14:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ Hamas aşteaptă o nouă propunere de armistiţiu în urma discuţiilor mediatorilor cu Israelul

Hamas aşteaptă o nouă propunere de armistiţiu în urma discuţiilor mediatorilor cu Israelul

Reprezentanţii Hamas au declarat că au încheiat discuţiile privind o încetare a focului în războiul cu Israelul, discuţii care au avut loc la Cairo.

Hamas a încheiat discuţiile privind un eventual armistiţiu cu Israelul, discuţii care au avut loc la Cairo, şi aşteaptă acum să vadă cu ce soluţii vor veni mediatorii de la tratativele care vor urma în weekend cu Israelul, a declarat, vineri, un oficial al grupului militant, în ceea ce pare a fi cea mai serioasă încercare de câteva săptămâni de a opri luptele din Gaza, relatează Reuters.

Mediatorii şi-au intensificat eforturile pentru a asigura o încetare a focului în Gaza, în speranţa de a împiedica un atac israelian asupra oraşului Rafah.

Israelul spune că va ataca oraşul dacă nu se ajunge în curând la un armistiţiu.

Pe de altă parte Washingtonul a făcut apel la Israel să nu facă acest lucru, avertizând că vor exista numeroase victime civile dacă se va continua un atac asupra oraşului.

Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, s-a întâlnit cu mediatorii egipteni la Cairo pentru a discuta despre un armistiţiu. Israelul este acum aşteptat să participe, prin oficialii săi, la discuţii în acest weekend, la Paris, cu mediatori americani, egipteni şi din Qatar.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Echipa de robotică a CN Mihai Viteazul Ploieşti, vicecampioană la Campionatul Mondial de Robotică din SUA- Jumătate dintre membrii echipei sunt noi, elevii care

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Senatul Louisiana adoptă �n unanimitate un proiect de lege pentru blocarea controlului ONU, OMS și WEF �n stat

_ Biden va retrage trupele din Niger, deoarece regiunea se îndreaptă din ce în ce mai mult spre Rusia

_ Dorinel şi Sabău se revăd a doua oară într-o săptămână

_ China găzduieşte o reuniune cu oficiali navali de top din 30 de state, pe fondul tensiunilor din Marea Chinei de Sud

_ Schemă Ponzi cu criptomonede. 63 de milioane de euro în bitcoini, confiscate: 'Prima operațiune de acest tip'

_ Peste 300 de controale şi verificări în peste 200 de unităţi de cale ferată şi în 80 de trenuri, în trimestrul I al anului

_ Ucraina reia duminică exporturi minore de energie electrică, dar va importa masiv în perioadele de vârf

_ Alertă - Iarna se întoarce furibund în România: Cod Galben de ninsoare în 14 județe din țară

_ Victorie importantă pentru Gloria Buzău, în play-off-ul Ligii a II-a

_ SUA sunt pe cale să sancţioneze forţele de apărare israeliene pentru încălcări grave ale drepturilor omului în Cisoridania ocupată

_ Elon Musk condamnă SUA după ajutorul dat Ucrainei: 'Nu există o strategie de ieșire, doar un război veșnic'

_ Schioare târâtă de avalanșă scapă cu viață în Munţii Rodnei (video)

_ Blinken va merge în China cu o ameninţare în privinţa ajutorului militar acordat Rusiei

_ Autostrada Soarelui, blocată: Restricţii de circulaţie pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, până pe 25 aprilie

_ Amenințare pentru clienții Digi RCS RDS. Românii au primit deja mail-uri de avertizare!

_ Furii violente, bătăi sadice, adulter în față... Ar fi trebuit să fie o căsnicie de poveste când Doamna de Onoare a Reginei s-a căsătorit cu aristocratul Colin Tenant - în această zi. Dar pentru Anne Glenconner îi rezervau surprize brutale

_ Tens of thousands protest in Canary Islands against mass tourism

_ Războiul din Ucraina, ziua 788. O grupare paramilitară pro-ucraineană anunţă că a atacat Sevastopulul / Circulaţia pe Podul Crimeea, oprită temporar / Peskov e supărat, după ce Congresul a aprobat un ajutor de 60 de miliarde pentru Kiev

_ Iranul dezminte informaţiile din presă despre prima livrare de avioane de luptă ruseşti Su-35

_ Zelenski, recunoscător pentru aprobarea ajutorului militar de către SUA

_ Spice Girls se reunesc pentru a 50-a aniversare a Victoriei Beckham

_ „Sunt o rușine! Oamenii merită mai bine!': Localnicii din orașele de pe litoral, care locuiesc lângă cel mai prost lanț de hoteluri din Marea Britanie, cu camere „dezgustătoare” care au sânge pe pereți și caca pe toalete spun că ar trebui ÎNCHIS

