16:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ Marinarii ucraineni care au intrat în grevă pe o navă aflată în Portul Constanţa şi-au primit salariile restante şi au încetat protestul

Marinarii ucraineni care au intrat în grevă pe o navă aflată în Portul Constanţa şi-au primit salariile restante şi au încetat protestul

“După aproape o zi de grevă, toţi cei 5 navigatori de pe nava ARNO sub pavilion Germania şi-au primit salariile restante la zi şi banii pentru alimentele achiziţionate. Aceştia şi-au reluat lucrul şi nava este la dispoziţia celor care trebuie să operaze în portul Constanţa. Din păcate, în ciuda tuturor avertismentelor, a fost nevoie de un protest total pentru ca drepturile fundamentale ale navigatorilor să fie achitate la zi. Din informaţiile primite, primitorii mărfii vor aplica penalităţi contractuale de întârziere destul de mari armatorului rău platnic”, a declarat Adrian Mihălcioiu.

Liderul SLN a menţionat că speră ca prin această acţiune să se înţeleagă importanţa plăţii drepturilor navigatorilor.

“Sperăm ca prin această acţiune dar şi prin multele exemple din anii trecuti, armatorii, operatorii, agenţii, autorităţile să înţeleagă importanţa plăţii drepturilor navigatorilor conform contractului în fiecare lună lucrată, a aplicării standardelor referitoare la condiţiile de muncă şi viaţă la bord, a obligativităţii contractului colectiv de muncă care acordă părţilor drepturi dar şi impune responsabilităţi şi mecanisme de corectare.

Având în vedere numărul mare de probleme din sectorul navigaţiei interioare(inland) care se înregistreaza frecvent în porturile noastre, Sindicatul Liber al Navigatorilor va propune în urmatorul Congres ITF,  finanţarea unui birou de informare şi preluare/rezolvare a problemelor navigatorilor din acest sector sau chiar înfiinţarea unei secţiuni speciale “inland” INS (Inland Navigation Section)”, a mai transmis Sindicatul Liber al Navigatorilor.

Reprezentanţii Sindicatului Liber al Navigatorilor au anunţat marţi, că echipajul navei Argo, pavilion Germania, format din cinci membri, toţi din Ucraina, a intrat în grevă pentru neplata salariilor de mai multe luni. Suma salariilor neachitate depăşeşte 29.000 de Euro.

Nava Argo este încărcată cu 1.000 de tone de grâu şi vine de la Novi Sad.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Swiatek trece pe lângă Kostyuk în finala de la Indian Wells

_ Morgan Stanley: Oferta de gaze naturale îi avantajează pe europeni

_ Piața ceasurilor Rolex folosite a scăzut în sfârșit?

_ Franţa va trimite vehicule blindate şi rachete în Ucraina

_ A murit criticul literar Alex Ștefănescu

_ Generarea de „buzz” despre noile produse poate influența succesul acestora

_ Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a ajuns de urgență la spital

_ Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

_ Cum insectele deosebesc diferitele zaharuri

_ CEO-ul Blackstone trece la „Următorul comerț cu AI”

_ Ministry of Energy launches new call worth 150 M euros for investments in battery storage

_ Bucharest Stock Exchange closes higher Friday's session

_ Dreapta Unită cere oficial convocarea unui referendum pentru eliminarea pensiilor speciale

_ Toomaj Salehi, condamnat la moarte pentru un cântec

_ FDA aprobă prima terapie cu celule T pentru melanom

_ Acestea sunt mărcile de adidași preferate ale Americii

_ Iuliana Demetrescu va arbitra în calificările WEURO 2025

_ „Moon Sniper” din Japonia a reușit să aterizeze cu succes, spune agenția spațială

_ Un șofer drogat a lovit cu mașina un adolescent, pe trotuar

_ Breaking: Biden se �ntoarce la Casa Albă din vacanța la plaja Delaware, �n timp ce lumea așteaptă atacul Iranului asupra Israelului

_ Leylah Fernandez, s-a calificat în sferturi la Doha

_ Electrica officially included in FTSE Russel Global Equity Index Series

_ Ronaldo a fost suspendat un meci pentru un gest obscen

_ Strasbourg devine capitala mondială a cărţii pentru un an

_ Acțiunile Lucid cresc pe noua linie de salvare saudită

_ Lumea și-ar putea vedea în curând primul trilionar. Dar cum să măsori valoarea netă a ultrabogaților?

