10:32 2024-02-21
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Două capodopere de Rembrandt revin la Luvru pentru cinci aniDouă capodopere de Rembrandt revin la Luvru pentru cinci aniAcestea sunt singurele două portrete cunoscute în mărime naturală din opera lui Rembrandt, conform News.ro. Două tablouri ale lui Rembrandt, portretele a doi soţi pictate în 1634, se întorc pentru cinci ani, la Musée du Louvre din Paris. Portretul lui Marten Soolmans şi Portretul lui Oopjen Coppit, capodopere din tinereţea maestrului olandez, se întorc la Luvru până în 2029, după ce au fost expuse cinci ani la Rijksmuseum din Amsterdam. În urmă cu zece ani, familia Rotschild, care deţinea tablourile, a decis să le vândă. Acestea au fost achiziţionate în comun de Republica Franceză şi de Regatul Ţărilor de Jos, graţie unui acord interguvernamental de custodie comună fără precedent. Semnat la Paris la 1 februarie 2016, acordul stipulează că Franţa şi Ţările de Jos vor achiziţiona fiecare câte unul dintre cele două tablouri ale lui Rembrandt. Olandezii l-au cumpărat pe Monsieur, iar Parisul pe Madame. Pactul semnat implică faptul că cele două tablouri nu vor putea fi niciodată separate. Acestea urmau să fie expuse întotdeauna împreună, alternativ la Paris şi la Amsterdam. Tablourile au fost ultima dată la Paris în toamna-iarna 2018-2019. Este pentru prima dată după mai mulţi ani când vor fi expuse la Paris, în sala Rembrandt de la Musée du Louvre. Marten Soolmans şi Oopjen Coppit au fost pictaţi în 1634 cu ocazia nunţii lor. Portretele „dovedesc perfecţiunea maestrului în a descrie subtilitatea materialelor în jurul unei simfonii de alb şi negru, exaltată de restaurarea efectuată în 2017 la Rijksmuseum”, explică Muzeul Luvru. Deşi culorile din cele două tablouri sunt aparent sobre, negrul hainelor lor bogate era cel mai scump colorant la acea vreme. Soţia poartă inele încrustate cu diamante, iar dantela albă fină le acoperă umerii şi mânecile. „Totul vorbeşte aici în limbajul opulenţei”, adaugă Luvrul.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu