23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Scula Sistemului Progresist a ieșit din nou la propagandă: Valeriu Gheorghiţă, Preşedintele CNCAV: „Este nevoie de implementarea certificatului COVID. Nimic nu poate fi pus mai presus de protejarea populaţiei. Decizia este foarte simplă."

Valeriu Gheorghiţă, Preşedintele CNCAV: „Este nevoie de implementarea certificatului COVID. Nimic nu poate fi pus mai presus de protejarea populaţiei. Decizia este foarte simplă. Nicio măsură nu este populară în pandemie”

„Ar fi trebuit să ţinem tandemul cu celelalte ţări europene pe măsurile de protecţie împotriva pandemiei”

„Vaccinarea obligatorie trebuie să rămână o ultimă măsură dacă toate celelalte eşuează şi vezi că mor oamenii şi eşti neputincios, legat de mâini şi de picioare. Sigur, discuţia este foarte serioasă şi nu văd de ce să nu înceapă aceste discuţii, să existe dezbateri, implicarea întregii societăţi, cu puncte pertinente, pro şi contra, ca să vedem unde să ne aflăm. (...) La un moment dat, lucrurile trebuie tranşate”

„Dezinformarea a fost responsabilă de multe decese în România”

„Vaccinarea protejează în continuare faţă de formele severe de boală”

„Omicron este mai transmisibilă decât varianta Delta. În 2-3 săptămâni vom afla dacă anticorpii pot neutraliza virusul”

„Nevaccinaţii sau cei care nu au fost expuşi bolii vor avea risc de îmbolnăvire. De aceea trebuie accelerată campania de vaccinare”

„O variantă cu cât este mai contagioasă, cu atât atinge mai mulţi vulnerabili. Contagiunea duce la un număr mai mare de decese. Îngrijorarea tuturor ţărilor este justificată”

„Principala problemă la rata mică de vaccinare este neîncrederea în vaccin”

„Avem puţin peste 40% rată de vaccinare din populaţia totală a României”

„Ne aşteptăm la valul 5 în a doua jumătate din ianuarie 2022”

„Omicron este cea mai adaptată variantă care există şi are peste 30 de mutaţii. Prima problemă a Omicron este transmisibilitatea. A doua problemă: ocoleşte sau nu vaccinarea? A treia problemă: îmbolnăvirile mai grave. Nu ştim acum toate răspunsurile despre Omicron. Omicron este mai transmisibilă decât varianta Delta. În Africa de Sud, Omicron a generat o creştere exponenţială. În provincia din Africa de Sud, peste 60% dintre persoane trecuseră prin boală. Omicron poate să ocolească anticorpii. În 2-3 săptămâni vom afla dacă anticorpii pot neutraliza virusul. Omicron poate deveni tulpină dominantă. Vaccinarea protejează în continuare faţă de formele severe de boală. Şi persoanele trecute prin boală sau vaccinate vor răspândi virusul. Va fi nevoie de un alt set de măsuri. Nevaccinaţii sau cei care nu au fost expuşi bolii vor avea risc de îmbolnăvire. De aceea trebuie accelerată campania de vaccinare.

În România, avem de 3 cazuri de persoane care călătoriseră în Africa de Sud. Este o mare posibilitate să fie vorba de Omicron. Toate cele 3 persoane sunt vaccinate complet. Încurajăm transmiterea probelor tuturor persoanelor care au istoric de călătorie pe Sudul Africii. Cei 3 sunt persoane tinere şi vaccinate. Şi focarul din Africa de Sud a fost la persoane tinere. Iar populaţia europeană este diferită faţă de cea din Africa de Sud. Populaţia europeană este mult mai vulnerabilă. În următoarele luni, 50% din infectări vor fi generate de Omicron. Variantele Delta şi Omicron vor circula împreună. Antiviralele autorizate de la Merk şi Pfizer nu depind de mutaţii. Acum ne întrebăm dacă anticorpii monoclonali mai sunt eficienţi. O variantă cu cât este mai contagioasă, cu atât atinge mai mulţi vulnerabili. Contagiunea duce la un număr mai mare de decese. Îngrijorarea tuturor ţărilor este justificată”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News, vorbind despre Omicron, varianta care alertează toate statele lumii.

