06:37
Comentarii Adauga Comentariu

_ GREU DE ELIMINAT: Comisia Europeană va emite două legi speciale pentru digitalizare/ Mircea Hava anunță posibile pericole

GREU DE ELIMINAT: Comisia Europeană va emite două legi speciale pentru digitalizare/ Mircea Hava anunță posibile pericole

Europarlamentarul PNL Mircea Hava avertizează că digitalizarea instituțiilor, pas necesar în România, impus și prin PNRR, ar putea aduce probleme dacă nu e făcută cu norme de protecție suplimentară. Acesta spune că UE va reglementa procesul prin două legi.

"Digitalizare ne obligă să avem un internet sigur iar UE va avea o legislație care să ne protejeze

Chiar dacă mai anevoios, cu pasul mărunt al administrației românești, vom trece și noi la ceea ce se numește digitalizare, la acel mod de viață în care internetul, programele și aplicațiile existente și viitoare ne vor ușura modul în care interacționăm, modul în care instituțiile funcționează, modul în care ne trăim viața de zi cu zi, la un click distanță de orice.

Digitalizarea nu e însă un proces lipsit de pericole. Trăim vremuri în care tehnologia se dezvoltă cu viteză și atinge zone pe care legislația nu le-a putut prevedea ori reglementa.

Chiar dacă în România acest subiect nu este tocmai pe agenda publică, există nu puține cazuri în care, așa cum a relatat mass-media, internetul și rețelele sociale au fost folosite pentru a corupe și manipula. Iar aceste probleme ne vor ajunge și pe noi din urmă, și chiar n-ar fi rău să fim pregătiți pentru ele.

Tocmai de aceea există, la nivelul UE, două proiecte legislative, inițiate de către Comisia Europeană și care vin să reglementeze tot ce înseamnă piață digitală și, implicit, tot ce înseamnă rețele sociale. Mă refer aici la DMA – Digital Market Act, care își propune să creeze și stimuleze concurența pe piața digitală, să reducă și elimine posibilitatea ca giganții hi-tech să monopolizeze piața și abuzeze de poziția lor dominantă. Mă refer și la DSA – Digital Service Act, o a doua inițiativă, care își propune să transforme spațiul digital într-un loc în care drepturile cetățenilor sunt protejate, iar companiile pot activa în condiții de piață liberă. Împreună, DMA și DSA, vor forma un pachet de reguli aplicabile la nivelul întregii Uniuni, reguli pe care companiile care oferă sau desfășoară activități în spațiul virtual vor trebui să le respecte, indiferent unde își au sediul pe mapamond.

Practic, ceea ce Uniunea Europeană își dorește este ca acele companii care activează în spațiul virtual, dar interacționează cu cetățeni și companii din Uniunea Europeană, să respecte regulile Uniunii Europene. La fel și în cazul cetățenilor care utilizează piața digitală. Mai simplu spus, internetul nu trebuie să fie un spațiu situat deasupra legilor, unde fiecare face ce vrea.

De ce am ales să pun în discuție aceste teme? Pentru că, pe lângă beneficiile incontestabile ale rețelelor de socializare, ele sunt totodată o vulnerabilitate și expun cetățenii, atât din România cât și alte state membre, la o lungă serie de pericole. Avem deja destule exemple, cum spuneam mai sus, prin care rețelele de socializare sunt folosite, fără impunitate, pentru a dezinforma ori a manipula. Avem și la noi acasă exemple de ferme de troli, care sunt situate în te miri ce colț al lumii, însă prin intermediul internetului și rețelelor de socializare nu fac altceva decât să manipuleze ori dezinformeze în folosul lui X sau Y, politician sau companie dispuși să plătească pentru asta. Mai mult decât atât, mă gândesc la pericolele la care sunt expuși cei mici. Mă gândesc la nepoții mei, pentru care rețelele de socializare, nici nu le știu eu pe toate, au devenit o parte integrantă din cotidian.

Recent, Frances Haugen, fostă angajată a companiei Facebook, devenită wistleblower, a fost audiată în cadrul Parlamentului European cu privire la practicile, o să le spun neortodoxe, ale companiei. Au fost atinse teme importante, precum modul în care copiii și tineri sunt afectați mental prin intermediul rețelelor sociale, dar și practica de „micro targeting”, prin care politicieni sau partide manipulează cetățenii, pe baza datelor personale pe care aceste companii le strâng de la utilizatori.