_ Video | Ce spune Iohannis despre deplasarea cu avionul de lux în Coreea de Sud: Nu știu cum definiți dumneavoastră luxul, eu am venit cu o aeronavă mică

_ Archie, fiul lui Harry şi Meghan, împlineşte cinci ani

_ Un nou val de aer rece lovește România. Temperaturile scad brusc

_ Furtunile solare ar putea provoca mai multe aurore

_ „Nu există vreme rea, există doar îmbrăcăminte proastă”

_ Pensions, other legal rights related to month of May, to be paid in advance

_ Sorana Cîrstea este în turul trei la Masters-ul de la Madrid

_ Pene, cunoaștere și consumism global în Amazonia colonială

_ Când injectați spin pur în materiale chirale, direcția contează

_ Florinel Coman a fost votat tricolorul lunii aprilie

_ Astronomii descoperă fuziunea unor quasari gemeni

_ Cinci migranţi au murit în încercarea de a traversa Canalul Mânecii

Explicația pe scurt a Tarifelir vamale impuse de Trump și cât de mult ajută economia americană

Fluierul Ro face un apel disperat către oamenii Sistemului care conduc România să nu repete greșelile Statului Român din anii 1939-1940 când țara s-a destrămat

_ Cătălin Predoiu: Împotriva reţelelor de trafic de droguri trebuie acţionat tot în reţea

_ Sărbătorile zilei din 9 februarie 2024 - Sf. Mucenic Nichifor

_ Mass rape victim Gisele Pelicot condemns cowardice of accused abusers

_ FOMC Leaves Rates Unch, Says (Bigger Than Expected) QT Taper To Start In June

_ Swiftonomics: Cum superstarul pop american Taylor Swift stimulează economia

_ 55 milioane de ţigări contrafăcute confiscate într-o săptămână

_ Ministerul Educaţiei: România, mai aproape de OCDE în domeniul educaţiei

_ Cât timp se păstrează, de fapt, lumânarea din noaptea de Înviere

_ Ceaţă pe drumurile din judeţele Suceava, Hunedoara şi Harghita

_ WhatsApp face o schimbare MAJORĂ care va economisi ore utilizatorilor

_ NEBUNIA: �ncă patru americani pro-life care s-au rugat �n afara clinicii de avort sunt găsiți vinovați � riscă p�nă la 11 ani de �nchisoare � inclusiv Eva Edl, �n v�rstă de 87 de ani

_ Bundesliga: Borussia Dortmund speră să producă prima înfrângere lui Bayer Leverkusen

_ Farul a surclasat-o pe CFR Cluj în play-off-ul Superligii

_ Armata germană se pregătește de un posibil război pe teritoriul României: Exerciții de evacuare a nemților din vestul țării

_ Babes-Bolyai University leading project to increase technological capacities in nine countries

_ Joe Biden permite Ucrainei să folosească rachetele americane cu rază lungă de acţiune în interiorul Rusiei / Unde ar putea lovi Ucraina / Le Figaro: Undă verde pentru Ucraina şi din partea Franţei şi Marii Britanii

_ Incident teribil! Copilă de 5 ani, în comă la spital, după ce a căzut a pentru doua oară de la fereastră, în 3 ani

_ Credit Europe Bank Romania reports 2023 net profit of RON 66.8 million

_ Lista completă a invitaților celebrități la înmormântarea lui Liam Payne - de la colegii de trupă One Direction la Girls Aloud și Cheryl


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 518, afisate in 9 pagini.