„Toate variantele virale au fost în ţări cu rată mică de vaccinare şi densitate mare a populaţiei. Pandemia decimează populaţiile ţărilor. La un moment dat, lucrurile trebuie tranşate. Altfel populaţia şi autorităţile vor asista neputincioase la evoluţia pandemiei. Omenirea este în competiţie cu acest virus, suntem într-o cursă contra cronometrul. Virusul se adaptează şi schimbă regulile jocului. Vaccinarea obligatorie trebuie să rămână o ultimă măsură dacă toate celelalte eşuează şi vezi că mor oamenii şi eşti neputincios, legat de mâini şi de picioare. Sigur, discuţia este foarte serioasă şi nu văd de ce să nu înceapă aceste discuţii, să existe dezbateri, implicarea întregii societăţi, cu puncte pertinente, pro şi contra, ca să vedem unde să ne aflăm. În România, va fi foarte greu de luat o asemenea măsură. Este foarte greu să impui măsuri care nu sunt înţelese. Principala problemă este neîncrederea în vaccin. Şi celelalte vaccinuri te protejează de formele grave”, spune Gheorghiţă, explicând decalajul României faţă de ţările cu democraţii consolidate.

Principala problemă a campaniei de vaccinare în România, a fost dezinformarea, atrage atenţia preşedintele CNCAV: „Poate lucrurile puteau să fie mai bine făcute pe combaterea dezinformării. 50% din populaţie este în rural unde accesul la informare se face de la TV. Responsabilitatea mass media este foarte mare. Dezinformarea şi mişcarea anti-vaccinistă a fost foarte puternică. Pe infertilitate, în 2-3 ore, au fost mii de distribuiri, impactul era de câteva sute de mii de persoane. În aceeaşi seară am venit cu un răspuns, dar răul fusese produs. Nu e atât dezinformarea, cât de la cine vine dezinformarea. Lupta în continuare este inegală. Trebuie să prevenim dezinformarea în timp real. Dezinformarea a crescut ezitarea, teama, frica. Dezinformarea a fost responsabilă de multe decese în România. 90% din persoanele decedate sunt persoane nevaccinate. (...) „94% din oameni spun că nu a fost o problemă cu accesibilitatea la vaccinare. În peste 97% din comunele din România am trimis echipe mobile. Colaborarea autorităţilor locale a fost mai bună sau mai puţin bună”.

Care sunt cifrele la zi ale vaccinării în România? Valeriu Gheorghiţă le-a prezentat pe Aleph News: „Avem peste 15 milioane de doze de vaccin administrate. Sunt peste 7,7 milioane de români vaccinaţi cu cel puţin o doză. Avem 7,5 milioane de români vaccinaţi complet. Sunt 45% vaccinaţi cu cel puţin o doză din populaţia de peste 12 ani. Avem puţin peste 40% rată de vaccinare din populaţia totală a României. Ne apropiem de o rată de 50% de vaccinare în populaţia de peste 18 ani. Sunt 1,6 milioane de doze booster deja efectuate. La oamenii de peste 50 de ani, rata de vaccinare este de peste 50%. La oamenii de peste 80 de ani, rata de vaccinare este de 25-30%. Decesele vor fi la persoanele în vârstă sau cu boli cronice iar răspândirea va fi făcută de persoanele active. Paradigmele se vor modifica dacă Omicron schimbă tot. În sistemul medical suntem la peste 80% rată de vaccinare. Vaccinarea este mai mare la medicii care au îngrijit pacienţi COVID. Vaccinarea la asistenţi medicali este de 50-60% iar la brancardieri sub 50%. Vaccinarea în învăţământ este de 65%”.

