06:31
Comentarii Adauga Comentariu

_ O carte pe zi: „Cămaşa în carouri şi alte 10 întâmplări din Bucureşti”, de Doina Ruşti

O carte pe zi: „Cămaşa în carouri şi alte 10 întâmplări din Bucureşti”, de Doina Ruşti

„O atmosferă de mister tentacular, poveşti de dragoste şi moarte şi o nouă dovadă că în proza fantastică de azi Doina Ruşti nu are egal“ – Emanuela Ilie.

Volumul este al treilea titlu din seria de autor Doina Ruşti iniţiată la Editura Litera. Cartea se află la a treia ediţie, prima a apărut în 2010 la Editura Polirom. „Mi-a plăcut să scriu această carte care pentru mine este ca o zi toridă, tipic bucureşteană – scrie Doina Ruşti într-un fel de confesiune. Sunt povestiri autonome, dar legate, încât în planul secund se alcătuieşte povestea lui Cristian, nu ca personaj principal, ci ca parte a unei lumi, în care fiecare dinc ele 11 întâmplări e legată de el, de esenţa poveştii sale. Nimic din ceea ce i se întâmplă lui Cristian nu are sens fără povestirea intitulată Cămaşa în carouri, după cum fiecare personaj cotribuie, fără să ştie, la aceeaşi istorie scurtă, simplă şi misterioasă, din ziua în care Madi l-a strigat pe Cristian. Ceea ce m-a interesat iaăşi în acest volum a fost reluarea unor teme clasice pentru proza fantastică, în ideea de a găsi o rezolvare insolită a conflictului”.

„Un fel de puzzle narativ, volumul Cămaşa în carouri şi alte 10 întâmplări din Bucureşti cuprinde 11 texte, ai căror eroi sunt tineri bucureşteni, îndrăgostiţi, aflaţi pe punctul de a se îndrăgosti ori în pragul unei mari descoperiri. Prinşi sub puterea magică a oraşului, ei trec prin experienţe neobişnuite. Astfel, o cămaşă în carouri devine un bun refugiu pentru un papagal ucigaş (Câmaşa în carouri), un telefon celular interferă cu o fată din secolul al XVIII-lea (Lânga Biserica Sf Silvestru), o elevă de liceu, care chiuleşte de la o oră, cade într-o buclă temporală (Un sfert de oră apăsător), iar câinele unui actor participă la viaţa nevăzută a unei terase etc. Aventurile lor compun treptat o mitologie bucureşteană, fixată în locuri bine ştiute, precum ceasul de la Universitate, cartierul Andronache, Dudul lui Brâncoveanu sau Biserica Sf Silvestru, şi se leagă în mod subtil de viaţa unui farmacist din secolul al XVIII-lea. Constituind un reper vag şi eteric, acest Iane Farmacistu, din strada Batişte, supravieţuieşte discret în memoria sau în visele oamenilor, în sunetele unui sambuc sau chiar într-o scenă de film, revenind periodic, ca reper vag şi eteric. El este anonimul bucureştean”.

„Mistere urbane – scriu editorii -, călătorii fabuloase, dragoste şi moarte. O fată este lovită de o maşină în faţa Universităţii, tocmai în momentul în care îşi striga iubitul, iar sunetele care alcătuiesc numele lui fac o fabuloasă călătorie, producând o serie de incidente, pe care spiritul oraşului le favorizează. O cămaşă magică, o călătorie în timp, întâmplări stranii în Bucureştiul prezent şi fanariot.

Scris ca un puzzle, volumul conţine 11 povestiri autonome, care pe parcurs se dovedesc legate, alcătuind o altă poveste, în planul secund al cărţii”. Doina Ruşti - Cămaşa în carouri şi alte 10 întâmplări din Bucureşti. Puzzle narativ. Ediţia a II-a. Prefaţă de Emanuela Ilie. Editura Litera. 223 pag.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Un misterios avion american de lux, echipat și adaptat de către armata americană, zărit în vestul României

_ Articolul criticului spectatorilor care recunoaște că poftește după un lector și că s-a culcat cu o prostituată a divizat națiunea... deoarece unii îl numesc un nebun - dar alții se întreabă, care este problema?

