06:31
Comentarii Adauga Comentariu

_ O carte pe zi: 'Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București', de Doina Ruști

O carte pe zi: 'Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București', de Doina Ruști

Volumul este al treilea titlu din seria de autor Doina Ruști inițiată la Editura Litera. Cartea se află la a treia ediție, prima a apărut în 2010 la Editura Polirom. „Mi-a plăcut să scriu această carte care pentru mine este ca o zi toridă, tipic bucureșteană – scrie Doina Ruști într-un fel de confesiune. Sunt povestiri autonome, dar legate, încât în planul secund se alcătuiește povestea lui Cristian, nu ca personaj principal, ci ca parte a unei lumi, în care fiecare dinc ele 11 întâmplări e legată de el, de esența poveștii sale. Nimic din ceea ce I se întâmplă lui Cristian nu are sens fărăpovestirea intitulată Cămașa în carouri, după cum fiecare personaj cotribuie, fără să știe, la aceeași istorie scurtă, simplă și misterioasă, din ziua în care Madi l-a strigat pe Cristian. Ceea ce m-a interesat iaăși în acest volum a fost reluarea unor teme clasice pentru proza fantastică, în ideea de a găci o rezolvare insolită a conflictului”.

„Un fel de puzzle narativ, volumul Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București cuprinde 11 texte, ai caror eroi sunt tineri bucureșteni, îndrăgostiți, aflați pe punctul de a se îndrăgosti ori în pragul unei mari descoperiri. Prinși sub puterea magică a orașului, ei trec prin experiente neobișnuite. Astfel, o cămașă în carouri devine un bun refugiu pentru un papagal ucigaș (Câmașa în carouri), un telefon celular interferă cu o fata din secolul al XVIII-lea (Lânga Biserica Sf Silvestru), o elevă de liceu, care chiulește de la o oră, cade într-o bucla temporală (Un sfert de ora apăsător), iar câinele unui actor participă la viața nevazutaă a unei terase etc. Aventurile lor compun treptat o mitologie bucurșteană, fixată in locuri bineștiute, precum ceasul de la Universitate, cartierul Andronache, Dudul lui Brâncoveanu sau Biserica Sf Silvestru, și se leagă în mod subtil de viața unui farmacist din secolul al XVIII-lea. Constituind un reper vag și eteric, acest Iane Farmacistu, din strada Batiște, supraviețuiește discret în memoria sau in visele oamenilor, în sunetele unui sambuc sau chiar într-o scena de film, revenind periodic, ca reper vag și eteric. El este anonimul bucureștean”.

„Mistere urbane – scriu editorii -, călătorii fabuloase, dragoste și moarte. O fată este lovită de o mașină în fața Universității, tocmai în momentul în care își striga iubitul, iar sunetele care alcătuiesc numele lui fac o fabuloasă călătorie, producând o serie de incidente, pe care spiritul orașului le favorizează. O cămașă magică, o călătorie în timp, întâmplări stranii în Bucureștiul prezent și fanariot.

Scris ca un puzzle, volumul conține 11 povestiri autonome, care pe parcurs se dovedesc legate, alcătuind o altă poveste, în planul secund al cărții”.

Doina Ruști - Cămașa în carouri și alte 10 întâmplări din București. Puzzle narativ. Ediția a II-a. Prefață de Emanuela Ilie. Editura Litera. 223 pag.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

_ Vulnerabilitate gravă a României: SUA și Marea Britanie le-au interzis, dar noi le folosim în locuri strategice

_ Percheziţii la o grupare de proxeneţi care recrutau inclusiv minore

Zelenski îi calcă in picioare pe românii bucovineni: Din 32 de licee cu clase cu predare în limba română și 2 școli din 2027 vom rămâne doar cu 4 licee cu predare in română

_ BIDEN BORDER CRIZA: Un record de 302.034 de străini ilegali �nt�lniți la frontiera de sud �n decembrie

AUR și-a ales, azi noapte, candidații care să îl înlocuiască pe Călin Georgescu

_ Fostul star de la Barcelona și Brazilia, Dani Alves, este condamnat la patru ani și șase luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat de viol pentru atac într-o baie de un club de noapte spaniol

_ Dumitru Crudu: Avdeevka în flăcări

_ OJ Simpson mi-a spus în 1997 că „dacă” i-ar ucide pe Nicole Brown și Ron Goldman, „nu va plăti niciodată un ban” familiilor lor... dar ceea ce s-a întâmplat după terminarea interviului m-a surprins cel mai mult, spune CAROLINE GRAHAM

_ Starea tristă a râurilor din Marea Britanie: Harta interactivă dezvăluie cât de poluată este calea navigabilă locală - după cum avertizează experții, aproape un sfert sunt în stare proastă sau proastă

_ Izbucnirea de trei cuvinte a lui Josh Brolin care a scos din apă planul elaborat al lui Steven Spielberg pentru The Goonies

_ Ciocolatierul care vinde ouă de Paște Benedict Cumberbatch de 55 de lire sterline dezvăluie cum creează deliciul delicios inspirat de actorul Sherlock Holmes

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ În Canada încep discuțiile despre tratatul global despre plastic

_ Easyjet emite declarație după ce lui Vicky Pattison i-a fost INTERDICĂ să zboare la locul ei de vis pentru nunta din Italia din cauza încălcării regulilor pașapoartelor

_ Ameninţarea teroristă se extinde în Europa. După Franţa, o altă ţară a ridicat nivelul de securitate la maxim

_ Jandarmii, intervenție în forță, după un scandal între suporterii Universității și ai CFR Cluj

