12:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Daniel Horodniceanu, greu de sancționat! ÎCCJ amână din nou pronunțarea asupra contestaţiei Inspecţiei Judiciare

Daniel Horodniceanu, greu de sancționat! ÎCCJ amână din nou pronunțarea asupra contestaţiei Inspecţiei Judiciare

Pronunţarea a fost amânată pentru data de 11 martie, au precizat surse judiciare pentru AGERPRES.

În data de 27 iunie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorul Daniel Horodniceanu pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, inspectorii judiciari au reţinut ca abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. a) din Legea 303/2022 raportat la art. 104 din Legea 161/2003 republicată, cu modificările ulterioare, comportamentul procurorului, care, fiind oprit în trafic de agenţi de poliţie, s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziţie umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat.De asemenea, inspectorii au reţinut că procurorul, în cadrul interacţiunii cu agenţii de poliţie, şi-a declinat şi afirmat repetat calitatea, a ameninţat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenţilor de poliţie, sugerând că ar avea relaţii sau influenţă cu scopul de a primi un tratament favorabil şi de a-şi rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toţi cetăţenii, ceea ce constituie abatere disciplinară prevăzută de art. 271 lit. m) din Legea 303/2022.Horodniceanu a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire. Conform unei înregistrări video apărute în spaţiul public, el i-a întrebat pe poliţiştii care l-au oprit în trafic dacă ştiu cine este şi le-a spus că îi va contacta pe superiorii lor. În momentul în care unul dintre poliţişti a răspuns că nu îl cunoaşte, Daniel Horodniceanu i-a menţionat că a condus DIICOT şi este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţ.După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a susţinut că nu a încălcat nicio normă rutieră şi întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti care îl cunoşteau.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Israelul va face tot ce este necesar pentru a se apăra - Benjamin Netanyahu

_ Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă: "mi s-a spus să nu creez întârzieri"

_ TREBUIE VEZIT: O�Keefe Media Group descoperă cine conduce cu adevărat Casa Albă � Un consilier special dezvăluie că Barack Obama și Hillary Clinton sunt �ncă implicați �n culise! (VIDEO)

_ 2020: Anul în care sistemul și-a arătat fața reală

_ �M�ncarea nu este bună deloc� � Ilegalii africani de la Consiliul Local al orașului NYC se pl�ng despre m�ncare și locuințe gratuite (VIDEO)

_ „Observatorii Băncii Centrale iau notă”: HSBC avertizează a început rularea mărfurilor „Weak Bull”

_ Primarul Los Angeles îi îndeamnă pe rezidenții „mai norocoși” să ajute la finanțarea locuințelor pentru persoanele fără adăpost

_ Parlamentarii conservatori își dezvăluie furia după ce Trezoreria confirmă că nu va exista niciun impuls pentru cheltuielile pentru apărare înainte de alegeri

_ Arsenal s-a prăbușit din Liga Campionilor după ce a pierdut în sferturile de finală în fața lui Harry Kane Bayern Munchen, când WAG-urile părăsesc Germania dezamăgită

_ Kanye West își părăsește aspectul obișnuit de negru pentru transpirații albe, în timp ce soția Bianca Censori merge DESCULȚĂ în timp ce se alătură mulțimilor pentru vizita la Disneyland

_ Mâzgăleala lui Michelangelo se vinde cu 200.000 de dolari la licitația din New York

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii atacă pe tot frontul - În ultimele 24 de ore, artileria rusă a lovit peste 110 localități

_ Kanye West își părăsește aspectul obișnuit de negru pentru transpirații albe, în timp ce soția Bianca Censori merge DESCULȚĂ în timp ce se alătură mulțimilor pentru vizita la Disneyland

_ Rămășițele lui OJ Simpson sunt incinerate în Las Vegas, deoarece avocatul său dezvăluie că fostul star NFL a murit mulțumit și „nu ar dori nimănui să-i pară milă pentru el pentru că a avut o viață minunată și fericită”

_ Real Madrid a învins Man City pentru a ajunge în semifinalele Ligii Campionilor

_ Arsenal a plătit pentru „marea greșeală” în înfrângerea lui Bayern: Arteta

_ Keir Starmer ȘI nu se va uita la sfaturile juridice ale Angelei Rayner, despre care spune că o exonerează în mijlocul disputei cu casele

_ Sunt dezvăluite cele mai ieftine destinații de vacanță de vară... care te-ar putea economisi sute de lire sterline

_ Cercetătorii găsesc note mai mici acordate elevilor cu nume de familie care vin mai târziu în ordine alfabetică

_ Israelul respinge ajutoarele pentru Gaza, inclusiv pături şi saci de dormit, „pentru că sunt verzi”

_ Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Poman şi a lui Gelu Voican Voiculescu

_ La marginea tulburărilor? Migranții „inundă” Primăria New York-ului în protest pentru pierderea camerelor de hotel de lux

_ Cercetătorii investighează răspunsurile la traume specifice culturii din Elveția

_ România riscă un scandal uriaș cu SUA din cauza reactoarelor modulare de mici dimensiuni: Ministrul Energiei intervine

_ KENNEDY: Știm cu toții de ce Keith McPiggy a numit-o pe Lauren Sanchez „revoltatoare”...