_ Ecuadorienii încep să voteze la referendumul împotriva criminalității pe fondul creșterii violenței mortale

_ Datoria contează: de ce este timpul să ne poziționăm în țări cu datorii scăzute

_ CSM Târgovişte a egalat situaţia în finala mică a Diviziei A1

_ Moment terifiant, „Bătășul XL nesupravegheat” lansează un atac nebun asupra câinilor, în timp ce cei doi stăpâni ai lor se luptă să scape de uriașa fiară

_ Tragedie de neimaginat. Elev de 17 ani, găsit spânzurat în grădina casei: cu cine a vorbit ultima dată

_ Devin Haney, campion la categoria super-uşoară în versiunea WBC, a suferit prima înfrângere din carieră

_ Fostul președinte al Braziliei, Bolsonaro, va organiza un miting de la Rio împotriva „amenințării” la adresa libertății de exprimare

_ Un deputat muncitoresc insistă că Keir Starmer are „absolută dreptate” să o creadă pe Angela Rayner pe cuvânt din cauza conflictului de locuințe în lupta pentru a-l apăra pe liderul de partid pentru că nu a citit sfatul juridic al adjunctului său

_ Un trenuleţ s-a prăbuşit în parcul tematic Universal Studio din Los Angeles: 15 răniţi. Poliţia a găsit explicaţia

_ Cum a răspuns Rareș Bogdan la scenariul candidaturii sale la Primăria Capitalei

_ CFR lovește din nou: Angajați, responsabili de siguranța feroviară, prinși beți la serviciu

_ Israelul revendică atacuri împotriva Hezbollah în Liban

_ VEZI: Russell Brand �i �nvață pe telespectatori cum să se roage Rozariul

_ Întrebări și răspunsuri: sezonul incendiilor de vegetație din 2024 din B.C. a început – iată ce trebuie să știți

_ Au picat testul fiolei! Mai mulţi angajaţi ai Căilor Ferate au fost găsiţi băuţi la serviciu

_ Închiși în casă de fiu, fără apă și mâncare: Bătrânul, găsit în pat lângă cadavrul descompus al soției sale, a murit la spital

_ ALERTĂ de ploi și descărcări electrice pentru toată ţara, valabilă până luni

_ O familie din Camerun găsită ascunsă într-un mijloc de transport la punctul de frontieră Moraviţa

_ Managerul de caritate al pompierilor „necinstiți”, în vârstă de 46 de ani, care a furat peste 18.000 de lire sterline pe care a ajutat-o ​​să strângă la evenimentele de spălătorie auto pentru a finanța jocul de bingo, în timp ce a scutit de închisoare

_ Noul album al lui Taylor Swift stabileşte un record pe Spotify cu 300 de milioane de difuzări într-o zi

_ US House passes $95 billion Ukraine, Israel aid package

_ 2 elicoptere ale marinei japoneze se prăbușesc în Oceanul Pacific în timpul antrenamentului, lăsând 1 mort și 7 dispăruți

_ Arsenal, lider provizoriu în Premier League, după victoria cu Wolverhampton

_ Pe fondul deficitului bugetar, San Francisco reexaminează povara fiscală asupra marilor afaceri

_ ȘOC: Un alt activist BLM găsit vinovat de fraudă, a furat 450.000 de dolari de la donatori nefericiți

_ Rybakina a învins-o pe Kostyuk și s-a impus în turneul WTA de la Stuttgart

_ Rușii repetă tactica Avdiivka: infanteria, dronele și artileria se concentrează asupra cuceririi orașului Ceasiv Iar

_ Ogier valorifică ghinionul rivalilor pentru victoria decisivă în Raliul Croației

_ Chris Wray s-a confruntat cu o prizonieră J6 �n timpul mărturiei la Congres � Așa că FBI se �ntoarce și o amenință și o hărțuiește mai mult � AUDIO

_ Prima reacție AUR după acuzațiile serviciului militar de spionaj ucrainean: 'HUR este continuatorul criminalului GRU'

_ „Nu este suficient de bun” îl dezlănțuie pe șeful Mercedes, Wolff, după eșecul Chinei

_ Planeta vede 10 luni consecutive de căldură record

_ Stefano Pioli ar urma să fie demis de la AC Milan la finalul sezonului

_ Liderii fizioterapeuților din Marea Britanie anunță scopul de a „eradica” criticii ideologiei de gen din profesie

_ De la meniul de nuntă al lui William și Kate până la sărbătorile regale cu zece feluri de mâncare: TOM PARKER BOWLES folosește zece meniuri ale palatului istoric pentru a explica cum s-au schimbat gusturile regale

_ Tesla a redus preţurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X şi Model S, cu 2.000 de dolari


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1565, afisate in 27 pagini.