Așa cum a declarat colegul meu din grupul EPP, Andreas Schwab, cel care este și eurodeputatul responsabil de inițiativa DMA – Digital Markets Act, aceste audieri ale doamnei Haugen ne ajută să înțelegem mai bine rolul pe care rețelele sociale îl au în societate și ne vor ajuta, la nivelul Parlamentului European, să promovăm o legislație care să elimine aceste pericole la care ne expunem pe noi și, în special, pe cei mici și tineri.

Siguranța în mediul online este una dintre prioritățile parlamentarilor EPP iar Comisia Europeană și Parlamentul European trebuie să se asigure că cetățenii UE pot folosi în siguranță internetul și serviciile bazate pe internet, precum platformele și rețelele sociale", scrie Hava pe Facebook.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Mii de Muncitori Români de la Societatea de Transport București se revoltă împotriva conducerii Criț și a primarului Soroșist Nicușor Dan precum și împotriva găștii Soroșiste din mass-media care îi linșează mediatic de mai multe zile

Pagina WeChat din China a primului ministru australian Scott Morrison este piratată

Iată că a ajuns și câte una din slugile federalistei UE să deschidă gura: Unul dintre liderii PNL aruncă totul în AER: 'Comisia Europeană trebuie să își revizuiască și TEMPEREZE politicile GreenDeal'

_ Better...not younger de la Hannah Betts: Truc de bronzat de iarnă pentru o față minunat de proaspătă

_ Cricket Australia: soția asistentă cosmetică a lui Tim Paine, Bonnie, are umplutură pentru buze

Un gunoi uman, Maricel Popa: 24 ianuarie, fără Hora Unirii la Iași. Lider PSD: 'Trăim vremuri tulburi. Mai întâi pandemia şi acum tensiunile dintre Rusia şi Ucraina'

_ Brentford finalizează contractul de șase luni pentru Christian Eriksen înainte de revenirea senzațională

_ Luke Donald s-a simțit „umilit” după aprobarea lui Padraig Harrington pentru următorul căpitan al Cupei Ryder

_ Oile care sar prin vitrina se numără printre cele mai bizare plăți dezvăluite de Aviva

_ Tilly Ramsay din Strictly își arată „rănile de război” după ce s-a prăbușit în timpul unui turneu live

_ Tottenham TREBUIE să apeleze la piața de transferuri după ce înfrângerea de la Chelsea le dezvăluie defectele

_ Hat-trick-ul lui Sam Simmonds îi dă lui Eddie Jones o dilemă, dar nu îl salvează pe Exeter de la înfrângerea lui Montpellier

_ Șefii de la Australian Open susțin interdicția „Unde este Peng Shuai?” Tricouri la Melbourne Park

_ Funcționarii caută 4.000 de noi magistrați în uriașă lansare de recrutare pentru a depăși dosarele restante în instanțe

_ Alex Pike postează citat despre „creșterea nivelului după „despărțirea” de Nathan Buckley

_ Tottenham: Roy Keane nu este impresionat de Antonio Conte, deoarece el insistă că mai sunt „multe de făcut”

_ Dave Ryding caută să facă mai multă istorie la Jocurile Olimpice de iarnă

_ George Ford este rechemat de Anglia pentru a-l înlocui pe căpitanul accidentat Owen Farrell înaintea celor șase Națiuni

_ Vecini: Ryan Moloney își listează casa din Peninsula Mornington pentru 8 milioane de dolari

_ Hailey Bieber sfârâie în doi bikini diferiți în timp ce merge pe Instagram pentru a împărtăși noi fotografii pe plajă

_ Big Brother Australia: Tilly Whitfeld găsește dragoste cu jucătorul de rugby Tommy Latu

_ Profesorul de gătit dezvăluie trucul FOARTE simplu care transformă pâinea veche proaspătă

_ Plătiți sau veți fi interzis: Michael Gove ordonă firmelor de placare să repare clădirile nesigure

_ Rory McIlroy zdrobește la Campionatul de la Abu Dhabi, deoarece erorile îl văd pe Thomas Pieters câștigând titlul de la Turneul Mondial

_ Better...not younger de la Hannah Betts: Truc de bronzat de iarnă pentru o față minunat de proaspătă

_ CRAIG HOPE: O victorie îndrăzneață arată că Eddie Howe își imprimă autoritatea în echipa Newcastle