_ Tradarea ignominioasă a vorbitorului Johnson

_ Parlamentarii din Togo dau aprobarea finală noii constituții pe fondul temerilor opoziției

_ Avioanele de luptă F16, achiziționate din Norvegia, au ajuns la Baza 71 aeriană de la Câmpia Turzii

_ Cu atât tatăl său, regele, cât și soția lui Kate, fiind tratați împotriva cancerului, William Prințul de Wales se întoarce la îndatoririle sale publice

_ Rahul strălucește când Lucknow a învins Chennai în IPL

_ Squatters sfidătoare NU vor părăsi pub-ul londonez al lui Gordon Ramsay, de 13 milioane de lire sterline, deoarece anarhiștii se pregătesc să „aștepte să vină executorul judecătoresc”

_ „Defund NPR Act” introdus în casă din cauza părtinirii, CEO „Radical, Left-Wing Activist”

_ Katie Holmes face o siluetă lejeră în timp ce iese în New York după ce fiica ei, Suri Cruise, împlinește 18 ani

_ Victor reacționează: Este jenant! Primarul LA roagă oamenii bogați să doneze case persoanelor fără adăpost (VIDEO)

_ Temerile de război scad pe măsură ce Iranul promite că NU va da înapoi atacul israelian... dar atacul chirurgical al lui Netanyahu îi înfurie pe miniștrii săi de dreapta, care voiau ca el să devină „enervat”

_ Modi seeks 3rd term: Will Indians vote 'according to needs or according to blind faith in one man'?

_ Baza uriașă Blast Rocks din Irak folosită de milițiile legate de Iran

_ Creșterea importantă a importurilor de petrol rusești a împins cota de piață a OPEC în India până la un nivel scăzut

_ FBI avertizează asupra riscului de atac chinezesc la infrastructura energetică

_ Ca un magnat foarte bogat, cu un trecut FOARTE în carouri, grămada lui din Highland a fost cândva un sanctuar. Deci, de ce este acum în război cu vecinii (și cu MOD) din cauza planurilor sale controversate de parc eolian?

_ Primarul rasist din Baltimore, Brandon Scott, atacă afacerile �White-Ran� � Deturnează fondurile de ajutor pentru COVID pentru a sprijini artiștii non-albi, inclusiv grupul african de tobe -VIDEO

_ Secretarul pentru Educație Biden amenință că va închide cel mai mare colegiu creștin din SUA

_ Există mai mult în această panică actuală de gripă aviară decât se vede?

_ VEZI: Școlile curajoase din Virginia de Vest refuză să concureze �mpotriva concurenților transgender (bărbați bio) la �nt�lnirea de atletism, sacrific�nd gloria potențială pentru a susține corectitudine

_ Farul - CFR Cluj: Camora declară că el şi colegii săi nu merită în acest moment să poarte tricoul formaţiei clujene

_ Mama noastră a fost o asistentă devotată timp de trei decenii, dar când a avut cea mai mare nevoie de NHS, medicii au lăsat-o să moară pentru că i-au confundat notițele cu cele ale unui bărbat de 90 de ani, care spunea Nu resuscitați.

_ Îngrijorări majore cu privire la sateliții lui Elon Musk: ar putea avea consecințe devastatoare asupra câmpului magnetic al Pământului

_ Bărbatul care s-a auto-inmolat în apropierea procesului lui Trump a fost antifascist, a avertizat despre „lovitură mondială” și a vrut să înceapă „revoluția nenorocită”

_ Elev din Carolina de Nord, suspendat din cauza utilizării „străinului ilegal”

_ NOU: Juratii nu au putut returna verdictul in procesul de crima pentru rancherul din Arizona George Alan Kelly

_ Raliul automobilistic al Croaţiei: românii sunt pe patru la categoria WRC3 şi pe tot pe patru la juniori

_ Temerile de război scad pe măsură ce Iranul promite că NU va da înapoi atacul israelian... dar atacul chirurgical al lui Netanyahu îi înfurie pe miniștrii săi de dreapta, care voiau ca el să devină „enervat”

_ În lipsa unui vot în Senat, un program de monitorizare a cetățenilor străini în afara granițelor SUA este aproape de a expira

_ Ajunge cu flagelul Swift! MAUREEN CALLAHAN îl critică pe Taylor ca fiind o poetisă acaparatoare de bani, narcisistă și aspirantă și spune că acest nou album clișeu și slăbit din punct de vedere intelectual comite cel mai mare păcat dintre toate.

