13:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ CFR Cluj a anunţat transferul unui mijlocaş ofensiv italian adus de la Steaua Roşie Belgrad

CFR Cluj a anunţat transferul unui mijlocaş ofensiv italian adus de la Steaua Roşie Belgrad

Echipa de fotbal CFR Cluj Napoca a anunţat duminică definitivarea transferului jucătorului italian Filippo Falco. Mijlocaşul ofensiv este format la academia celor de la Lecce. Din 2021, Falco a evoluat în Serbia, la Steaua Roşie Belgrad, cu care a câştigat două titluri de campioană.

„Suntem bucuroşi să vă anunţăm că Filippo Falco este noul jucător al echipei noastre.”, scrie CFR Cluj pe pagina de facebook.

„Crescut la academia celor de la Lecce, Falco a bifat 366 de meciuri în carieră, 55 de goluri şi 51 de pase decisive. În Italia, mijlocaşul ofensiv a jucat aproape 200 de partide în primele două eşaloane, unde a îmbrăcat, printre altele, tricourile celor de la Bologna, Cagliari, Lecce, Benevento, Cesena, Perugia şi Pescara.”, se mai scrie în prezentarea noului jucător.

La începutul anului 2021, italianul a ajuns în prima ligă a Serbiei, la Steaua Roşie Belgrad, formaţie pentru care a bifat 36 de partide, şase goluri şi patru pase decisive. Alături de această echipă, Falco a fost de două ori Campion al Serbiei, câştigând şi două Cupe.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Luptătorul din Arenă

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

Așadar dacă pacea se vs încheia Nykolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

Călin Georgescu cel mai iubit conducător al românilor din ultimii 150 de ani, alături de generalul Alexandru Averescu al cărui Mesianism i-a determinat pe țăranii români să-i bată pe nemți la Mărăști, Mărășești, Oituz, de le-a sunat apa-n cap

_ Un alt submarin nuclear al Royal Navy este zărit în Scoția la o zi după ce HMS Vengeance s-a întors din misiunea sa epică de 201 de zile sub mare.

_ Investigarea structurii tridimensionale a comunităților simbiotice din jurul rădăcinilor plantelor

_ DOMINIC LAWSON: Șefa oficiului poștal și-a pierdut CBE, dar un sperjur, un fraudator și un criminal sexual sunt încă lorzi. Nu este timpul să le dezbrăcăm titlurile?

_ Sunt un expert în mutări - iată sfaturile mele de top atunci când îți împachetezi viața... și abia costă ceva

_ „Amenințarea” AI la adresa democrației: ministrul de interne avertizează că falsurile profunde ar putea permite statelor ostile, inclusiv Rusia, „deturnarea” alegerilor britanice

_ Influencer este acuzat de cruzime față de animale după ce a organizat o ședință foto cu un CRAB VIU - care își desprinde propria gheară în încercarea disperată de a scăpa

_ Paramedicul care a avut un atac de cord în timp ce încerca să salveze o pacientă care avea și un stop cardiac se reunește cu ea după ce ambii au supraviețuit

_ De ce ne iubim atât de mult ursuleții de plus? Oamenii de știință spun că nu contează cum arată jucăriile noastre din copilărie - este legătura emoțională care contează.

_ China armează fluxurile de galiu către vest, în timp ce un miner american dezvăluie o nouă descoperire în Montana

_ Ucraina vinde zahăr! Kievul caută cumpărători după ce cota de export în UE a fost aproape epuizată

_ Polițist pedofil, 35 de ani, care a agresat sexual o fată de șase ani, în timp ce era de serviciu este concediat

_ Ce ridicol? Cuțitul elvețian fără lamă debutează pe măsură ce legile privind armele se înăsprește

_ SFÂRȘITUL ASCUIT: Virgil van Dijk nu a revenit la cel mai bun nivel, este și mai bun! De când s-a întors de la accidentarea gravă, fundașul lui Liverpool a fost impecabil

_ Renașterea comerțului cu amănuntul se oprește în timp ce britanicii stresați reduc călătoriile cu mașina și vremea neplăcută atenuează traficul pe străzile mari

_ Pilotul unui avion cascador este ucis de un VULTURE care a spart parbrizul cabinei în urma unei coliziuni în aer, în timp ce se întorcea de la spectacolul aerian spaniol

_ Loviturile israeliene asupra taberei Jabalia din nordul Gazei au ucis peste 10 persoane și zeci de răniți

_ Bărbat care se prezintă la tribunal pentru caz de suspendare a permisului participă la audiere pe Zoom în timp ce conduce (VIDEO)

_ NYC Serial Puncher acuzat de infracțiuni motivate de ură pentru atacuri „antifemei, anti-albi și antisemite”

_ Transformare iconică în Malvern: grădina clasică a lui Sir Roy Strong ocupă centrul scenei săptămâna viitoare

_ Observațiile investighează legătura dintre rămășițele unei supernove cu o regiune H II din apropiere

_ Verificările offside în Premier League vor fi cu 30 de secunde MAI RAPIDE din sezonul viitor din cauza unui upgrade major VAR... Iată cum funcționează și ce veți vedea la televizor

_ Șoferul BMW recunoaște că a ucis doi „prieteni de-o viață” în vârstă de 20 de ani într-un îngrozitor prăbușire de mașină în drum spre casă de la cumpărăturile de Crăciun

_ NADINE DORRIES: Margaret Thatcher ne-a făcut pe mine și pe Angela Rayner ceea ce suntem astăzi. Acum ipocrizia liderilor adjuncți ai muncii a fost scoasă la iveală