_ Sânii albaștri masculi mai bătrâni depășesc masculii tineri când vine vorba de reproducerea extraconjugală

_ Un pompier irlandez acuzat că a violat o fată din Boston după parada de Sfântul Patrick a apărut în instanță după ce „a încercat să fugă după arestare”

_ Procesul lui Donald Trump ÎN DIRECT: Primii șase jurați sunt aleși după ce judecătorul respinge candidații pentru că au spus „închideți-l despre Donald pe rețelele sociale

_ Cum a devenit 'Superman al Braziliei' un fenomen pe internet (foto)

_ Liderii Uniunii Europene au decis să extindă sancţiunile împotriva Iranului după atacul asupra Israelului

_ BIZAR: O femeie ia cadavrul unchiului pentru a �ncerca să obțină un �mprumut pe numele lui la o bancă din Brazilia � EL A FOST MORT DE MULTE ORE (VIDEO)

_ Maestrul deghizării ascuns la vedere... dar poți observa leopardul de zăpadă pe acest munte din Himalaya?

_ SUA au dislocat pentru prima dată cel mai nou sistem de rachete Typhon, ce poate lansa rachete de croazieră Tomahawk, la un exerciţiu din apropierea Chinei

_ Nivelul Arsenal la pauză în sferturile de finală ale Ligii Campionilor împotriva lui Harry Kane, Bayern Munchen, în timp ce încearcă să ajungă în ultimele patru încurajate de WAG-urile lor

_ Tutus cât se vede cu ochii! SUTE de tinere balerine coboară la Hotelul Plaza din New York pentru a doborî recordul mondial Guinness pentru cei mai mulți dansatori în pointe în același timp

_ Campioana U BT Cluj, prima semifinalistă a Ligii Naţionale, după 3-0 la general cu Dinamo Bucureşti

_ Fanii The Beatles încântați de când fiii lui Sir Paul McCartney și John Lennon lansează melodia Primrose Hill, insistând că arată și sună exact ca stelele

_ Alison Hammond răspunde după ce trolii au sălbăticit vedeta This Morning pentru că l-a înlocuit pe Paul O'Grady ca gazdă a filmului For The Love Of Dogs: „Dacă nu vrei să-l urmărești, nu-l urmărești”

_ Cum te îngrașă de fapt untul de migdale „super-aliment” – și la fel de nesănătos ca Jif, potrivit dieteticienilor de top

_ Dezvăluit: Cei 67 de parlamentari care s-au răzvrătit împotriva propunerii de interzicere a fumatului de către Rishi Sunak - în ce sens a votat deputatul TĂU?

_ Editor senior NPR suspendat după ce a atacat acoperirea părtinirii rețelei

_ Iohannis: We must intensify, expedite coordinated efforts at European level in terms of military support for Ukraine

_ Moment șocant laserul verde vizează un avion cu 200 de pasageri la bord: un bărbat, de 53 de ani, care a vizat un zbor pe o coborâre „critică” pe aeroportul Bristol, este condamnat la patru luni de închisoare

_ Biden călătorește în *orașul său natal* din Scranton, Pennsylvania și nimănui nu-i pasă – Linia de presă este mai lungă decât linia participanților

_ Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

_ Man City 1-1 Real Madrid (total 4-4) - Sferturile de finală ale Ligii Campionilor: scor live, știri ale echipei și actualizări, în timp ce deținătorii lui Pep Guardiola urmăresc egalarea târziu după lovitura timpurie a lui Rodrygo

_ Răspunsul actual al poliției la violența partenerului intim necesită schimbare, spun cercetătorii

_ Baza de date uriașă oferă o perspectivă asupra modelelor de somon pe mare

_ Colegii nealeși amână din nou proiectul de lege din Rwanda cu mai multe amendamente, în ciuda faptului că parlamentarii au respins ofertele anterioare pentru a slăbi planurile cruciale privind ambarcațiunile Channel

_ Sydney Sweeney ÎNCHISĂ pe Carol Baum „rușinoasă” pentru că i-a „atacat” abilitățile de actorie și a marcat-o ca „nu drăguță” – după ce producătorul de top de la Hollywood a condamnat cel mai recent film al ei Anyone But You drept „de nevizionat”

_ Real Madrid s-a calificat în semifinale Ligi Campionilor învingând Manchester City la lovituri de departajare

_ Gestul șocant făcut de afaceristul turc, după ce a ucis-o pe Mirela și a aruncat-o lângă autostradă

_ Șeful restaurantului care s-a autointitulat „om rău” a trimis videoclipuri și imagini sexuale „dezgustătoare și respingătoare” unei fetițe de 12 ani.

_ VIDEO - Grindeanu și Cîrstoiu resping scenariul retragerii candidatului PSD PNL la Primăria Capitalei

_ Liberalul pe care Diana Șoșoacă l-a acuzat de tentativă de omor a fost reținut. Ce spune poliția în cazul liderului S.O.S lovit cu mașina

_ Paralimpicul Stef Reid, care a strigat-o pe Nike pentru că a refuzat să-și vândă un singur pantof, în ciuda faptului că folosea manechine pentru amputate în magazin, dezvăluie răspunsul gigantului din îmbrăcămintea sport la TikTok ei viral

_ Cluj: Pădurea Făget, premiul I la New European Bauhaus 2024

_ Prețul aurului, aproape de recordurile istorice: 2.400 de dolari/uncie

_ Avertisment pentru petrecăreții britanici care se îndreaptă spre Ibiza, deoarece boala cu potențial pandemic lovește punctul fierbinte de vacanță

_ „Deci tu ești. Aici sunteți": Salman Rushdie dezvăluie că credea că se desfășoară fatwa fatală din Iran - în timp ce atacatorul cu cuțite a lansat un atac frenetic la târgul de carte din New York în urmă cu doi ani


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 139, afisate in 3 pagini.