_ Primarul trans cu pieptul păros din California, dezvăluit din funcție pe fondul creșterii populației fără adăpost și a criminalității � numit anterior Efort de rechemare transfobic

_ Asta iti face sa urci 6.600 de trepte! Un videoclip amuzant arată picioarele clătinitoare ale drumeților și picioarele instabile în timp ce încearcă să atingă vârful muntelui Tai din China

_ În adolescența mea abia dacă mâncam și mă simțeam prea mare chiar și ca mărimea 6. Acum 15 milioane urmează rețetele mele delicioase de copt.

_ NATO a inventariat capacităţile existente pe teritoriul alianţei şi există sisteme care pot fi puse la dispoziţia Ucrainei - Jens Stoltenberg

_ RFK Jr primește primul loc de vot pentru câmpul de luptă pentru stat: cine va beneficia cel mai mult?

_ „Southwest Stop!”: Dezastrul din apropierea pistei de la Washington-Reagan înregistrat pe un sunet șocant

_ Articolul criticului spectatorilor care recunoaște că poftește după un lector și că s-a culcat cu o prostituată a divizat națiunea... deoarece unii îl numesc un nebun - dar alții se întreabă, care este problema?

_ Democrații se mută pentru a-l deposeda pe Trump de protecția serviciilor secrete

_ Katie Holmes face o siluetă lejeră în timp ce iese în New York după ce fiica ei, Suri Cruise, împlinește 18 ani

_ Geri și Christian Horner „în discuții pentru a filma un documentar despre viața lor personală”, după ce șeful Red Bull Racing a fost scutit de fapte greșite pe fondul scandalului său de „sexting”

_ Squatters sfidătoare NU vor părăsi pub-ul londonez al lui Gordon Ramsay, de 13 milioane de lire sterline, deoarece anarhiștii se pregătesc să „aștepte să vină executorul judecătoresc”

_ Scrisoarea scursă sugerează că miniștrii care lucrează pentru a contracara riscul de interferență chineză în datele de sănătate din Regatul Unit

_ King's College din Londra riscă să încalce legea prin politica „trezită” care cere personalului să demonstreze cât de incluziv sunt dacă doresc o promovare

_ Sute de mii de pacienți NHS se confruntă cu o așteptare de 28 de zile pentru rezultatele CT și RMN, sugerează datele

_ Thames Water plănuiește o majorare uriașă de 56% a facturilor, care ar putea ridica taxele la 700 de lire sterline

_ Lord Ashcroft cere scuze de la Sir Keir Starmer după ce liderul laburist a „abuzat” de privilegiul parlamentar

_ Beneficiile vor fi eliminate după un an de dole pentru a nu mai deveni o „alegere a stilului de viață”, anunță premierul

_ RAPORT: Bărbatul care și-a dat foc �n afara procesului lui Trump este un urător al lui Trump și un susținător al lui Obama, Sanders

_ Kyle Walker și Annie Kilner se împacă după nașterea celui de-al patrulea copil, deoarece declară că „trecutul nu este important” după ce a născut doi copii cu Lauryn Goodman

_ David Bailey a fost atât de învinețit din cauza greutății prietenei lui Meghan, Jameela Jamil, încât actrița s-a înfometat aproape o lună, scrie RICHARD EDEN

_ Găștile de maimuțe transformă acest oraș thailandez într-o adevărată Planetă a Maimuțelor, scrie DAVID JONES

_ Cluburile din liga inferioară ar putea BOICOTA Cupa FA cu furie după ce Premier League și FA au fost de acord să renunțe la reluări în turneul sfințit

_ Se dezvăluie prețul în creștere al unei cești: prețurile globale la ceai și cafea cresc cu până la 50%

_ Poliția franceză a arestat un suspect de atentat sinucigaș după ce a înconjurat consulatul Iranului la Paris

_ O studentă curajoasă se luptă cu arma de la un t�lhar �ntr-un �ndrăzneț de furt de telefon (VIDEO)

_ 800.000 de locuitori dintr-un oraș din Sudan se confruntă cu un pericol deosebit și imediat - avertisment ONU

_ Joe Biden: ��n loc să import produse străine, export produse Fedurhhahh!� (VIDEO)

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina - Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina

_ O femeie din juriul lui Trump izbucnește �n lacrimi după ce a dezvăluit legătura cu Michael Cohen


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 60, afisate in 1 pagina.