12:51 2024-02-24 intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ambasadorul Ucrainei în România: Avem nevoie de artilerie, capabilităţi de război electronic, blindate şi drone. De ce este posibil ca Rusia să continue acest război de agresiune, să producă diferite arme, care au componente sancţionate?

Ambasadorul Ucrainei în România: Avem nevoie de artilerie, capabilităţi de război electronic, blindate şi drone. De ce este posibil ca Rusia să continue acest război de agresiune, să producă diferite arme, care au componente sancţionate?

Prokopchuk Ihor, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în România, a vorbit cu jurnaliştii români, cu două zile înainte de marcarea a doi ani de la începutul invaziei totale în Ucraina, despre evenimentele majore din cel de-al doilea an de război şi cum a ajutat România Ucraina să facă faţă agresiunii ruseşti.

Săptămâna aceasta nu s-au împlinit doar doi ani de invazie totală şi ilegală a Rusiei în Ucraina, ci şi 10 ani de când ucrainenii trăiesc sub teroarea ambiţiei expansioniste a regimului de la Kremlin. Pe 20 februarie, au fost împliniţi 10 ani de când armata rusă a pus piciorul pe teritoriul ucrainean cu intenţia de a-l ocupa în totalitate.

„Trebuie să ne amintim că agresiunea rusă a început acum 10 ani... durează, deci, de 10 ani. Începutul invaziei a fost rezultatul incursiunii armatei ruseşti în Crimeea, în februarie 2014. De fapt, pe 26 februarie este Ziua Rezistenţei Naţionale pentru că, acum 10 ani, unităţile ruseşti, fără însemne pe uniforme, au ocupat clădirile administrative din Peninsula Crimeea. Oamenii care susţin Ucraina au ieşit în străzi pentru a protesta cu privire la această ocupaţie şi pentru a cere unitate în acest sens. Ce este important, când ne uităm la aceşti 10 ani, este că 20 februarie este ziua în care aveam o situaţie de criză în Kiev. Atunci şi pe 21 februarie, miniştrii de externe din Polonia şi Germania de la acea vreme şi reprezentanţi ai ministerului de externe din Franţa au mers în Kiev pentru a facilita dialogul între opoziţie şi preşedintele de la acea vreme al ţării. Au rămas în Kiev pe 20 şi pe 21, au facilitat dialogul, au facilitat acordul, memorandumul cu privire la rezolvarea situaţiei de criză. Ce nu se ştie este că, la acea întâlnire, a fost şi un reprezentant al Rusiei, un trimis al lui Putin, care a participat la negocieri, dar apoi nu a mai vrut să semneze şi el declaraţia comună. Ulterior, am aflat că invazia rusă a fost hotărâtă pe 20 februarie. Am aflat asta când ruşii au început să distribuie medalii care indicau că ocupaţia Crimeei a durat de pe 20 februarie până pe 18 martie 2014. Aceasta a fost o confirmare clară a ipocriziei şi decepţiei conducerii politice ruseşti, care a fost implicată în rezolvarea paşnică a crizei din Kiev şi în ocupaţia Peninsulei Crimeea”, a spus ambasadorul Prokopchuk.

„Aşa cum ştiţi, când ne uităm la aceşti 10 ani, ne aducem aminte că ruşii nu s-au oprit acolo (n.r. Crimeea). S-au mutat în Donbas, imediat după ce au semnat actele pentru Crimeea. Invazia din Donbas a început când unităţile ruseşti au intrat în oraşul Lugansk, la începutul lunii aprilie, 2014. Acele unităţi au capturat o secţie de poliţie, au confiscat armele şi au luat cu totul oraşul. Acela a fost începutul operaţiunii militare ruseşti în Donbas. Unitatea era condusă atunci de teroristul rus Igor Ghirkin, care a fost ulterior acuzat de doborârea avionului MH17, în iulie acelaşi an. El a condus unitatea în Lugansk şi el este cel care a susţinut că a început războiul. (...) Invazia totală a ţării a fost o confirmare a faptului că încercările iniţiale de subminare a Ucrainei au eşuat şi că apetitul regimului rus este mai mare decât Crimeea sau estul Ucrainei. La asta ar trebui să ne gândim când ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimii 2 ani. Iniţial, au testat terenul în Crimeea, când au încercat să anexeze peninsula, fiind pentru prima dată când se întâmpla asta de la Al Doilea Război Mondial (...), apoi au încercat şi anexarea teritoriului ucrainean din Donbas, Doneţk, Lugansk, părţi din Zaporojie şi Herson, cu scopul extinderii teritoriului statului agresor”, a continuat acesta.

„A fost remarcabil cum au rezistat ucrainenii acestei agresiuni (n.r. invaziei totale a ţării) şi trebuie să salut şi reacţia imediată şi incredibilă a vecinilor şi partenerilor noştri la această invazie totală a teritoriului unei ţări europene suverane şi independente de către un vecin mai mare, care vrea să se extindă în mod agresiv. Unitatea aceasta ne-a ajutat să rămânem împreună şi să rezistăm agresiunii timp de doi ani”, a mai declarat ambasadorul Prokopchuk.

