12:51
Comentarii Adauga Comentariu

_ Aproape 60% dintre elevi au obţinut note sub 5 la simularea la Matematică

Aproape 60% dintre elevi au obţinut note sub 5 la simularea la Matematică

Aproape 60% dintre elevii care au participat la simularea Evaluării Naţionale au obţinut note sub 5 la Matematică, iar peste un sfert au luat note cuprinse între 1 şi 4,99 la Limba şi literatura română.

Potrivit rezultatelor anunţate vineri de Ministerul Educaţiei, 73,98% dintre elevi au luat la Limba şi literatura română peste sau egale cu 5, iar 26,02% note mai mici de 5.

La Matematică, 57,63% dintre elevi au luat note cuprinse între 1 şi 4,99, în timp ce 42,37% au obţinut note peste sau egale cu 5.

La Limba şi literatura maternă, 17,07% dintre candadaţi au luat note sub 5, iar restul peste 5.

Ministerul Educaţiei arată că a fost pentru prima dată când simularea s-a derulează în condiţii similare cu cele de examen, digitalizat, iar lucrările nu au mai fost corectate de către profesorii din unitatea de învăţământ, fiind distribuite aleatoriu evaluatorilor din toată ţara.

Rezultatele probelor scrise ale simulării au fost transmise către Inspectoratele Şcolare Judeţene/al Municipiului Bucureşti.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Avioanele de luptă F16, achiziționate din Norvegia, au ajuns la Baza 71 aeriană de la Câmpia Turzii

_ „Defund NPR Act” introdus în casă din cauza părtinirii, CEO „Radical, Left-Wing Activist”

_ Baza uriașă Blast Rocks din Irak folosită de milițiile legate de Iran

_ Creșterea importantă a importurilor de petrol rusești a împins cota de piață a OPEC în India până la un nivel scăzut

_ Există mai mult în această panică actuală de gripă aviară decât se vede?

_ VEZI: Școlile curajoase din Virginia de Vest refuză să concureze �mpotriva concurenților transgender (bărbați bio) la �nt�lnirea de atletism, sacrific�nd gloria potențială pentru a susține corectitudine

_ Farul - CFR Cluj: Camora declară că el şi colegii săi nu merită în acest moment să poarte tricoul formaţiei clujene

_ Temerile de război scad pe măsură ce Iranul promite că NU va da înapoi atacul israelian... dar atacul chirurgical al lui Netanyahu îi înfurie pe miniștrii săi de dreapta, care voiau ca el să devină „enervat”

_ Democrații se mută pentru a-l deposeda pe Trump de protecția serviciilor secrete

_ Articolul criticului spectatorilor care recunoaște că poftește după un lector și că s-a culcat cu o prostituată a divizat națiunea... deoarece unii îl numesc un nebun - dar alții se întreabă, care este problema?

_ Katie Holmes face o siluetă lejeră în timp ce iese în New York după ce fiica ei, Suri Cruise, împlinește 18 ani

_ Squatters sfidătoare NU vor părăsi pub-ul londonez al lui Gordon Ramsay, de 13 milioane de lire sterline, deoarece anarhiștii se pregătesc să „aștepte să vină executorul judecătoresc”

_ Geri și Christian Horner „în discuții pentru a filma un documentar despre viața lor personală”, după ce șeful Red Bull Racing a fost scutit de fapte greșite pe fondul scandalului său de „sexting”

_ Cluburile din liga inferioară ar putea BOICOTA Cupa FA cu furie după ce Premier League și FA au fost de acord să renunțe la reluări în turneul sfințit

_ Găștile de maimuțe transformă acest oraș thailandez într-o adevărată Planetă a Maimuțelor, scrie DAVID JONES

_ Se dezvăluie prețul în creștere al unei cești: prețurile globale la ceai și cafea cresc cu până la 50%

_ Un misterios avion american de lux, echipat și adaptat de către armata americană, zărit în vestul României

_ Victor reacționează: Este jenant! Primarul LA roagă oamenii bogați să doneze case persoanelor fără adăpost (VIDEO)

_ Joe Biden: ��n loc să import produse străine, export produse Fedurhhahh!� (VIDEO)

_ O femeie din juriul lui Trump izbucnește �n lacrimi după ce a dezvăluit legătura cu Michael Cohen

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina - Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 21, afisate in 1 pagina.