12:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Poșta Română, la un pas de declanșarea grevei generale. Sindicalist: 'Ne adresăm celui care astăzi poartă destinele politice în momentul de faţă'

Poșta Română, la un pas de declanșarea grevei generale. Sindicalist: 'Ne adresăm celui care astăzi poartă destinele politice în momentul de faţă'

"Suntem în a 37-a zi de când am început discuţiile pe contract. Practic, n-am făcut niciun pas în faţă, pentru că, deşi împreună cu echipa companiei, cu aceeaşi echipă a companiei, în urmă cu câteva luni de zile, am luat articol cu articol, am convenit asupra unei forme, am făcut un contract colectiv de muncă ce a fost în vigoare până la 31 ianuarie. Suntem astăzi în situaţia de a lua din nou în dezbatere şi de a aduce din nou argumente pentru fiecare articol din contract şi în felul acesta am pierdut şi unii şi alţii, timp să explicăm de ce trebuie să dispară din contractul de muncă orice referire care se regăseşte în legislaţie (...). În ritmul în care merg lucrurile şi cu respectarea tuturor prevederilor legale, termenul pe care îl estimăm pentru declanşarea grevei generale este data de 1 aprilie. Va fi, probabil, respectând toate prevederile legale, momentul declarării grevei propriu-zise, cu oprirea totală a lucrului. Şi îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce vă spun în momentul de faţă. În Poşta Română există situaţia pentru declanşarea unui conflict de muncă. O să-i anunţăm (conducerea, n.r). Probabil că ştiu asta, dar nu-i interesează", a spus Burlacu, conform AGERPRES.

La rândul său, preşedintele BNS, Dumitru Costin, a menţionat că, până la sfârşitul acestei luni, vor fi autorizate locaţiile de protest în care vor veni activiştii sindicali şi membrii de sindicat, iar principalul sediu vizat este cel al Ministerului Dezvoltării."Vizăm în principal sediul Ministerului Digitalizării. Ne adresăm celui care astăzi poartă destinele politice în momentul de faţă, întrucât acţionar majoritar e statul, acţiunile sunt deţinute de Ministerul Digitalizării. Am o poză foarte drăguţă de ieri dimineaţa. Directorul general era speriat la gândul că o să ne ducem să protestăm la sediul companiei Poşta Română şi toate spaţiile care ne-ar fi permis acest protest au fost ocupate cu maşini ale Poştei Române. Voia să ne îndepărteze. Participăm în continuare ca nişte parteneri de bună credinţă până la sfârşitul zilei de 29 februarie, până în situaţia în care vom găsi la masa tratativelor o soluţie negociată, care să se închidă cu contract colectiv de muncă. Dacă, însă, data de 1 martie, ora 00:00, ne găseşte cu problemele nerezolvate şi fără contract colectiv de muncă, în secunda următoare se declanşează toate procedurile prevăzute de lege. Notificare privitoare la declanşarea conflictului de muncă imediat, campanie de strângere de semnături, participarea în procesele de mediere pe care trebuie să le facă conform legii ITM. Dacă şi acestea vor eşua, vrem să fim pregătiţi şi acoperiţi de lege pentru a ne proteja membrii de sindicat, să oprim lucrul la nivelul Companiei Naţionale Poşta Română", a afirmat Costin.Acesta a adăugat că, la nivelul Poştei Române, s-a transmis o informare referitoarea la demersurile sindicale, fiind, totodată, anunţată cu privire la această intenţie şi şefa de la Muncă, Simona Bucura Oprescu."Am informat deja despre situaţia existentă la nivelul Poştei Române pe reprezentantul principalului beneficiar al Poştei Române, pe doamna ministru al Muncii, Bucura Oprescu, pentru că este corect ca principalul beneficiar al serviciilor poştei să fie informat, ei asigurând partea cea mai consistentă a capitolului de venituri Companiei Naţionale Poşta Română. De asemenea, l-am informat pe domnul ministru Gruia (ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, n.r.) asupra situaţiei existente astăzi în procesul de negociere colectiv. După cum se comportă echipa managerială, ne împinge, vrând-nevrând, către această situaţie", a susţinut preşedintele BNS.BNS a organizat, joi, o conferinţă de presă cu tema "Destructurarea grupării care îngroapă Compania Naţională Poşta Română".Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, care deţine 93,52% din pachetul de acţiuni. Fondul Proprietatea deţine 6,48% din capitalul social al CNPR.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ion Cristoiu: Votul din decembrie a fost moral Lumea s-a săturat de "politruceală" Da, inevitabil, ne despărțim de America (referindu-se la puciști)

Reacția Cristelei Georgescu după ce Puciștii care au dat Lovitura de Stat, l-au interzis pe soțul ei: „Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi cât capul se ridică din nou.”