_ Cele mai epice 25 de drame SF de transmis chiar acum: criticii noștri cercetează sute de opțiuni pentru a alege serialele care sunt cu adevărat în afara acestei lumi

_ Madonna îl îmbrățișează pe iubitul fără cămașă, Akeem Morris, în vârstă de 28 de ani, și se zvârcește în lenjerie intimă în timp ce își aniversează 66 de ani

_ Oamenii de știință chinezi creează virusul Ebola mutant �ntr-un experiment controversat, care provoacă simptome severe și decese la hamsterii de laborator

_ Președintele Camerei RINO din Texas, Dade Phelan, prevalează la alegerile primare, mulțumită democraților, învinge candidatul susținut de Trump cu 366 de voturi – AG Paxton cântărește

_ Moțiunea recent deschisă confirmă că cineva din lumea lui Trump (avocatul?) a fost de acord să devină un martor cooperant pentru guvern în cazul documentelor clasificate a lui Jack Smith

_ Boala „victoriană” guta este în creștere în Marea Britanie: Liverpool raportează o creștere de 960% a „boala regilor”... iar experții sugerează acum că alimentele ultraprocesate sunt cauza

_ VIDEO - Proteste în Armenia: populaţia armeană e nemulțumită de transferul teritoriilor din nord-estul țării către Azerbaidjan

_ Directorul ANM anunță prognoza completă în minivacanța de 1 Mai și Paște: cum va fi vremea pe litoral și la munte

_ Medicul celebru care a înrolat avocați să-l reprezinte într-o serie de accidente pe care nu le-a prevăzut este dat în judecată de aceștia pentru 166.000 de lire sterline

_ Primul raport de tratament al rănilor de către un animal sălbatic folosind o plantă pentru ameliorarea durerii

_ Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii: vom avea o perioadă cu frig și ploi, în luna mai

_ Senatorul republican �nchide gazda CNN după ce �ntrebările nu merg greșit | Dincolo de titluri

_ Campionul conservator Geert Wilders ajunge în sfârșit la un acord pentru a forma un nou guvern în Țările de Jos

_ Planul Kievului de a interzice Biserica Ortodoxă Ucraineană arată cât de nesigur este identitatea națională

_ Înșelăciune timp de 34 de ani: S-a prefăcut orb ca să primească pensie de handicap - Cum a fost demascat

_ AVERTISMENT: Evenimentul catastrofal „BLACK SWAN” VINE la sfârșitul lui 2024, Ron Paul îi spune lui Tucker Carlson

_ Dublu fund? European NatGas atacă atacurile cu rachete ale Rusiei asupra rețelei energetice a Ucrainei

_ Discuțiile privind bugetul apărării reaprind dezbaterea cu privire la proiectul militar pentru femei

_ Paris 2024: Ucraina le cere sportivilor săi să evite contactul cu sportivii ruşi şi bieloruşi

_ Sam Cam într-o nouă dispută pentru refuzul ei „șocant” de a-și face hainele în Marea Britanie - o mișcare care amenință să-l facă de rușine pe soțul ei, ministrul de Externe

_ Noile "linii roşii" ale NATO: în ce situaţie ar fi trimise trupe occidentale în Ucraina / Flancul estic al Alianţei, inclusiv România, joacă un rol important împotriva Rusiei

_ DRONE ORIUNDE: Națiunile europene ale NATO intenționează să construiască un „zid de drone” împotriva Rusiei – statul american Colorado va folosi UAV-urile ca prim răspuns al poliției

_ Violonistul desăvârșit s-a înecat în capătul puțin adânc al piscinei universitare „după ce trei salvamari nu l-au găsit sub apă timp de aproape șapte minute”, se aude anchetă.

_ David Beckham merge mână în mână cu fiica Harper, în timp ce el și fiii Cruz, Brooklyn și nora Nicola Peltz se îndreaptă către soția Victoria, la Paris Fashion Week Show - dar Romeo ratează!

_ De ce Giovanni Pernice se va întoarce la Strictly Come Dancing: profesionistul Under-fire „i s-a oferit un contract”, iar BBC „îl sprijină pe tot parcursul”, dezvăluie KATIE HIND

_ Unul este foarte amuzat - și sper că și tu! Deoarece s-a dezvăluit că Majestatea Sa a iubit un „accident” bun, de zece ori și-a arătat simțul umorului ei rău...

_ Încetarea focului Israel-Hamas ar putea începe LUNI cu ostaticii rămași schimbați cu militanți în timpul opririi de șase săptămâni a luptei, dezvăluie Biden

_ Jennifer Aniston, 55 de ani, își dezvăluie rutina de antrenament în timp ce recunoaște că în unele zile nu vrea să facă mișcare, dar se împinge: „Trebuie să o fac”

_ Sefii The Traitors o doresc pe starul Friends, Courteney Cox, pentru versiunea de celebritate a reality show-ului... și ea este deja „cea mai bună prietenă” cu gazda Claudia Winkleman

_ Salvatorii de animale sălbatice se străduiesc să salveze un câine cenușiu observat prins în șanțul parcului de vacanță descoperă că este o statuie de piatră a unui spaniel

_ Un Pompei botanic: Cercetătorii au găsit fosile spectaculoase de plante australiene de acum 30 de milioane de ani

_ Cozmin Gușă face predicții fierbinți: Calendarul electoral propulsează AUR și-l face favorit prezidențial pe Simion

_ Parlamentarii gata să dezincrimina avortul într-un vot istoric care va împiedica întemnițarea femeilor care întrerup sarcinile în afara circumstanțelor permise


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 214, afisate in 4 pagini.