Mai multe state europene trec deja la vaccinarea copiilor, la fel ca SUA. Preşedintele CNCAV a vorbit şi despre acest lucru pe Aleph News dar şi despre testele cu salivă introduse în şcoli: „Testele cu salivă au un rol de screening. Testele PCR sunt gold standard. Testele cu salivă sunt o măsură uşor aplicabilă şi vor reduce transmisibilitatea. Dar doar testarea nu va rezolva problema. Trebuie şi celelalte măsuri. Datele din 10 ţări europene arată o rată de spitalizare la copii de 6 persoane din 1000. Rata de internare în ATI la copii este de 6 persoane din 10.000. Bolile cronice la copii au crescut de 12 ori riscul de spitalizare şi de 19 ori riscul de internare la ATI. În România, având o rată mică de vaccinare, impactul vaccinării copiilor în populaţia adultă nu va fi mare. Ca să limitezi transmisia delta, rata de vaccinare ar trebui să fie de peste 90%. Vaccinul pentru copiii de la Pfizer este bun pentru cei cu afecţiuni cronice. Este importantă vaccinarea copiilor şi a tinerilor pentru a reduce circulaţia virusului. În mod firesc, trebuie să vaccinăm cu prioritate populaţia adultă şi vulnerabilă. În SUA, sunt peste 3 milioane de copii vaccinaţi”.

În ceea ce priveşte medicaţia de la Merk şi Pfizer, Valeriu Gheorghiţă pune că aceasta va fi disponibilă şi în România: „Va fi o procedură de achiziţie europeană. Este esenţial să de asigure accesul la ele. Medicamentele sunt eficiente dacă sunt luate repede. Medicaţia ar putea fi făcută prin medicii de familie. Nicio epidemie nu a fost controlată prin medicaţie antivirală. Vaccinurile COVID 19 au cele mai puţine contraindicaţii”.

„Ar fi trebuit să ţinem tandemul cu celelalte ţări europene pe măsurile de protecţie împotriva pandemiei. Este nevoie de implementarea certificatului COVID. Nimic nu poate fi mai presus de protejarea populaţiei. Decizia este foarte simplă. Nicio măsură nu este populară în pandemie. Ne aşteptăm la valul 5 în a doua jumătate din ianuarie 2022. Între România şi celelalte state UE este un decalaj de o lună şi jumătate. În valul 5, va fi varianta Delta la care se poate adăuga şi Omicron”, a declarat Valeriu Gheorghiţă în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Investigația ERIC, Partea 3: Societatea Soros Open și �nființarea celei mai mari operațiuni de curățare a listelor de alegători a națiunii

PS Ambrozie CRITICĂ ABERAȚIILE MARXISTE ALE LUI IOHANNIS Când un șef de stat îți spune că sistemul de sănătate a eșuat înseamnă că el este vinovatul pentru eșuarea în toate domeniile.El și Greta Trotineta care sunt cu încălzirea de la flatulațiile vacilor

AUR a depăşit Partidul Naţional Liberal

Crime făcute de progresiști cu mințile copiilor. MAMA: Profesorii progresiști „au manipulat-o în secret pe fiica mea de 11 ani, să creadă că este un băiat transsexual”...

Cât de mult rară s-a răspândit în America, o mutația cerebrală rară

Austria legalizează sinuciderea asistată. Bătrânii sunt "o povară inutilă și costisitoare, care generează cheltuieli inutile" în viziunea Progresist-Neomarxistă și trebuie "convinși" să se sinucidă cât mai repede, spre "binele lor"

_ Se aruncă un nou cartof fierbinte în coaliție: Ministerul de Finanțe vrea modificarea Codului Fiscal. Florin Cîțu anunța că nu se schimbă nimic

_ Istoricul Armand Goșu explică de ce n-a fost invitat Iohannis la videoconferința cu Joe Biden: Din păcate, nu contezi!

