

_ Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan: Marea Mediterană este pătată cu 'sânge şi lacrimi'

_ Procurorul districtului Tulsa a �njunghiat de mai multe ori acasă de fiica lui

_ Vladimir Putin își încordează mușchii în criza alimentară: Rusia se aşteaptă la o recoltă record de cereale

_ Putin CÂȘTIGĂ referendumurile sale false! Kremlinul raportează că teritoriile ucrainene votează pentru alăturarea Rusiei

_ Șeful Băncii Angliei este acuzat de conservatorii furioși că ar fi „adormit la serviciu” în timp ce inflația a crescut

_ Clarke își salută jucătorii „fantastici” după ce Scoția a obținut promovarea la nivelul superior al Ligii Națiunilor

_ Deadpool 3, Ryan Reynolds: Hugh Jackman își confirmă revenirea ca Wolverine

_ ALEX BRUMMER: Răspunsul său la criza financiară a dus la pierderea autorității lui Andrew's Bailey

_ Al treilea pod peste Dunăre. Bulgaria și România au bătut palma

_ STEPHEN WRIGHT dezvăluie selfie-urile groaznice ale criminalului Stephen Lawrence din celula sa de închisoare

_ Harry și Meghan sunt „retrogradați” în partea de jos a site-ului Familiei Regale, alături de Prințul Andrew

_ Nicușor Dan intervine în scandalul momentului: 'Nu este oportun, în acest moment, să se majoreze salariile primarilor'

_ Proiect prin care cetăţenii ucraineni beneficiază de consultaţii medicale gratuite, implementat de Crucea Roşie, în Bucureşti

_ New York Yankees sunt încoronați campioni AL de Est, dar așteptarea lui Aaron Judge pentru home run-ul nr. 61 continuă

_ Holly Willoughby și Phillip Schofield vor avea mai multă siguranță la Premiile Naționale TV pe fondul „cozii de așteptare”

_ SUA sare în ajutorul Europei în criza gazelor - Anunțul făcut de Don Graves la București

_ Barcelona a dat O ALĂ lovitură de accidentare după ce a confirmat că Hector Bellerin va „supus testelor” la picior

_ Armata SUA își toarnă cenunșă în cap: recunosc că au ucis civili în lume, în 2021

_ Hayden Panettiere susține că Wladimir Klitschko și-a făcut semnul pentru custodia completă a fiicei Kaya în 2018

_ Australian Idol 2023: Kyle Sandilands anunță juriul

_ Pentagonul: 12 civili au fost ucişi din cauza operaţiunilor militare americane în 2021. Şapte copii au murit în urma unui atac ratat cu dronă

_ Chrissie Swan își arată pierderea în greutate incredibilă într-un costum de baie

_ Familiile din Anglia au spus că ar putea fi nevoite să plătească până la 250 de lire sterline fiecare pentru o masă la Cupa Mondială

_ Licențiat: Jed McIntosh „planifică să se mute în America” înainte de difuzarea sezonului său

_ Un refugiat ucrainean părăsit de iubitul ei britanic și ARESTAT spune că are inima zdrobită și nu are casă

_ Marcus Rashford „se pregătește să fie promovat FIT pentru derby-ul de la Manchester din acest weekend”

_ Chris Redd, membru al distribuției Saturday Night Live, „se întâlnește cu fosta soție a co-starului Kenan Thompson”

_ Fermierul vrea o soție: Seven „a implorat un CEO din Fortune 500 să-și folosească ferma”

_ Cum cursurile introductive descurajează studenții minoritari de la grade STEM

_ Magnatul fondurilor speculative Crispin Odey se laudă nerușinat cu pariurile sale profitabile împotriva UK PLC

_ Kyly Clarke își prezintă rama subțire într-o rochie plisată la un eveniment Disney

_ Norman Reedus cu logodnica Diane Kruger, fiul și mama, în timp ce obține o stea la Hollywood

_ Starul Corrie, Rebecca Ryan, anunță că s-a căsătorit cu iubitul Dan Acraman într-o postare pe Instagram.

_ BOOM! Tucker merge acolo � sugerează Joe Biden și SUA �n spatele sabotajului conductelor Nord Stream

_ Filmul 'Taximetrişti', comedie inspirată de viaţa de noapte a Bucureştiului

_ Poliţia suedeză a început o anchetă privind scurgerile din conductele Nord Stream

_ Shaughna Phillips din Love Island își arată curbele senzaționale la evenimentul Pretty Little Thing

_ Iubita lui Lachlan Ilias, Regan Stephens, face o prezentare uimitoare la Premiile Dally M

_ Miss Myanmar a fugit în Canada după ce a primit ameninţări de la junta aflată la putere în ţara sa

_ Reacția ONU după 'referendumurile' de anexare ruse. Zelenski insistă: 'Cred în capacitatea voastră de a acţiona' / Ce pregătesc SUA și Albania

_ Căşti şi accesorii contrafăcute pentru telefoane, de 2,8 milioane lei, confiscate în port

_ Sarah Jessica Parker pozează cu gemenele Marion și Tabitha, în vârstă de 13 ani, la premiera sequelului Hocus Pocus

_ Rita Ora pozează GODA într-o baie roz pentru fotografiile Instagram sfârâitoare

_ Rusia joacă la rupere: își vor folosi dreptul de veto pentru a bloca acțiunea SUA

_ Prețurile zborurilor pe jumătate de toamnă din Marea Britanie au crescut cu 42% față de nivelurile de dinainte de Covid

_ Vedeta de baschet dezvăluie de ce s-a luptat cu pumnii cu coechipierul ei la Cupa Mondială de la Sydney

_ Ciuperci expuse la vânzare în piaţă, cu risc pentru consumatori, confiscate şi distruse de inspectorii sanitar-veterinari

_ Dmitri Peskov anunță că situația juridică a regiunilor unde au loc referendumuri se va schimba radical

_ Rusia Ultimele știri din Ucraina: UE îl amenință pe Putin din cauza conductei Nord Stream

_ Smooching Lady Starmer ar putea fi arma lui secretă, spune Henry Deedes la conferința partidului laburist


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2251, afisate in 38 pagini.



ieri 15:09