_ Vești proaste pentru Klaus Iohannis: Mark Rutte are 'teren liber' în cursa pentru șefia NATO / Ungaria nu se mai opune

_ Victor Davis Hanson: Biden se topește �n timp ce Trump are cea mai mare recuperare politică de la Nixon (VIDEO)

_ Candidatul la Senatul New York Cara Castronuova primește aviz din 6 ianuarie Prizonieri

_ Tehnica ar putea îmbunătăți sensibilitatea dispozitivelor de detectare cuantică

_ Tîlvăr: Prezenţa militarilor SUA în ţara noastră contribuie la întărirea securităţii flancului estic

_ AUR: partidul nou cu oameni vechi ai altor partide

_ Athletic Bilbao a eliminat-o pe Atletico Madrid şi va juca finala cu Mallorca

_ Bărbat găsit înecat în Canalul Dunăre-Marea Neagră

_ Robotul de moment distopic convinge alte mașini să se revolte împotriva creatorilor și să fugă

_ Invazia rusească lasă sectorul agricol din Ucraina cu pierderi de 80 miliarde de dolari

_ Guvernul bulgar urmăreşte să priveze compania Lukoil şi guvernul rus de profituri cât mai repede

_ Misiunea nor strălucitor de noapte se încheie; dă rezultate științifice înalte pentru NASA

_ Ratele ipotecare nu vor scădea în ciuda previziunilor ONR mai bune - iată de ce

_ Băiatul care a suferit răni care le-au pus viața în pericol și mai multe oase rupte după ce a fost aruncat la 100 de metri de la etajul 10 al Tate Modern învață să înoate și a adoptat un golden retriever

_ „Nu există instanță care să fi găsit că președintele Trump a încercat să fure alegerile, a încercat să deraieze alegerile sau a încercat să înceapă și o insurecție” – Robert Kennedy, Jr. Keeps Dropping Truth Bombs (VIDEO)

_ Anul meu ca maniac sexual, de către criticul Spectator care a stârnit furie poftând o femeie blondă în Cambridge

_ Joe Biden permite Ucrainei să folosească rachetele americane cu rază lungă de acţiune în interiorul Rusiei

_ Resursa care sparge toate recordurile la nivel de preţ

_ „Nu trec niciodată peste asta!”: Telespectatorii Netflix plâng din cauza noului roman roman One Day – în timp ce fanii cărții promit că vor petrece tot weekendul uitându-se la ea, iar criticii îi acordă cinci stele

_ Indiciile olfactive feminine grăbesc mortalitatea și îmbătrânirea reproductivă, arată studiul la șoarece

_ Ce ne poate spune căldura despre chimia bateriei: utilizarea efectului Peltier pentru a studia celulele cu litiu-ion

_ Sunt un american care locuiește în Marea Britanie... iată ce urăsc la Londra

_ Superliga: CFR Cluj a făcut scor cu Dinamo în Gruia

_ Curtea Supremă din Montana încearcă să mute statul la stânga

_ Nașul Gigi Becali îi taie aripile finei Gabriela Firea: I-am zis că funcţia de primar e de bărbat. Femeia, având stăpân pe bărbat, nu e făcută să stăpânească

_ JUST IN: Trump a proiectat câștigător în Carolina de Nord în Super Marți

_ Alcaraz plin de speranță, dar nesigur cu privire la recuperarea Madrid Open

_ Numărul de investitori de la Bursa de Valori Bucureşti a crescut cu peste 50.000 în 2023

_ Cum a devenit Copenhaga Vegas-ul Europei: britanicii „sătui” să planifice nunți  se îndreaptă spre Copenhaga pentru a se căsători cu doar 253 de lire sterline

_ Karren Brady spune că fiica Sophia Peschisolido este o „mamă naturală” pentru fiul ei nou-născut, în timp ce starul The Apprentice se adaptează la viața de bunic: „Sunt atât de mândru de ea și de familia ei”

_ Regina Camilla o laudă pe mama femeii ucise de fostul ei - și admite că nu ar fi la fel de „demnă” în aceeași poziție

_ Marian Iancu își anunță revenirea în fotbalul românesc: Vrea să învie o echipă de mare tradiție

_ Ar putea supraviețui viața Pământului pe o planetă pitică roșie?

_ „O victorie a GOP este posibilă!”: Caitlyn Jenner sugerează că se alătură din nou politicii – Promite că o va „distruge” pe Kamala Harris în potențiala cursă pentru guvernatorul Californiei din 2026

_ Sadiq Khan este certat de rivala Susan Hall pentru recordul în domeniul poliției și extinderea ULEZ în timpul dezbaterii proaste cu primarul Londrei

_ British Fish and Chips Shop a primit ordin să �ndepărteze pictura murală Union Jack �Pentru că este nepotrivit pentru zonă�

_ Nave andocate şi trenuri oprite în Grecia, din cauza protestelor transportatorilor

_ Legislatura din Ohio anulează veto-ul pro-trans al guvernatorului, interzice procedurile pentru minori

_ Se pregătesc pentru ce e mai rău?! Ce știu miliardarii lumii că se se va întâmpla în 2024 și nu spun

_ ONU și Franța cogăzduiesc forumul de la Paris pentru decarbonizarea sectorului construcțiilor

_ În ziua în care Charles și Diana și-au anunțat logodna cu lumea - iar prințul a „traumat-o” pe tânăra Lady Di cu o singură remarcă întâmplătoare...


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4679, afisate in 78 pagini.