_ FOCARUL din Ardeal - Incidența Covid în Cluj-Napoca a depășit 21 la mie

TVR a devenit o Oficină Soroșistă Mizerabilă. Cum e posibil ca Doi Soroșiști Neomarxiști Pârvulesco și Predesco, INDIVIZI NEALEȘI NICIODATA de NIMENI, să vină să înjure ore întregi un partid ales democratic de 10% dintre români?

Încă un Fake News Progresist, SUA. Aproape 30% dintre noile cazuri de COVID sunt în New York (unde 90% din populația este vaccinată și guvernatorul este ultraprogresist), dar AP raportează cazuri noi în Florida, unde guvernatorul este conservator

CHINA. SE REIAU TESTELE ÎN FUND. China readuce testele anal Covid pe tampon... tocmai la timp pentru Jocurile Olimpice de iarnă

_ CAIETUL LUI ALEXANDRA SHULMAN: Cele mai bune diete? Cei care îmi oferă un indiciu de speranță

_ Am făcut „no-cheltuiește ianuarie” și am salvat o mică avere?

O Maimuță de laborator care fuge după un accident cu un camion trezește temeri că a fost „infectată”...cu virus de laborator

_ Washingtonul promite o ripostă `fermă` Belarusului dacă ajută Moscova să invadeze Ucraina

_ Lottie Moss pune o prezentare FOARTE bustioasa intr-o rochie alba din dantela decupata

_ Navele de tip antenă de satelit își finalizează primul test de zbor nelegat

Cupa Africii Națiunilor 2021: Date, format, canal TV, grupe, lista jucătorilor din Premier League

_ Obțineți întotdeauna o a doua opinie! Oamenii dezvăluie cele mai proaste erori de design pe care le-au văzut

_ MAI MULTE MINCIUNI: FBI a mințit �n legătură cu ostaticul din Texas � Rabinul a fost cel care a salvat ostaticii

O ancheta a fost lansată după ce o fetiță de trei ani moare din cauza unui stop cardiac la o zi după ce a primit vaccinul împotriva COVID-19 în Argentina

VACCINUL LU' PEȘTE PRĂJIT. Oare când se va termina haosul Covid? Imunitatea vaccinului de rapel slăbește după doar 10 săptămâni. Imunitatea naturală este intactă după un an...

Din nepăsarea Guvernele care nu au făcut NIMIC de 32 de ani, Aproape 900 de hectare de teren agricol au fost inundate în zona Almaş - Dieci, unde Crişul Alb s-a revărsat, în timp un drum judeșean rămâne închis

Soțul italian în vârstă de 80 de ani „a înjunghiat soția până la moarte când aceasta a refuzat sexul după ce a luat Viagra”

SUA, CDC A LANSAT FAKE NEWS. Acum "revizuiește cifrele" așa cum revizuiesc MORȚI, la noi, Arafat și Gașca Guvernanților. CDC au revizuit marți în scădere în mod semnificativ estimarea procentului de noi infecții cauzate de varianta omicron a virusului.

COVD-19. Lupta cu măștile scapă de sub control...

Bogații vor să dețină cât mai puțin din tot ce poate deveni o bulă speculativă...

Programele de venit minim GARANTAT sunt populare...

Bărbat arestat după ce s-a dat drept persoane cu nevoi speciale pentru ca femeile să-i schimbe scutecul...

Senatorul care ar putea salva agenda lui Joe...propune Legea pentru Securitatea Familiei

INEXACTITĂȚILE GOOGLE MAP POT FI PERICULOASE. GOOGLE Maps duce călătorii pe drumuri închise, chiar periculoase...

GOANA DUPĂ AUR. MORȚI NEVINOVAȚI. Cel puțin 31 de persoane au murit căutând aur, iar 8 sunt date dispărute

UK. Decizie halucinantă a unui judecător progresist din Marea Britanie "Personalul precaut față de Covid nu îl poate folosi drept motiv pentru a sta departe de birou". Deci mai bine moare infectat sau își omoară rudele infectându-se la birou.

_ Cazul terorismului din Tampa ridică întrebări de supraveghere, percheziții, boli mintale...