Ambasadorul Prokopchuk  a subliniat şi pericolul de la centrala nucleară Zaporojie şi intenţiile Rusiei de a recurge la terorism nuclear: „Am fost martorii pregătirii Rusiei de a recurge la terorismul nuclear prin faptul că au capturat centrala nucleară din Zaporojie, unde au plantat mine şi de unde au desfăşurat atacuri. Forţele ucrainene nu execută atacuri îndreptate spre această centrală tocmai din cauza riscurilor care ar putea exista”.

Despre Avdiivka, ultimul oraş capturat de ruş, ambasadorul a spus că ruşii au pierdut 47.000 de militari în doar cinci luni. Nu a vorbit, însă, despre pierderile ucrainene, dar a comparat felul în care arată acum oraşul cu oraşe precum Bahmut, Bucha, Mariupol sau Marinka.

„Este barbarism. Este oraşul care era locuit de 33.000 de oameni, în care trăiau fericiţi, vorbeau limba pe care voiau să o vorbească, îşi duceau copii la şcoală (...). Apoi, Putin s-a gândit că populaţia rusă vrea să fie eliberată”, a spus ambasadorul.  Doar în ianuarie, spune ambasadorul, au fost lansate 600 de bombe spre acest oraş, greutatea fiecărei bombe ghidate fiind de 500 de kg.

„În timp ce apărau acest oraş, militarii ucraineni au început să simtă lipsurile în livrarea de muniţie, din cauza întârzierilor unor pachete militare din partea partenerilor noştri. Deci, a avut un impact, în timp, asupra capacităţii de apărare a ucrainenilor”, a mai spus acesta, care a subliniat că Ucrainei trebuie să i se trimită armele de care are nevoie, muniţia necesară şi să se respecte termenul de livrare pentru muniţie, mai ales.

„Avem nevoie de artilerie, capabilităţi de război electronic, blindate şi drone”,  a spus ambasadorul.  Acesta a subliniat că este nevoie ca Ucraina să primească arme moderne, întrucât până acum a folosit, în mare parte, arme sovietice, iar armata invadatoare are, de asemenea, arme avansate, aşadar, are un avantaj.

Când vine vorba despre sancţiuni, acesta s-a întrebat: „De ce este posibil ca Rusia să continue acest război de agresiune, să producă arme diferite arme, care au componente sancţionate, şi ce trebuie să facem, repede şi eficient, pentru a aborda aceste probleme? Faptul că sancţiunile funcţionează este clar. Sancţiunile au redus capacitatea Rusiei de a conduce războiul, însă trebuie adresate aceste probleme, să vedem ce putem face pentru a priva Rusia de capabilităţile financiare de a continua războiul. Alături de ce se întâmplă pe front, este esenţial să facem sancţiunile mai eficiente”.

Reconstrucţia Ucrainei va dura şi va necesita mulţi bani. Ambasadorul a făcut referire la suma estimată de IMF recent, care se ridică la 486 de miliarde de dolari, în prezent, comparativ cu 411 miliarde de dolari, suma necesară estimată anul trecut pentru reconstrucţia ţării. Din această sumă 15 miliarde sunt considerate nevoi imediate, pentru că se vor investi în reconstrucţia caselor, a centrelor medicale şi sociale din zonele ocupate de forţele ruseşti.

Despre pace, acesta a spus că „ucrainenii nu vor pacea cu orice preţ. Au dat dovadă de sacrificiu, rezilienţă, persistenţă, curaj şi cred că pacea trebuie să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în baza graniţelor stabilite în 1991, graniţele recunoscute internaţional”.

Întrebat care este statutul ucrainenilor în Europa şi, mai ales, în România, şi cum s-au adaptat aceştia societăţii româneşti acesta a spus: „Mereu când mă întâlnesc cu ucrainenii care s-au stabilit temporar în România aceştia îmi spun că sunt recunoscători pentru cum au fost primiţi şi că nu se aşteptau la atâta căldură din partea românilor. Au simţit empatie, căldură, li s-a răspuns nevoilor pe care le aveau. Cetăţenii ucraineni din România şi din alte ţări au statutul de „protecţie temporară”, aşadar, din punct de vedere legal, ei nu sunt refugiaţi, pentru că nu au plecat din ţară pentru a se stabili de tot în alte ţări.”

L-am întrebat pe ambasadorul Prokopchuk şi dacă Ucraina are o strategie pentru a-i convinge pe ucrainenii care au părăsit ţara să se întoarcă acasă, având în vedere că reconstrucţia ţării şi refacerea economiei depind de întoarcerea forţei de muncă în Ucraina. Acesta spune că, potrivit unui sondaj al ONU făcut pe ucraineni şi publicat săptămâna trecută, majoritatea voia să se întoarcă în Ucraina, după finalul războiului. De asemenea, a subliniat că guvernul ucrainean va veni cu strategii privind acest lucru pe măsură ce se apropie de finalizarea războiului.

„Îi încurajăm să menţină legătura cu Ucraina, cu sistemul de educaţie din Ucraina şi cu identitatea ucraineană”, a spus ambasadorul Prokopchuk, care a subliniat importanţa faptului că ucrainenii care sunt acum în România merg în centre speciale unde fac cursuri cu profesoare şi profesori ucraineni, pe lângă cursurile pe care le parcurg în sistemul românesc de educaţie.

(Fluierul)

Inapoi