Ramurile Cominterniste directe sau prin alianță se susțin între ele. Celebrul Bombonel, alias Adrian Năstase, care a dat petrolul țării și multe alte bunuri naționale pe Nimic, îl susține pe Victor Ponta. Nu ai nenorocit destul țara asta Bombonele?

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

Ca în Botswana, fiecare Institut de sondare are un candidat preferat. SOCIOPOL-ul lui Palada îl urcă pe Ponta pe locul doi.

În sondajul Atlas Intel Soroșiștul Nicușor Dan, e pe locul doi

Subordonat rețelei soroșiste ca și Nicușor Dan, Bilderbergul Merz pune biciul pe germani. Germania se înarmează până în dinți și vrea să taie pensii, ajutoarele sociale și subvenția pentru energie

Ca și bolșevicii în 1946, Soroșiștii nu au stare până nu bagă Cenzura peste tot. Lasconi cere închiderea TikTok înaintea prezidenţialelor: "Fake news-ul să fie dat jos". Soroșiștii de la Funky Citizens decid ei de capul lor, ce e "fake news"

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

George Scarlat - Ziua News : Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere

_ Cine deține luna?

Ca și la noi Progresiștii Soroșisti fug ca Dracul de Tămâie când aud de Alegeri Libere. Trump despre Trudeau: "L-am întrebat când au loc alegerile și nu a fost în stare să-mi spună ceea ce m-a pus serios pe gânduri: oare ce se petrece acolo?"

_ „Medicii au crezut că am implorat să-mi fie îndepărtat testiculul”: un surd dezvăluie că aproape că a suferit o intervenție chirurgicală din greșeală, după ce spitalul nu a oferit un interpret

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ În viața Suzie Fletcher de la The Repair Shop, de la abuz în căsătorie la dizabilitate și tragedie familială sfâșietoare

Libertatea de exprimare a murit. Lasconi de la USR cere și mai multă CENZURĂ. Soroșismului Neobolsevic devine tot mai Totalitar. "cel puțin 2 televiziuni își fac de cap" "avem proiect de Lege" urlă Lasconi

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

România propusă de Călin Georgescu vs România puciștilor dirijați de progresista UE. Iată cum arată România Puciștilor : Șomajul în rândul tinerilor e cel mai mare din UE. La țară a ajuns peste 30%

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

Viktor Orbán: "Nu mai puteam să stăm cu mâinile în sân şi să privim cum lanţurile de magazine jefuiesc oamenii". Vă amintiți cum au sărit Soroșiștii pe Călin Georgescu când ne-a spus că Multinaționalele ne jefuiesc? De ce AUR și Simion TAC pe această temă?

Regimul Soroșist l-a interzis pe primul clasat Georgescu dând o nouă lovitură de stat. BEC-ul s-a transformat ilegal în Organ Penal și a "judecat" abuziv și ilegal, invocând "constituțional" ilegalitalitatea CCR emisā pe 6 Decembrie.

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Belgianul Tim Merlier (Soudal-Quick Step) a câştigat Grand Prix-ul Escaut

_ Către o teorie unificată pentru dinamica materialelor sticloase

_ Stoltenberg de la NATO se așteaptă ca SUA să rămână „aliat angajat”, chiar dacă Trump se întoarce

_ Fostul prezentator al Canalului 10, Jesse Baird, dispare în timp ce poliția intră în casă și declară locul crimei: Luke Davies, iubitul gazdei TV, este și el dispărut

_ Sondaj CURS - Marcel Ciolacu contabilizează reușita Schengen: Iohannis este ieșit din jocul de putere

În cadrul întâlnirii explozive în care oficialii Trump s-au ciocnit cu Elon Musk

Din cauză că Regimul interzice dreptul la vot a 5 mil.de români, Fluierul.ro propune un PLEBISCIT NATIONAL cu urne și observatori străini in fiecare piata publică din Țară, pentru fiecare candidat interzis ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL de REGIMUL SOROȘIST

_ Estonia închide un important punct de trecere a frontierei cu Rusia pe parcursul nopţii

Alex Jones: "Elon știu că ai făcut mult (pentru Georgescu), dar acum e treabă serioasă, du-te la Trump și spune-i să iasă și să dea un mesaj"