LIBERTATEA RELIGIEI? Franța închide moscheea după o predică „inacceptabilă”...

VA VENI VREMEA JUDECĂȚII ȘI ÎN ROMÂNIA. După ce zeci de mii de nemți au murit pentru că nu au avut acces la spitale, Curtea Constituţională germană obligă statul să definească 'triajul medical'

_ Personalul de la 30 de firme din Marea Britanie va lucra o săptămână de patru zile pentru ACELAȘI salariu, așa cum începe pilotul de șase luni.

_ Watford se pregătește să-l semneze pe extremul nigerian Samuel Kalu, după ce a convenit cu Bordeauxul unui contract de 3,5 milioane de lire sterline

_ Ziua decisivă la CCR: SRI ar putea reveni în cadrul anchetelor penale

_ Testul complicat cu 20 de întrebări în limba engleză vă va pune la încercare abilitățile de ortografie și gramatică

_ Temeri de cumpărare acum, plătiți mai târziu cardul de credit al firmei

_ Ministrul Apărării explică de ce unii rezerviști au primit hârtie de prezentare

_ Socialistul care a cumpărat un leu și l-a plimbat prin Londra a murit la vârsta de 76 de ani

Europarlamentarul Cristian Terheș despre MIZERIA PROGRESISTĂ numită Certificat Verde

UK. Pandemia celor vaccinați: MORTALITATEA COVID DIN ULTIMELE 4 LUNI, ÎN RÂNDUL VACCINAȚILOR, ESTE MAI MARE CU 10% DECÂT MORTALITATEA DE COVID DIN RÂNDUL NEVACCINAȚILOR, raportat la procentul total de vaccinați / nevaccinați din populație

_ Cum să-ți spun că ai Omicron: Sniffles, o durere de cap sau dureri de stomac sunt simptome ale variantei Covid

Ce ne va mai impune cu Forța Progresismul Globalist sau De ce vom ajunge cu toții să mâncăm gândaci...

Scârboșenie Progresistă. FILMUL DISNEY SHOCK SUNDANCE CONȚINE CANIBALISM...

_ Ministru Industriei din Emiratele Arabe Unite: "Lumea trebuie să investească peste 3 trilioane de dolari în surse regenerabile în următorii 10 ani"

_ Pedepse GRELE cerute de DNA în dosarul trecerii insulei Belina în FIEFUL LUI Dragnea - Inculpații SUNT DE ACORD să facă muncă în folosul comunității

_ Katie Price scapă de scandalul prin mesaje abuzive, în timp ce logodnicul Carl Woods promite că va rămâne lângă ea

_ Ce s-a întâmplat cu ducele și ducesa de Argyll DUPĂ un scandal foarte britanic?

Djokovic: "Înainte de a fi sportiv, sunt Creștin Ortodox". Urmează Episodul final in Deportarea Forțată Regizată de Rețeaua Progresistă Globalistă a numărului unu mondial

Guvernul Indiei nu mai permite finanţarea din străinătate a congregaţiei Maicii Tereza

Ce este „stresul timpului” și de ce duce femeile la epuizare

ISREAL Când fac doza 4 de vaccin? Acuși, acuși acuși ...pentru că nu dă decât o protecție minusculă. O să urmeze DOZA A CINCEA, A ȘASEA..ȘI DE CE NU? în ritmul ăsta nebun ...Doza o Sută, , șamd

_ Cum isteria de vânătoare de vrăjitoare din Scoția a văzut mii de oameni torturați și arse

UK. Spitalizările Covid din Ultravaccinata Anglie au atins cel mai înalt nivel din FEBRUARIE 2021

ȘMECHERIA NUMITĂ VACCIN ANTI-COVID ARE PICIOARE SCURTE. SUA. De ce au crescut spitalizările COVID din New York în mijlocul a 90% din populația vaccinată?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135

Nr. de articole la aceasta sectiune: 8090, afisate in 135 pagini.