_ Cluburile ar putea avea nevoie de cel puțin patru cazuri de Covid pentru a elimina meciurile în urma discuțiilor de criză cu Premier League

_ Jadé Tuncdoruk: Citiți e-mailurile uimitoare trimise unui proprietar de afaceri mici care cer rambursarea

_ Jesy Nelson își afișează simțul ei modern al modei într-un ansamblu inspirat din anii '90

_ Fauci prezice că cea mai mare parte a SUA va atinge vârful Omicron în câteva săptămâni, pe măsură ce infecțiile scad în epicentrele timpurii

_ Meadow Walker îi mărturisește soțului Louis Thornton-Allan: „Mi-e dor de tine iubirea mea”... din Paris

_ Acasă și departe: fostul lui Sam Frost, Jay Bruno, dezvăluie de ce s-au despărțit

_ CHRIS FOY: Eddie Jones are multe de gândit înainte de campania Angliei pentru Șase Națiuni

_ AGENDA SPORTIVĂ: Urmează să aibă loc discuții cu privire la continuarea controalelor la fața locului Covid

_ Lea Michele împărtășește PRIMA poză cu chipul fiului Ever în onoarea împlinirii a 39 de ani a soțului Zandy Reich

_ Kim Kardashian și faimoasa familie au strâns peste 1,2 MILIARDE de urmăritori pe Instagram

_ Georgia Fowler și partenerul ei Nathan Dalah salută o nouă adăugare în familia lor

_ CHRIS FOY: Eddie Jones are multe de gândit înainte de campania Angliei pentru Șase Națiuni

_ Starul fotbalist James Tedesco și logodnica sa Maria Glinellis găzduiesc petrecerea de logodnă la Sydney

_ Pretinde că reduce ridurile și pielea plină... Ați stropi 18.000 lire sterline pe o cadă cu hidromasaj cu microbule?

_ Performanța lui Vicky McClure într-o nouă dramă atrăgătoare pentru unghii Trigger Point a câștigat recenzii excelente ale actriței

_ Gazda CBS a uimit NU UNUL participant la grupul de discuții Face the Nation crede că America este �ntr-un loc mai bun după un an de Joe Biden (VIDEO)

_ Shawn Mendes este văzut făcând o scădere după ce și-a arătat forma impresionantă în timp ce mergea la o excursie

_ Popcorn Deelites, calul care l-a portretizat pe Seabiscuit în filmul din 2003, a încetat din viață

_ RUTH SUNDERLAND: Te-ai trezit? Timpul să te trezești

_ Liverpool se confruntă cu competiția de la Leeds și West Ham pentru a semna pe starletul adolescentului Fulham Fabio Carvalho

_ EVALUAREA JUCĂTORILOR: Ziyech a marcat - și chiar a sărbătorit... dar Tanganga a avut un timp groaznic

_ Adolescent acuzat de un incident de aruncare a sticlelor în timpul confruntării dintre Everton și Aston Villa

_ Gwen Stefani este copleșită de dragostea de cățeluș în timp ce face mai multe selfie-uri cu câinele ei Ginger

_ Dezgropat: secretul din spatele celei mai înspăimântătoare ucideri din America

_ MAFS 2022: Mirele abandonat Simon Blackburn o numește pe soție „coșmar”

_ Sam Frost își bate joc de acasă și de departe pentru povești dramatice, accidente de mașină

_ Newcastle și Burnley s-au pregătit să facă o mișcare pentru fundașul Livingston Jack Fitzwater

_ Khloe Kardashian este o „Material Girl” în rochie albastră agățată în timp ce pozează pe portbagajul Louis Vuitton

_ Plan de acțiune: locurile de muncă esențiale ale lui Nigel Colborn pentru grădina ta în această săptămână

_ Fanii Angliei blocați la cozi din cauza controalelor stricte de Covid la primul meci T20 împotriva Indiilor de Vest

_ Micile luxuri ale vieții: FEMAIL alege o selecție dintre cele mai bune infuzoare de ceai

_ Padma Lakshmi și fiica ei Krishna se distrează cu Tracy Morgan la un joc Knicks-Clippers

_ Antonio Conte critică decizia „incredibilă” de a respinge golul lui Harry Kane împotriva lui Chelsea în înfrângerea cu 2-0

_ PSG 4-0 Reims: Sergio Ramos marchează primul său gol pentru club, liderii din Ligue 1 rămânând cu 11 puncte de avantaj


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1680, afisate in 28 pagini.