Cristela Georgescu candidat la alegerile prezidențiale? Conform unui sondaj telefonic Cristela Georgescu ar primi aproape toate voturile susținătorilor soțului ei

_ Este un secret deschis de ce Jackie O și Candice Warner sunt în cea mai bună formă a vieții lor, scrie AMANDA GOFF, și fiecare femeie de peste 40 de ani se gândește la asta

_ Astronomii chinezi descoperă o stea de mare viteză ejectată din clusterul globular Messier 15

_ S-a stabilit care este cel mai sexy accent din lume: engleza britanică și franceza au fost devansate

Calin Georgescu a avut dreptate când a arătat jaful multinaționalelor. Bulgaria înființează lanțuri de magazine cu adaos 10%, pentru a împiedeca multinaționalele să jefuiască populația. Puciștii de la noi sunt pe-o mână cu multinaționalele

_ Acord politic: Continuă măsurile de reducere voluntară a consumului de gaze naturale în UE încă un an

_ Veteranul de război din Irak, lovit de PTSD, a purtat un război de cuvinte împotriva fostei soții și a sunat-o de 100 de ori pe zi, după ce s-a mutat la un pub vizavi de casa lui

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia pregătește o nouă ofensivă în vara anului 2024, estimează Institutul pentru Studiul Războiului

_ Over 63,900 travelers, including 6,357 Ukrainians, enter Romania on Jan 25

_ De ce este liberă ziua de 1 Mai, sărbătorită ca fiind Ziua Muncii: istoria complicată a acestei sărbători

_ GALERIE FOTO - Gata cu păcatele în Parlament: Ciolacu, Ciucă și Patriarhul Daniel au inaugurat capela din Casa Poporului

_ Boala psihică de care ar suferi Mirel, criminalul studentei la medicină. Explicația unui psihoterapeut: Există mai multe posibile explicații

_ Sora lui Annie Kilner o acuză pe Lauryn Goodman că și-a folosit copiii pentru a-și „chinui” fratele însărcinat, în timp ce o imploră să-și lase familia în pace: „Nu mai luăm batjocuri online!”

_ Cercetătorii descoperă furtunile cosmice de praf din supernova de tip 1a

_ ICC amenință cu acțiuni din cauza tacticilor de „intimidare” în timp ce mandatul de arestare a lui Netanyahu se găsește

_ Întâlnirea cu puterea epică a lui Taylor Swift și Travis Kelce cu Megan Fox și Machine Gun Kelly: iubitorii de top petrec toată noaptea în Las Vegas, după victoria în Super Bowl

_ Șefii NHS sunt acuzați că „s-au trezit” după ce au agățat un banner cu 21 de steaguri LGBTQ+, inclusiv culorile puțin cunoscute Demiromantic, Neutrois, Androgyne și Genderqueer - în ciuda listelor uriașe de așteptare

_ Iohannis vine cu vești despre Visa Waiwer, după discuția cu președintele Americii

_ DR MICHAEL MOSLEY: Noi secrete incredibile de sănătate legate de faptul că nu vă puteți ține băutura sau „blush de vin” - inclusiv cancerul la care sunteți mai expus riscului și ce înseamnă pentru talia dvs.

_ Neuropatia periferică: simptome, cauze, tratamente și abordări naturale

_ Membrii Federaţiei Sindicatelor din Comerţ protestează luni la Ministerul Muncii

_ Moment șocant, un atacator mascat aruncă un cocktail Molotov în magazinul de pește și chipsuri, în timp ce clienții îngroziți își așteaptă mesele în Dublin

_ Runda finală Masters 2024 LIVE: Clasament și actualizări pe măsură ce Tiger Woods începe mai devreme înainte ca Scottie Scheffler să liciteze pentru glorie

_ Nicușor Dan spulberă mitul 'gospodarului Piedone': 'E omul care se plimbă cu un walkie-talkie'

_ O nouă abordare electrochimică ar putea reduce aciditatea oceanelor și ar putea elimina carbonul în acest proces

_ Cornwall riscă să iasă din piața vacanțelor: închiderea șoc a două parcuri tematice, scăderea numărului de vizitatori și chiriile goale sugerează că povestea de dragoste s-a încheiat, călătoriile în Spania și Florida costând mai puțin.

_ Kanye West își împarte fanii după ce a aruncat 7 milioane de dolari într-un spot publicitar pentru Super Bowl pentru a împărtăși un videoclip bizar de casă filmat pe bancheta din spate a mașinii sale

_ Avertismentul Pentagonului: Supravieţuirea Ucrainei este în pericol


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 670, afisate in 12 pagini.