03:53 2024-02-22
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Serviciile de informaţii suedeze sunt tot mai alertate de ameninţările reprezentate de spionajul rusServiciile de informaţii suedeze sunt tot mai alertate de ameninţările reprezentate de spionajul rusSuedia a pus capăt la două secole de nealiniere solicitând aderarea la NATO în urma invadării Ucrainei de către Rusia. Această aderare ar trebui să se concretizeze luni, în cadrul votului în Parlamentul ungar, ultimul obstacol. Rusia, ca şi China,"desfăşoară activităţi ce ameninţă securitatea în nordul îndepărtat al Suediei", scrie SÄPO în raportul său anual de evaluare a ameninţărilor. Aderarea Finlandei şi cea aşteptată din partea Suediei extinde graniţa Alianţei Atlantice în regiunile arctice. "Interesul Rusiei pentru nordul Suediei se referă în principal la capacităţile militare suedeze", se arată în raport. Şefa serviciilor de informaţii, Charlotte von Essen, a apreciat că situaţia de securitate s-a deteriorat de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022. "Războiul total al Rusiei împotriva Ucrainei continuă, situaţia din Orientul Mijlociu este gravă după atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie, iar în Suedia am urcat anul trecut nivelul de ameninţare teroristă", a spus ea reporterilor. SÄPO consideră că activităţile care ameninţă securitatea ţării sunt "desfăşurate pe un front larg, iar puterile străine acţionează într-o manieră ofensivă". Agenţia menţionează în special obţinerea ilegală de tehnologii ce ar putea fi de interes pentru serviciul militar de informaţii al Rusiei. Serghei Skvortsov, un ruso-suedez în vârstă de 60 de ani, a apărut în instanţă într-un proces pentru transfer ilegal de tehnologii occidentale în Rusia. Instanţa a recunoscut că a exportat acest material, dar l-a achitat, hotărând că spionajul nu a fost dovedit. În ianuarie 2023, un fost agent de informaţii suedez, Peyman Kia, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru spionaj în favoarea Rusiei. Luni, serviciul militar suedez de informaţii (Must) a indicat, la rândul său, Rusia ca principală ameninţare."Atât timp cât războiul din Ucraina va continua, Rusia îşi va concentra resursele acolo, dar ar fi o greşeală să credem că o reducere temporară a capacităţilor ruse în regiunea noastră ne oferă un răgaz", a declarat directorul Must, Thomas Nilsson, într-un comunicat de presă. SÄPO a avertizat, de asemenea, împotriva activităţilor de spionaj ale Chinei şi Iranului. China obţine "inovaţii suedeze, know-how tehnologic şi cunoştinţe de ultimă oră din industrie şi universităţi", se arată în raport.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu